GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
In scurtul nostru concediu de sfarsit de primavara, am decis sa mergem la Viscri, mult-laudatul sat in care Printul de Wales obisnuieste sa-si petreaca cateva zile in fiecare an. Am fost tentati de ideea de a ne caza in casa printului, dar cautand mai multe informatii pe net, aflam ca respectiva casa nu mai inchiriaza camere. De ce, aveam sa aflam ulterior.
Caut in continuare posibilitati de cazare si recenzii despre diverse locatii si in sfarsit, ne decidem: Viscri 195 va fi locul (site oficial: viscri195.ro). Gasesc si alte pensiuni, dar nu ne incanta comentariile celor care au stat aici, ori pretul nu e convenabil pentru ceea ce cautam noi. In plus, site-ul simplu al pensiunii Viscri 195 ne place, iar informatiile continute ne conving suficient. Argumentul suprem: n-am gasit nicaieri pe net comentarii defavorabile acestei pensiuni.
Trebuie spus ca in Viscri toate pensiunile sunt numerotate, asa incat nu veti auzi niciodata un alt nume de pensiune, decat cel format din numele satului, plus numarul casei respective. Chiar daca nu suna pompos, sistemul e simplu si eficient. Cu conditia sa nu incurci numerele caselor.
Pornim asadar in mica noastra evadare catre trecut (vezi impresii aici) si dupa cateva ore ajungem in fata casei cu numarul 195, din Viscri. E o casa saseasca, frumos renovata si bine ingrijita, cu o curte mare si verde. Langa casa, un mic magazin pe a carui firma din lemn sta scris asa cum ii sade bine unui magazin in locul acesta, „pravalie”. Aflam ca este tot al proprietarului pensiunii in care suntem cazati.
Apasam pe clanta portitei si constatam ca e deschis. Intram si de indata suntem latrati pe doua tonalitati diferite, fara insa sa apucam sa vedem „autorii”, caci imediat stapanul casei ii linisteste cu voce ferma. Dupa cateva secunde apare proprietarul insotit de cei doi caini pe care i-am auzit si facem cunostinta, toti.
Domnul Dorin e un tip jovial, mereu pus pe glume, cu care se pot discuta multe, asa cum aveam sa aflam. Daca priviti pe site-ul pensiunii, la sectiunea „Ce va ofer/Plimbare”, il veti vedea in prima fotografie, cea in care tine haturile calului. Din discutiile avute ulterior cu dumnealui, aflam ca e de loc de prin Turda (Jud. Cluj), iar sotia e din Viscri. Casa transformata in pensiune e mostenita de sotia dansului si renovata. Familia locuieste in casa din imediata vecinatate a pensiunii, o casa construita in stil romaneasc, nicidecum sasesc.
Pe frontispiciul pensiunii, asa cum se obisnuieste la casele sasesti, apare numele ultimului membru al familiei care a renovat casa si anul ultimei renovari. Cu toate astea, la Viscri 195 apare un nume sasesc, iar anul este unul de la inceputul secolului XX. Domnul Dorin ne explica faptul ca din dorinta de a pastra autenticitatea casei, a preferat sa nu-si treaca numele acolo si nici anul in care a renovat-o, ci a lasat numele celui care a facut acest lucru inaintea sa.
Ne ureaza bun venit si dupa schimbul de amabilitati, se ofera sa ne ajute la bagaje. In tot acest timp, cei doi catei, ne adulmeca peste tot si se pare ca trecem testul cu bine, caci incep sa se impinga care mai de care in noi, pentru a fi mangaiati.
Ne sunt prezentati: Goofy e un metis de ciobanesc german, iar Sissi (de la printesa austriaca cu acelasi apelativ), e de rasa, dar imi scapa acum, care anume. Suntem instiintati ca ei sunt cei doi paznici de nadejde ai curtii si ca nu trebuie sa ne facem probleme din cauza lor caci sunt foarte ascultatori. Trebuie doar sa avem grija la mangaieri, caci intaietate are intotdeauna Goofy, fiindca el e gelos si s-ar putea sa muste daca Sissi e mangaiata prima.
Odata pusi la curent cu informatiile de baza, pornim cu bagajele catre camera. Pensiunea are in total 4 camere, dintre care doua la parter, una la mansarda (cea aleasa de noi) si o a patra, intr-un hambar nou construit in curte. Fiecare camera are baie proprie, iar incalzirea se face centralizat, cu lemne. N-am suferit nicio clipa de frig (dimpotriva), chiar daca afara timpul a fost ploios si destul de rece pentru jumatatea lunii Mai.
Domnul Dorin ne spune ca suntem singuri, dat fiind faptul ca sezonul turistic nu a inceput inca la Viscri, dumnealui urmand sa aiba oaspeti abia de la inceputul saptamanii viitoare. Putem asadar sa vizitam toate camerele si sa alegem dintre ele pe cea care ne place mai mult. Zis si facut. Primele doua camere, se afla la primul nivel al casei, asa ca intram sa le vedem. Sunt mobilate si decorate in vcel mai autentic stil traditional sasesc. Nu vezi nimic kitsch, aici.
Una din camere (camera 1 – 100 RON/noapte) ne place in mod deosebit datorita patului sasesc cu sertar, foarte ingenios si simpatic, de altfel. Initial vazusem camera pe site si mai-mai c-o rezervasem, insa nu ne puteam inchipui dormind in patul cu sertar, desi ar fi fost probabil, o experienta interesanta.
Imi plac si lavita din lemn si blidarul din colt, ambele pictate manual cu motive sasesti, precum si curatenia din camera.
Intram in cealalta camera (camera 2 – 100 RON/ noapte) si vedem acelasi stil traditional, dar lipseste patul cu sertare, in schimbul caruia apare un pat dublu. Camera e frumos ornata cu obiecte din ceramica, blidar si lavita din lemn, de asemenea pictate manual.
Fotografiem si-aici si in sfarsit, dupa ce urcam inca un rand de trepte din lemn, ajungem in camera de la mansarda, rezervata de noi (camera 3 – 120 RON/ noapte). Nimic traditional aici, dar amenajat asa incat sa-ti sugereze traditionalul, fara a fi de prost gust. Ma veti intreba de ce am ales aceasta camera, in detrimentul celorlalte, traditionale. Din comoditate, din nevoie de spatiu mai amplu si pentru confort. Asa cum veti vedea din poze, camera 3 ocupa toata mansarda casei, intinzandu-se practic peste tot nivelul parterului casei.
Nu am mers sa vedem camera 4, situata separat de casa, intr-un hambar nou construit, in care se poate servi masa pentru 30 de persoane. Puteti vedea insa pozele de pe site si presupunerea mea este ca tariful este tot de 120 RON/ noapte, desi n-am avut curiozitatea sa intrebam. Este camera care m-a convins cel mai putin, la vederea fotografiilor de pe site-ul pensiunii.
Trebuie spus ca tarifele camerelor 3 si 4 nu le veti afla decat telefonic, sunand la numarul indicat pe site. Toate celelalte tarife, inclusiv pretul mancarii, sunt afisate pe site.
Am mancat doar o singura data la pensiune, fortati de imprejurari, un mic dejun, foarte bun, cu produse de casa, dar foarte frugal. A costat 10 lei/ persoana si nu putem spune ca ne-am ridicat satui de la masa, insa asa cum ne-a spus la un moment dat proprietarul pensiunii, la Viscri preturile sunt „take it or leave it”, intrucat nu ai alte optiuni. Pina la urma noi am avut, asa cum veti afla citind impresiile despre Viscri aici.
N-o sa notez aici mancarea, doar pe baza unei singure ocazii de a o aprecia, asa ca ma voi rezuma doar la cazare, care a fost excelenta.
Mansarda in care ne-am cazat este foarte spatioasa pentru doua persoane si compenseaza lipsa de spatiu din baie, care se vede ca a fost construita recent, in mod evident. Un minus la baie ar fi doar ca scurgerea apei din cada se face intr-un ritm destul de lent, dar totusi nu e un inconvenient major. In rest, toate instalatiile funxtioneaza foarte bine, iar apa fierbinte si rece, are presiune buna.
Camera este dotata cu un mic televizor (singura, de altfel ni s-a spus), la care nu ne-am uitat deloc pe tot parcursul sederii noastre acolo. Cei care cauta dotari moderne, LCD, TV prin cablu sau mai stiu eu ce, vor ramane foarte dezamagiti si vor trebui sa caute o alta pensiune, daca asta isi doresc de la vacanta lor. Aici nu prea se potrivesc aceste lucruri, dar evident, fiecare cu alegerile proprii.
Patul matrimonial este foarte incapator, iar pentru cine nu este, in capatul dinspre strada al mansardei, se gaseste o canapea foarte confortabila, care reprezinta si ea o alternativa pentru dormit.
Lasam bagajele si deschidem usa balconului din lemn, cu vedere catre gradinile din spate. Iesim pe balcon si admiram imprejurimile, precum si curtea scaldata in soare, in mijlocul careia troneaza Goofy, la soare. In zare se vede maiestoasa Biserica Alba din Viscri, pe care aveam s-o vizitam in ultima zi a sederii noastre aici.
Il intrebam pe domnul Dorin de ce nu se mai pot inchiria camere in casa Printului si aflam ca din cauza numerosilor turisti care s-au pozat in ipostaze... hai sa le spunem inedite in diverse locuri din casa, apoi au postat pe internet pozele, s-a luat decizia ca deocamdata sa nu se mai faca rezervari.
Nu regretam in niciun fel faptul c-am rezervat aici, dimpotriva, a fost o alegere foarte inspirata, am gasit ceea ce am cautat si cu siguranta cand vom reveni, tot aici ne vom caza.
Intr-o frumoasa dupa amiaza insorita, la capatul celor 4 zile de sedre in Viscri, ne-am luat ramas bun de la domnul Dorin, urmand ca noi sa plecam a doua zi dimineata spre Sighisoara, iar dumnealui fiind prins cu treburi „de-ale turismului” la Bunesti.
I-am multumit pentru placuta sedere si pentru toate informatiile pe care cu amabilitate ni le-a oferit tot timpul, cat si pentru discutiile interesante pe care le-am avut. Precum aceea din seara asta, stand pe iarba verde din curte si jucandu-ne cu cainii, care nu pridideau a se da in spectacol vazand ca sunt atat de urmariti de noi.
Trimis de RoF* in 18.06.14 18:14:00
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în VISCRI [BV].
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (RoF*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 46.05692459 N, 25.09811642 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Mulţumesc.
ce bine s-au potrivit anumite obiecte din ikea cu stilul si decoratiunile pensiunii...
geniala scara aceea inclinata folosita pe post de raft (camera nr 3)
@RoF: Hai că ți-am făcut rost de un superbonus. Asta pentru că meriți
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)