GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Cazare buna pe o insula superba
Încă din luna ianuarie am achiziţionat sejurul la vila Odysseas din Planos-Tsilivi, pentru perioada 31 mai-7 iunie. Preţul plătit a fost de 288 euro pentru două persoane cazare şi transport cu autocarul din Braşov, la care s-au mai adăugat 40 de euro, biletele de ferry dus-întors pentru amândoi.
Recunosc că am avut ceva emoţii pentru că este primul an în care sejururile la această vilă sunt vândute în România, aşa că nu am găsit nici un fel de referinţe.
De aceea, deşi abia am alaltăieri am ajuns acasă o să încerc să vă dau câteva detalii pentru că poate mai sunt persoane care au cumpărat bilete şi care aşteaptă cu nerăbdare impresii proaspete.
Drumul cu autocarul Cei care vor să meargă cu autocarul în Zakynthos trebuie să ştie că drumul este foarte lung şi obositor, că depinde foarte mult de oamenii cu care călătoreşti, că atunci când ajungi la destinaţie ai picioarele umflate şi durează două zile ca acestea să îşi revină la forma iniţială.
Dar trebuie să mai ştiţi că ceea ce vă aşteaptă la destinaţie, frumuseţile pe care le veţi vedea şi care vă vor umple sufletul de fericire merită fiecare moment greu petrecut în autocar. Vă spun de cât de greu este drumul pentru că am auzit foarte multi oameni din autocar plângându-se de acest lucru.
Mie personal nu mi s-a părut obositor, mie imi place să merg cu autocarul, dorm bine în autocar aşa că nu am avut nicio problemă. Mai ales că am avut pe autocar un ghid excelent, care mi-a plăcut mult pentru că ne-a oferit foarte multe detalii despre locurile prin care am trecut, atât în Bulgaria cât şi în Grecia (mai ales in Grecia).
Am plecat dimineaţa la ora 8 din Braşov cu un microbuz care ne-a dus la Bucureşti, în parcarea restaurantului Cina, locul din care am plecat cu autocarul. Acolo ne-am transferat bagajele în autocar şi la ora 12 am plecat.
Pe drum s-au făcut opriri cam la 3-4 ore, opriri suficient de lungi pentru ne putea dezmorţi.
Prima oprire se face la Giurgiu, înainte de a ieşi din ţară. În Bulgaria, la steaguri (atenţie să încercaţi să aveţi bani mărunţi la voi pentru că aici trebuie să plătiţi 20 de cenţi pentru a merge la toaletă), următoarea oprire la un restaurant de unde vă puteţi cumpăra mâncare, apă, fructe, iar a treia oprire este la magazinul de bomboane.
În timpul nopţii am intrat în Grecia şi aici făcând opriri tot cam la 3-4 ore.
În toate locurile în care am oprit am găsit să cumpărăm mâncare, apă, cafea. În Bulgaria se poate plăti fără probleme cu lei.
Iniţial totul era planificat pentru a prinde ferry de 8, dar din diverse motive nu s-a putut întâmpla asta aşa că din momentul în care şi-au dat seama că nu mai ajungem la timp nici nu ne-am mai grăbit, dimineaţa ne-am oprit chiar după ce am trecut munţii la o terasă superbă, înconjurată de palmieri şi de flori, unde am savurat o cafea grecească.
Spre Zakynthos am plecat cu ferry de 12.30, aşa că am avut timp să ne plimbăm prin portul Kilini, să facem fotografii şi să savurăm o cafea la una din multele terase din port.
Ferry cu care am călătorit spre insulă este unul foarte mare, cu multe punţi, în interior are baruri cu saloane mari cu aer condiţionat. Preţurile la bar sunt ok, cel puţin cafeaua are acelaşi preţ cu cea băută la celelalte opriri. Transferul cu ferry durează aproximativ o oră şi un sfert.
Ajunşi în Zante autocarul a mers întâi in Argassi pentru a lăsa persoanele care aveau bilete acolo, după care ne-a dus pe noi în Tsilivi, aşa că am ajuns la vilă pe la ora 14.
Deci în total am făcut 30 de ore de când am plecat din Braşov până am ajuns la vilă. La întoarcere am plecat la ora 13 din Tsilivi, am prins ferry de 14.45, iar la 13 eram în Bucureşti şi pe la 17 eram deja acasă. Deci la întoarcere drumul a durat 28 de ore. Din Bucureşti până în Tsilivi se fac cam 24 de ore.
Vila Odysseas este situată pe o străduţă liniştită care este paralelă cu plaja. Cum intri în curte, pe partea stângă este o terasă acoperită de un leandru superb. După această terasă se află două duşuri iar în continuare este altă terasă, neacoperită, unde sunt amplasate trei mese cu bănci, iar în spate se află un grătar care poate fi folosit de turişti. Noi nu l-am folosit, dar cei din seria anterioară ne-au spus că dacă vrei să foloseşti grătarul trebuie să cumperi cărbuni (am vazut ca se găsesc la magazinele din statiune).
Pe cealaltă parte a vilei, partea pe care sunt amplasate balcoanele, este o altă parte a curţii care este plină de palmieri.
Vila este formată din parter şi etaj iar accesul la camere se face prin exterior, neexistând recepţie.
Vila este administrată de o familie de bulgari, care au în jur de 40 de ani şi care sunt extrem de drăguţi şi de atenţi la cererile turiştilor. Singura problemă este că nu vorbesc deloc limba engleză dar asta nu a fost un impediment, până la urmă am reuşit să ne întelegem.
Peste drum de vilă se află piscina care poate fi utilizată gratuit de către turişti. Piscina este destul de măricică, apa în partea cea mai adâncă are cam 1,70 m. La piscină găsiţi sezlonguri şi umbrele şi tot aici este şi un bar cu preţuri acceptabile.
Deşi vila este situată într-o zonă plină de verdeaţă nu am avut probleme cu ţânţarii, am avut aparat în cameră dar în tot timpul sejurului nu am văzut decît vreo doi ţânţari. Totuşi pentru siguranţă vă sfătuiesc să vă luaţi de acasă un aparat pentru ţânţari şi pastile.
Noi cum am ajuns am fost cazaţi imediat, iar la plecare, deşi iniţial ni s-a spus că la ora 9 trebuie să eliberăm camera, am fost anunţaţi de către cei care au grijă de vilă că nu trebuie să ieşim decât la ora 12, aşa că a fost foarte bine. Dar şi dacă trebuia să eliberăm camera mai devreme tot nu ar fi fost nici o problemă, bagajele se pot lăsa în siguranţă în curte iar noi am fi stat la piscină.
Dar cum în ultima zi am avut ghinionul să fie urât şi chiar să plouă a trebuit să ne mulţumim cu o plimbare prin statiune.
Vila nu are parcare proprie dar cei veniţi cu maşina sau cei care închiriază maşină nu trebuie să îţi facă probleme pentru că maşina se poate parca fără probleme atât în faţa curţii vilei cât şi în faţa curţii în care se află piscina.
Camera în care am fost cazaţi este situată la etaj. Cum intri este un hol, în care este amenajată pe partea stângă chicineta iar pe partea dreaptă este uşa de la baie.
Camera este destul de mare, aproximativ 16 mp, pe partea dreaptă aveam două paturi lipite şi două noptiere cu veioze, iar pe partea stăngă un dulap cu două uşi şi cu sertare, o măsuţă şi o masă de toaletă cu oglindă şi un taburet, deasupra acesteia fiind montat pe perete un mic televizor LCD şi aparatul de aer condiţionat (care era contra cost, 6 euro pe zi).
Pe tăblia patului aveam întrerupătoare atât pentru veioze cât şi pentru pentru lampa de pe tavan şi mai aveam şi o priză. O altă priză mai este lângă oglindă.
Televizorul nu l-am deschis decât pentru a vedea ce programe se prind, erau numai programe greceşti dar oricum nu am fi avut timp de uitat la televizor.
În cameră mai aveam şi un pat pliant, care era închis, iar în camera de lângă noi am văzut că erau două paturi lipite şi încă un pat de o persoană (nu pliant).
Pe jos atât în cameră cât şi în hol, baie şi balcon este gresie, tâmplăria este din aluminiu cu geam termopan, la geam având şi obloane metalice.
Mobilierul camerei nu este nou dar este ok, sertarele se deschid mai greu dar asta nu este o problemă majoră.
Gresia din cameră este destul de uzată, pe alocuri ciobită, dar totul este curat aşa că pentru noi nu au fost nici un fel de probleme.
Chicineta, aşa cum am mai spus se află pe hol şi este dotată cu tot ceea ce ai nevoie pentru a-ţi pregăti ceva de mâncare dacă vrei.
Are o plită cu două ochiuri care se încălzeşte foarte greu, o cană de fiert apa, două oale, o tigaie şi un ibric de inox. În dulapul suspendat aveam farfurii de diferite mărimi, căni de cafea, pahare şi o strecurătoare de plastic. În sertar am găsit tacâmuri de toate felurile.
Am avut un frigder mic cu congelator, iar sub blatul de bucătărie era şi un seif (contra cost, 1,5 euro pe zi).
Mobilierul de bucătărie este mai uzat, sertarele se deschid şi se închid mai greu.
Baia este micuţă, cu geam şi are duş cu văniţă, fără perdea. În baie am găsit două săpunuri şi prosoape care ne-au fost schimbate o dată în timpul sejurului.
Apă caldă am avut în permanenţă, la orice oră din zi şi din noapte.
Singura problemă era că atunci când făceai baie se umplea baia de apă şi trebuia să mergi să iei un mop de la capătul holului pentru a strânge apa. Ar fi fost foarte bine dacă ar fi existat un mop şi o găleată în cameră.
Balconul camerei este mare, cu umbră cea mai mare parte a zilei. Aici aveam o masă şi trei scaune de plastic. Atât de-a lungul cât şi de-a latul balconului aveam câte o sfoară pe care ne puteam usca prosoapele.
Principala problemă pentru mine în momentul în care am văzut balconul a fost că acesta nu era separat de balconul vecin decât până la mijloc, adică dacă stăteai la masă te vedeai cu vecinii, întotdeauna am evitat felul acesta de balcon pentru că mi se părea că nu ai deloc intimitate. Dar mi-am făcut probleme degeaba pentru că am avut nişte vecini atât de drăguţi încât a fost o plăcere să stăm de vorbă dimineaţa la cafea, să facem schimb de impresii şi să ne spunem unii altora ce am mai descoperit nou prin staţiune în ziua precedentă.
Serviciile. Deşi este o vilă în sistem self-catering am avut consumabile la baie, am avut prosoape care au fost schimbate o data pe sejur, la fel şi aşternuturile.
Curăţenie în cameră s-a făcut o dată la două zile.
Împrejurimile. Vila este situată pe o străduţă extrem de liniştită, cu multă verdeaţă. La două minute de vilă se află un supermarket în care găseşti tot ceea ce ai nevoie, iar cam la aceeaşi distanţă în direcţia cealaltă se află o tavernă care era plină în fiecare seară şi care are preţuri acceptabile la mîncare.
Oricum, staţiunea este plină de magazine, taverne şi baruri, aşa că în orice direcţie vă plimbaţi cu siguranţă veţi găsi ceva pe gustul vostru.
Cum ieşiţi din vilă, fie că o luaţi spre dreapta, fie că o luaţi spre stânga ajungeţi la nişte străduţe pe care dacă o luaţi în jos ajungeţi la mare, iar dacă o luaţi în sus ajungeţi spre strada principală a statiunii.
Plaja. Plaja staţiunii Tsilivi este excelentă, lungă de 3-4 km, lată şi cu nisip fin. În apă sunt pietre mici şi plate, o fâşie de 1 metru, pe care nici nu trebuie să calci dar chiar dacă o faci nu te deranjează cu nimic. După această fâşie este nisip fin, intrarea în apă este lină, mergi foarte mult până să îţi ajungă apa la piept.
Plaja este amenajată cu sezlonguri şi umbrele dar are şi mari spaţii libere, unde se poate sta cu prosopul.
Preţul pentru 2 şezlonguri şi o umbrelă este de 6 euro pe zi.
Noi am făcut plajă în dreptul barului Life Time (la sugestia lui @ovidiu7020010 căruia îi mulţumesc de pont), aici preţul şezlongurilor este de 5 euro. În dreptul acestui bar plaja este mai îngustă, sunt doar două rânduri de şezlonguri (care oricum nu se prea umpleau). În fiecare dimineaţă plaja era greblată şi curăţată, dar lucrul care mi-a plăcut cel mai mult aici a fost muzica cu care cei de la bar ne încântau în fiecare zi: de dimineaţă până pe la ora 1 puneau muzică instrumentală în surdină, o muzică excelentă care îţi mergea la suflet. După ora 1 puneau melodii mai vechi, dar extrem de frumoase iar spre după-amiază puneau şi muzică care să te scoată puţin din amorţeală.
Dar despre staţiune şi despre plajă voi reveni cu mai multe amănunte zilele acestea.
Vremea. Din punctul nostru de vedere, având în vedere că nu ne place foarte mult căldura, vremea a fost excelentă, cam 30 de grade, deşi peste zi era deja mult prea cald, la ora 12 nu puteai călca cu picioarele desculţe pe nisip. Apa a fost caldă, perfectă pentru baie.
Dimineaţa pe cer erau nori care ne speriau dar până să plecăm la plajă cerul era perfect senin.
Seara era cald, puteam merge liniştiţi în mânecă scurtă.
În ultima zi nu am mai avut noroc, a şi plouat un pic dar tot era foarte cald. Ca să ne facă în ciudă soarele a ieşit exact când plecam noi, deci o mică ploaie nu trebuie să vă sperie pentru că vremea urâtă nu ţine foarte mult.
Concluzie. Deşi este o vilă cu dotări modeste, totul este curat, camera este spaţioasă iar curtea vilei este superbă. Pentru cei pretenţioşi am enumerat şi părţile negative dar pe noi nu ne-au deranjat cu nimic, preţul a fost foarte mic aşa că am judecat totul şi după acest lucru.
Dacă vreţi să aveţi o vacanţă de vis cu un buget redus vă recomand cu căldură această vilă, noi am fost foarte mulţumiţi şi am reveni oricând.
P. S. Celor care se pregătesc să plece în concediu în Zakynthos le promit că voi reveni zilele acestea şi cu alte review-uri în care o să va povestesc ce am mai făcut pe acolo şi bineînţeles că o să postez şi multe poze frumoase.
Trimis de Cris in 10.06.11 01:44:08
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA. A mai fost în/la: InsulaThassos
43 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Cris); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest review - pg. 1 / 2
43 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@pacurarcris: Super review-ul tau. Cred ca ai avut o vacanta de vis. Mi-ai facut o mare pofta de Grecia! De abia astept urmatoarele tale postari.
@pacurarcris
... ca si ionescunic, vii si tu cu acest review care lasa o unda de aroma si gust de Elada... pana vara viitoare imi pun pofta'n cui!!
Bravos!... "placut la mine"!!
Cristina, m-ai luat pe neasteptate cu acest review extrem de bun si bogat, insa se pare ca totusi cazarea a fost chiar buna si ca v-ati simtit foarte bine aici. Imi pare rau, ca nu ati putut sa stati doua sejururi la rand dar la anul poate cine stie... ?
Foarte multe detalii, extrem de utile contine review-ul tau, care ma imping si pe mine la un strop de optimism pe ziua de azi.
Iti multumesc pentru review si te astept si cu continuarile promise, macar la fel de bogate in descrieri cum ne-ai obisnuit!
Foarte util reviewul tau si cu multe detalii utile pentru cei care doresc sa stea in acesta vila.
Plec si eu in Zakynthos saptamana viitoare pe 15 si te-as ruga sa-mi spui daca daca sti cumva programul ferryboat-ului. Pe siteul lor oficial am citit ca este ferry si la ora 11 dar din ceea ce spui tu se pare ca nu...
Multumesc anticipat si vacante la fel de reusite in continuare!
@marcy74,
Nu-ti fa probleme, acum exista feribot si la ora 11.00. La data cand a fost @pacurarcris programul de feribot era altul. Pentru perioada 6.06-15.07.2011 (si nu numai) gasesti programul feribotului aici: click aici
@Admin multumesc mult
@jonnyredlabel si tie iti multumesc, intr-adevar am avut o vacanta de vis. Cat despre celelalte postari promit ca nu va dura mult.
@Alex Macedo esti dragut ca intotdeauna , ma bucur ca ti-a placut.
@ionescunic as fi vrut eu sa stau inca un sejur, dar asta a fost situatia. Personal recunosc ca o saptamana este prea putin pentru o insula ca Zakynthos.
@Marcy74 te invidiez ca pleci in Zakynthos, vei avea o vacanta minunata. Abia astept sa te intorci si sa ne povestesti cum a fost.
Cat despre ferry nu trebuie sa iti faci probleme, noi am traversat in 31 mai iar din data de 6 iunie se schimba programul.
Pentru un review exceptional, atasez o melodie exceptionala!
@commandorsteel multumesc frumos
@webmaster superba melodia, multumesc
Mutumesc motaneata, inca o data m-ati scos din impas. Va raman datoare, o sa inchinam 2 pahare cu vin in cinstea dvs. in timp ce admiram frumosul apus de soare de la
the best sunset.
Multumesc pacurarcris. Sper sa avem o vacanta minunata si bineinteles ca va voi impartasi impresiile mele despre aceasta minunata insula la intoarcere.
tare frumos, meriti cu prisosinta punctele mele cu felicitari. Dar ionescunic ma inebunit cu thasoos, maria cu kusadasi, acum vii tu cu Zakinthos si ma dai peste cap cu totul, sunt in mare dilema si mai sunt 68 de zile pana la concediu. O SEARA PERFECTA.
insula are multe de aratat si are multe plaje frumoase. e drept ca pe unele ai interdictie oarecum (nu te lasa cu prosopul/cearceaful) in apropierea intrarii in mare deoarece se zice ca vin broastele testoase si depun oua (eu nu am vazut niciuna in 10 zile), iar in unele localitati, in sezon si nu numai, e plin de englezi (baieti si fete) "machiti" bine seara, dar multe insule sunt invadate de englezi, asa ca... trebuiesc tolerati
@ninel iti multumesc frumos.
Eu am fost si in Thassos si in Kusadasi si iti spun sincer ca nu ai cum sa dai gres indiferent ce destinatie vei alege, sunt convinsa ca vei avea o vacanta excelenta. Iti doresc un concediu placut.
@commandorsteel ai mare dreptate, insula are multe de aratat, din punctul meu de vedere un sejur de 7 nopti a fost prea scurt pentru a vedea tot.
Cat despre englezi este adevarat, sunt majoritari acolo, dar atunci cand am fost noi, fiind totusi abia inceput de sezon, erau mai mult familii cu copii mici.
Chiar la aceasta vila vrem sa mergem in vara asta. Mai da-ne te rog 2,3 amanunte despre statiune, cum e, ce se pote face? unde se poate manca bine?
@dogvl78, despre statiune voi scrie, sper, in curand un review separat si o sa pun si multe fotografii.
Dar, asa pe scurt, iti pot spune ca Tsilivi este o statiune mare si ai multe posibilitati de a-ti petrece serile.
Sunt multe magazine (atat de suveniruri cat si de haine), multe baruri foarte faine, discoteca, minigolf si am vazut ca exista chiar si un aquapark.
Dintre baruri recomand ,,Two Brothers", unde seara atmosfera este incendiara.
Cat despre locuri de luat masa si acestea sunt nenumarate, gasesti taverne si fast-food-uri pe orice straduta o iei, de asemenea sunt si restaurante indiene, chinezesti, italiene, mexicane. Sunt si vreo doua-trei cofetarii si patiserii.
Chiar pe strada cu vila este taverna Dionisios, cu preturi bune si mancare excelenta si mai recomand terasa Obelix, unde iarasi am mancat foarte bine.
Dar repet, ai multe optiuni pentru masa, sunt sigura ca orice taverna ai alege totul va fi foarte bun si gustos.
Cum noi am fost la inceput de sezon, tavernele erau goale si in fata fiecareia exista cineva care te invita sa mananci acolo si se intreceau in reduceri si preturi mici.
Dar repet, sper ca in curand sa scriu despre statiune si voi incerca sa dau cat mai multe amanunte.
Daca totusi pleci intr-o saptamana, doua poti sa ma intrebi ce te mai intereseaza, aici sau pe privat, sau eventual putem vorbi si la telefon. Stiu ce bine e cand ajungi intr-un loc strain si ai cat mai multe informatii despre locul respectiv.
salut... excelent review
poti sa imi spui si mie asezarea mai exacta a vilei?
este cumva asezata paralel cu strada principala unde e si firma de inchiriat masini Euroalfa?
iar piscina unde va duceati era in dreptul studiourilor Neraida si Bellisimo?
Mersi mult
@Cristico, strada pe care se afla vila este prima strada paralela cu marea si este paralela si cu strada principala, cea pe care se afla centrul de inchirieri auto.
Odysseas se afla chiar vis-a-vis de studiourile Bellisimo, iar piscina vilei este chiar in fata acestora.
Daca te uiti la poza 28, care este facuta din vila Odysseas vezi piscina noastra, iar cladirea portocalie este Bellisimo.
Buna,
Frumoase review-uri, la fel si pozele. Foarte utile
Vroiam sa stiu daca de Vila Justine din Tsilivi ai auzit ceva? Stiu ca este primul an in care sunt cazati romani acolo ca si la Vila Odysseas. Voi pleca pe 8 august si despre insula, plaja, taverne/restaurante am tot citit dar despre locatie nu stiu prea multe.
Multumesc anticipat!
@chicutza, am avut in autocar persoane care au fost cazate la vila Justine si, ca de obicei, parerile au fost impartite.
Unii s-au plans de conditii, au spus ca erau furnici in camere, altii au fost multumiti. Dupa cum i-am perceput eu, as inclina sa ii cred pe cei din urma (pe cei multumiti).
Acum, nu stiu daca ai mai fost in Grecia, mai ales la vila, dar trebuie sa stii ca de obicei conditiile sunt modeste (la fel este si pretul), tot ceea ce conteaza este sa fie curat.
La cat de frumoasa este insula, te asigur ca nu veti sta prea mult in camera.
Eu iti doresc un concediu placut si sa nu uiti, cand te intorci, sa ne povestesti despre vila Justine si despre ceea ce ati vizitat pe insula.
Iti multumesc! Abia astept! Numar zilele: D
Este a 5 oara cand merg in Grecia si mereu am stat la vila. Chiar am fost multumita pana acum.
La bani pe care i-am dat nu ma astept la servicii 5* tot ce caut este curatenie pt ca asa cu ai zis si tu cel mai mult timp il voi petrece in afara vilei
Cand ma voi intorce voi incepe si eu cu review-uri si poze pt fiecare sejur
Tot citesc de ani intregi review-uri si am zis ca este timpul sa-mi creez un cont cu scopul de ai ajuta la randul meu pe altii
Buna!!! si eu plec in data de 5 sept tot la vila odysseas, tot 2 persoane si as vrea sa te intreb cati bani ati avut de cheltuiala??
Multumesc pt reviewul tau deoarece ma ajutat foarte mult in alegerea mea. : -)
@d0r1s 91, noi am cheltuit cam 500 de euro, dar cred ca te poti descurca si cu mai putin, depinde mult de ceea ce vrei sa faci pe insula, de cate mese pe zi vrei sa mananci la taverne si de ceea ce vrei sa iti cumperi de pe acolo.
Iti doresc un concediu placut si astept sa iti citesc impresiile atunci cand te intorci.
Multumesc mult! Asa ne-am gandit si noi sa avem la noi, sper doar sa prindem vreme frumoasa!!
Si eu de abea astept sa merg, dar si sa ma intorc sa va arat poze si impresii!! : -D
@pacurarcris: care este treaba cu piscina? este in apropiere si este gratuita? ms.
@papone: piscina apartine proprietarilor vilei si intrarea este gratuita. Exista acolo un bar de unde poti consuma ceva, insa nimeni nu te conditioneaza cu nimic, consumi doar daca si ce vrei.
Daca te uiti la poza 28, care este facuta de pe scarile vilei Odysseas, poti sa vezi cat de aproape este piscina.
Cum iesi pe poarta, traversezi o straduta ingusta si foarte putin circulata si ai ajuns la piscina. Faci doar un minut.
@papone, eu am vazut doua bancomate in Tsilivi, unul era de la Emporiki.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2013 Studio Odysseas - cazare ok daca nu esti prea pretentios! — scris în 05.08.13 de crisstinna din CRAIOVA - RECOMANDĂ