Septembrie în Peloponez. Am tras lozul cel mare!

TIPĂREȘTE

Nu, n-aveţi de ce să mă invidiaţi. N-am dat lovitura la loto. „Lozul cel mare” din titlu se referă la Villa Manolis, gazda noastră timp de 9 zile în Tolo, care mi-a depăşit cu mult aşteptările.

Unde, unde e?

Asta ne-am întrebat şi noi atunci când, ajunşi în Tolo pe la ora 5 după-amiaza, după o călătorie destul de obositoare, am realizat că harta printată de pe booking nu corespundea adevărului. Villa Manolis se află pe strada Minoos nr. 19, la vest faţă de locaţia de pe booking, următoarea la dreapta după Hotel Apollon, pe partea stângă a unei străzi perpendiculare pe cea principală şi mai spre capătul opus.

Mai precis, este la 50 m de strada principală şi, mergând în linie dreaptă, la circa 80 m de mare, asta dacă eşti dispus să faci plajă pe una din fâşiile acelea înguste de nisip/pământ din faţa hotelurilor (vezi impresii). În intersecţia cu strada principală se află două supermarketuri pe care le-am transformat imediat în surse de aprovizionare. Alte avantaje demne de luat în consideraţie sunt că Minoos e o stradă în pantă uşoară care nu ne-a creat probleme la urcat, că am putut parca maşina fără probleme în faţa vilei, că în jur nu sunt decât case cu camere de închiriat şi deci e linişte noaptea, şi că poziţia sa, cam pe la jumătatea staţiunii, e foarte convenabilă.

Enervaţi, obosiţi şi asudaţi, am sunat la numărul de telefon indicat în rezervare dar nu ne-a răspuns nimeni. Ştiam că totul era în regulă pentru că înainte cu o săptămână înaintea plecării vorbisem la telefon cu proprietăreasa, care îmi spusese că ne aşteaptă. Asta după ce nu-mi răspunsese la mail... Ăsta ar fi, de altfel, singurul reproş pe care i l-aş putea aduce. În cele din urmă am arătat unei chelneriţe de la o tavernă printul cu rezervarea şi ne-a indicat ea strada.

Să ne temem de greci şi de darurile lor?

Hm, nu şi de data asta...

Doamna Vaso era în curte când am ajuns şi a ieşit imediat să ne întâmpine. Chiar dacă rezervarea noastră era pentru un studio, ne-a spus că ne poate oferi două variante de camere la acelaşi preţ: prima era un studio la parter, cu ieşire direct în curte; cealaltă la etaj, două camere şi între ele bucătăria. Am ales a doua variantă pentru că ne asigura mai multă intimitate, şi bine am făcut!

Preţul a fost de 308 euro pentru 9 nopţi de cazare, adică 34,22 euro/noapte. Destul de mult, având în vedere că ne aflam pe data de 8 septembrie, dar în perioada când am făcut rezervarea (noiembrie 2014) am studiat cu oareşce aplicaţie bookingul şi m-a impresionat scorul de 8,6 al Vilei Manolis. În plus, am ajuns la concluzia că Tolo (şi Peloponezul în general) e o destinaţie mai scumpă decât Halkidiki, Riviera Olimpului sau Thassos. La acelaşi preţ găsisem camere la hotelurile situate direct pe plajă şi mă felicit că nu m-am oprit asupra lor. Camerele erau în majoritate dotate doar cu frigider, nu şi cu chicinetă, ori noi intenţionam să mâncăm mai mult acasă. Asta pentru că fiind ultima vacanţă pe 2015, ne cam epuizaserăm resursele financiare...

Spre marea noastră surprindere, în bucătărie am găsit pe masă struguri, piersici, o sticlă de apă în frigider, mai multe pacheţele de unt, pâine prăjită şi două borcănaşe cu gem de piersici, respectiv coajă de portocale, ambele preparate de doamna Vaso cu mânuşiţele ei. A fost pentru prima oară când am primit asemenea atenţii în Grecia la o vilă cu self-catering.

Şi dacă tot am ajuns la capitolul surprize plăcute, să adaug că odată la două zile ni se schimbau prosoapele şi aşternuturile de pat, se împrospăta rezerva de hârtie igienică şi se mătura pe jos iar gunoiul ne era luat zilnic.

Aşa cum se întâmplă, din câte am observat, în mai toate familiile de greci, doamna era şi aici stăpâna absolută. Dăduseră vilei numele Manolis ca să gâdile orgoliul bărbatului, dar cea care făcea toată treaba era doamna Vaso, ajutată de fiica ei. Doamna Vaso are în jur de 50 de ani, e o femeie energică, sprintenă şi harnică: mereu o vedeam măturând prin curte sau făcând alte treburi. Fiica ei, care locuieşte în vila alăturată împreună cu soţul şi cei doi băieţi de 7, respectiv 4 ani (cam gălăgioşi şi năzdrăvani) are probabil 30 de ani şi vorbeşte bine englezeşte (şi doamna Vaso o rupe un pic pe limba lui Shakespeare). Dacă pe domnul Manolis nu făceam decât să-l salutăm de câte ori ne întâlneam, cu soţia şi fiica am stat uneori de vorbă sau le-am cerut informaţii: aşa am aflat că familia (lărgită) locuieşte permanent în Tolo şi că în staţiune nu există pescărie - pentru a cumpăra peşte am fost nevoiţi să mergem la Nafplio, unde de două ori pe săptămână e piaţă. Altfel, cele două doamne s-au purtat cu maximă discreţie pe toată perioada sejurului nostru, nu ne-au deranjat cu nimic şi au fost gazde amabile şi ospitaliere. Se vede că au la activ o experienţă îndelungată.

O grădină ca-n Rai

Marele, uriaşul atu de care se bucură Villa Manolis este grădina superbă din spatele casei. Aici familia a plantat portocali, lămâi şi rodii şi a amenajat un colţ de rai pe placul până şi celui mai cârcotaş dintre oaspeţi: loc de joacă pentru copii, cu minitobogan şi leagăn; grătar la care am fost abonaţi permanenţi, căci în zilele când n-am ieşit din Tolo am fript peşti; cuptor la care (dacă am fi avut timp) am fi putut să coacem pâine sau alte bunătăţi; hamac; 3 mese frumos ornate cu mici boluri şi scrumiere din teracotă şi înconjurate de jilţuri comode; pitici de grădină, lebede şi alte figurine împăştiate artistic; ghivece cu flori şi alte aranjamente decorative cu tentă rustică. A fost o bucurie să stăm în grădina umbroasă şi să bem ceva, aşteptând să se facă peştii.

Pentru familiile cu copii sau venite în grup, grădina e locul perfect de socializare, de luat cafeaua dimineaţa, de mâncat la prânz sau stat la taclale seara. La parterul vilei există două camere, în partea din lateral-spate, cu trepte care coboară direct în grădină. Cum camera noastră era la etaj, cu vedere spre stradă, n-am stat în grădină decât la prânz, dar toţi oaspeţii au acces la ea şi o pot folosi când vor.

Nu numai grădina, ci şi curtea e foarte îngrijită şi plină de plante şi flori, inclusiv pe treptele de la scara exterioară ce urcă la etaj. Şi ca să vedeţi câtă atenţie au acordat detaliilor, în capul scării, la intrarea în holul comun, e o etajeră cu cărţi în limba engleză (lăsate, fără îndoială, de-a lungul timpului, de diverşi oaspeţi). M-am „servit” şi eu cu un PD James pe care n-am avut cum să îl termin, aşa că dacă ajungeţi acolo îl veţi găsi tot pe raft.

Apartamentul

Cum v-am spus, deşi rezervarea noastră era pentru un studio, am fost cazaţi într-un apartament cu două camere situat la etaj. Una din camere, cea în care am dormit, avea balcon cu vedere spre stradă: acolo luam masa, stăteam la şuete sau citeam, admirând casele de vizavi şi peisajul frumos, cu dealurile din spatele staţiunii. Amplasamentul era excelent şi dintr-un alt punct de vedere: soarele nu bătea decât de pe la 8 dimineaţa până la 1 după-amiaza, aşa că n-am fost nevoiţi să luăm prânzul pe căldură. Balconul era cam îngust, dar încăpeau pe el masa şi cele două scaune. Apartamentul fiind situat pe colţ, balconul se prelungea pe o a doua latură, unde erau amplasate altă masă cu două scaune, plus frânghia pentru uscat prosoapele şi costumele de baie.

Camera în care am dormit avea podea din gresie şi uşă glisantă dublată de oblon, dar fără plasă de ţânţari. Am recurs la binecunoscutul aparat anti-insecte pe care îl iau întotdeauna cu mine în Grecia pentru a înăbuşi din faşă orice tentativă criminală, aşa că n-am avut probleme. Cele două paturi cu saltele bune erau despărţite de o noptieră foarte utilă pentru depozitarea flecuşteţelor. Dulapul era destul de mic, însă având o a doua cameră, am folosit şi dulapul de acolo, mai încăpător. Mobila era din lemn de culoare închisă şi puţin cam veche, dar bine întreţinută.

Lângă dulap era o masă pe care trona un televizor mic de pe vremea lui Pazvante Chioru’. Adrian, căruia îi place să-i zbârnâie permanent ceva la ureche – muzică sau orice –, l-a testat. Programele erau numai în greacă şi, fiind campanie electorală, pe toate posturile se vorbea încontinuu. N-am înţeles decât câteva cuvinte: „demagogia”, „democraţia” şi „economia”, plus – evident – „Tsipras”. Nu m-aş mira dacă peste puţin timp „Tsipras” va ajunge un soi de substantiv comun. De ce, la urma urmei, dacă tot s-au încetăţenit expresii de tipul „Cutărică e un Machiavelli” sau „Icsulescu e un Don Juan”, nu am putea să luăm la rost pe cineva, sau dimpotrivă, să-l lăudăm spunându-i „Eşti un Tsipras”?!!

Ca să termin cu descierea dormitorului, deasupra mesei era o oglindă şi alături de masă un fotoliu. Cealaltă cameră, cu vedere spre spatele clădirii, nu avea ieşire la balcon, doar ferestre, şi conţinea, în afara şifonierului mărişor de care am amintit deja, două paturi lipite, un scaun şi un birou pe care am instalat laptopul. Parola de internet era scrisă pe o foaie lipită pe zidul din holul vilei şi internetul a funcţionat foarte bine. Lucrul ăsta l-am remarcat la alte două locaţii în care am stat în acest concediu: grecii au făcut progrese mari în ultimii 3-4 ani în privinţa vitezei la internet.

Apartamentul avea în dotare şi aer condiţionat, care şi el funcţiona bine. Nu l-am folosit însă decât în prima zi, când ni s-a părut că aerul era înăbuşitor. La prânz, în zilele când am rămas în Tolo, lăsam uşile deschise la cele două camere şi se făcea un pic de curent iar noaptea, fiind totuşi în a doua decadă a lui septembrie, a fost nevoie să ne învelim cu cearşafurile.

Din holul de pe palier se pătrundea într-un mic vestibul cu un cuier agăţat pe perete, şi de acolo în bucătăria excelent dotată, cu aragaz cu cuptor şi trei ochiuri, hotă, frigider mare, masă cu trei scaune. Am avut la dispoziţie farfurii, căni, tacâmuri şi toate ustensilele obişnuite de gătit, precum şi detergent de vase şi bureţi.

Din bucătărie, care se afla între cele două camere, se intra în baia suficient de spaţioasă, cu cadă de duş înălţată. În ea am găsit gel de duş şi săpun lichid. Apă caldă tot timpul, fără probleme.

Am avut şi un vizitator neaşteptat – sau poate că ar trebui să spun vizitatoare? O pisică sau un motan, căci nu s-a lăsat scărpinat (ă) ca să-i aflăm sexul. Aşa că i-am zis Fifi. Fifi îşi făcea apariţia când stăteam la masă, sărind pe balconul nostru de pe acoperişul de deasupra parterului. Evident că i-am dat peşte şi tot felul de alte gustărici; pe unele le-a apreciat, pe altele le-a refuzat.

Concluzii şi recomandări

Cred că vă e de pe acum clar că am fost absolut încântaţi de condiţiile oferite de Villa Manolis. De data asta, spre deosebire de Hotel Camping Agiannis (vezi impresii), am avut inspiraţie şi fler în alegere. Ceea ce vă doresc şi vouă!

Recomand din toată inima vila atât pentru cupluri, cât şi pentru familii cu copii sau venite în grup, practic pentru oricine caută linişte şi relaxare la malul mării, într-o ambianţă prietenoasă.

Cât despre ceea ce am văzut şi vizitat în Peloponez (şi n-au fost puţine locuri, vă asigur) – un bob zăbavă!

---

VIZUALIZĂRI: 2920 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI