Pentru noi, cea mai tare cazare, ever!

TIPĂREȘTE

Cu Villa Kristina a fost dragoste la prima vedere. Faptul că avem același nume n-a avut nicio relevanță; oi fi eu o romantică incurabilă, dar când e vorba de trinomul confort/siguranță/preț, mai ales pe timp de pandemie și mai ales când la mijloc e întreaga-mi familie, atunci devin extrem de pragmatică, vă asigur!

Precum vă povesteam deunăzi, am decis ca primele 5 zile ale vacanței noastre cipriote să le petrecem în zona Paphos. Faptul că urma să dispunem de o mașină închiriată mi-a permis să lărgesc binișor aria de căutare, singurele criterii rămânând anularea gratuită, accesul la o parcare (eventual inclusă în preț) și, dacă se poate, apropierea de țărmul mării.

Villa Kristina a fost printre primele oferte ce mi-au ieșit în cale și, după ce i-am studiat un pic facilitățile și am privit fotografiile, am rezervat cu toată inima! Pesemne că nu-i de mult în circuitul turistic, căci la data aceea (februarie) nu avea decât 4 comentarii, toate soldate cu nota 10 (între timp s-a mai adăugat unul, la fel de favorabil). Am rezervat pentru 5 nopți, la prețul de 610 euro și am beneficiat de posibilitatea de a anula gratuit până cu 2 săptămâni înaintea plecării. Imediat după aceea, cardul mi-a fost automat debitat.

A urmat un schimb de mesaje protocolar-amabile cu Olga, despre care am crezut inițial că e proprietara vilei, dar am aflat ulterior că-i de fapt managera. O persoană extrem de agreabilă și de ajutor, după cum avea să se dovedească în repetate rânduri. Mai erau 3 sau 4 zile până la apropiata noastră vacanță, când am aflat de lockdown-ul din Cipru și am avut un moment de derută. Cine să ne lămurească?! Păi cine?! – Olga sau Alex (proprietarul apartamentului din Larnaca în care aveam să ne mutăm pentru ultimele 2 nopți). I-am scris Olgăi.

Ea ne-a încurajat să închiriem totuși mașină, că poliția nu prea se leagă de turiști, ne-a asigurat că ne va pregăti declarații de completat și că ne așteaptă cu drag! Din momentul acela, am schimbat numerele de telefon și am decis ca, pentru ușurința comunicării, să folosim WhatsApp. Tot Olga a fost cea care ne-a furnizat adresa exactă a locației, întru a completa flightpass-ul (respirați adânc! ????): Poseidon Village, House 22, Parakas 3,8220, Chloraka, Paphos, Cyprus.

Am aterizat în Larnaca puțin după ora 9, dar am plecat efectiv din aeroport în jur de 11 (până ne-au testat iar de COVID, până am închiriat mașina, până am mâncat un sendviș și am băut o cafea...). Olga deja ne urase bun-venit printr-un mesaj și ne rugase să-i anunțăm ora probabilă a sosirii, căci dorește să ne întâmpine în persoană.

Am băgat locația pe GPS și am adăugat la socoteală faptul că, în drum, voiam să ne oprim 20-30 de minute la Pietrele Afroditei, un loc iconic pentru Cipru, ce apare în toate ghidurile de prezentare a insulei; cică ar fi locul unde frumoasa zeiță s-ar fi ivit pe țărm, din spuma valurilor (sincer, am mari îndoieli... la ce cataroaie sunt pe acolo, biata Afrodita trebuie să fi făcut entorsă încă de la primul pas, iar mitologia nu menționează defel așa ceva...). Deci i-am trimis mesaj Olgăi că ajungem în jurul orei 13. La 13 fără 5 opream în spatele căsuței, în intrândul destinat special autoturismului, în timp ce gazda noastră deschidea ușa și ne întâmpina cu un zâmbet larg.

Obișnuiți cu temperaturile din România și încă îmbrăcați conform cu acestea, eram deja topiți de căldură, așa că ne-a prins bine răcoarea livingului în care am pătruns (dealtfel, aveam să constatăm și în zilele următoare uimitoarele proprietăți termoizolante ale pereților vilei). Am remarcat dintr-o privire cele 3 compartimente ce formează un tot unitar: chicineta, zona de servit masa (o masă dreptunghiulară cu blat de sticlă înconjurată de 6 scaune) și cea de relaxare (o canapea și 2 fotolii încadrând o măsuță de cafea).

Am remarcat și pereții văruiți în alb, gresia deschisă la culoare, perdelele vaporoase, precum și cele câteva pete de culoare de mare efect, în ton cu povestea locului: tabloul reprezentând un șir de mori de vânt, pernuțele decorative, planta uriașă din colț, o mică oglindă, o farfurie pictată... Pe masă ne aștepta un bol cu fructe din partea casei.

Olga ne-a invitat s-o urmăm pe scări în sus, să ne prezinte și celelalte 2 etaje. Primul conține o baie și 2 dormitoare, unul cu pat matrimonial, celălalt cu paturi single. Al doilea, încă un dormitor micuț, de o persoană și o terasă imensă. Rezultă că încap în vilișoară maxim 5 persoane. A, și mai e o baie de serviciu (fără duș) la parter, chiar în dreapta intrării (aveam s-o descoperim ulterior). În compensație, dormitorul matrimonial are un compartiment transformat în cabină de duș. Da, da, ați auzit bine! N-am mai întâlnit niciunde așa ceva și la prima vedere ne-am mirat foarte, dar aspectul ăsta avea să se dovedească practic și de mare folos.

Prima bună impresie s-a consolidat încetul cu încetul: aspect general simplu și funcțional, dar elegant, cu accente marine, aerisit și luminos. Mobiler alb, lenjerie aidoma, perne decorative și perdeluțe albastre la ferestre, peste transperantele trase, câte un tablouaș drăguț din loc în loc. Peste tot, podelele sunt acoperite cu gresie alburie, ușor de întreținut. Fiecare cameră are aparat de aer condiționat, dar și câte un ventilator montat în mijlocul tavanului (n-avea să fie nevoie de niciunele, temperatura a fost perfectă în interior, atât ziua, cât și noaptea).

Am avut câte un dulap în fiecare dormitor, în care, pe lângă umerașe și clasicele spații de depozitare, am găsit tot felul de chestii potențial utile: uscător de păr, masă și fier de călcat, perne de rezervă, ba chiar și un scaun din acela de pus bebeii la masă. Pe paturi, frumos împăturite, erau câte 3 prosoape pentru fiecare loc: 2 albe și unul imprimat în nuanțe albastre, pentru plajă. Am avut la dispoziție câteva adaptoare, prelungitoare și aparate de alungat țânțarii. Prize suficiente, router de wi-fi la parter; a propos de asta, wi-fi-ul a funcționat brici, chiar a fost singura mea salvare timp de vreo 2 zile, cât telefonul n-a mai găsit nicio rețea la ieșirea dintr-o zonă fără semnal (chestie care s-a rezolvat doar după ce am sunat în țară, la operatorul la care am abonament).

Reveniți la parter, Olga ne-a indicat formularul pe care urma să-l completăm de fiecare dată când am fi vrut să ne îndepărtăm de „casă” (printat de ea în mai multe exemplare). Vă reamintesc că aveam să ne petrecem întreaga vacanță în Cipru în stare de lockdown. Ne-a liniștit spunându-ne că-i puțin probabil să avem probleme, poliția cipriotă e mult mai tolerantă cu turiștii decât cu localnicii. Suntem genul care de obicei respectă regulile, am completat în fiecare zi câte o declarație; ba, mai catolic decât Papa, Tati le completa pentru noi și în format electronic în fiecare dimineață, înainte de a porni la drum. Nu ne-a întrebat nimeni nimic (deși am întâlnit destule echipaje de poliție).

O consecință firească a stării de lockdown era faptul că restaurantele erau închise. Teoretic, magazinele alimentare n-ar fi trebuit să fie afectate, dar ne aflam în Sâmbăta Mare și Olga a clătinat din cap cu scepticism: „Multe restaurante funcționează de obicei în sistemele delivery sau take away, dar cu siguranță nu în perioada Paștilor... Poate doar cele asiatice... De asemenea, nici magazinele alimentare nu cred să fie deschise zilele astea, numai de marți încolo.” Și-a amintit de unul de prin Paphos despre care a zis că ar fi posibil să-l găsim deschis și ne-a trimis locația. În fine, până la urmă ne-am descurcat, v-am povestit în articolul anterior; în perioada Paștilor ne-am aprovizionat de la magazinul românesc, cel rusesc și cel arăbesc, iar mai apoi s-au deschis toate supermarketurile, pe care le-am găsit foarte bine aprovizionate și cu prețuri ok. Și restaurantele, la care am apelat de câteva ori.

Din living se iese pe o terasă acoperită, ce se continuă cu o grădină coborând în pantă lină până la aleea de promenadă, dincolo de care se întinde o zonă pietroasă sălbatică, apoi marea. Cam 50 m să fie din verandă până la țărmul mării... Olga ne-a prezentat cu mare mândrie această arie, iar noi nu mai pridideam să ne minunăm! Cu siguranță, totul e mult mai frumos în realitate decât în fotografiile de pe net!

Terasa exterioară este dotată cu o masă cu scaune (aici aveam să mâncăm de fiecare dată), precum și cu o zonă de relaxare, formată dintr-o canapea și 2 fotolii încadrând o măsuță scundă. În imediata apropiere se află micul grătar electric, ce avea să-și dovedească pe deplin utilitatea în zilele următoare.

Și acum vine punctul foerte al acestui spațiu mirific!... Grădina, acoperită cu gazon perfect întreținut, e delimitată în părțile laterale de gard viu, format dintr-o multitudine de arbuști înfloriți, care mai de care mai colorat și mai... plin de albine și bondari (și șopârlițe): trandafiri japonezi, mimoze, bougainvillea, diverse specii de mușcate... Absolut minunat! Și ce parfum plutește în aer!... Și cactuși erau acolo, și plante în ghivece, și doi copăcei de tuya... Iar în partea dinspre mare, palmieri. În acest punct, grădina nu are portiță, pur și simplu se deschide într-o zonă verde comună proprietăților învecinate, iar dincolo de ea e marea, precum vă spuneam. Un adevărat colț de rai, fără nici cea mai mică exagerare!

Că veni vorba de vecini, n-am putut să nu tragem cu ochii prin grădinile vecine, frumoase și ele, dar parcă nu ca a noastră... Villa Kristina face parte dintr-un complex de mai multe case de vacanță (Poseidon Village) cu arhitectură asemănătoare, dispuse de ambele părți ale unei alei ce se termină cu un mic scuar. Multe din aceste căsuțe au nume de fete (pe vecina din stânga o chema Vera, spre exemplu), iar unele sunt incluse și ele în circuitul turistic.

Împrejurimi – piscină și plaje

În capătul scuarului se găsește o piscină pentru folosință comună, pe care însă n-am avut noroc s-o testăm, din motive de pandemie. Dar ce-ți trebuie piscină când ai la dispoziție o ditamai marea cea mare?! Totuși, „plaja” din dreptul vilei noastre nu-i practicabilă defel, terenul este pietros și plin de buruieni țepoase, iar în partea dreaptă țărmul se înalță și devine stâncos. În plus, toată această zonă pare să fie extrem de periculoasă pentru înotători, din cauza puternicilor curenți marini, lucru semnalizat corespunzător din loc în loc prin niște panouri informative mari.

În schimb, în stânga, nu departe (să fie vreo 100-150 m), municipalitatea a amenajat o piscină naturală cu dimensiuni generoase, unde se poate înota în condiții de siguranță. În ea se poate intra pe niște scări metalice, iar în imediata apropiere există toaletă și dușuri. Am remarcat și o mică plajă cu nisip, părea că apa se adâncește treptat, dar n-am apucat s-o testăm, și nici piscina municipală, chiar dacă am avut de vreo 2 ori intenția.

Și asta pentru că am găsit o variantă mai bună! Olga ne spusese că, dacă mergem pe aleea de promenadă în dreapta, după vreo 10-15 minute vom da de o frumoasă plajă cu nisip. Am fost curioși încă din prima zi să mergem acolo și, pentru că ne-a plăcut foarte mult, ne-am întors și într-o altă după-amiază. Drumul până acolo este pitoresc, de-o parte câteva hoteluri înconjurate de vaste spații verzi frumos întreținute, de cealaltă țărmul înalt și anfractuos, presărat cu flori sălbatice multicolore, în pragul căruia se sparg valurile furioase! În apropierea Kotsias Beach (cum o găsiți pe GoogleMaps), terenul coboară în pantă lină; la final, sunt amenajate câteva trepte de coborât și un podeț de lemn peste pârâul ce se varsă în mare, dincolo de care se întinde frumoasa plajă cu nisip auriu. Noi am găsit-o neamenajată (la fel ca toate celelate plaje pe care am mai fost, cu siguranță tot din motive de lockdown), e posibil ca în mod normal să beneficieze de șezlonguri și umbrele. Am remarcat și o mică terasă, deasemenea închisă.

Altele

Casa este dotată cu panouri solare (dispuse pe terasa de la etaj, unde am văzut și un rezervor de apă); n-am avut nicio problemă privind apa caldă. Consumabile la baie n-am prea avut, înafara câte unui flacon cu săpun lichid, însă bucătăria era dotată cu absolut toate cele necesare, inclusiv mașină de spălat vase sau condimente.

O regulă general valabilă pentru Cipru (și pentru alte insule): sistemul de canalizare nu face față și e bine să nu aruncați hârtia igienică în toaletă, ci în coșul de gunoi special; acest lucru este de obicei bine semnalizat peste tot.

Gunoiul se colectează de 2 ori pe săptămână, lunea și joia; fiecare casă este prevăzută cu un compartiment special în acest sens, chiar la intrare, afară. Pur și simplu lași pungile cu gunoi acolo și cine trebuie trece și le ridică. Pentru celelalte zile, există un loc special delimitat, nu departe, cu mai multe tomberoane.

Am remarcat un supermarket la circa 100 m de complex; noi, sincer, nu l-am abordat niciodată, dar părea destul de mare. În primele 3 zile a fost închis, între timp ne cam făcuserăm stocul din alte părți.

***

Am fost atât de încântați de vila noastră, ne-am simțit atât de bine!... După 3-4 zile, am remarcat cu uimire că deja ne făcuserăm tabieturi, parcă am fi locuit acolo de o grămadă de vreme!... Dimineața, după micul dejun, ne luam cafelele și le savuram pe șezlongurile din dotare, pe care încă din prima zi le-am tras în capătul de jos al grădinii, cât mai aproape de mare... În timpul ăsta citeam câte ceva, ne făceam planuri pentru ziua ce urma sau pur și simplu ascultam valurile sau urmăream amuzați zig-zag-urile pe care le făceau șopârlițele, fugărindu-se pe pietrele deja încălzite de soare... După-amiază, la întoarcere, fie găteam câte ceva ușor (când nu era prea târziu sau noi prea obosiți), fie înșiram „rogodelele” pe masă și fiecare își încropea câte ceva. Pe urmă iar pe șezlonguri, cu o carte și un pahar de vin, în așteptarea apusului de soare. Și, Doamne, de ce apusuri fabuloase am avut parte!... După apus, ne retrăgeam în verandă, iar la o lectură sau alt pahar de vorbă. Seara o încheiam totdeauna pe terasa de sus, de la ultimul etaj, ascultând valurile, urmărind mersul stelelor pe cer și pâlpâirea sacadată a luminilor de pe dealurile din depărtare...

Ne-a plăcut atât de mult la Villa Kristina, că ne-am prelungit șederea cu încă o zi. Prin a doua sau a treia zi, am aflat că zborul de întoarcere nu avea să mai fie pe 8, ci pe 9. L-am rugat întâi pe Alex, la care urma să ne mutăm pentru ultimele 2 nopți în Larnaca, să ne decaleze rezervarea, dacă se poate... Cumva, s-a putut... După accea i-am scis Olgăi și am întrebat-o dacă putem să mai stăm încă o zi la Villa Kristina. „Sigur că da! Doar că nu știu prețul, o să-l întreb pe proprietar.” Prețul a fost 100 de euro, mai mult decât mulțumitor!

În ultima zi, am convenit cu Olga să vină în jur de 11, să-i predăm cheile și să ne luăm rămas-bun. Ne-am desprins cu greu, dar până la urmă a trebuit s-o facem... Odată cu mulțumirile noastre, i-am dăruit Olgăi un mic cadou, un album cu fotografii din România. A părut foarte încântată și ne-a măsturisit că e întrăgostită de sarmalele cu mămăligă (cu care a făcut cunoștință datorită vecinilor săi, români).

... Îndepărtându-ne, am votat cu toții: a fost cea mai tare cazare a noastră ever! Din toate punctele de vedere: confort, siguranță, spațiu, atmosferă, tot! Sper să nu-l supăr prea tare pe Doamne-Doamne cu afirmația pe care o s-o fac: mai vreau în Cipru și mai vreau la Villa Kristina!!!

---

VIZUALIZĂRI: 6176 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI