ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 31.08.2015
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 27.02.14
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
JUL-2015
DURATA: 7 nopți
familie cu copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
25.00%
Foarte nemulțumit
CAZARE [camere etc]:
25.00%
Foarte nemulțumit
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
37.50%
Mai degraba nemulțumit
PLAJA şi MAREA:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
46.88%

AUTORUL NU ar recomanda
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

TIMP CITIRE: 12 MIN

Între cort și Paralii, între minciuni și înșelătorii

TIPĂREȘTE

“Nu trageți, dom’ Semaca! It’s me, Lăscărică! Am fost adus aici cu forța!”

Ei bine, noi n-am fost aduși deloc cu forța, am venit „de bună voie și ne siliți de nimeni” … poate doar de reducerea de 45%, “căruța“ fiind inclusă!

Sunt abonat pentru a primi review-uri din 17 țări (incluzând și Grecia), deci de aproape un an citesc toate review-urile despre această frumoasă (și foarte vizitată) țară. Așadar, mi-am cam format o părere despre condițiile de cazare în Studio-uri, Pensiuni, Vile și Apartments-uri, cu categorii de două stele sau mai puțin (de multe ori și de trei stele!). Și mi-am amintit de vremea când plecam cu “vila” în spate pe munți și văi! Și dealuri! ȘI de condițiile aferente! Mai în glumă, mai în serios, m-am gândit să fac - în joacă - o paralelă între condițiile de la cort și … paralii (adică despre condițiile din unele din categoriile de cazare enumerate mai sus. Subliniez faptul că nu generalizez, ci spun doar că S-AR PUTEA să nimeriți la condițiile enumerate în continuare. Așadar și prin urmare:

- dacă la cort s-ar putea să te calce vreun urs pe creier, la vilă te vor călca pe creier decibelii de la discoteca aflată - sau nu! - la doar 30 de metri de vilă, iar bubuitul bașilor să-ți mute patul puțin câte puțin, dansând și tu o dată cu cei din discotecă!

- la cort mai era ceva-ceva bun simț, vis-s-vis de vecinii de cort. La vilă, poți face - sau nu! - o noapte albă, din cauza celor mult-iubitori de băuturi bețive!

- și la cort și la vilă se merge - în general - pe “self” - self-catering, self-cleaning, self-reparing - deci cort-vilă - egalitate.

- la vilă, ca și la cort, e bine să stai cel mult în doi. Trei, e deja un embouteillage, iar al patru-lea membru al familiei va crea o adevărată catastrofă rutieră!

- la cort, toaleta este după primul brad, pe dreapta - nu, nu ăla, celălalt, cel cu coaja jupuită - lumea mai uita hârtia igienică acasă! La vilă, în mica baie, până să ajungi la chiuvetă (zi-noapte, nu cotează, tot n-ai bec!) poți călca în vasul de toaletă, așezat - din lipsă de spațiu - cam în drum (iată că nu numai cârciuma se pune în drum, ci și vasul de toaletă, reinventând astfel vechiul hit “cine-a pus cârciuma-n drum” cu “cine-a pus W. C.-u-n drum …!) Sau, tot din lipsă de spațiu, te poți ridica de pe sus numitul vas de toaletă cu tot cu chiuveta așezată, intim (poate puțin prea intim!), lângă umărul tău drept! Sau stâng!

- șampon, săpun, prosoape, dero pentru vase, saci menajeri pentru gunoi - egalitate - vilă-cort (adică ți le aduci de-acasă).

- cu dușul e simplu! Dacă la cort poți, eventual, să-ți scapi găleata cu apă în cap, la vilă, dacă dai presiunea mai tare (aiurea, de unde presiune!), te trezești cu para dușului - neînșurubată cum trebuie - în meclă (e adevărat, chestia asta mi s-a întâmplat pe la începuturile pensiunilor!). Dar, dacă dai volumul apei mai tare, la cort poți face fericite doar râmele din pământ. La vilă (aiurea, de unde volum!), poți face fericit doi oameni : primul, pe tine , care vei veni cu “zgaibaracele”spre tavan, fiindcă ai umplut baia de apă, și vei aluneca precis (nu e perdea de duș!), și cel de-al doilea, consoarta - consortul din dotare, căruia i-ai adus piscina chiar lângă pat (canalizarea nu are deloc putere de evacuare, umplând rapid cădița mică în care stați, apoi baia și - dacă nu ești pe fază - chiar camera!

- de pe sfoara (pe care ți-ai adus-o tot tu!), pentru uscat rufe, prosoape, etc., șansele să dispară ceva sunt puține, atât la cort cât și la vilă - sau nu!

Repet, nu este o situație generală, sunt “întâmplări” extrase din review-urile membrilor AFA, pe care m-am gândit să le grupez, ca să știe omu’ cam la ce să se aștepte!

Așadar, știind toate acestea, ne-am îndreptat plini de încredere către un viitor incert - dar o cazare foarte certă - SAU AȘA AM CREZUT NOI!! - Vila Katerina!

La fel ca multe alte locuri de cazare, la Vila Katerina nu ajungi decât dacă te duce careva de mână! A propos, by the way, că veni vorba, coordonatele sunt 40.265666,22.596463. Asta pentru că e …. “steaua fără mume” … ăăă, “fără nume”! Nimic, nimicuța nu o deosebesc fundamental de locațiile învecinate. Dar ce contează, CE CONTEAZĂ, SUNTEM LA MARE!

DATUL CU BANUL (ALEGEREA LOCAȚIEI)

Ei bine, alegerea au făcut-o alții pentru noi, fiind amici am zis să stăm împreună … altă dată nu mai fac! Mi-ar fi plăcut o locație cu o palmă de curte, ceva, nu betoane, că de betoane sunt sătul!

ATENȚIE MARE! Pe toată Riviera Olimpului, check in-ul ("poftiți, va rog! ") este la ora 14, iar check out-ul ("mai cărați-vă și acasă! "), LA ORA 9 - dimineață!, deci, vedeți cum vă aranjați până la orele 16 (aproximativ), când se pleacă - în general - spre țară.

Este pentru prima oară, în scurta mea activitate pe acest extraordinar sait, când nu știu cum să notez, apreciez, locația, vila unde am fost cazați, și veți vedea de ce. De aceea, voi prezenta lucrurile drept "Prezentare", urmând să adaug și eu câteva aprecieri.

ACOLO

Vila se află între prima și a doua stradă (pornind de la mare), o alee trece chiar prin fața vilei și leagă cele două străzi, astfel încât, dacă arunci mai tare cu prosopul, îl așezi drept pe plajă! Este situată cam la jumătatea distanței dintre Port și Biserica Agia Fotini, și are în preajmă (de vilă vorbesc :)) 2 marketuri și 2 magazine cu legume-fructe plus o brutărie. E bine.

PARCAREA

Prezentare Mare parcărie... porcărie adică …. parcarea nu există.

Apreciere personală Dat fiind că noi am venit cu transportul în comun :) - autocar adică - nu prea ne-a păsat de parcare, dar dacă vii au auto propriu... e o problemă - străduțe înguste, ocupate permanent de mașini ale buticarilor sau ale altor turiști.

Și acum, să ne introducem fizicul în vilă!

RECEPȚIA

Prezentare Este reprezentată cu succes de micul culoar îngust unde, când intri, trebuie să ai grijă să nu răzuiești pereții cu trollerul, iar recepționerul este lipit de/pe perete, el având forma unor afișe! Oricum nu aveam nevoie de recepționer, ce să-ți mai spună, ți-a spus "ghidul delegat pentru Grecia, TOT"! ("familia X camera Y, familia W, camera Z..., pa, pa, ne vedem diseară, cu cei care au cumpărat excursii"):(

Apreciere personală Știam că, probabil, nu există recepție, nu sunt un fițos, nu țin să fiu așteptat cu șampanie și alte alea, deci lipsa "oficialităților" nu ne-a deranjat. Binișor.

CAMERA

Prezentare Camera …. obscură, la propriu și la figurat. Două paturi (eeee, ce bune sunt diacriticele! - paturi, nu pături :)), mari, pentru două persoane mai slăbuțe, sau pentru un adult și un copil. Ele, paturile, ocupă cam toată camera, nemairămînînd (urăsc î din a, câteodată) nemairămînînd loc, așadar, decât pentru o amărâtă de noptieră. Dulapul umple și puținul loc rămas, dulap - cum altfel în astfel de locații, decât FĂRĂ NICI UN RAFT! Un TV cu tub, 2 (două) programe, RAI 1 și TVi. NU AM AVUT AER CONDIȚIONAT, acesta fiind "condiționat" de deschiderea simultană, deodată, concomitent și în acelaș timp a ferestrei de la geam, și a ferestrelor de la baie și kicinetă! Asta în condițiile în care un întreg perete era "mîngîiat" de soare de la orele 13 până seara, făcându-ne, de-a dreptul, viața imposibilă!

MARE ATENȚIE! NU, repet, NU ieșiți din cameră fără să vă asigurați că aveți cheia acesteia - a camerei, desigur - ÎN BUZUNAR!! Para cu care este dotată ușa pe dinafară este PUR ORNAMENTALĂ, nu este pe post ȘI de clanță! Odată ce "ați tras ușa după voi", salut! , caută-l pe administrator (destul de serviabil, dealtfel, mai ales după ce s-a urlat la el încă de la început :D) Dar dacă e, cumva, plecat cu treburi... veți sta pe la ușșșșșșșă!

Apreciere personală Este foarte adevărat că o cameră mai mare creează un fel de confort (în engleză comfort):) psihic, o stare de spirit mai plăcută, iar în cazul unei familii de - cel puțin - 3 persoane, devine o necesitate, dar noi fiind (mai) slabi, și doar 2... nu ne-a deranjat. Din acelaș motiv, nici hanțe n-am avut prea multe, am pus "traulerul" deschis în dulap și ne-am servit liniștiți de acolo. Acceptabil.

BAJA (se pronunță BAHA), BAHA... HA! , HA! , HA!

Prezentare Baia adică, are cam 1,70 pe 1,70. Asta, dacă nu ar fi ocupată cam un sfert, de un colț care maschează, probabil, țevăraia. Normal, perdea de duș, nu, nici nu așteptam. Prosoape, șampoane, alea-alea, NU. Dar știam, am venit pregătiți! (Vezi titlul! :):)):D Apă caldă, la duș (DOAR LA DUȘ!), am avut tot timpul. Iar pe ochi, nu te puteai spăla în chiuvetă! Dacă te aplecai, dădeai cu mecla de țeavă - dacă te ridicai, te spălai și pe picioare! În rest ... e bine :)

Apreciere personală Ei bine, cam știam la ce venim, nu intenționam deloc să joc tenis de masă în baie, deci... treacă-meargă.

KICINETA... mai corect KIRCINETA

Prezentare Mică, îngustă, dotată cu un frigider de marime acceptabilă. Câteva farfurii, 2-3 pahare, ceva taci-muri... pardon, tacâmuri, o oală, o tigaie. Stop. Masa și scaunul care apar în poză sunt "împrumutate" din vecini, de la o cameră ai cărei locatari (după câteva arii de operă - urlete, adică - au plecat către alte meleaguri, dispărând undeva, în "Zona Crepusculară" a stațiunii! :D

Apreciere personală Cum nu am gătit prea mult, nu am stat în kicinetă alături de soție, deci am eliminat riscul de a-mi "fura" un cot sau - Doamne, apără și păzește - vreo furculiță în abdomen! Așadar, din punctul meu de vedere, binișor.

Fapt neîntîlnit de mine, până acum, în cele citite de la voi (poate mi-a scăpat mie!), nu există robineți de apă caldă nici la chiuveta de la baie, NICI LA CEA DIN KICINETĂ!! Dacă la baie, hai! , mai merge, nu mă spăl pe dinți cu apă caldă, dar ce te ce faci în kicinetă, unde poate ai nevoie de apă caldă! Iată ceva foaaaaaarte interesant (pentru mine, unul!)

WI-FI, uai-fai... vai! , vai!

Prezentare De nu l-am alergat prin toată vila, de l-am terminat! Prin colțul camerei, cam pe lângă W. C. parcă, parcă se mai prindea câteva minute, da' greu de tot, cu spumele de rigoare și "binecuvântările" aferente!

Apreciere personală Până acum nu am plecat cu device-uri la mine, am considerat că nu îmi trebuiesc, dar sunt destule persoane cărora le sunt necesare.

Așadar :

Am dat nota generală cam 5, pentru că am făcut o medie între 3-ul pe deplin meritat și 7-le pentru niște condiții la care ne-am cam așteptat. DAR noi am avut maaaaare noroc! De ce???

Plecând către destinații necunoscute, două familii au lăsat libere două din cele 4 camere de la parter. După ce am participat la scandalul general, generat de condițiile găsite, am urcat în cameră, unde soția despacheta. Am intrat, după bătăi în usă, din motiv de mâner-pară - VEZI MAI SUS! În cameră, soția tocmai placa - așa, ca la rugbi - un țânțar cam cât mine de mare, care intenționa să profite de sângele ei, cu ajutorul unui ac-spadă! După ce am reușit să asasinăm monstrul, soția mi-a arătat pereții! Cadru pentru un horror sângeros, nu alta! A vânat la țânțari, până am venit eu!

"Bun", zic eu, "avem plasă". "Nu", zice soția, "am luat noi plasă, de aștia nu scăpăm nici cu ajutorul celor două aparate de țânțari luate de acasă"! Nici o plasă contra țânțarilor - la noi - nici la geam, nici la ușa de la balcon - alții aveau! Camera, cu un perete înspre soare, te coceai! AERUL CONDIȚIONAT... NU!!

Mi-am încălzit membrele superioare și am plecat să-l caut pe administrator. Nu, nu pentru a-i... "administra" ceva, ci pentru că, grec fiind, nu vorbea decât (normal) grecește, și... germană! Deci, după ce am făcut 15 minute un aerobic în fața lui (dublat de "bzzzzz... ciup! , bzzzzz... ciup!) de a râs toată vila de mine, am obținut o cameră la parter, camera 5 (deși sunt doar 4 camere!). "Boerie"! , față de ce aveam înainte! Plase la geamuri, parter fiind, peretele dinspre soare era mascat de o construcție, ce mai... era bine. Aveam la dispoziție și terasa de la parter, liniște, bine!

DAR NU POȚI PLECA SAU RECOMANDA O LOCAȚIE TURISTICĂ DOAR BAZÂNDU-TE PE NOROC! Noroc cu camerele libere de la parter, noroc cu terasa neocupată, noroc cu acea construcție ce ne ferea peretele de soare! Nu se poate!

Am scris despre "cort și paralii" Acum voi scrie despre "minciuni și înșelătorii"!

Cum ar fi să vă duceți cu familia la un concert cu Marcel Pavel (unii), sau cu Holograf (alții) și, după ce intrați in sală, pe scenă să urce vasile de la Ciuperceni sau formația The Duf?

Am cumpărat un pachet de servicii - cazare Vila Katerina, self-catering + transport, cu 45% reducere, deci 320 euro, de la agenția de turism Creștin (tradus din engleză) Tour (web, te rog nu șterge, nu e reclamă, e doar un cuvânt, DAR, "cititorii noștri sunt mai inteligenți decât ai lor", deci vor înțelege):):))

Bun, știam condițiile, nu știam locația. Deci, intru pe saitul agenției [***] și aflu următoarele :

“LOCALIZARE

Vila Katerina este situată în stațiunea Paralia Katerini, renumită pentru hotelurile sale, taverne, restaurante, baruri și cluburi de noapte. Tot ce ai putea avea nevoie, de la supermarketuri la restaurante, se află pe o rază de 100 de metri de clădire. De asemenea, faptul că este amplasat la doar 40 de metri de mare oferă cea mai bună alegere posibilă pentru vacanța ideală. ”

“Vila Katerina oferă vederi la orizontul albastru al mării și la plajele cu nisip fin.

...

FACILITĂȚI HOTEL

Vila Katerina oferă turiștilor internet gratuit, parcare privată gratuită, personal multilingv, închiriere biciclete și auto, aer condiționat, televizor, chicinetă completă, balcon cu vedere la mare.

FACILITĂȚI CAMERE

În Vila Katerina sunt doar apartamente duble cu chicinetă și băi complet echipate, care pot găzdui până la 6 adulți. Camerele Villei Katerina au un design modern și degajat și sunt dotate cu televizor, chicinetă completă cu frigider și facilități de gătit, Wi Fi gratuit și balcon cu vedere la mare. ”

Prezentarea a mai apărut și pe alt sait al unei alte agenții care, contactată de mine, a spus că "ei au vândut vila agenției Creștin (tradus din engleză) Tour, și nu mai au nici o legătură cu acea vilă". Bun, și ce mai caută - oferită - pe saitul lor??

Ce am găsit în realitate, ați citit mai sus! Odată ajuns acasă am căutat motivele pentru care există o așa nepotrivire între cele prezentate pe sait și situația de la fața locului. M-a intrigat și afirmația “În Vila Katerina sunt doar apartamente duble cu chicinetă și băi complet echipate, care pot găzdui până la 6 adulți. ” Și am găsit explicația : pozele de pe sait sunt ale așa zisei Vile Katerina, dar prezentarea este - aproape în totalitate - COPIATĂ - și tradusă foarte bine - de pe saitul Villa-Katerina. eu!!

Iată ce spune saitul (textul bold-italic reprezintă textul copiat - și tradus - de pe saitul agenției):

“Villa Katerina is located in Paralia of Katerini. Everything you may need, from super markets to restaurants, are in a 100 meters radius from the building. Also the fact that it is situated just 40 meters from the sea, it offers the best possible choice for your holidays.

In Villa Katerina there are only double apartments, with fully equipped kitchenettes and bathrooms, which can accommodate up to 6 adults.

Doar că vila este cea adevărată, aflată vis-s-vis de discoteca Omilos, din apropierea portului, vilă care are TOATE FACILITĂȚILE PREZENTATE PE SAIT (Am fost acolo și m-am interesat, anexez și poze pentru susținerea celor afirmate).

Se poate spume... nu, spume am făcut eu, se poate spune că "Vila" (de pe saitul [***] nu este acelaș cu "Villa" (de pe saitul agenției villa-katerina. eu). Daaaaar, "maeștrii" de la agenția noastră au făcut o greseală! Iat-o : " Camerele Villei Katerina" au un design... Deci nu pot susține faptul că ei prezinta Vila Katerina, nu Villa Katerina!

Cam asta am pățit cu agenția mai sus pomenită, dacă nici într-o agenție destul de cunoscută nu mai ai încredere...

În consecință, să verificăm la 2-3 surse, saituri, o locație de concediu că altfel putem avea surprize neplăcute.

Dacă aș mai reveni la această vilă (oricum s-ar numi)? Dacă instalează aer condiționat și plase contra țânțarilor, NOI, repet, noi, am reveni, la un preț ieftin! Dar pentru o familie cu un copil sau mai mult, un NU hotărât!

Vă doresc concedii multe și frumoase!


[fb]
---
Trimis de puiutea in 31.08.15 19:13:03
Validat / Publicat: 31.08.15 20:41:44
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA. A mai fost în/la: Tassos
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 3280 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

32 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (puiutea); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Răsare Soarele peste Paralia Katerini
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 92200 PMA (din 83 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).
  • AŢI PUTEA rezerva o cameră aici, prin booking.com

  • ECOURI la acest review

    32 ecouri scrise, până acum

    Zoazore
    [31.08.15 21:29:47]
    »

    @puiutea - Nene, nu-i de râs, dar... nu mă putui abțâne!

    Și iata cum și lungimea contează. Lungimea unui cuvânt.

    "Villa Katerina" vs. "Vila Katerina". ”L” ul face diferența!

    Ce-mi place la matale e că ești vesel și când ești trist!

    Păcat de vacanță, totuși!

    [***]

    webmasterX
    [31.08.15 21:59:50]
    »

    @Zoazore - vrei să-ți ''deschidem cazier''? Of-ul pe forum !

    Zoazore
    [31.08.15 22:02:03]
    »

    fra
    [31.08.15 22:12:52]
    »

    Iei! Am dat si eu vot de superbonus. Ma tot intrebam si eu de unde stiu altii ca ei au atins pragul de voturi necesar si iata ca am aflat. Ce pot sa spun e ca sunt total de acord cu ideea asta ca depinde mult de intamplare... sa se nimereasca o camera si cu de aia si cu de ailalta si tot asa. Ca acele camere exista, dar repartizarea e o loterie.

    Si mi-a placut si explicatia cu textul copiat. Si eu am cautat vila la care avem rezervare si i-am gasit site-ul oficial. Inclusiv pozele din oferta agentiei sunt luate de pe site-ul grecesc. Am cautat inclusiv pe google earth cu street view locatia si am gasit-o. Acum astept sa vad daca acolo ne duc... (mergem saptamana viitoare)

    puiuteaAUTOR REVIEW
    [31.08.15 22:51:16]
    »

    @Zoazore - Haz de necaz! Când am ajuns acolo, un grup aștepta să-i ia ghidul, să-i ducă la autocar! Noi făceam spume, când am văzut unde am ajuns - ei zâmbeau "a înțelegere"! După 7 zile, eram în locul lor, cei noi veniți făceau clăbuci la gură - noi priveam dând înțelegători din cap!

    Dar, cum am spus, nu pot spune că am ratat vacanța, dar asta doar fiindcă ne-am mutat la parter, că dacă rămâneam la et. I, în soarele ăla... Toate cele bune și mulțumesc pentru ecou și vot!

    puiuteaAUTOR REVIEW
    [31.08.15 22:55:50]
    »

    @fra - Tocmai de aceea am scris ȘI despre falsa informare, pentru a atenționa lumea asupra unor eventuale informații neadevărate! Mulțumesc pentru vizită, toate cele bune!

    elviramvio
    [01.09.15 00:39:33]
    »

    @puiutea -

    Cand familionul doarme in totalitate e tare greu sa razi singura pe infundate. Dar nu poti sa nu repeti "Doamne fereste! " Am incercat sa-mi inchipui acel schimb intre zambitorii parsivi - nou venitii incarcati de spuma marii si m-am speriat cat de mult si repede se multiplica Mefisto.

    Drept sa spun, nu ma asteptam tocmai la acea agentie.

    puiuteaAUTOR REVIEW
    [01.09.15 00:50:40]
    »

    Noi ca noi, eram doi adulti dar o familie cu doi copii... Ar fi fost tare neplacut! Agentia respectiva are reclamatii de mult timp, dar fiecare spera sa nu i se intample tocmai lui! Oricum, sa fim ceva mai atenti! Multumiri si numai bine!

    amero
    [01.09.15 09:30:07]
    »

    Buna dimineata, citit, zambit, votat, apreciat stilul cu umor si usoara autoironie. Trebuie sa fim obiectivi si sa cerem exact ceea ce platim fara a ne lasa pacaliti doar de dragul destinatiei, fie ea si mult iubita Elada. Bun rew. felicitari.

    Carmen Ion CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
    [01.09.15 10:42:19]
    »

    @puiutea - Ce să zic?!! Ghinion de neşansă... Dar văd că ai trecut peste cu stoicism (şi umor).

    puiuteaAUTOR REVIEW
    [01.09.15 12:06:28]
    »

    @amero - Ne cam așteptam noi la nepotriviri, dar nu chiar așa! Am spus de fapt, dacă ar fi aer condiționat și plasă împotriva țânțarilor, m-aș mai duce chiar acolo!

    Mulțumesc pentru ecou și vot, multă sănătate și toate cele bune!

    puiuteaAUTOR REVIEW
    [01.09.15 12:11:26]
    »

    @Carmen Ion - Eu o țin pe a mea, a fost totuși o înșelatorie, să prezinți ceva și să oferi altceva... asta nu se poate evita! Dar neșansă există, într-adevăr, oriunde, chiar și la 5 stele!

    Acu', după ce a trecut, da, am dat-o în glumă, că, ce să mai faci

    Vă doresc concedii multe și frumoase, oricând vor fi ele!

    DaniX
    [01.09.15 12:19:44]
    »

    Haios!

    puiuteaAUTOR REVIEW
    [01.09.15 12:23:20]
    »

    @DaniX - La început ! La final

    Alex_Macedo
    [02.09.15 19:41:37]
    »

    Hmm... pentru unii poate "sună" prea detaliat acest review. Eu, unul care cercetează în amănunt un anume loc, oricare ar fi acela sunt importante acele, "Eh... ce contează", detalii.

    Sigur, această parte a Greciei, nu-mi surâde din simplul motiv că, urăsc aglomeraţia. Mă rog... toţi avem câte o fixaţie.

    Totuşi, ca informaţie pe viu, din teren, contează! Percepţia personală, cântăreşte mult. Aşezarea în pagină a review-ului, deasemenea.

    Mi-a plăcut!

    puiuteaAUTOR REVIEW
    [02.09.15 21:33:37]
    »

    @Alex_Macedo - Nu sunt un tipicar întotdeauna, dar când mă interesează ceva... sap adânc! Sper astfel să fiu scutit de surprize neplăcute. Dar câteodată surprizele vin o dată cu achiziționarea pachetului de servicii!

    Mulțumesc pentru ecou și pentru vot! Sănătate multă!

    monaca
    [05.09.15 21:42:32]
    »

    @puiutea - V-am descoperit joi articolul, apoi le-am citit pe toate pe care le-ati postat, am ras de una singura in casa, pe unde am votat, pe unde am uitat de atat ras! dar intr-un fel era rasu'plansu' pentru ca anul asta si eu am mers cu aceeasi turma de crestini in Grecia cu care ati fost si dvs si am gasit cea mai modesta cazare din cate am avut parte pana acum. E jenant cat de mult au coborat stacheta in alegerea cazarilor, eu am mai mers cu ei si in alti ani dar niciodata nu am nimerit atat de rau. Bine ca ati abordat cu umor povestea ca altfel... nu vreau sa ma gandesc cati nervi se acumulau! Vacante mai reusite in Grecia va doresc!

    puiuteaAUTOR REVIEW
    [05.09.15 23:12:29]
    »

    @monaca - Mă bucur întotdeauna când reușesc ca, pe lângă niște informații utile, să aduc și niște zâmbete pe buzele oamenilor! Toată viața am făcut asta, fiind calificat (ficat, ficat! ) fie drept clown, fie neserios, fie cine știe mai cum! Ăsta sunt, nu mă mai poc... pot schimba!

    Dacă nu ne mai putem baza nici ceea ce citim în prezentări... nu mai știu ce putem face! Mulțumesc pentru lecturarea review-urilor mele și pentru vot, vă doresc numai bine și... să avem baftă pe unde margem!

    TEOANCA
    [06.09.15 16:37:24]
    »

    @puiutea - Am citit, am râs în hohote apoi mi-a venit să plâng... Mi-a plăcut mult modul cum ați structurat povestea. Îmi pare tare rău de Paralia văzută așa...

    Eu am învățat ceva de când bat drumurile lumii pentru că așa cum mai vorbeam noi pe aici, cam la 3 luni începe și ne arde scaunul de la birou Ș)

    Mai întâi că dacă grecii vin cu daruri... deschizi ochii mari. În speță dacă prețul e foarte mic trebuie să-ți dozezi așteptările cu maaaare grijă. Să nu uităm că trăiesc din turism de mulți mulți ani iar experiența lor cu turiștii... bate filmul Ș)

    Apoi, îmi pare rău că încă nu a ajuns la voi povestea faimoaselor agenții low cost. După nenumărate experiențe tristeeeeeeeeee (a mea, a unei cunoștințe, a unui prieten, a altui prieten... a mătușii mele... cu aceeași agenție) am renunțat definitiv de mai căuta măcar oferte pe la ei.

    Nu am nimic împotriva " low cost". Și eu am mers cu o agenție asociată de-a lor (de care însă acum s-au despărțit) pentru că atâția bani am avut disponibili la momentul acela. Dar spune-i frate omului TOT. Fă-l să înțeleagă că la banii aceia baia e mică, nu ai plase de țânțari, aerul condiționat se plătește în plus sau nu ai deloc... check-in se face la ora 16... apă caldă ai doar la duș...

    Și încă ceva, Paralia și toată Grecia sunt pline de asemenea " villa " cotate la 2*. Iar grecii nu o duc bine.

    Așa că, mare atenție la grecii care vin cu daruri

    Să auzim de bine!

    puiuteaAUTOR REVIEW
    [06.09.15 16:54:53]
    »

    @TEOANCA - Am zis și eu că e o agenție de-a noastră, că știam și eu că "Timeo danaos et dona ferente" (corijența la limba latină se vede și acum . Dar, deși agenția cu pricina avea ceva antecedente... știți cum e - nu mi se poate întâmpla tocmai mie! Dar m-am bazat pe descriere, aici ORICINE ar fi fost indus în eroare!

    Mulțumesc pentru comentariu și vot, vă doresc toate cele bune!

    Cristian_h* CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
    [07.09.15 10:21:14]
    »

    De cele mai multe ori în drumurile mele prin Grecia am folosit Paralia Katerini (sau staţiunea învecinată ceva mai aerisită Olimpic Beach) drept punct intermediar de tranzit atât la dus căt şi la întors, asta pentru că ştiam că nu trebuie să-mi fac probleme cu cazarea (nu este valabil pentru luna august), este de ajuns să întrebi şi se va găsii cineva să-ţi indice o locaţie sau ceva liber de închiriat, nu-mi aduc aminte să fi plătit mai mult de 30 euro/noapte/cameră asta în condiţiile în care stăteam doar o noapte, altfel se poate negocia, preţul corect fiind cam 180 euro/cameră/săptămână în condiţii absolut decente...

    flaviana77
    [08.09.15 14:43:55]
    »

    un articol foarte amuzant mi-a placut

    flaviana77
    [08.09.15 14:49:25]
    »

    se pare ca eu am fost norocoasa

    am fost anul acesta cu respectiva agentie, cel putin banuiesc ca aceea este agentia si chiar am nimerit intr-un loc de vis desi nu gasisem chiar asa multe detalii care sa ma convinga, odata ce am ajuns acolo chiar a fost minunata cazarea locatia totul.

    puiuteaAUTOR REVIEW
    [08.09.15 15:46:46]
    »

    @flaviana77 - Acuma... eu nu zic că respectiva agenție face numai măgării, DAR : se pare că trebuie să fim FOARTE atenți - de acum încolo - la OFERTE!! Dacă e prea, prea ieftină... "e ceva putred în Danemarca", vorba prințului Hamlet!

    Mulțumesc pentru ecou și pentru vot!

    flaviana77
    [09.09.15 10:04:17]
    »

    @puiutea -

    da sunt total de acord la faza cu prea prea ieftina, mai sunt uneori si oferte de genul 1 euro o saptamana, mie alea chiar ca mi se par... nu stiu poate ca sunt aici si persoane care chiar au beneficiat de asa ceva, cine nu ar vrea sa stea o saptamana undeva numai cu 1 euro?

    puiuteaAUTOR REVIEW
    [09.09.15 10:42:47]
    »

    @flaviana77 - Dacă cineva nu este deranjat de faptul că nu ai loc în cameră decât 2, că mori de cald din cauza pereților încinși de soare, că nu ai aer condiționat și că te mănâncă țânțarii... atunci o O. K. pentru acele persoane! Noi, repet, am avut noroc cu camera la parter, ferită de soare, am fost doar 2 și am avut plase de țânțari, dar altfel, ar fi fost de coșmar!

    marcval
    [09.09.15 12:30:14]
    »

    Am fost odata la Paralia Katerni si mi-a ajuns, (mai putin mancarea- ca am plecat flamand, desi bani am avut) nu stiu cum altii pot reveni in aceasta statiune.

    calatorul
    [12.09.15 01:04:59]
    »

    Foarte buna, nu stiu de ce mi/a scapat pana acum relatarea asta.

    puiuteaAUTOR REVIEW
    [12.09.15 16:57:02]
    »

    @calatorul50 - "Mieux vaut tard que jamais! '', zice o vorbă din Guyana! Mulțumesc pentru vizită și pentru votul acordat!

    papone
    [22.09.15 22:30:40]
    »

    @flaviana77 - Eu am stat anul trecut in Zakynthos - Kalamaki, cu o oferta de genul asta. Deci, chiar exista! Iar conditiile au fost muuuuult peste cele descrise in acest review, plus mic dejun inclus (sa nu mai vorbim ca e Zakynthos, fata de Paralia) ... Pentru detalii, se pot vedea impresiile mele postate despre Hotel Cavo D'oro, Kalamaki, Zakynthos. Au fost cei mai bine cheltuiti 12 euro, vreodata: 6 nopti cazare cu mic dejun inclus.

    flaviana77
    [23.09.15 09:04:07]
    »

    @papone -

    in ce perioada ai gasit aceasta oferta? este super ok.

    papone
    [23.09.15 10:00:49]
    »

    @flaviana77 - Mocaciunea asta am gasit-o undeva pe la jumatatea lui aprilie.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    12 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    Alex_Macedo, amero, calatorul, Carmen Ion, DaniX, elviramvio, flaviana77, fra, marcval, monaca, TEOANCA, Zoazore
    Alte impresii din această RUBRICĂVilla Katerina:

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.065618991851807 sec
    ecranul dvs: 1 x 1