Locul care spune povestea mării

TIPĂREȘTE

M-am plâns de mai multe ori, şi pe acest site, dar şi în alte contexte, că încă nu am găsit locaţia perfectă pentru „evadat 2-3 zile la mare”. Ce înţeleg eu prin aceasta? 1. să ajung în câteva ore; 2. cazare decentă (raport bun calitate/preţ), de preferat în apropierea unei plaje şi cu vedere la mare; 3. minim o „mâncătorie” în apropiere care să ne hrănească astfel încât pe perioada sejurului plus 2 zile după întoarcerea acasă să nu fie nevoie să apelăm la rezervele strategice de loperamid, metoclopramid sau controloc; 4. plajă, de preferat amenajată minimal, dar fără muzichii artificiale adăugate, să pot asculta în voie „vânturile, valurile”, pescăruşii şi alte asemenea, fără alte miresme decât cele iodate ale mării. Spuneţi voi: sunt pretenţioasă? Nu cred, sau, mă rog, orice aţi spune, eu vă voi replica aşa: după ce muncesc ca nebuna într-un ritm de care mă sperii şi eu (când mă opresc câte o clipă şi am timp să mă „admir”), pur şi simplu acesta e standardul pe care îl visez şi de care am nevoie pentru a-mi mai încărca puţin bateriile şi a fi în stare s-o iau de la capăt… Nu mult, 2-3 zile…

Ei bine, am o veste bună! L-am găsit, locul acesta (aproape) perfect! Dar, din păcate, nu pe litoralul autohton, ci pe cel al Bulgariei nordice. El se cheamă, simplu, Kavarna.

Kavarna este un orăşel situat la vreo 40 km de Vama Veche, cunoscut rockerilor de pe toate meridianele (da, da!) ca şi „capitală a rockului” pentru că, începând cu anul 2006, în fiecare vară se organizează aici un festival internaţional de rock. Artişti şi formaţii celebre au concertat pe scena stadionului Kaliacra din Kavarna, precum Alice Cooper, Motorhead, Scorpions, Deep Purple, Europe, Twisted Sisters şi mulţi alţii. Pentru amatori, în 2016 festivalul va avea loc între 1 şi 3 iulie, iar biletele s-au pus deja în vânzare (www.kavarna-rock.com). La prima vedere oraşul arată ca oricare altul din acest areal, adică cenuşiu şi insignifiant: blocuri, autobuze, sedii de bănci, multe magazinaşe de telefonie mobilă şi câteva de alte chestii, pe ici-pe acolo câte-un copac şi iar blocuri (da, dar pe pereţii laterali ai unora din ele sunt desenaţi performeri celebri, ceea ce dă un aer… altfel!). Clar nu e genul de loc în care ţi-ai dori să-ţi faci vacanţa de vară.

Atunci de unde şi până unde Kavarna? Frustrată, după week-end-ul petrecut la Eforie Sud în vara trecută, unde cazarea a fost genială, dar restul mediocru, am început să reiau căutarea, la modul ipotetic (fac simulări de acest fel destul de des: „cum ar fi să mergem noi la…? ”). Aşa am descoperit Villa Allegra, o locaţie de care m-am îndrăgostit pe loc! (Vi s-a întâmplat vreodată să vă duceţi într-un loc doar ca să vă cazaţi într-un hotel sau pensiune? Mie da şi niciodată n-am regretat. Pur şi simplu se formează o „chimie” la prima vedere!) Doamne, ce loc frumos! Ce luminos şi cald pare interiorul, şi marea aproape şi zic unii că ar fi şi ceva restaurante bune prin împrejurimi! Trebuie neapărat să rezerv şi eu vreo 2-3 nopţi! Luat calendarul la puricat, suprapus peste agenda super-încărcată şi… de data asta nu mi-a mai dat cu rest: parcă zic că ar fi ok ultimul week-end din august. Ba nu, să prelungim şi luni, că e 31. Ba chiar merge să plecăm de joi, aş zice. Rezervat urgent apartament cu 2 dormitoare, pentru maxim 6 persoane (noi suntem 4, dar ce dacă?! ; livingul o să rămână living), pentru 4 nopţi, la preţul de 65 de euro pe noapte. Erau disponibile şi apartamente cu un singur dormitor, la 45 euro, dar… uite-aşa am vrut eu, să ne răsfăţăm puţin… sau poate am anticipat ceva… Abia după asta m-am apucat să caut informaţii despre Kavarna, despre care abia dacă auzisem până atunci. Iar a doua zi m-am lăudat prietenilor cu achiziţia făcută; se pare că am fost atât de convingătoare, că au vrut şi ei, aşa că într-un final ne-am strâns 3 familii nerăbdătoare să petreacă aşa cum se cuvine sfârşitul acesta de vară!

Ba, într-o seară, aşa, de relaxare, m-am mai jucat puţin pe booking şi ce să vezi? de unde până atunci era rezervat tot câteva zile înainte de plecarea noastră, apartamentul nostru era liber şi în noaptea de miercuri spre joi. „Păi pesemne că ăsta e un semn! ”, mi-am zis. „Şi de ce să nu plecăm noi imediat după serviciu, miercuri? Abia mai câştigăm o zi”. Ceilalţi n-au avut asemenea noroc şi, de altfel, nici n-ar fi putut pleca mai devreme, dar aparent nu s-au supărat. Şi… în curând am găsit şi a cincea persoană care să ne însoţească: Lukas, prietenul german al fiicei noastre, care venise într-o vizită de prietenie pentru vreo câteva zile la noi; doar nu era să plecăm şi să lăsăm băiatul singur acasă!...

Iată că sosi şi ziua cea mare şi chiar şi ora 16 a acestei zile, când ne-am „îmbarcat” comod în maşinuţa familiei eu (Mami), Tati şi Băieţel, căci pe restul urma să-i pescuim de pe drum, respectiv din Năvodari, unde se aflau în altă vizită de prietenie, la amica Maria. Din Galaţi spre mare sunt mai multe variante de drum, dar noi îl preferăm pe cel prin Dobrogea, datorită peisajelor de vis şi senzaţiei aceleia de linişte, de transbordare într-un spaţiu magic… (bine, cred că pe Tati îl interesează mai mult că e drumul mai puţin circulat decât pe varianta Brăila- Viziru- Vadu Oii). Aşa că am traversat Dunărea pe la noi, pe la Galaţi (uneori trecem pe la Brăila, după chef), iar la Năvodari am ajuns pe la ora când soarele pune culoarea aceea aurie intensă peste toate lucrurile. Am recuperat copiii, am reorganizat bagajele în portbagaj (nu cunoaşteţi trolerul Isteţicăi!), ne-am târât cu viteza melcului printr-o Mamaie şi o Constanţă sufocate de mii de turişti şi automobile, ne-am întâlnit cu înserarea aproape de Costineşti, aşa că graniţa am trecut-o pe noapte deplină. Am continuat pe drumul european ce urmează la oarece distanţă linia litoralului, mult mai puţin aglomerat decât în porţiunea sa românească, iar cu puţin înainte de intrarea în Kavarna, GPS-ul ne-a îndrumat în stânga, spre mare.

Ca să înţelegeţi mai bine, Kavarna se desfăşoară, de fapt, cam la 3-4 km de mare, către care se poate ajunge pe mai multe drumuri relativ paralele între ele. Cel pe care l-am urmat noi străbate o margine sărăcuţă a oraşului, populată în mare parte de locuitori altădată nomazi, apoi urcă un deal plin de buruieni şi de locaţii de cazare mai mult sau mai puţin terminate, care ziua oferă privelişti încântătoare asupra golfului, căci da, partea turistică se află într-un golf îmbrăţişat de zone deluroase şi acolo, jos, se află şi ea, Villa Allegra. În zilele următoare am experimentat şi drumul care leagă centrul oraşului de mare, fără diferenţe de nivel semnificative, dar cu o zonă împădurită de-o parte şi de alta a şoselei de la ieşirea din oraş până aproape de mare.

Adresa de pe booking a vilei este Strada Krajmorska nr. 28 şi mai scrie acolo că locaţia se află la 50 de metri de plajă, ceea ce e adevărat şi că toate apartamentele au balcon cu vedere la mare, ceea ce nu e adevărat. Vila este o construcţie relativ nouă, în stil mediteranean (adică „spune o poveste”, ceea ce mie mi se pare foarte important), cu 2 etaje şi o mansardă. La parter, din ce mi-am dat seama, sunt camere ale personalului, ceva dependinţe, dar şi vreo 2 apartamente de închiriat, care dau în faţă, dar nu cred că au cine ştie ce privelişte la mare, ci doar la micuţa grădină din faţa locaţiei. Apartamentele de la etajul 1 şi 2 au balcoane, dar unele au vedere „pe spate”, către piscină. Cele de la mansardă nu au balcoane, excepţie făcând apartamentul situat central.

Am ajuns deci fără emoţii şi la marele fix în parcarea destul de generoasă a vilei şi am pătruns în holul interior. Nice! Pereţi cu brâuri de cărămidă aparentă, pe care erau fixate din loc în loc port-făclii (fără făclii), podea în două nuanţe de maro, separate prin plăci cu desene romboidale albastre de inspiraţie spaniolă… În dreapta un scrin de lemn decorat cu câteva plante artificiale, dar de efect şi o oglindă cu ramă făcută din acelaşi fel de lemn… Hei, dar pe noi cine ne cazează, totuşi? ... Am mai făcut vreo doi paşi şi am constatat că micul hol de la intrare se continua în stânga şi în dreapta cu alte coridoare, discret luminate, pe care nu se vedea însă nici o mişcare. Singurul loc oarecum vivant era o cămăruţă cu ghişeu, chiar la intrare, în stânga, prin geamul căreia se vedeau un pat, un birou, un scaun şi un televizor pornit, dar nici o vietate. Televizorul pornit ne sugera că locatarul nu putea fi departe şi, într-adevăr, acesta n-a întârziat să apară, un nene între două vârste, care nu părea să ştie decât limba lui natală şi limbajul internaţional al semnelor; mi-a căutat numele într-un caiet şi după ce l-a găsit, a scos o cheie din sertar şi ne-a făcut semn să-l urmăm pe coridorul din stânga. Am ajuns la etajul al doilea cu liftul (doar la venire şi la plecare l-am folosit pe acesta, pe lift; oricum, util pentru cărat bagaje sau harnaşamente de bebei) şi, în capătul drept al micului coridor, ne-am găsit apartamentul antamat cu atâta drag.

Frumos, spaţios, luminos, decorat în alb, bej, bleu! Ştiam eu!

Holul de la intrare conţine câteva corpuri de mobilier: un dulap în 2 uşi, în interiorul căruia se ascund câteva umeraşe şi lenjerie pentru canapeaua din sufragerie; o comodă cu 3 sertare şi încă una mai mică, chiar la intrare, deasupra căreia se află un telefon fixat în perete. Toate albe, luminoase.

Din hol se intră în toate celelalte încăperi, astfel: în stânga în prima baie, în faţă într-unul din dormitoare şi, imediat alături, în living, iar în dreapta în al doilea dormitor care se prelungeşte şi el cu o baie.

Dormitoarele sunt asemănător mobilate: pat matrimonial, cu lenjerie albă, dar semisintetică (bilă neagră), saltele excelente, perne mici, prea moi, cu ghemotoace (altă bilă neagră). Câte o noptieră alburie de-o parte şi de alta a patului, iar pe peretele opus un scrin cu 3 sau 4 sertare, respectiv un alt dulap asemănător celui din hol. Dar detaliile care fac diferenţa şi care mă fac aproape să anulez cele 2 bile negre (biluţe, dacă mă gândesc mai bine), au fost duşumelele din lemn vopsit grosier în alb, cu aspect de vechi, de patinat şi tapetul de pe pereţi, cu modele care te duceau cu gândul fix la ceea ce trebuia: mare, corăbii, faruri, soare… La geamuri draperii bejulii, să te apere de razele indiscrete ale soarelui la primele ore ale dimineţii. Dacă tragi draperia şi perdeaua de sub ea, din primul dormitor ieşi pe un mic balcon cu grilaj de fier forjat în modele delicate, decorat cu vreo două ghivece cu muşcate. Pe balcon există o singură piesă de mobilier, un scaun din plastic cândva verde, acum cu o patină albicioasă de la umezeala sărată a aerului, probabil.

Sufrageria e o încăpere mare; chiar mare! Din prima clipă eşti atras de masa rotundă de lemn masiv din mijlocul camerei, înconjurată de 4 scaune; toate albe, desigur. Pe masă un vas decorativ cu nişte flori globuloase mari, ca nişte păpădii albe uriaşe (tot artificiale, dar drăguţe). În dreapta, un ansamblu format dintr-o canapea extensibilă, un fotoliu şi o masă dreptunghiulară de cafea; aceasta din urmă albă, restul tapisate cu modele maronii. Deasupra zonei de relaxare, atârnă din tavan un candelabru metalic, cu elemente retro, care face parte din acelaşi film. Imediat în dreapta intrării în încăpere, un „soldat” cu rafturi mari, pe care se odihnesc o ladă stilizată de călătorie şi un căţeluş-bibelou.

Dincolo de „soldat”, ocupând tot restul peretelui din dreapta, zona de bucătărie, dotată în cele mai mici amănunte: frigider cu congelator, chiuvetă cu detergent şi bureţi de vase, pahare şi farfurii de mai multe dimensiuni, căni, boluri, oale, tigaie, ibric, veselă, plită electrică (2 ochiuri), cuptor cu microunde, fierbător de apă… şi poate oi mai fi uitat câte ceva, dar ideea e că nu a existat să ne trebuiască timp de 5 zile cât am stat acolo vreun lucru pe care să nu-l găsim. În colţul diametral opus intrării, există un scrin cu televizor cu ecran plat (nu mă întrebaţi ce posturi prinde, habar n-am) şi un uscător pliabil pentru rufe, pe care l-am exilat pe al doilea balcon. Căci da, există şi un al doilea balcon, identic cu primul, doar că acesta posedă în plus o măsuţă rotundă de plastic. Pe acest al doilea balcon se ajunge din living, evident. (Dormitorul numărul 2 nu are balcon.) Aceeaşi duşumea cu aspect patinat, aceleaşi draperii. Sufrageria este situată chiar pe colţul clădirii, aşa că beneficiază de lumină naturală din două părţi, prin ferestre imense. Pereţii sunt decoraţi în acelaşi ton, o combinaţie de dungi nisipii cu desene marine, de mare efect.

Băile sunt şi ele similare. Destul de spaţioase, conţin chiuvetă (oarece consumabile, adică săpunele ambalate şi flaconaşe cu gel de duş), coş de gunoi, tron cu hârtie igienică (plus rezerve), cabină de duş; de remarcat bateriile retro, masive, dintr-un material asemănător bronzului. Şi, de asemenea, aceleaşi culori la gresie şi la faianţă: bej şi maro.

Cam atât am fotografiat rapid când am ajuns, căci, deşi seara se făcuse răcoroasă, nu ne-am putut abţine să nu inspectăm puţin împrejurimile şi, eventual, să punem ceva în gură (ne cam „stricaserăm” foamea cu nişte sandvişuri într-o benzinărie pe la Eforie, dar parcă mai mergea una-alta…).

Am salutat marea, aflată nu departe, la capătul aleii din faţa vilei, care şi-a continuat impasibilă simfonia (Doamne, nu m-aş mai sătura s-o ascult!), am făcut vreo doi paşi pe micul dig scăldat de valuri, pe care se etala în noapte silueta unei vechi bărci de pescuit, apoi am luat-o în stânga, spre plaja amenajată cu şezlonguri, în spatele căreia se ghicea ceva animaţie. Aici am descoperit Restaurantul Bulgarka, de unde răzbăteau muzici decente şi miresme stimulatoare de sucuri digestive. Nu era foarte aglomerat, am găsit uşor o masă mai ferită, unde am stat la un pahar de vorbă, apoi am mâncat cele mai bune scoici din viaţa mea, fierte în vin alb, cu ceapă, roşii şi alte ierburi, servite într-un vas emailat cu capac! Geniale! Am uzitat cu acelaşi succes de Restaurantul Bulgarka şi în zilele ce au urmat; zău dacă nu merită un review separat!

A doua zi dimineaţa, am continuat explorarea vilei. Întâi şi întâi, ne-am bucurat, pe rând (care cum s-a trezit), de cafeaua savurată pe unul din balcoane, cu privirile pierdute în superba mare albastră. M-a intrigat clădirea imensă din dreapta locaţiei, care semăna cu un castel cu creneluri şi turnuri de apărare (am aflat mai târziu că ar fi fost o moară industrială, în prezent dezafectată), dar şi mai tare m-a intrigat clădirea din faţă-stânga, construită din piatră, cu acoperiş cărămiziu, dreptunghiulară, lungă, perpendiculară pe ţărmul mării, cu ferestre mici în partea superioară, cu uşi boltite de dimensiuni diferite… Era ciudată, era atât de familiară totuşi, îmi amintea de Grecia! Aveam s-o studiez de câte ori aveam să trec pe lângă ea şi de fiecare dată urma să descopăr ceva nou. Întâi ancora sprijinită de perete şi harponul stilizat din vecinătate; o fi fost cândva un muzeu marin?! Am căutat pe net informaţii, dar n-am găsit mai nimic; doar 2 poze în care apărea clădirea în albumul unui fotograf local. Altădată am descoperit într-un colţ câteva litere greceşti aproape şterse şi un număr: 1889. Aha! Deci n-am greşit! Iar ultima descoperire a fost o plăcuţă colorată cu adresa unui www; reluându-mi căutările, am aflat că e vorba despre un ONG care se ocupă cu descoperirea şi conservarea epavelor scufundate de-a lungul coastei bulgare.

Acolo, pe balconaşele acelea, aveam să trăiesc momente memorabile în zilele şi serile care vor urma! Aveam să admir moara-castel în dreapta, dar şi dealul din stânga, îmbrăcat în vegetaţie bogată şi presărat pe ici, pe acolo cu hoteluri şi pensiuni albe în lumina soarelui, licărind în zeci de culori la venirea serii. Nu aveam să-mi cobor privirile prea des la peisajul uşor dezolant din faţa vilei, la clădirile dezafectate sau la acoperişul pe care zăceau aruncate cărămizi şi gunoaie. (Ce vreţi?! V-am zis că locul nu e perfect! Şi, de altfel, perfecţiunea e plictisitoare.) Aveam să-mi satur privirile de halucinanta lună plină, care răsărea în fiecare seară din spatele dealului din stânga şi, după ce lumina toate căile mării, se pitea după moara-castel în dreapta. Aveam să ascult şi să privesc marea în voie, mereu şi mereu, să-i memorez cântecul fără cuvinte, să-l pot cânta mai târziu la întrecere cu viforul ierni… O, zile senine, seri parfumate!...

Dar v-am amăgit că citiţi un articol de cazare; ce fac eu aici?! Scuzaţi! Să revenim: restul locaţiei am descoperit-o înainte de masa de prânz, aşteptând să coboare şi prietenii noştri, care între timp sosiseră. La capătul coridorului de la parter, din stânga, se află o mică încăpere ce conţine 3 maşini automatice de spălat rufe, iar apoi se intră într-un spaţiu frumos şi colorat amenajat cu jucării pentru copii. Din această ultimă cameră, prin două uşi cu glasvand, se iese la piscină, la care se ajunge şi pe afară, ocolind clădirea prin stânga. Piscina e destul de micuţă, dar curată, şi cred că se încălzeşte destul de greu, pentru că toată dimineaţa stă în umbră. Eu n-am folosit-o (cui îi trebuie piscină, când ai la doi paşi o mare superbă?!). De fapt, din grupul nostru, doar puştoaicele prietenilor noştri s-au bălăcit într-o după-amiază. Câteva şezlonguri de lemn au stat de asemenea stinghere în cursul scurtei noastre vacanţe.

Imediat după piscină este un alt loc de joacă pentru copii, de data asta în aer liber, cu tobogan, leagăn şi covor de nisip.

În continuare, urmează o facilitate de care am uzitat, şi chiar de două ori: zona de grătar. Grătar cu cărbuni (se găsesc de cumpărat la benzinăriile din periferia oraşului), chiuvetă cu accesorii pentru spălat vasele, o masă de lemn de 6-8 persoane, cu două băncuţe de-o parte şi de alta. Regula casei spune că, dacă vrei să foloseşti grătarul, trebuie să anunţi la „recepţie” în cursul dimineţii, iar recepţionerul va rezerva zona, aşezând pe masa de lemn un cartonaş cu numărul camerei tale. Dacă sunt mai multe solicitări, va câştiga primul venit, evident. Ţi se atrage atenţia ca volumul sonor să rămână la un nivel decent pe tot parcursul folosirii zonei şi să „eliberezi ringul” până la ora 22. Absolut de bun-simţ.

La capitolul „altele” putem încadra: WiFi acceptabil, intens folosit de „aripa tânără”; aer condiţionat în fiecare cameră, şi el uzitat la greu de toată lumea, mai ales pe parcursul zilei, de întreaga suflare; capitolul „curăţenie” ar suporta îmbunătăţiri, erau nişte tanti care spălau zilnic coridoarele vilei, intrau şi în camere, dar aici nu se omorau prea tare, nu m-ar fi deranjat ca apartamentul să fi avut în dotare un mop şi o găleată, oricât te străduiai să păstrezi curat, nu se putea să nu aduci măcar puţin nisip de pe plajă…

Împrejurimile locaţiei: amestecate; adică multe hotelaşe, complexe de apartamente şi restaurante funcţionale, dar şi unele dezafectate, clădiri vechi năpădite de vegetaţie (astea au un anumit farmec, de acord), dar şi altele abandonate sau în curs de construcţie. În capătul din dreapta al golfului este un mic port de bărci pescăreşti, iar în cel din stânga un mic şantier naval şi câteva case de localnici extrem de pitoreşti, cu raţe şi pisici, chiar sub deal, pe plajă. Destul de aproape de Villa Allegra găsiţi şi un magazin micuţ cu mărfuri esenţiale, dar pentru cumpărături mai elaborate trebuie să mergeţi în oraş.

Plaja are mai multe zone. Cea amenajată cu şezlonguri, din faţa Restaurantului Bulgarka, e destul de ok, lată, cu nisip suficient, dar intrarea în mare e foarte ciudată: în partea dreaptă e o mică porţiune unde pare că se intră destul de lin în mare, dar se văd ceva pietre prin apă şi un milion de alge, cel puţin în perioada în care am fost noi. După câţiva metri, în stânga, apa se adânceşte brusc şi pe o zonă de câteva sute de metri, intrarea în mare e amenajată cu scăriţe metalice din loc în loc, ca la piscină. Pe ambele laturi ale golfului, există însă câte o plajă neamenajată cu nisip şi cu intrare lină în apă. Noi am folosit-o pe cea mai apropiată, pe cea din dreapta, nu foarte lată, dar perfectă pentru nevoile noastre. Şi acum simt mirosul nisipului încins de soare! Iar apa mării curată, caldă, cu ceva peştişori, crabi şi meduze mici, nimic supărător.

În concluzie: precum vă spuneam la început, pentru mine a fost un loc aşa cum mi-am dorit, cu linişte, mare, pescăruşi (ba chiar şi un cormoran haios), cazare mai mult decât decentă şi restaurant minunat. Un loc în care m-am relaxat, dar şi un bun punct de plecare pentru vizitarea zonei, care are multe de oferit. Un loc din care m-am întors cu bateriile încărcate, gata pentru o nouă „rundă” de muncă. „Adoptaţi-l” sau nu, asta depinde de aşteptările voastre. Eu mă voi întoarce cu bucurie, bine că l-am găsit!

---

VIZUALIZĂRI: 5640 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI