GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Devenind mai mult turişti de week-end în ultimii ani, cum am găsit oportunitatea de vreme şi de buget, am proiectat degrabă un mini-circuit la început de mai anul acesta, în care să ajungem pe unde nu ajunsesem încă – pe frumoasele noastre plaiuri transilvane. Prima destinaţie a reprezentat-o mănăstirea Prislop, unde este celebrul mormânt al lui Arsenie Boca, loc în care fuseseră deja cunoscuţi de-ai mei, şi unde am simţit nevoia să merg…
De 1 Mai la ştiri au spus că la Prislop au fost în pelerinaj vreo 95000 oameni! Aşa că am amânat momentul pentru primul sfârşit de săptămână de după 1 Mai, sperând ca afluenţa va fi mai mică. Am planificat plecarea de vineri de dimineaţă şi întoarcere duminică seara, cu 2 obiective de atins: mănăstirea Prislop şi salina Turda.
Folosind asiduu situl de faţă, din ce am studiat şi evaluat, am „căzut” până la urmă pe o cazare la Haţeg, în apropiere de mănăstire. Alegerea a fost „Vila Veche”, la care am rezervat cazarea telefonic. Alternativa era să rezerv în satele de lângă mănăstire, unde, din câte am citit, ar fi însemnat o izolare faţă de civilizaţie, iar noi eram dornici de viaţă! Alegerea s-a dovedit a fi inspirată.
După un traseu: Bucureşti – Piteşti - Rm. Vâlcea – Sibiu – Sebeş – Orăştie – Haţeg, cu descoperirea noilor porţiuni de autostradă recent date în folosinţă, ajungem la destinaţie. Plecarea din Bucureşti a fost la 08.15, iar sosirea acolo la 16.00, dar trebuie ţinut cont că am ieşit din Bucureşti cu chiu, cu vai, după o oră şi un sfert, din cauza traficului (locuim în sectorul 3), iar pe drum am oprit la km. 80, la Deduleşti şi la Orăştie. În plus, soţia, care a condus, a căutat să respecte regulile de circulaţie, ca să nu ne luăm amendă .
Locaţia este foarte uşor de găsit, sunt şi indicatoare odată ce intri în Hațeg. Găseşti o curte interioară prietenoasă, cu parcare rezervată clienţilor, la care „am aplicat”, cum se spune, fără probleme. Recepţia este la bar, undeva chiar la intrare, în vecinătatea terasei ce arată destul de bine. Suntem găsiţi în calculator imediat şi ni se dă cheia de la cameră, pentru a vedea „dacă ne place”. Punerea de problemă mi s-a părut mai mult decât OK, aşa că am mers în corpul nou de clădire, unde am găsit o cameră pe placul nostru... Am luat camera, fără ezitare, apoi am explorat puţin micul orăşel.
La capitolul cazare, plusurile au fost: mobilier nou, spaţiu de-ajuns, televizor cu ecran plat pe perete, o mică terasă în faţă. La grupul sanitar, obiecte sanitare noi, funcţionând bine, fereastră de mansardă deasupra duşului, ce asigura o bună aerisire a întregii camere de baie. Minusuri: lipsă pantă de scurgere la pardoseala din baie, minifrigider gol şi care, la funcţionare scotea zgomote diverse, iar cel mai mare minus a fost faptul că din vecinătatea imediată a pensiunii se auzeau cocoşi şi găini foarte… activi, dându-ţi uneori senzaţia că eşti în vreun sat. Cel mai rău a fost că dimineaţa, la ora 4, ne-a cântat cocoşul zdravăn, aşa încât odihna noastră a fost uşor afectată…
Experienţa restaurantului este una notabilă. Servirea a fost promptă, chiar dacă a fost asigurată de o tânără ce nu cred că avea 18 ani. În afară de celebra supă gulaş ungurească (pe care eu o ador!), ne-am bucurat de un platou rece, pe care l-am întâmpinat cu palincă din partea locului şi l-am „spălat” cu un vin al casei destul de ieftin şi foarte bun.
Cazarea în această locaţie eu o consider reuşită şi cred că aş reveni oricând cu plăcere.
Dimineaţă ne-am îndreptat către mănăstire, unde am întâlnit o aglomerație la care nu ne-am fi aşteptat, dar căreia i-am făcut faţă, pentru a ajunge la celebrul mormânt, pe crucea căruia am reuşit să aşezăm o mângâiere şi o rugă. Am remarcat peisajul absolut deosebit în care este aşezată mănăstirea, atmosfera pozitivă, aerul, oamenii care, deşi erau mulţi, păreau civilizaţi în căutătura lor după o fărâmă de speranţă.
Drept concluzie, aş spune: obiectiv atins, după o cazare inspirată în Haţeg la Vila Veche.
Trimis de Tudor-Cristian in 11.05.15 21:37:39
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Tudor-Cristian); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 45.61165100 N, 22.95233000 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
La obiect! Brava!
Mi-a placut descrierea da capo al fine.
In ceea ce priveste cantecul matinal al cocosului, considera-l ca pe o binefacere.
Peste timp ai sa vrei sa-l mai asculti, dar nu se va mai putea.
Fata de la servirea bucatelor avea peste 18 ani, nu trebuie spus chiar tot, sta ITM -ul la panda...
@zapacitu - Hei, mulțumesc de feedback, de apreciere. Cu cocoșul, da, așa o fi, o să vreau să-l ascult, dar sunt unele momente când... nu se potriveşte. Despre fata care ne-a servit - dacă ştii tu că avea peste 18 ani, e OK, n-am nimic împotrivă. Eu am crezut numai că era în practică, este foarte posibil. Pe de altă parte nu ştiu ce este ITM, dar ce mai contează? Mulţumesc încă o dată de citire!
@Tudor-Cristian - Buna ziua, sper ca nu am fost eu ospatara aceea de 28 de ani care arata de 18 ) Nu avem copii in practica care servesc clientii, aratam noi mai tinere desi mancam si lucram mult. Multumim pentru comentariu. Va mai asteptam, o zi buna.
NB loredana22 este (sau a fost) reprezentant al unității
@loredana22 - Sărut-mâna, mulțumesc şi eu de ecou, aprecierea celei care ne-a servit ca fiind "o tânără ce nu cred că avea 18 ani" a venit mai mult din... atitudinea percepută, din timiditate, nefiind neapărat in legătură cu aspectul fizic... Promit să revenim, chiar ne-a plăcut acolo, iar gulaşul a fost grozav!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Mar.2019 Pensiunea Vila Veche Hateg — scris în 05.04.19 de Yolanda din PITESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2018 Ocoliti... — scris în 13.10.18 de Paul-Corneliu din BUCUREşTI - nu recomandă
- Jul.2016 La pomul laudat (Vila Veche din Hateg) sa nu te duci cu sacul — scris în 19.07.16 de sandu1968 din BUCUREşTI - nu recomandă
- Apr.2016 De la puiuţ, la cocoş — scris în 02.03.17 de Alex_Macedo din BUCUREşTI-ORADEA - RECOMANDĂ
- May.2015 E frumos dar nu prea :)) — scris în 30.05.15 de paulcta din CONSTANţA - nu recomandă
- Apr.2015 Popas de o noapte. — scris în 11.05.15 de cristimicle din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Dec.2014 Am fost acolo... — scris în 07.10.15 de IRINE din VLăDENI [DB] - RECOMANDĂ