GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Vila Panos [Agia Paraskevi](încă) NECLASIFICATĂ / MENIU
Panos si Skiathos
Am așteptat mult aceasta vacanta iar după un drum lung și stat la pod la granița 1 ora am ajuns în port la ora 8:45. Am plecat din portul Achllion și nu din Volos cum era menționat inițial, cu vaporul căpitanului Kostas. Partea buna, a durat doar 2 ore și căpitanul știe sa facă atmosfera, pe vas fiind și turiști în croaziera.
Ajunși pe insula am așteptat iar după minibus deoarece agenția nu avea autocare, și am ajuns la Panos. Surpriza! Patronul nu dorea sa ne cazeze, susținând că agenția nu a plătit excursia, menționez că am achiziționat de la una dintre cele mai mari și cunoscute agenții. După sute de telefoane date de noi, turiștii, și o ora jumătate de așteptat s-a rezolvat totul și am fost cazați. Tot sejurul patronul s-a purtat urat cu noi romanii, susținând ca suntem țigani.
Camerele sunt ok, curate, se face curățenie în fiecare zi și se schimbă așternuturile și prosoapele, dar nu se pune hârtie igienica la baie, cand am intrebat menajera a spus sa mergem la magazin.
Curtea este frumoasa, mare iar barul este deschis după ora 15-16. După ora 19 nu se mai face baie în piscina nu am înțeles de ce. Nu îți dă voie sa bei sau sa mănânci la piscina sau în curte decât de la barul lui.
Am fost dezamăgită de vila și în special de atitudinea patronului. Doar cu romanii se poarta asa, în rest este foarte amabil, seara veneau maxim 10 persoane la barul acestuia și se purta ok cu ei.
Într-una din zile la ora 14 tundem iarba, iar la plecare deși ghidul a spus sa eliberam camerele la 9:30 el a modificat la 8:40.
Dacă murdăriți prosoapele de hena sau ceva de genul veți plăti 12 euro sau 4 euro pentru cearceaf.
Trecând peste vila și atitudinea patronului plaja este foarte aproape la 3-4 minute, se vede din curte și din unele camere.
Plaja este curata dar apa nu este nici albastra nici clara. Alte plaje sunt mult mai frumoase, în special koukounaries, stația 26 cu autobuzul local. Vila este la stația 16,2 supermarket uri la nici 5 minute distanta iar taverne sunt foarte multe.
Am mâncat foarte bine la Platanias, în dreapta cum ieși din curte și vizavi de vila la Kohyli.
În port se ajunge tot cu autobuzul, unde sunt foarte multe magazine cu suveniruri, taverne și multe altele.
Seara autobuzele sunt full, câteodată nici nu te poți urca în ele.
Din port puteți sa va cumpărați și o croaziera mai ieftine decât cele de la agenție.
În perioada în care am fost eu mașinile și atv urile erau scumpe, ATV 40 euro pe zi iar mașina 60 euro, și majoritatea erau deja închiriate, cu greu găseai ceva liber.
Plaja Lalaria este superba, merita excursia.
În concluzie nu as recomanda vila, dar destinația este superba. Va stau la dispoziție pentru orice întrebare.
Trimis de coryna22 in 30.08.15 20:33:35
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA. A mai fost în/la: Thassos
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (coryna22); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 39.14390600 N, 23.43983000 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@coryna22 - Bine ai venit pe AmFostAcolo.ro odată cu primul review postat. Te așteptăm și cu alte impresii din vacanțele tale trecute sau viitoare.
-
Pe viitor n-ar fi rău să desparţi recomandările despre cazare de cele referitoare la zona vizitată - în două articole distincte, unul de tip "de cazare" şi unul de tip "de călătorie".
S-ar obţine astfel o structurare mai bună a informaţiei utile - despre cazare, respectiv despre zonă sau împrejurimi şi, deloc în ultimul rând, notele acordate ar reflecta mai bine gradul de recomandare al celor două "obiective" distincte (se întâmplă câteodată să stai într-un hotel pe care nu doreşti să-l recomanzi, dar zona sau localitatea ar merita cu totul altă medie - sau viceversa).
Cum, de altfel, este și cazul de față.
@coryna22 -
” Dacă murdăriți prosoapele de hena sau ceva de genul veți plăti 12 euro sau 4 euro pentru cearceaf.
Nu crezi că este normal să plătești dacă le-ai pătat și nu mai pot fi folosite?
@nicole33: nu cred ca nu se mai curatau, și un hotel / vila care se respecta prefera sa piardă un prosop decât sa piardă un client
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2023 Discriminare și înșelătorie — scris în 09.08.23 de timeout123 din BUCURESTI
- Sep.2021 O vacanta de vis — scris în 05.10.21 de ux122705 din CODLEA [BV] - RECOMANDĂ
- Sep.2021 Nu recomand vila Panos — scris în 16.09.21 de ux122546 din ARAD - nu recomandă
- Aug.2021 Dezamagire totala — scris în 02.08.21 de Sarkos din IASI
- Aug.2018 Vila Panos, Aghia Paraskevi — scris în 17.08.18 de Horatiu L din TG MURES - RECOMANDĂ
- Jul.2015 Skiathos, Vila Panos si nu numai — scris în 03.08.15 de monaca din TECUCI [GL] - RECOMANDĂ
- Jul.2015 Panos!!! Afara-i vopsit gardul, inauntru leopardul — scris în 18.07.15 de arabu_35 din BUCUREşTI - nu recomandă