DEZASTRU
GRAD SATISFACȚIE
Vila Panos [Agia Paraskevi](încă) NECLASIFICATĂ / MENIU
Discriminare și înșelătorie
E lung dar merită, mai bine citiți decât să ajungeți în situația noastră.
Suntem încă la Panos, cazați prin [... ], în momentul postării acestui review.
Comportamentul acestui personaj sinistru - Panos - proprietarul acestei locații insalubre catalogată ca și vilă/hotel, este absolut inacceptabil, jignitor și traumatizant.
Imediat ce am sosit am fost aliniați lângă bar unde a trebuit să ne identificăm. Fără nici un ' welcome' , fără nici măcar un ' hello' , totul foarte serios cu priviri tăioase. Fiul unui prieten a bătut o mică minge de plajă de două ori, a fost imediat privit cu dispreț. Imediat după, am fost taxați fraudulos 50 cenți de persoană (??) - taxa de stațiune/taxa turistică. Am plătit deși știam că taxa este pe cameră, nu pentru fiecare persoană.
Suntem un grup de 10 persoane, avem 2 camere duble, o triplă și un apartament în această locație, pentru care am plătit enorm de mult la ceea ce oferă, dar ne-am asumat asta pentru a fi cazați împreună. În acest grup avem 4 copii, 3 de 15 ani și unul de 6 ani. Acești copii au fost traumatizați, sunt mereu priviți urât de către acest Panos, sunt certați pentru că stau seara 30 min la piscină (nu în piscina), de fiecare dată când se intersectează le aruncă priviri urâte, etc. Este clar că omul urăște copiii, dar totuși, suntem oaspeți.
Se pare însă că e mai mult de atât. Panos are un pool bar, iar majoritatea clienților sunt englezi. Aceștia fac în fiecare seară atmosferă, gălăgie și râsete zgomotoase, cu toate acestea, ei sunt tratați cu un zâmbet diform de către Panos, pentru că sunt plătitori și nu sunt... ați ghicit - români.
A 2-a zi, am sesizat [... ]. Ghidul local, nu a fost deloc surprins de tratamentul la care am fost supuși, spunând că este informată despre faptul că în camere jegul este la el acasă, și că Panos e mai ursuz - exact cuvintele ei.
I-am explicat că ursuz nu înseamnă xenofob, că suntem în vacanță și vrem liniște și dorim ca acest tratament să înceteze. Am fost sunat la scurt timp de către alt ghid local, care a dorit să-i explic iarăși aceleași detalii.
A 3-a zi am primit înapoi suma cerută fraudulos pentru taxa de stațiune, banii au fost lăsați pe noptiera fiecărei camere, fără scuze sau explicații.
Aseară copii stateau la piscină și râdeau la câteva filmulețe, în timp ce Panos întreținea oaspeții englezi la bar. Un copil a râs mai zgomotos, și a fost imediat admonestat cu un lung ' ssshhhhh' și câteva cuvinte în greacă, probabil ceva drăgăstos. Nu stăm, și nici nu am stat la piscină în cursul zilei, în fiecare zi a sejurului plecăm dimineață și revenim seara, nu am deranjat niciodată oriunde am fost, cu copii sau fără suntem civilizați și decenți. La Panos însă, ștacheta este ridicată prea sus pentru niște bieți români.
Mai avem 3 zile din acest sejur, prea puțin timp pentru această insulă deosebită (pe care o recomand fără nici o reținere), prea mult pentru această cazare dezolantă și mizerabilă.
[agenția] cunoaște și acceptă această situație, pentru un profit probabil mai consistent decât la alte unități de cazare, este indiferentă la acest tratament inuman la care sunt supuși turiștii români. Acest lucru trebuie să înceteze.
Voi depune plângere la oficiul de turism local, și dacă lucrurile continuă așa și în zilele următoare, foarte probabil și o plângere către ANPC la revenirea în țară.
Trebuie să menționez că iubesc această insulă, și o vizitez în fiecare an măcar o dată, o cunosc destul de bine și prima mea vizită aici a fost cu mulți ani în urmă, pe vremea când nici [... o altă agenție] nu ajungea aici. Nu sunt o persoană dificilă, nu plătesc 2* și mă aștept la 5* (aici plătiți 2 dar primiți zero), am mai fost cazat aici la Aggelos, Ketty, Alexis prin [... ] și în multe alte locații prin rezervare booking, dar ca în acest loc nu m-am simțit niciodată.
Camerele sunt f mici și mobila veche este înghesuită, nu ai loc să-ți deschizi geanta de voiaj, în baie perdeaua de duș se lipește de mână, nu există plase de țânțari și camerele sunt pline de insecte - musculițe, țânțari, păianjeni, etc - mirosul este îngrozitor, de WC public sau canalizare înfundată, totul te face să te simți inconfortabil și să-ți dorești să pleci cât mai repede.
Orice s-ar întâmpla, nu veniți aici.
Trimis de timeout123 in 09.08.23 20:04:23
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA. A mai fost în/la: Skiathos, Creta, Corfu, Thasos, etc
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (timeout123); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 39.14390600 N, 23.43983000 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
ATENȚIE! referirile la AGENȚII și alte entități din România care funcționează pe principii COMERCIALE (portaluri web de profil etc) sunt INTERZISE
Puteți trimite, în schimb, aceste informații prin intermediul mesajelor personale (pe privat) - click pe numele utilizatorului, apoi, în fereastra nou-deschisă, pe linkul "Trimite mesaj pers".
Notă: Este necesar ca destinatarul să aibă opţiunea ACCEPT PRIMIRE MESAJE DE LA CEILALŢI UTILIZATORI bifată. Opțiunea respectivă se poate seta/deseta din secțiunea CONTUL MEU.
-
Conform politicii site-ului, reviews-urile cu evaluari „zero peste tot” sunt publicate FARA NOTE, fiind considerate scrise (prea) la supărare, lipsite (probabil) de minima obiectivitate așteptată.
Dacă dorește, autorul poate reveni asupra evaluărilor, încercând să fie mai obiectiv — fie prin intermediul linkului EDIT IMPRESII, fie scriind un ecou (dacă timpul alocat editării a expirat)
PS:
Am revenit in tara, completez cu cateva informatii importante pe care le-am omis initial :
- nu aveti cana fierbator in camera, este singura locatie in care am fost in ultimii 4-5 ani care nu are asa ceva, daca incercati sa fierbeti un ibric de apa pe acea plita infecta, dureaza 30 min sa fiarba apa si temperatura in camera creste cu 4-5 grade. Asta bineinteles daca va riscati sa dezinfectati ibricul, cu detergent de vase si burete pe care vi-l cumparati. Absolut toate tacamurile si vesela au un strat lipicios de mazga.
- aerul conditionat este optional, contra cost - 5 sau 6 euro / zi
- aveti o singura hartie igienica (iarasi, ceva complet absurd) dupa terminarea acesteia va cumparati singuri alta deoarece Panos nu va mai aduce, iar daca ii cereti va refuza direct
- in nici o camera, timp de o saptamana, nu s-a spalat pe jos, nu s-a maturat, nu au fost schimbate lenjeria sau prosoapele, singura ' curatenie' a constat in golirea cosului de gunoi si aranjarea hainelor/lenjeriei pe paturi.
- la plecare a oprit autobuzul care efectua transferul catre aeroport pe motiv ca-i lipseste un prosop din camera noastra. Soferul a purtat o discutie cu el, nu era nici un ghid de la agentie prezent la acest transfer, iarasi o situatie cel putin ciudata.
Inchei cu o rugaminte catre admin @AmFostAcolo, am editat nota atribuita plajei dar acest lucru nu s-a inregistrat, va rog sa editati pentru ca acest review sa aibe nota 1 sau ceva asemanator inregistrat. Multumesc si scuze pentru incalcarea regulamentului la postarea initiala, eram (si inca sunt) foarte dezamagit si mahnit de aceasta experienta.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2021 O vacanta de vis — scris în 05.10.21 de ux122705 din CODLEA [BV] - RECOMANDĂ
- Sep.2021 Nu recomand vila Panos — scris în 16.09.21 de ux122546 din ARAD - nu recomandă
- Aug.2021 Dezamagire totala — scris în 02.08.21 de Sarkos din IASI
- Aug.2018 Vila Panos, Aghia Paraskevi — scris în 17.08.18 de Horatiu L din TG MURES - RECOMANDĂ
- Aug.2015 Panos si Skiathos — scris în 30.08.15 de coryna22 din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jul.2015 Skiathos, Vila Panos si nu numai — scris în 03.08.15 de monaca din TECUCI [GL] - RECOMANDĂ
- Jul.2015 Panos!!! Afara-i vopsit gardul, inauntru leopardul — scris în 18.07.15 de arabu_35 din BUCUREşTI - nu recomandă