GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Am fost pentru un weekend la Vatra Dornei, venind de pe Pasul Tihuţa. O zonă foarte frumoasă. A fost ultimul weekend din august şi nu ma aşteptam să mai fie atât de aglomerat.
Această pensiune de 3 stele a avut singura cameră pe care am mai găsit-o. Iniţial, am fost la hotelul Bradul sa întrebăm dacă mai sunt camere libere, mai erau la 200 de lei cu micul dejun inclus şi 150 de lei fără micul dejun, dar în momentul în care am întrebat dacă aş putea vedea camera înainte de a plăti, mi s-a răspuns că nu, aceasta fiind politica hotelului, cică. Nu mi s-a părut în regulă să dau 200 de lei şi să nu ştiu pe ce aşa că am ajuns la pensiunea Franz Josef.
Camera nu era mare, intrai în cameră şi vedeai patul (cică matrimonial, dar erau două paturi alăturate), două noptiere, un frigider scos din priză şi un televizor. În prima fază nici nu vedeai baia, dar era undeva după un colţ.
O baie mică, cu o cabină de duş, curăţică, dar cam veche cu o chiuvetă crepată. Pe oglinda de la baie erau două săpunele mici şi un gel de duş. Prosoapele erau curate. În cameră se vedea că fusese zugrăvit mai demult şi nu ar fi stricat ceva mai recent, era mochetă pe jos dar nu era extraordinar de curată. Despre cameră nu ştiu ce aş mai putea spune decât că nu m-a dat pe spate, nici nu mă aşteptam la aşa ceva de la 3 stele, doar că putea să fie puţin mai curat sau îngrijit.
A doua zi dimineaţă am coborât la micul dejun şi doamna de la bar ne-a prezentat micul dejun: omletă (un triunghi cam de o palmă), ceai, gem (o cutiuţă) şi margarină (o cutiuţă). Am întrebat dacă are cafea, avea bineînţeles ne-a adus-o înainte de mâncare şi la plecare, surpriză: 2 cafele- 7 lei. Mi s-a părut aşa ciudat: dai micul dejun inclus în preţ dar o amarâtă de cafea nu este inclusă.
Cam asta a fost experienţa noastră la această pensiune. Nu a fost cine ştie ce, dar în lipsă de altceva... ce să facem... poate a fost totuşi puţin cam scumpă în comparaţie cu condiţiile oferite sau poate că acestea sunt tarifele în acea staţiune.
Trimis de sandruflorina in 05.09.14 09:51:32
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în VATRA DORNEI.
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (sandruflorina); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 47.34439800 N, 25.35358600 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Mulţumesc.
@webmasterX: Poziţionarea e ok.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Feb.2018 Dezamăgire totală — scris în 10.02.18 de Monicaeduard din DEJ [CJ] - nu recomandă
- Jul.2015 Bataie de joc — scris în 29.07.15 de 61236 din BUCURESTI - nu recomandă
- Jul.2015 Dezamagire — scris în 05.07.15 de Irina M din SUCEAVA - nu recomandă
- Sep.2011 Nu merita atitia bani — scris în 10.09.11 de tonton din CRAIOVA - nu recomandă
- Aug.2009 Slabut — scris în 11.11.10 de rentea din BUCUREșTI - nu recomandă
- Dec.2008 Superb!!! Cei mai ospitalieri!! — scris în 08.08.10 de ADAIDA din CRAIOVA - RECOMANDĂ