Undeva, cândva... sau o noapte în casa de la Peleș

TIPĂREȘTE

Undeva, cândva, am văzut un film formidabil... Undeva, cândva...

Adică cineva care s-a cazat într-un hotel vechi, în care a trăit aventura vieții lui. Pentru că, dacă te cufunzi în realitatea altei epoci și, mai ales, dacă uiți de prezentul anost, poți străpunge inexpugnabila barieră temporală...

Nu aș fi crezut că voi trăi o asemenea senzație.

Autocarul ne-a descărcat în faptul serii, deasupra mânăstirii Sinaia, pe o stradă îngustă, că, pentru o clipă, m-am temut că el, autocarul, va sucomba, sufocat, în gâtlejul anacondei. Dar șoferul, experimentat, cu un zâmbet ascuns în colțurile gurii, a parcat la milimetru, în fața intrării, pe strada Spătar Mihail Cantacuzino, la numărul 5.

Și, dintr-o dată, toată oboseala unei zile aglomerate a fost spulberată de imaginea unui castel în miniatură.

Adică cum?

Nu cumva greșisem adresa? O fracțiune de secundă, m-au trecut sudori reci; ce stimă de sine urma să mai am, ca organizator ad hoc, dacă debarcam grupul internațional în fața unei proprietăți private, doar ca să le amăgesc așteptările, în timp ce cazarea noastră ar fi fost, de fapt, ceva mai încolo, într-una dintre casele cu iz de mucegai?

Totuși, se vedea clar, la capătul aleii de conac boieresc, scris, cu litere de-o șchioapă, „Vila Camelia”. Bine, am abandonat grupul la intrarea pe alee, doar ca să mă asigur, la recepție, că ne aflam acolo unde trebuie. Și ne aflam!

Că vila arăta cum arăta, de pe stradă, e una. Dar cum se prezenta înăuntru... Prima impresie a fost că ne-am cazat într-o dependință a Peleșului, care își ducea existența, în noapte, la câteva sute de metri mai încolo... Lemnul de nuc – sau o imitație perfectă a lambriurilor de la castel – împodobea tavanele unui living imens, transformat în sală de mese ad hoc, la adăpostul uriașului șemineu de la poalele scării spirale interioare. Undeva, într-o nișă, discrete, o masă și două fotolii…

Iar vitraliile, ah! , vitraliile… Pe care le admirai atunci când urcai scara, spre camerele de la etaj.

Căci întreaga vilă este, de fapt, o bijuterie arhitecturală, inclusă în circuitul turistic, operă a aceluiași maestru care a dezvăluit vederii noastre și castelul Peleș. Aparținând inițial avocatului casei regale, a trecut în posesia familiei actualilor proprietari la 1884…

Senzația de aristocrație, de luciu autentic, nu fals – kitschos este aparte. Și chiar dacă, în camere, totul este modern, de la televizorul plat, la baia dotată complet și tavanul fals ce acoperă cablaje, internet WiFi și senzori de fum, nimic nu te împiedică să închizi ochii și să intri într-o regresiune temporală, în sunetul molcom al trăsurilor ce, probabil, urcau spre biserica mânăstirii Sinaia, cu prinți și prințese.

Iar sala de mese, de la parter, te îmbie cu bucatele sale, la un pahar de țuică din cea mai bună, oferită – contra cost, dar decent – pentru a mai netezi asprimile zilei, acum, în fapt de seară…

---

VIZUALIZĂRI: 3180 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI