DEZASTRU
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Deoarece la noi în tara exista foarte multe locuri pe care le poți vizita, am ales aceasta destinație superba Straja pentru inițierea celor mici la schi, evitând aglomerația de pe Valea Prahovei cu impactul Covid 19.
Din punct de vedere cazare în aceasta vila superba ALPINA, totul este JALNIC la modul cel mai serios. Am crezut ca poate cei care au scris acest rewiu EXAGEREAZA!!
NU FRAȚILOR, NU SE EXAGEREAZĂ DELOC!!
Nu suntem o familie cu pretenții foarte mari, dar pentru bani plătiți în aceasta vila nu am cuvinte, pentru o camera 1/1 (adică tripla) am plătit f mult, nici măcar gunoi nu a fost luat fin cameră, pe lângă faptul ca era plin de furnici la baie, prosoape spălate și prespălare cu urme de mizerie și rugina pe ele..., farfuriile din asa zisul restaurant curățate cu detergent de geam.
Într-un cuvânt, am rămas în acesta mizerie doar pentru entuziasmul copiilor care au fost foarte încântați de inițierea la schi.
În acesta perioada nici măcar căldură nu a fost în stare sa asigure, fiind toate familiile cu copii mici!!! . Foarte multa economie la căldură.
NU RECOMAND SUB NICI O FORMĂ ACEASTĂ„VILA ALPINA "!!!
despre SERVICII
Gazda sub orice critica.
despre CAMERE & COND. CAZARE
Camera triplă cu pat supraetajat în care îți era frica sa te pui.
Horror!!
GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)
Porți f mici de mâncare... ????????????????
Trimis de Cicioie in 28.02.21 07:55:22
- A fost prima sa vizită/vacanță în STRAJA [HD]
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Cicioie); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 45.31531477 N, 23.24403507 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Câteva fotografii realizate de voi acolo ar fi mai mult decât binevenite — atât ca ilustraţie a textului, cât şi ca informaţie utilă, ele fiind căutate, apreciate (şi solicitate) de cititorii interesaţi în această destinaţie... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_add9.p ... 102591&hid=8058.
Sau... poate ceva video de pe acolo? Dacă ai filmat pe acolo, ar fi zuper-util — link încărcare video.
@Cicioie:
Hmmm... sigur, eu ca turistul care parcurge un text, sunt obligat să vă cred pe cuvânt pentru cele relatate. Având în vedere cele spuse, expuse și punând totul sub aureola execrabilului aș fi dorit și niște imagini relevante care să îmi dea mie, ca turist interesat sau nu, o anume încredere. Am observat că ați bifat 0 (zero), în caseta tehnică în ceea ce privește cazarea. Personal, dacă aș păți, precum povestiți, nici de dragul copiiilor nu aș fi ezitat și părăseam locul la secundă. Dar... Mă rog... Părerea mea!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Feb.2023 M-as intoarce oricand — scris în 16.02.23 de ux128463 din PLOIESTI - RECOMANDĂ
- Dec.2019 Extrem de nasoala cazare — scris în 07.01.21 de ux118282 din CRAIOVA - nu recomandă
- Jan.2013 Minunat — scris în 26.01.13 de Leono din CRAIOVA - RECOMANDĂ
- Nov.2010 Vila draguta ! — scris în 25.11.10 de Ystely din SLATINA - RECOMANDĂ