Victoria Hotel din Aiud

TIPĂREȘTE

Eram la Alba Iulia in plin sezon si cautam cazare. Am incercat in centru, la Hotel Parc, unde am serbat noi, cei de la AFA, intalnirea de 10 ani, (si la inca un hotel), dar o camera dubla ne cam rupea buzunarele (peste 300 de lei), asadar, am purces-o mai departe spre Aiud, sperand ca in orasele mai mici, oferta de cazare sa fie mai mare si pretul mai mic. Cand umbli prin tara aiurea, “la intamplare”, cand umbli fara un program prealabil de rezervari de camere, atunci cand vrei sa vizitezi multe obiective turistice in timp limitat, cand esti dus de valul entuziasmului si te intereseaza mai ales obiectivul turistic si mai putin somnul, esti la voia intamplarii. Excursia poate deveni o aventura. Si acest gen de turism, are adeptii si farmecul sau. Si cred ca fiecare dintre noi s-a lovit macar odata de zicala “cu socoteala de-acasa si cea din targ”. Atunci cand stii doar ce doresti sa vizitezi, dar nu stii pe unde te va prinde noaptea, ai nevoie si de putin noroc. Noroc, ca pe la noi, gasesti cazare mai peste tot. Daca nu la hotel, la pensiune, daca nu la pensiune, “la cetatean”. Ajunge doar sa opresti un trecator si sa-ntrebi. In acele momente insa, cand ziua se-ngemaneaza cu noaptea si apare oboseala, nu-ti mai doresti nimic altceva, decat un pat. “Un pat, un pat, dau tot regatul meu pentru un pat”

Victoria Hotel din Aiud

De la Alba la Aiud am ajuns repede dar si intunericul s-a lasat tot atat de repede. Intrebam cativa localnici de-un hotel “A, simplu, e-aproape! ”, primim raspuns “Mergeti pana la coltul strazii si-acolo veti gasi hotelul Victoria”. Coltul l-am gasit usor, dar hotelul, nu prea. La colt era o terasa intesata de lume. Deodata, undeva, ascuns printre scaunele si mesele terasei, zaresc si cuvantul magic: “Receptie Victoria Hotel”. Asa, la prima vedere, cladirea hotelului, parea mai degraba, un camin studentesc. De pe terasa, puteai intra si-n hotel si-n restaurantul hotelului si-n bar. Am gasit o camera cu 90 de lei/noapte, in care era inclus si micul dejun. Poze n-am reusit sa fac decat putine. De fapt pozele le-am facut doar a doua zi dimineata, in fuga, cand era mai multa lumina. Asadar, primim o camera la etaj, masina am introdus-o in curtea interioara, in hotel nu erau mai mult de 2-3 camere ocupate. Asta se vedea dupa masinile parcate in curtea mica si se simtea dupa linistea din hotel. Camera nu era mare, dupa ce intrai in ea, mai faceai doi pasi si erai in baie, de la baie, dupa inca doi pasi ajungeai la televizor si la frigider iar dupa inca doi pasi, ajungeai si la patul matrimonial. Camera n-avea balcon ci doar o fereastra, prin care-ti supravegheai masina din curte si puteai s-o deschizi si sa faci eventual galagie daca cineva iti bloca masina si nu mai puteai sa iesi in strada. Intrarea in pat se facea si pe dreapta si pe stanga, nu doar pe o singura parte, cum am intalnit eu in alte vile sau hoteluri, mai modeste decat acesta, in care existau doua paturi despartite, ce-i drept, dar unul era lipit cu o margine de perete si cu cealalta, era foarte aproape de celalalt pat, asadar, trebuia sa le apropii, ca sa poti s-ajungi, frecandu-te de perete, in fiecare pat. Deci se ajungea, practic, de la o “camera dubla”, la “matrimonizarea” camerei. Dar, ce mai conta? Pentru cele aproximativ 9 ore cat am ramas in camera (10 lei ora), a fost excelent! (Stateam asa si faceam o mica socoteala, cu 90 de lei/zi, camera aceasta ieftina de hotel, care nu face nimic, castiga un salariu lunar mai mare decat al meu, care muncesc). A doua zi dimineata devreme, am pornit spre Rapa Rosie. Poze n-am mai ajuns sa fac si cu micul dejun, mi-era foame, asa ca, pana sa scot aparatul din rucsac, nu mai ramasese mare lucru pe masa.

Va recomand acest hotel din Aiud, care nu e aglomerat nici vara, in august, in varf de sezon, deoarece de-aici puteti s-ajungeti usor la Cetatea din Alba Iulia, la Campia Libertatii din Blaj sau la Lancram, langa Sebes, unde puteti vizita Casa memoriala Lucian Blaga iar nu departe de oras, la 3-4 Km, veti gasi Rapa Rosie.

A doua zi, din “galopul cailor putere”, am reusit sa mai fac cate o poza cu cetatea din Aiud (in renovare) si cu impunatoarea catedrala ortodoxa.

Bonus

Si daca tot mi-a mai ramas spatiu “foto” suficient la acest review, am sa va atasez, ca bonus, cateva poze cu Rapa Rosie, “Marele Canion (ceva mai mic) al Romaniei”, care e greu de descris in cuvinte, greu de comparat cu orice altceva si imposibil de prezentat in cateva imagini. El trebuie vizitat. La Rapa Rosie se ajunge usor, pornind din orasul Sebes, oricine stie sa va indrume. Drumul din oras si pana la un loc de parcare, aflat pe-o pajiste chiar langa ”canion”, e bun, nu e mai lung de 3-4 Km.

Odata ajuns acolo, cobori pe-o carare abrupta printr-o padurice, (de unde nu vezi inca nimic) dar odata iesit dintre frunze si crengi, te trezesti brusc, in fundul rapei. De-acolo, in fata ta se inalta, la distanta mica, un imens perete vertical, pecum o cortina rosie de teatru, cortina de piatra, care insa, nu se ridica niciodata. Si care nici n-are rost sa se ridice, caci spectacolul e tocmai cortina insasi. Cortina cea rosie a fost comparata cu o orga uriasa dar imperfecta. Eu as asemui-o mai degraba cu panza unui pictor impresionist care a visat colorat sau cu o imagine dintr-un basm de fratii Grimm, basm care se desfasoara intr-un castel cu o mie si unu de turnulete. Se pare ca, siroaiele si suvoaiele de apa ale timpului, au sculptat intr-un tapsan monoton de argila, diferite forme de relief ciudate, ce seamana cu niste coloane sau piramide suprapuse sau turnuri sau cu ce crede fiecare. O adevarata capodopera. Localnicii va vor povesti ca undeva acolo, in rapa exista o gura de pestera, greu accesibila, numita “Gaura Hotilor”, unde se adaposteau haiducii fugariti de potera.

Daca sunteti in trecere prin Sebes, vizitati si aceasta minune a naturii, faceti un popas, care n-o va ia mai mult de ora de abatere de la autostrada A1.

@Web, eu atasaz si un videoclip cu hotelul, care insa, nu stiu daca e voie sa-l redati. https://www.youtube.com/watch?v=arRqyiMaLrU

---

VIZUALIZĂRI: 338 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI