ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 07.07.2021
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Rm Vilcea
ÎNSCRIS: 22.06.14
STATUS: SILVER
DATE SEJUR
JUL-2021
DURATA: 7 nopți
Cuplu
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
70.00%
Satisfăcător
PLAJA şi MAREA:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
91.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

TIMP CITIRE: 7 MIN

4 stele cam spre 3.....Si totusi bine

TIPĂREȘTE

Dupa ce anul trecut am ratat concediul in Creta din cauza pe care o stim prea bine toti, anul asta eram seetati pe Albania, unde stiam ca nu se cer nici un fel de teste, certificate sau alte porcarii si ar fi fost o destinatie interesanta. Din pacate, dupa multe incercari am descoperit cu neplacere ca toate charterele cu autocar sau avion spre Albania au fost anulate, cel putin pana in August iar noi aveam concediul la sfarsit de Iunie- incaput de Iulie. Asa stand treaba singura optiune fara restrictii ramasese Bulgaria. Am ales Sunny Beach in urma receziilor citite pe diverse site-uri, iar hotelul Viand ne-a fost recomandat de agentia la care am contractat sejurul. Sincer nu aveam mari asteptari de la Bulgaria, mi se parea un fel de "judetul vecin", dar pana la urma pot spune ca am avut o saptamana placuta si e posibil sa mai revenim.

Drumul (cu autocarul) a fost destul de obositor, dar nimic de reprosat operatorului, pur si simplu e incomod sa stai 6 ore si sa vezi pe geam sau campii sau paduri nesfarsite. La trecerea prin localitati am vazut multe peisaje dezolante, lipsa de grija si semi-paragina pe care parca o mai stiam de undeva... In fine, odata ajunsi la hotel am constatat ca agentia se tinuse de cuvant si eram cazati exact langa plaja, avand si camera cu balconul spre mare. Deci pozitionarea foarte buna, distanta de la hotel pana la apa marii nefiind mai mare de 200 de metri. Receptionera amabila, personalul politicos, check-in-ul a decurs rapid si eficient.


despre SERVICII

Desi citisem ca in Bulgaria comunicarea e o problema pentru ca nu s-ar vorbi engleza nu am intampinat probleme, chiar si vanzatoarele ambulante de "cucuruza" (porumb fiert) o rup cat de cat, plus ca din cauza abundentei de turisti romani in zona comerciantii rup chiar si un pic de romana. In general personalul din hotel e discret dar amabil daca ai o intrebare sau o problema, nu am avut nici o nemultumire legata de ei. O mica bila neagra ar fi ca aveam in baie si in camera cateva becuri arse, deci lumina era cam chioara, am rugat receptionera sa ne trimita pe cineva cu becuri bune si... cam asa a ramas. Nu a fost un capat de tara, ci un mic disconfort.


despre CAMERE & COND. CAZARE

Camera uriasa si aerisita, cu un pat enorm, aer conditionat centralizat care facea rece in camera in 10 minute, o baie foarte mare dotata cu cada si bine-nteles balconul care da spre mare. Nu am fost asaltati prea mult de muzica sau galagie, barul de pe plaja isi oprea muzica pe la ora 11 iar dupa 12 noaptea singurul zgomot pe care il auzi e cel al valurilor are se sparg de tarm.

Camera e dotata si cu un mic frigider, foarte util ca sa poti pastra un suc, o bere, la rece.

Ciudat si neplacut e televizorul- nu crederam ca in anul de gratie 2021 mai poti gasi un hotel de 4 stele care sa aiba in camera un televizor vechi, cu tub cinescop, la care gaseai cam 7 programe, cele bulgaresti fiind absolut inutile pentru noi, iar cele inteligibile fiind TVR International, despre care am decoperit ca e tare plictisitor si History, din fericire titrat si nu dublat in bulgara. In fine, nu mergi in concediu ca sa stai cu ochii in televizor dar parca totusi sunt momente din zi sau seara cand ai vrea sa lenevesti in fata ecranului. Ma pregatisem temeinic cun cablu USB-HDMI si eram linistit ca o sa leg telefonul la televizor si o sa pot vedea stiri sau filme dupa pofta inimii. Dar asta functioneaza la TV-urile din zilele noastre, nu pe Funai-urile din anii 90...

Wi-Fi-ul hotelului, a carui parola am primit-o odata cu cartelele de acces in camera avea semnalul slab in camera, doar pe terasa restaurantului fiind suficient de rapid ca sa poti sa iti faci treaba. Asa ca am ramas pe internetul mobil, care se misca decent peste tot in hotel.

Curatenia se face zilnic, prosoapele se schimba daca sunt lasate jos in baie.


GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)

Am avut optiunea Ultra all inclusive si pentru mine era prima data cand am experimentat asa ceva. Suna tare pretentios si, alaturat celor 4 stele ale resortului credeam ca o sa fie o nebunie opulenta. Nu a fost. Am vazut prin recenzii multe raspunsuri la comentarii critice la adresa mancarii de la All inclusive in care autorii erau tratati cu superioritate proletara gen "Ce sa zic, ca acasa mancai numai icre negre", "Da' ce esti vreun print? " s. a. m. d. O sa risc sa fiu si eu infierat pentru parerea mea dar asta e, sunt un tip mai mofturos, fac nazuri si acasa si la restaurant daca nu imi place mancarea iar aici pot sa spun ca 80% din mancare e gatita prost, e sau total insipida sau inecata in grasime, care si aia e de origine dubioasa. Nu sunt probleme cu cantitatea, sunt in permanenta minim 3-5 feluri cu carne- pui, porc, peste, uneori vita, tavile din bufet odata golite sunt reumplute repede. Insa aproape toata carnea e fiarta, apoi coapta in tava intr-o mare de ulei iar salatele, desi arata apetisant au un gust neplacut din cauza ca legumele sunt probabil taiate cu ore bune inainte si capata un fel de gust de invechit. Branza si salamul sunt100% insipide, daca inchizi ochii si musti nu stii ce mananci, pastele sunt pur si simplu spaghete fierte in apa si atat, omleta e cea mai sinistra ciudatenie derivata (sper) din oua pe care am vazut-o, fiind si ea absolut fara nici un fel de gust, ouale ochiuri (la tava) sunt rascoapte, uscate si tari si in general totul pluteste intr-o mare de ulei usor ars. Exista si o parte buna- de regula sunt 2 feluri de ciorba, care sunt surprinzator de ok, exista intotdeauna tzatzichi, care e bun si o supa de-a lor foarte buna mai ales pe caldura, tarator- de fapt un fel de tzatzichi facut supa Fructele sunt bune si coapte, prajiturile decente. Alta dezamagire e inghetata- care e la discretie tot timpul dar nu are absolut nici un gust sau aroma, diferenta intre cea de cacao si cea de vanilie fiind numai culoarea.

Bauturile- Nefiind bautor nu am cum sa ma pronunt despre bere sau tarii. Sucurile sunt exact TEC-ul din anii 90, nu exista nici cu bani Pepsi sau Cola sau ceva mai breaz, cockteilurile pe care le poti servi la discretie de la bar sunt de fapt acelasi suc de la TEC cu ceva siropuri colorate peste.

Lovitura suprema e cafeaua-poti sa bei galeti intregi, dar nu au cafea naturala nicaieri in hotel- numai ness. Daca ajungeti la Viand si sunteti ca si noi dependenti cel putin dimineata de o cafea cat de cat baubila exista o solutie: iesiti din hotel, faceti dreapta si mergeti 100 de metri pana langa alimentara din apropiere si in fata ei, pe trotuar, gasiti in automat Lavazza unde un expresso e 0,50 Leva. Nu e vreo delicatesa dar e totusi cafea, nu ness.

Am mancat prin oras de cateva ori si aici a fost deja altceva. Cam peste tot mancarea e buna si preturile decente. Localul care ne-a placut mai mult se numeste Mandarin si e la vreo cateva sute de metri de hotel, vreo 3 stradute mai incolo. O terasa acoperita dar cu mese printre copaci, muzica live cantata incredibil de bine de un nene cu o chitara, mancarea super gustoasa, portiile mari, personalul foarte amabil si rapid si pretul cam ca acasa, ceea ce, avand in vedere ca e totusi o Mamaie bulgareasca e foarte bine. o masa buna in 2, plus un cocktail, o bere (fara alcool) si 2 expresso ca la carte ne-a costat vreo 50 si ceva de leva.

Muzica din localuri e in mare parte cantata live si repertoriul e din muzica anilor 70-80-90, cantata corect si la nivel moderat, ca sa poti savura o cina in tihna.


PLAJA & MAREA / LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Plaja e din nisip foarte fin, curata, marea e curata si calda, nu are culoarea albastra-cristal a marii grecesti dar totusi e limpede si curata. Fundul marii coboara lent, asa ca pana la vreo 20 de metri de mal inca stai in picioare. Din pacate hotelul nu are plaja proprie deci daca vreti sa stati pe sezlonguri si cu umbrela trebuie sa platiti cate 5 leva pe zi pentru fiecare din ele. Piscina hotelului e o gluma, un bazin de cativa metri patrati insa atata timp cat la 100 de metri ai marea cred ca nu e prea grav. E totusi buna pentru cei cu copii, nefiind adanca si fiind usor de supravegheat.


despre DISTRACȚIE & RELAXARE

Statiunea e impanzita cu magazinase cu suveniruri, haine, incaltari, restaurante, terase, localuri cu Karaoke. Te uimeste abundenta fake-urilor, peste tot pravalii intregi vand parfumuri "de firma" cu 5 leva, adidasi Puma, Nike, Adidas, ochelari de soare Ray-Ban, ceasuri Cartier, Hublot si asa mai departe- tot ce poarta un nume cunoscut exista in rafturile lor la un pret derizoriu. Pentru fumatori e bine- tigarile sunt mult mai ieftine decat la noi, intre 5 si 6,5 leva. In general totul e ieftin. Suvenirurile tipice sunt chestiile din trandafiri- parfum, sapun, creme, dulciuri- toate miros bine si sunt la preturi decente.


[fb]
---
Trimis de adiminca in 07.07.21 01:32:20
Validat / Publicat: 07.07.21 04:06:34
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în BULGARIA

VIZUALIZĂRI: 1613 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (adiminca); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P18 [fără descriere]
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 12600 PMA (din 14 voturi)
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com

  • ECOURI la acest review

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...
  • Alte impresii din această RUBRICĂViand Hotel:

    INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.042618989944458 sec
    ecranul dvs: 1 x 1