GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Vialand – la pomul lăudat să nu te duci cu sacul. Dar nici măcar cu o pungă?
Nu am ascuns niciodată că sunt un împătimit al parcurilor tematice. De când le-am descoperit cu adevărat (Port Aventura, Disneyland) dar și pe mai timidul Tivoli World (cel ce mi-a satisfăcut definitv pofta de mașinuțe) am devenit dependent de ele.
Când mă gândesc să plec pe undeva mă și uit n-o fi și un parc de distracții. Și mai e și fata mea care cel puțin aici rezonează cu mine. O să ziceți om bătrân și nebun. Poate că aveți dreptate, noroc că nu despre asta discutăm.
Aveam pregătit periplul prin Turcia încă din ianuarie Marmaris și Fethyie. Și la un moment dat nu știu cum găsesc eu super-știre – se va deschide Vialand Istanbul – Disneyland-ul Turciei. Prim-ministrul Turciei însuși, Erdogan, se implică în deschiderea acestui parc.
Așa că brusc traseul s-a schimbat – am inclus și un Pammukale și 2 zile de Istanbul. Din care una Vialand. Și îmi doream demult să vizitez Istanbulul măcar vreo 3 zile. Și acum ajung 2 și una o pierd în parcul de distracții. Da și de abia aștept!!! Deschiderea era anunțată undeva în aprilie – noi ajungeam în septembrie. Urmăream înfrigurați orice știre nouă despre parc. La un moment dat s-a amânat deschiderea... Apoi evenimentele din Turcia în piața Taksim... Toate păreau a îndepărta Istanbulul și Vialandul de noi. Am amânat achiziționarea biletelor la feribot până când au început să urce pe o pantă ascendentă și periculoasă a prețurilor. Așa că la un moment dat i-am lăsat pe cei din jur să se îngrijoreze și eu am achitat taxa la feribot. Dacă nu ar fi fost Vialand-ul nu aș fi ajuns niciodată în Mustafakemalpasa – pe care îl repet obsesiv la fiecare review despre Turcia căci mi-a rămas săpat adânc în inimă.
Iată-ne ajunși în Istanbul. Am ales să mergem cea de-a doua zi la Vialand ca să prindem toată ziua, atât de nesătui eram. Inutil să spun că doar eu și fata mea am intrat în această cursă, ceilalți au preferat să se plimbe prin Sultanahmet. Treaba lor – nu știu ce pierd - gândeam noi. Și ei la fel, dar invers.
În rolling coastere mai am curajul să mă dau dar cu taxiul în Istanbul ba. Mi-era frică de oarecece linșaj de bani. Bine, de ce să mă gândesc la taxi când am venit cu mașina? Cu mașina în Istanbul, seamănă cu a face Moldamin după ce citești pe forumuri cât de tare te doare. Făcusem Moldamin în tinerețe și anul trecut mi s-a propus un nou tratament cu Moldamin. Știam cât e de rău, dar cine naiba m-a pus să citesc pe forumuri – mi s-a făcut frică iremediabil și le-am returnat la farmacie. Așa și cu mașina în Istanbul. După ce am citit despre traficul din Istanbul m-am hotărît să nu folosesc mașina decât la plecare. Așa că mi-a mai răms la îndemână transportul în comun sau cel gratuit oferit (cică) de Vialand. Cum eu nu prea cred în gratuități și cel mai apropiat autobuz gratuit era exact în cealaltă parte a SultanAhmetului, am rămas la transportul în comun.
Ca întotdeauna mă pregătesc cu temeinicie pentru a nu avea surprize. De pe site-ul Vialand am aflat ce mijloace de transport ajung la parc. De menționat că atunci funcționa o versiune în limba engleză a site-ului. Acum pare că nu mai funcționează – cică este în construcție. Dar cum între timp Erdogan se chinuie din când în când să taie Twitter și Facebook și Youtube începe să pară normal, dar asta e politică... Pesemne că Ataturk se întoarce în mormânt.
Așa că știam clar că trebuie să mergem cu autobuzul 39D din stația aflată la doi pași de hotel. Am și verificat în prima zi că numărul autobuzului este scris pe tabela stației. Așa încât a doua zi nu trebuia să ne fie teamă – totul era sub control.
Am plecat la 9:15 să nu cumva să pierdem ceva din distracție. Parcul se deschidea la 11:00 dar cu autobuzul făceai cel puțin o oră. Am încercat să plec un pic mai târziu, dar pot să scap de gura fetei? Ne urcăm fericiți în autobuz și mă gândesc să îl întreb pe șofer dacă autobuzul merge la Vialand. Ăsta se uită la mine ca la mașini străine. Mă gândesc poate nu am pronunțat bine așa că încep: Vialand, Vialend, Vaialend, Vaialand, theme park. Omul se uita impasibil la mine. S-a asigurat că am taxat și mă lasă în plata domnului. Cu nebunii nu te poți pune! Acum nu știu dacă într-adevăr nu știa (mai ales că era exact la ultima stație) sau nu a vrut să spună. Noi ne așezăm (ne)liniștiți pe banchetă și așteptăm. Bine că nu e aglomerat - atunci mi-a căzut fisa, de ce n-oi fi mers eu cu mașina, cine știe unde ne duce ăsta. Totuși pe tabela mașinii apare Yeșilpinar – așa cum scria pe site-ul Vialand. Mă mai uitam pe telefon traseul e cel ce trebuie. Mai aveam 3 stații când șoferul ne dă jos – cap de linie. Eu zic – mai sunt 2 stații. Ăsta îmi arată autobuzul gol și iarăși cap de linie. Nimic în jur nu sugera apropierea de Marele Parc de Distracții. Era un cartier de blocuri pe stânga și câmp în dreapta. Deși nu sunt de stânga, cum de această dată dreapta nu îmi oferea nicio perspectivă am traversat strada unde vreo 3 bărbați beau ceai și jucau table. Îmi iau inima în dinți și îi întreb unde este Vialand. Se uită unul la altul, vorbesc un pic și se hotăresc: unul îmi arată înainte ceilalți doi înapoi prin spatele blocurilor. Cum sunt adeptul democrației, cu toate riscurile pe care aceasta le comportă ne hotărâm să mergem înapoi și apoi printre blocuri. Trecem de primul rând de blocuri dar nimic nu se vede la orizont. Ar trebui să se vadă ceva – ditamai parcul, ditamai roller coasterele. Nu vedeam nimic dar începusem din nou să mă gândesc la cum ne-ar sta drept carne în shaorma sau kebap. Ce căutam noi acolo? Vedem un domn în costum, îl întrebăa de Vialand. Ne face semn către o dubă Mercedes – urcați. Noi ne uităm unul la altul – acum ce mai contează. Ne urcăm și omul ne spune – e pe aici pe undeva dar nu știu sigur. Mai oprește din când în când mai întreabă câte un turc. În cele din urmă ajungem la Vialand. Dau să scot portofelul – how much. Nici nu vrea să audă – ne urează succes. Un om extraordinar. Istanbulul mi s-a părut permanent a fi la granița între oameni foarte răi, scârboși (vezi șoferul de autobuz) și oameni de excepție cum a fost șoferul microbuzului. Așa cum există în multe locuri statuia eroului necunoscut cred că ar trebui ca din loc în loc să existe și o câte statuie a OMULUI dedicată celor ce fac ca acest cuvânt să aibă semnificația intrinsecă și nu cea comună de biped.
Am ajuns cu aproximativ 30 de minute mai repede dar am intrat pe partea cu magazinele. Am făcut o scurtă recunoaștere, am văzut și de unde plecau autobuzele gratuite (ne-am gândit că la întoarcere ar fi mai ușor de abordat plus că nu am fi știut să ajungem la autobuz). La fără 10 eram în fața chioșcului de la intrare ca în blocstarturi. Ghiciți care au fost primele persoane în parc!
Am intrat în parc plini de voie bună. Intrarea 55 TL de fiecare așa cum știam deja. Intrarea îți permite accesul nelimitat la toate atracțiile din parc. Prima țintă – un roller coaster (pe vremea mea se spunea montagne russe ). Știți care e traducerea montagne russe din română în engleză pe google: roller coaster.
Maceraperest (Aventurierul) este numele roller coaster-ului. Părea a fi complet inofensiv deși zâmbetele îngrijitorilor te puneau oarecum pe gânduri. Pot spune că era ceva mai agresiv decât pare dar în nici un caz nu era unul foarte periculos. Mai periculos era că cei ce se ocupau de parc păreau că fac prima dată asta, ceea ce îți dădea un surplus de adrenalină și, mai ales, inconștiență. Altfel erau foarte drăguți și se mirau pe seama noastră. Așa că se mirau că am mai revenit de vreo 2-3 ori. Ultima dată ne-au rugat să mai mergem și la alte obiective și să ne mai întoarcem peste 30 minute, dat fiind că astea erau recomandările pentru a nu ne pericilita sănătatea.
SAFARİ TÜNELİ – seamănă ca idee Buzz Lightyear Astro Blasters – ești dotat cu niște pistoale cu raze cu care tragi asupra țintelor și primești puncte. Cum prima data am mâncat bătaie de la partenera mea de mașinuță am vrut să-mi iau revanșa. Am mai încercat de două ori, dar știți cum e: nu poți să fi întotdeauna primul. Așa că de 3 ori am fost al doilea.
Zindan – trenul fantomă – este genul de tren fantomă inofensiv. Nu ai de ce să te sperii așa că e o plimbare simpatică printre schelete, cadavre și capete de mort. Călătorie plăcută!
După Zindan am ajuns la o cascadă (șelale) artificială deasupra căreia ar fi trebuit să fie Nefeskesen, adevărata atracție a parcului, dar care nu era încă gata. Știam acest lucru, nu a fost o surpriză, dar mi-ar plăcea să ajung odată acolo și să am și curaj să mă urc în ea. Acum am avut motiv, m-aș fi urcat dar nu era gata.
Apoi ne-am oprit la King Kong – o jucărioară pe care am marcat-o mai mult ca simbol al parcului, nimic mai mult.
Çılgın Nehir – – un fel de rafting cu bărcuțe rotunde care se plimbă pe apă. Din când în când ești stropit astfel încât ai asigurată o baie la orele pânzului. Nu trebuie însă să vă plângeți căci nu ați ajuns încă la Viking Coaster.
Viking Coaster – gen Tutuki Splash un roller coaster pe apă. Mie îmi plac la nebunie genul acesta de distracții.
După aceste două aventuri pe apă (În Viking ne-am dat chiar de 2 ori) eram uzi leoarcă, de sus până jos. Noroc că am găsit niște uscătoare de genul cabinelor telefonice care mi s-au părut a fi geniale. Așa că ne-am dus la uscat, doar că uscatul costa o grămadă de bani, prin urmare că ne-am răzgândit. Și ne-am distrat pe seama unei familii de musulmani (după îmbrăcăminte) care au plătit un uscător în care s-a băgat întreaga familie (2 adulti + 3 copii de diferite vârste). Dacă-i vedeai cum s-au înghesuit acolo te gândeai imediat la un joc de puzzle sau Lego. Păcat că nu am făcut o poză.
Noi ne-am dus la centrifugă adică în Jet Ski. Recunosc că nu am mai întâlnit genul acesta de atracție așa că a fost un punct în plus pentru Vialand. Aici chiar mi-a plăcut – interesant și neobișnuit. Ne-am dat și aici de vreo două ori după care am mai făcut vreo două ture la Maceraperest.
Cinematograful 4d nu a intrat în obiectivele noastre inițial, iar când ne-am decis să luăm o pauză de la distracție și ne-am propus să ne odihnim la cinematograf a început deja să se aglomereze și nu aveam chef de stat la coadă.
Ne-am hotărît să mergem și la un fel de Hurakan Condor (din Port Aventura) dar mai mic (adică jumătate respectiv 50m înălțime față de 100m) numit Adalet Kulesi. Totuși acolo sus (și mai era și în vârful dealului de unde vedeai tot Istanbulul) aveai sentimentul că asta e cam ultimul lucru pe care îl mai vezi. Dar până îți pui gândurile în ordine te trezești brusc jos golit oarecum de orice sentimente. Apoi ai mai vrea odată, dar cine mai stă la coada aia (am stat aproape o jumătate de oră la coadă).
După aventura din turn din cauza faptului că se aglomerase excesiv (era în jur de 15:00-15:30) am hotărît să plecăm. Fusesem cel puțin câte o dată în fiecare atracție și niciuna nu ar fi meritat să stăm la coadă cel puțin jumătate de oră.
Spre ieșire ne-am oprit și la Minik Kașifler o copie cam nereușită a „It’s a small world” din Disneyland, de altfel Disneyland fiind modelul de la care s-a pornit.
Nu am pomenit nimic de atracțiile pentru copilași, dar din păcate (sau din fericire) nu au prezentat interes pentru noi. Există însă și ceva atracții pentru copii așa cum îi stă bine unui parc de distracții. Și există și câteva locuri unde se poate bea un ceai, o cafea un suc sau ciuguli câte ceva de genul hamburger sau hot-dog.
Ar mai fi de menționat că am avut cu noi un rucsac dar pe care am putut să-l lăsăm fără probleme la intrarea fiecărei locații.
Parcul per ansamblu este o opțiune bună de distracție, mai ales pentru „începători”. Niciodată nu va ajunge la nivelul Disneyland (comparația este puțin forțată) nu mai vorbim de Port Aventura. Cum între timp au dat drumul și la Nefeskesen (care se traduce aproximativ în „taie respirația) este peste Tivoli World.
Din moment ce am plecat la 15:30 ne-a rămas și ceva timp pentru plimbarea prin magazine (conceptul este unul diferit față de celelalte parcuri tematice pe care le-am întâlnit). Chiar lângă parc – nu se plătește intrarea – este un mall cu o sumedenie de magazine. Mall-ul este pe un singur nivel (și parter) și este gândit ca un vechi cartier de locuințe din Istanbul. Mie mi-a plăcut ca și concept, ba am găsit și prețuri interesante în o parte din magazine așa că am făcut și ceva cumpărături. Totuși la brandurile cunoscute și la noi (mai ales H&M sau cele din lanțul Inditex: Zara, Bershka, etc) sau la cel mai cunoscut brand local: Waikiki prețurile erau destul de mari. Nici nu era perioadă de promoție la vreunul din ele. Totuși a fost o ieșire interesantă din negoțul turcesc de tarabă, care de această dată mi s-a părut mai greu de suportat ca de obicei. Dar și acesta are farmecul lui și sper ca să nu fie și Turcia inundată de multinaționale. Pe vremea lui Ceaușescu vorbeam de uniforme, dar acum dacă ne uităm cu atenție uniformele se numesc Zara, H&M, New Yorker etc. Și mi-e teamă de ce va urma.
Punctul slab era reprezentat de rigolele dintre drum și trotuar (nu circulau mașini pe aici ci doar un fel de tramvai) în capcana cărora am căzut de multe ori amândoi, totuși am scăpat fără entorse. Magazinele erau întinse pe o arie destul de largă așa că nu le-am vizitat pe toate.
La 17:30 am decis să mergem spre autobuz – ne hotărîsem să îl luăm pe cel pus la dispoziție de parc gratuit dat fiind că altfel nu prea știam să ne întoarcem înapoi. Asta a fost una din marile țepe (bine că nu am încercat dimineață). Autobuzul era un microbuz în care am intrat super înghesuiți dar am fost fericiți căci mulți au rămas pe afară. S-a respectat cât de cât rândul altfel nu am fi prins nici următoarele două microbuze. Nu vă bazați pe transportul pus la dispozție de ei.
Știți că vă povesteam ce rău îmi părea că nu am mers cu mașina personală la Vialand. La întoarcere m-am felicitat că nu am făcut-o. Era un infern, doar șoferii băștinași cu experiență puteau face față presiunii traficului infernal. A durat o veșnicie până am ajuns la podul Galata. Acolo am coborît, ne-am plimbat pe străzile Istanbulului până pe la 10:30 ne-am decis că ar fi timpul să ajungem la hotel căci dimineața devreme urma să plecăm. Vacanța lua sfârșit.
Trimis de Dabator in 24.04.14 00:24:32
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA.
26 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dabator); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
ECOURI la acest articol
26 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
@Dabator:
Plăcut și reconfortant.
Felicitări și un superbonus.
Ca de obicei, bine documentat. Iti acord tot un pc. maxim binemeritat! . Acum chiar ca ma simt naspa ca nu postez despre Europapark si Mirabilandia.
Dar treaba cu traficul prin Istambul e putin exagerata. Consider ca un conducator auto de week-end sau care nu are experienta se poate plange, dar un SOFER nu.
@DB-01-VIN: Mulțumesc. Te aștept cu cele 2 parcuri tematice. Dar ai grijă ce postezi să nu mi se facă poftă prea mare.
Povestea cu traficul este undeva la mijloc. E vorba și de timp și de orientare (OK, există GPS dar nu e întotdeauna de ajutor). Eu recunosc, în marile metropole prefer mijloacele de transport în comun. În Barcelona am ocolit, cu tot cu GPS jumătate de oră să găsesc benzinăria - parcă se ascunsese de mine. Am întârziat un sfert de oră la predatul mașinii, dar m-au iertat. Oricum data viitoare la Vialand voi merge cu mașina (să nu uităm că mai e și problema parcării care este chiar mult mai mare decât cea a traficului).
@Dabator: Excelenta descriere! Nu sunt deloc fan al acestui tip de distractii. Am incercat si eu in prima tinerete si montaigne russe si alte cateva atractii (intr-un parc de pe malul Atlanticului in Anglia, habar nu am cum se numea/numeste) si de atunci ma mai duc din cand in cand la Warner, in Madrid, dar mai mult ca spectator. Ma dau cu cei mici in ce pot si merg si pe post de cuier. Iar cand indraznesc sa urc si eu in cate ceva un pic mai-mai, la coborare jur ca nu mai fac.
Felicitari, mi-a placut.
@alinaro: Mulțumesc! Cam asta e și senzația mea. Zic că nu mai fac și apoi mă așez la coadă din nou. În alea mai grele nu am curajul întotdeauna să mă dau și apoi îmi pare rău. Așa am ratat Furious Baco și Dragon Khan din Port Aventura și acum îmi pare rău și mă întreb când voi ajunge din nou să le încerc. Dar oare voi avea curajul?
sigur ti-ar placea ZOO MARINE de la Roma... am pus eu un articol, pe langa spectacole cu animale, are si tot felul de roller-coaster-uri plus plaja cu gramezi de topogane acvatice, plus un hangar cu dinozauri in marime naturala.
@buterfly: La îndemnul tău am vizitat articolul ce-ți aparține despre ZOO MARINE. Am vrut să-ți acord nota maximă dar n-am putut. O mai făcusem odată, mai demult.
E interesant parcul cu multe atracții marine. Pe uscat însă (am vizitat și pagina web ZOO MARINE) are un singur roller coaster (dar are totuși un looping ceea ce e bine). A și mai e unul pe apă. Merită vizitat, oricum mi-e dor de Roma.
”Noroc că am găsit niște uscătoare
parcă îl văd pe Mister Bean cu pantalonii uzi, uscându-se in toaletă la suflătorul pt mâini. )) Văd că suntem mai mulți cu pasiunea asta: parcurile tematice. Ne-am zărghit la bătrânețe. Stai, nu te supăra, vorbesc despre mine. Deși îmi propusesem anul acesta să merg cu fi'mea la PortAventura, nu mi-a ieșit. Da' la anu' sigur, sigur. Mi-a plăcut aventura voastră. Mă duc să caut alte parcuri de distracții despre care ai mai scris. Iiiiiihaaaa!!! )
Later edit: îți recomand și Efteling din Olanda. Am fost anul trecut și mi s-a părut mult mai incitant - pt oameni cu sânge în veioză, desigur - decât Disneyland-secțiunea "Adulți aventutoși" ( asta ca să nu zic dați în mintea copiilor).
Și cu bucurie constat că mai avem o pasiune comună: ROMA. Brava!
@MCM: Mai repede pe bran, dar asta e altă discuție.
Nu mă supăr așa ușor, mai ales că e adevărat .
Port Aventura merită și recomand din toată inima. Eu am fost două zile la rând și nu mă mai săturam. Greșeala a fost că m-am nimerit în plin sezon și erau cozi uriașe la atracții. I-am mai momit pe niște colegi care au fost în septembrie și nu au prins aceeași nebunie - avantaj ei. Dacă reușesc voi povesti odată despre Port Aventura chit că au trecut 5-6 ani de atunci.
Așa este Disneyland este mai mult pentru copii mai mici, dar găsești câte ceva și pentru ăi mai doritori de adrenalină. Cu curajul nu stau chiar așa de bine dar merg pe ideea filmului: "Sunt timid dar mă tratez".
Vialand este undeva, nu foarte departe, pe lista mea.
Eram oarecum in dubiu, daca merita sau nu, dar dupa ce am citit acest review mi-am raspuns: daaaaaaaa!!!
Hmm, mai putin experienta cu soferul de autobuz... restul este super!!
Sper sa ajungem si noi cat de curand, chiar daca am fost inainte la Disneyland si Portaventura... probabil gresesc daca incerc (iar) sa le compar.
Multumesc pentru informatii, acum voi avea un ghid adevarat pentru acest parc!
@cdiana: Parcul este OK - mai ales că acum au dat drumul și la atracția principală Nefeskesen.
Totuși este o copie palidă a lui Disneyland. Cu Port Aventura nu l-aș compara pentru că aici nu sunt atracții precum Furious Baco sau altele de acest gen.
Mie Port Aventura mi se pare mai înclinat către nevoia de adrenalină a adulților.
În consecință nu le poți compara, dar sigur vă puteți distra aici.
Plus la sfârșit o partidă de shopping...
@Dabator: da, vad ca este mai mult decat OK, mai ales pentru pitica mea care a refuzat la Port Aventura sa se dea in unele atractii la care era primita (atingea limita de inaltime impusa).
Aici par mai "easy" atractiile, cred ca pe gustul ei. La partea cu udatul mai am un pic de lucru cu ea
super articol, ca de altfel toate articolele dvs ,,felicitari!!!
@Dabator: ai ratat tu dragon khan si furius baco? dar shambhala? cand ai fost, ca shambhala e deschis in toamna 2012. pentru astea 3 merita sa mai mergi odata in portaventura.
in rest, misto review - dar nu m-a convins sa merg momentan. dupa toate nebuniile din portaventura, vreau tot ceva "strong"...
@papone: Sigur, dacă vrei ceva strong nu vei găsi la Vialand. Shambhala într-adevăr nu era...
Salutare, felicitari pentru articol, sincer as mai fi citit inca 20 de pagini in stilul acesta... felicitari si pentru pretul de 55 lire de atunci, acum in 2016 l-au crescut la 159 de lire!!! Deci sansele s-au redus considerabil spre deloc, sa mai mergem acolo... am urmarit evolutia parcului de pana sa il construiasca si chiar ma bucuram ca o imitatie de Disneyland este undeva mai aproape de Romania... Sincer la tarifele astea x 3 persoane, mai bine inot cu rechinii la SeaLife Aquarium Bafta multa!
Last edit:
Sincer nu stiu care site al lor sa il iau de bun... acesta: http://www.vialand.com.tr/en/theme-park/ticket-prices
sau acesta: http://vialand.com.tr/tema-park/bilet-fiyatlari
Cum schimb in engleza, tariful biletului se tripleaza...cum las in turca, pretul este cel apropiat al celui din articol...ce nu fac bine, ce gresesc aici???
@ireedeejay: Mulțumesc mult pentru aprecieri. Drept e că la vremea la care am fost eu lipsea Nefeskesen. Acum că văd noile prețuri ale biletelor pare și mai înfiorător .
Cât despre versiunea turcească a site-ului din ce înțeleg sunt 2 campanii locale, una organizată de un număr de bănci turcești (pentru a primi prețul de 49 TL trebuie să dai câteva cifre din numărul cardului), alta organizată de Digiturk. Nu bag mâna în foc că am înțeles bine, dar așa pare. Așa că nu rămâne decât prețul de 159 TL deocamdată. Așa mi s-a întâmplat și mie când am fost la Belgrad în croazieră, cred că am fost singurul pe care am plătit-o (la preț aproape dublu decât cel afișat pe site - e drept chiar și așa nu era prea mare) restul aveau bilete gratuite din campanii, mulți având bilete de la KFC.
@Dabator: Din pacate si raspunsul lor oficial pus pe pagina lor de FB, este total dezamagitor si este exact cum ne-am asteptat... ''Hello, you can find the prices of tickets that are valid for our guests from abroad. ????
vialand.com/en/theme-park ... 47.1471712473''
Deci, no way! Trebuie sa fac altceva mai bun de banii aia, si nu ma refer la cumparaturi...
@ireedeejay:
Noi când am fost acum doi ani la Vialand am fost neplăcut surprinși de acest aspect. Preturile pentru cetățenii turci sunt considerabil mai mici fata de prețurile pentru straini! Intrarea se face pe baza pasaportului sau a cărții de identitate (din motive de securitate în primul rând, banuiesc) si chiar esti nevoit să plătești conform acestui criteriu. Este un parc de distracții drăguț, însă prețurile pentru straini chiar sunt descurajatoare. ????
@Sakiz*: Mulțumesc pentru vizită. Într-adevăr, parcul merită vizitat dacă ești în Istanbul. Altfel sunt parcuri de distracții mult mai reușite prin Europa.
@Dabator
Am sperat sa fie ceva mai interesant, articolul este din 2014, de atunci si pana acum nu au mai fost in stare sa faca ceva nou.
Imi puteti recomanda ceva asemanator cu port aventura, din europa?
Mai este vreun parc aproape de nivelul aceluia din spania?
@Lucian0: Port Aventura mi-a plăcut și mie cel mai mult, motiv pentru care am fost de 2 ori.
Disneyland-ul este o opțiune interesantă, recomand. Am fost si la Terra Mitica de lângă Benidorm, este ok dacă te afli prin zonă (aș zice peste Vialand dar nu are nici o legătură cu Port Aventura).
Nu am ajuns, dar am înțeles că sunt interesante Europa Park (Germania) și Gardaland (Italia)
@Dabator: In terra mitica am fost prin 2018, are si el niste atractii foarte interesante (printre care si acel pendul) Nu la fel de multe ca port aventura totusi mi se pare o optiune buna (evident daca sunt prin zona)
Din ce am citit pe internet disney land nu ar avea nimic serios (majoritatea fiind pentru copii) pe youtube am incercat sa caut atractii dar nu par nici macar 1% din port aventura
Aveam in plan sa ajung prin instanbul in acest an si m-as fi bucurat daca aveau ceva serios (Aparent nu au)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2013 Distractie la maxim — scris în 19.08.13 de electrobobinaj1 din CRAIOVA - RECOMANDĂ
- Jun.2013 Momentan lasa de dorit — scris în 31.07.13 de florinpopa din VALENII DE MUNTE - nu recomandă