GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Venesis House(încă) NECLASIFICATĂ / MENIU
2 nopți la Venesis House - Sighișoara
Iată-ne ajunși în sfârșit în Sighișoara! Spun asta pentru că mi-am dorit încă din timpul facultății să ajung în cetatea boemă. Am ales să nu vizităm cetatea în plin sezon, mai ales când este festivalul, datorită aglomerației.
Luna noiembrie îi dă cetății un aer aparte.
Am căutat un loc unde să dormim care să fie cât de cât aproape de cetate. Dintre toate locurile am ales Venesis House, deoarece a reprezentat cel mai bun raport-calitate-pret-locație.
Ne-a surprins foarte plăcut gazda care ne-a făcut o scurtă prezentare a cetății și ne-a prezentat unitatea de cazare.
Camera micuță dar cu tot ce îți trebuie pentru a te odihni confortabil.
Baia curată, modernă.
Mie mi-ar fi plăcut totuși ca fereasta să nu fie acoperită cu autocolant, îmi place să mă uit pe geam dimineața când mă tezesc, să simt razele soarelui.
Intr-una din cele 2 seri am coborât în sala de mese, unde este aranjat și un loc cu diverse jocuri, ne-am jucat cărți (Uno), am savurat chiar și un ceai cald, pus la dispoziție de gazdă.
Unitatea de cazare este aproape de urcarea spre cetate. În curte este și un mic bar unde se pot servi băuturi răcoritoare, dra și o mică terasă unde poți servi masa, după un grătar (pentru amatori).
Per total am fost mulțumiți de serviciile oferite și recomand cu drag această unitate de cazare.
Trimis de micamiha in 05.04.20 14:26:34
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în SIGHIȘOARA [MS].
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (micamiha); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 46.21898850 N, 24.78598750 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Câteva fotografii realizate de voi acolo ar fi mai mult decât binevenite — atât ca ilustraţie a textului, cât şi ca informaţie utilă, ele fiind căutate, apreciate (şi solicitate) de cititorii interesaţi în această destinaţie... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_addnew ... 87&ridAnt=99194
@webmasterX: Cu părere de rău, nu avem fotografii ale locației.
@micamiha: nu-i bai; poate data viitoare.
Mulțumiri pentru amabilitatea cu care ai dat curs invitației de a scrie propriul set de impresii din această vacanță.
@micamiha: Cand am vazut articolul postat am fugit (vorba vine) sa vad pozele si am luat plasa, pana la urma insa vorba lui webmasterX
”nu-i bai; poate data viitoare.
Noi cand am fost la Sighisoara am facut o rezervare, pe ultima suta de metri, in buricul targului, exact langa Casa cu cerb, nu a fost chiar ieftin, dar a meritat.
In ceea ce priveste cazarea voastra conteaza ca ai fost multumita, chiar daca
”Mie mi-ar fi plăcut totuși ca fereasta să nu fie acoperită cu autocolant, îmi place să mă uit pe geam dimineața când mă tezesc, să simt razele soarelui.
- și mie la fel.
Felicitari, votat cu mare drag, mai astept impresii.
@mishu: Mulțumesc, de obicei nu fotografiez unitățile de cazare, mai ales dacă nu sunt încadrate într-un decor special, fotogenic , dar de acum încolo, promit că o să încerc să găsesc cadrul perfect și pentru unitățile de cazare.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2024 Venesis House, supercazare în Sighișoara — scris în 09.08.24 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2019 Calitate și cost decent — scris în 25.08.19 de Raz Van din IASI - RECOMANDĂ