ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 02.06.2015
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Ploieşti
ÎNSCRIS: 02.02.12
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
MAY-2015
DURATA: 5 nopți
familie cu copii
2 AD. + 2 COPII -- v: 1 an si 2 luni, 5 ani jumatate

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
99.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 90 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 10 MIN

Cea mai buna alegere pe care o puteam face

TIPĂREȘTE

In prima saptamana din mai, in cautarea unui concediu relaxant, orientat spre dorintele copiilor si mai "altfel", am ajuns la lacul Velence; impresiile de calatorie le-am scris intr-un articol separat (vezi impresii).

Initial cautam cazare la o pensiune, insa am gasit relativ putine articole si pareri in engleza, si aproape deloc in romana; in plus, cand am dat intamplator de poze cu Velence Resort si Spa mi-am spus ca negresit aici trebuie sa aduc copiii.

Ma felicit si acum pentru alegerea facuta (si sotul ma felicita :)))).

Velence Resort&Spa este situat in statiunea cu acelasi nume, pe malul lacului cu acelasi nume.

Dupa parerea mea, este cam cel mai bun hotel din zona; recunosc, am vazut doar cateva dintre celalalte, dar nu se ridicau la aceeasi inaltime.

Dupa cum spune si numele, este de fapt vorba de un complex hotelier; sunt mai multe corpuri : cel care cuprinde piscinele interioare, sala de fitness si zona de Spa, cel care cuprinde restaurant, bar, etc, si trei sau patru corpuri pentru cazare. Toate sunt conectate prin pasaje, astfel incat poti ajunge de la piscina in camera doar in papuci si halat.

Noi am solicitat un apartament de doua camere; acesta este de fapt format din doua camere duble, mari, conectate.

La check-in fiecare dintre noi (mai putin bebe) a primit cate o bratara cu cip, cu rugamintea sa nu o scoatem tot sejurul. Mi s-a parut cam ciudat (pentru noi a fost prima data cand ne-am cazat la un resort) insa ulterior am apreciat utilitatea bratarii. Pentru cei care nu cunosc sistemul : cu aceasta bratara se deschid toate usile si portile de acces din hotel, inclusiv usa camerei. Este foarte comod, nu stai cu grija cartelei sau a cheii si te si simti foarte in siguranta, pentru ca cine nu are bratara nu intra in hotel.

Camerele au depasit orice asteptare a noastra; sunt mari, mobilate foarte frumos, cu mobilier pe care eu l-as numi de lux. Holurile de acces erau si ele spatioase, aveai loc sa te invarti pe acolo, cu un cuier si un dulap mare compartimentat divers, cu usi glisante.

In camere erau paturi puse unul langa celalat, insa as vrea sa fac mentiunea ca (spre surprinderea noastra) nu am avut problema aceea a crearii unui "sant" intre cele doua paturi. Am dormit doi adulti si baiatul mai mare fara nici un fel de problema, ba ar mai fi avut loc si o a patra persoana.

Camerele mai erau mobilate cu fotolii comode, birou / masa de toaleta, noptiere. Am avut televizor LCD, cu ecran suficient de mare. La sosire pe ecranul TV ne-a intampinat un mesaj personalizat. Tot pe televizor si cu o tastatura speciala se putea accesa si internetul (ne-am uitat de ex la niste filme de pe un site de profil). N-as putea sa va spun insa ce programe se prindeau acolo; cu exceptia unei seri in care ne-am uitat la filme, in rest nu am mai deschis TV.

Camerele aveau si minibar (contracost) si, partea cea mai faina : fierbator de apa, cu tava, cesti, lingurite. Noua chiar ne-a fost de folos pentru cei mici.

Fiecare camera avea terasa cu vedere partiala spre lac; nu exagerez cand va spun ca terasa avea cam 8-10mp dupa aprecierea mea. Pe terasa ne asteptau scaune si masuta, daca am fi avut chef sa admiram lacul la o cafea. Tot pe terasa am gasit si un uscator pliant pentru rufe.

Am apreciat in mod deosebit draperiile grele, care nu lasau sa treaca lumina si se si trageau foarte bine dintr-o parte in alta; pentru mine asta conteaza mult cand ma duc pe undeva ca cei mici, care se trezesc la prima geana de lumina.

Lenjeria era alba, foarte placuta la atingere, si mai ales nu iesea de sub saltea, astfel ca nu ne pomeneam dormind direct pe saltea (asta se intampla cam des pe la pensiuni/hoteluri).

Pentru ca anuntasem ca venim cu bebe de un an si ceva, intr-una dintre camere ne astepta un patut special, cu tot cu salteluta si ce mi-a placut mult : o pilota mica, speciala pentru bebe.

Un alt aspect pentru care hotelul primeste puncte de la mine : in fiecare camera am gasit cate doua halate de baie (pufoase) pentru adulti, si cate unul pentru copii! Noua ne-a prins foarte bine, pentru ca lasasem acasa halatele de baie ale copiilor, din lipsa de spatiu la bagaje.

Baile erau amandoua spatioase, cu cabina de dus care se inchidea foarte bine, prosoape la discretie, sapun lichid in dozator si la dus un alt dozator cu sampon. In fiecare baie aveam cate o cutie mare cu servetele, si cam toate accesoriile care exista de obicei in hoteluri, inclusiv niste pungute speciale pt scutece :)))

In camere si bai am gasit o curatenie spectaculoasa; curatenie s-a facut in fiecare zi si la acest aspect pot sa spun ca le dau un 10 cu felicitari. Prosoapele si halatele de baie se inlocuiau daca le lasam pe jos in baie.

Atat camera, cat si hotelul mi-au creat acea impresie placuta de loc fara "greseli", adica fara baterii de baie stricate, fara rugina, mizerie in colturi, cabine de dus cu usi strambe, etc. Totul era bine la punct si chiar daca nu era nou in mod sigur lasa aceasta impresie.

Nu am avut nici un fel de problema cu izolarea fonica : la noi nu patrundea nici un zgomot din afara, nu ne-au trezit vecinii si sper ca nici copiii nostri nu i-au trezit pe ei. Avantajul nostru a fost ca cele doua camere erau situate ultimele pe palier, asta a contribuit la senzatia de intimitate.

Trecand dincolo de camera, hotelul da exact ceea ce promite pe site-ul propriu : atmosfera placuta, orientata mai ales spre familiile cu copii. Deasupra etajului, langa pasajul care ducea din zona camerelor spre restaurant si piscina, era un loc de joaca cu acces liber la orice ora, in care copiii puteau sta supravegheati de parinti. Noi am avut curaj sa-l lasam pe baietelul mai mare si singur acolo, pana terminam noi de mancat, astfel ca ne-a prins foarte bine; locul de joaca respectiv este foarte aproape de restaurant. Mai exista un loc de joaca in apropierea piscinelor interioare, cumva deasupra lor, insa acela era mai mare, cu mai multe jucarii si instalatii, dar si cu program. Nu l-am folosit niciodata pentru ca programul era cam de la 9 sau 10 la 18, ore la care noi deja nu mai eram in hotel. Cred ca la acest loc de joaca existau angajati care supravegheau copiii. Tot pentru copiii exista ore de joaca in care se intalnesc cu Ele-Philip, mascota hotelului, si tot felul de alte petreceri; acestea au insa un anumit program, in weekend si depind si de sezon; programul este mentionat pe siteul hotelului. Noi am prins o astfel de petrecere tocmai in ziua de sosire (sambata seara) si fiind foarte obositi nu am stat prea mult.

Hotelul asigura carucioare de inchiriat, si landouri si sport, la un pret de 2500 huf/zi.

Hotelul are doua zone cu piscine : in interior si in exterior. Cea de la interior cuprinde doua piscine pentru copii, pe grupe de varsta. Piscina pentru cei mai mici are o foca si o ratusca din care tasneste apa, si un tobogan mic de plastic; piscina pentru grupa 4-8 ani este ceva mai mare, are mai multe dispozitive din care pica / tasneste apa si tobogan sub forma unui perete semicircular inclinat (m-am dat si eu si este ff amuzant).

Mai exista o piscina foarte mare, care cuprinde mai multe zone si dispozitive pentru hidromasaj, o ciuperca mare de apa in mijloc si o zona pentru inot, ceva mai adanca intr-o parte; cu exceptia zonei pentru inot, apa avea o adancime de aproc 1.2-1.5 m. Intr-o parte, cumva mai ferita, este si piscina cu apa termala (36gr), o minunatie decorata ca o baie romana, unde l-am bagat inclusiv pe bebe si i-a placut foarte mult.

Exista si sauna, precum si toalete foarte curate, dusuri si vestiare.

Mi-a placut mult faptul ca pe trei parti erau geamuri de sus pana jos, astfel incat batea soarele si dimineata si dupa-masa, creand o atmosfera foarte placuta.

La piscinele exterioare se poate ajunge fie prin gradina hotelululi (de fapt un parc), fie din zona piscinelor interioare.

Si cele de la exterior au apa incalzita; exista una mai mica, cu apa termala, o piscina separata, dreptunghiulara, pentru inot si o a treia foarte mare, cu forma neregulata, care cuprinde mai multe zone pentru hidromasaj si divertisment, cu adancimi si dispozitive diferite. Cand am fost noi, piscina dreptunghiulara era inchisa. Pentru ca a cam batut vantul noi nu am stat la piscinele exterioare decat de doua ori, in doua dupa-amiezi. Ce mi-a placut mult a fost faptul ca la anumite intervale, in centrul piscinei de afara (care era cumva delimitat de niste pereti circulari, ca un labirint) dadeau drumul la niste jeturi de apa subacvatice care creau un curent de apa foarte puternic care te ridica la suprafata; nu trebuia decat sa intri pe culoar si sa te lasi dus de apa. Cand pornea curentul toata lumea se bulucea in acea zona si era o distractie pe cinste. Mai amuzant era faptul ca datorita jeturilor puternice de apa cam jumatate din amatorii de distractie bajbaiau cu mainile pe sub apa incercand cu disperare sa-si tina slipii pe ei.

Toata zona din jurul piscinelor este plina de sezlonguri care au atasate umbrare pentru cap.

Piscinele sunt accesibile gratuit oaspetilor hotelului si contra-cost celor care nu sunt cazati acolo.

In apropierea piscinelor exista si un loc de joaca pentru copii, foarte frumos. partea dinspre lac a parcului serveste vara si ca plaja; exista scari care coboara in apa, insa in perioada cand am fost noi era interzis accesul. Ce nu prea mi-a placut mie era faptul ca locul de joaca se afla foarte aproape de lac si nu exista nici un gard / parapet intre ele; copiii trebuie supravegheati foarte atent in acea zona.

Pe plaja hotelului soseau dimineata si seara aceleasi lebede pe care le vedeam si la plaja publica din Velence.

Am lasat partea cu restaurantul la urma pe principiul "save the best for last". Noi am avut cazare cu demipensiune - mic dejun si cina, formula optima pentru noi. Atat micul dejun cat si cina erau sub forma de bufet suedez. Dimineata masa era buna si variata, aveai din ce alege, produse care mi s-au parut mereu proaspete. Nici noi, nici copiii nu ne-am intoxicat si nu am patit altceva, ba chiar cei mici au mancat totul cu mare placere. Cu toate astea, nu pot spune ca micul dejun avea ceva iesit din comun; era bun, divers si atat.

Cina in schimb... Si acum ma ling pe buze cand imi aduc aminte. Se serveau foarte multe feluri de mancare. In fie care seara existau 2 tipuri de supa, cel putin 4-5 salate diferite (si cand zic salata nu ma refer doar la rosii si castraveti), sosuri de salata de care nici nu auzisem, cam 6-7 feluri "principale", plus garnituri, platouri cu branzeturi sau aperitive, o vitrina cu ceva rotisat (diferit in fiecare seara), fructe si o masa mare plina de prajituri. Si cam toate felurile servite puteau satisface si cei mai pretentiosi gurmanzi. Va dau exemple din ce am incercat noi : caprioara cu sos de afine (era asa frageda ca i-am dat si lui bebe); rata cu sos de visine; somon intr-un sos alb cu lamaie, pulpa de miel cu un sos catifelat de ciuperci, o salata Cesar din care am mancat trei portii, salata de fructe cu pui si nuci (a mers de minune la copii). Pot sa mai spun ca in fiecare seara am vazut alte feluri de mancare, nu s-au repetat mai mutl de 2 - 3 pe toata durata sejurului. As mai putea continua pe tema restaurantului dar cred ca e deja prea mult. A, era sa uit : langa restaurant, intr-o nisa foarte mare, erau "parcate" cam 20 de scaune de masa pentru copii, din acelea inalte si cu tavita. Sa ajunga la toata lumea, don'le!

Ar mai fi de spus faptul ca toti angajatii zambeau si salutau si peste tot era o curatenie luna. Se vorbesc fara probleme si engleza si germana. Se putea plati cu cardul, iar langa receptie exista si un bancomat.

Nu stiu, sincer ce as mai putea sa spun, decat faptul ca ne-am simtit la superlativ. Jumatate din placerea vacantei s-a datorat hotelulului si facilitatilor oferite. Daca intrati pe siteul hotelului, pot sa va asigur ca toate pozele de acolo corespund realitatii. Si doar asa ca sa fiu carcotasa, o mica observatie : singurul lucru care lipsea din camere erau papucii aceia de unica folosinta; asta doar pentru cei mai pretentiosi.

As mai adauga ca, dupa ce am incercat sa rezerv loc prin 2-3 agentii (ca mai multe nu au auzit de Velence), pana l-a urma mi-a venit mintea la cap si am luat singura legatura cu hotelul si am facut rezervare directa. Pretul de aprox 3750 ron cazare 5 nopti cu DP, apartament de doua camere a fost cel mai bun pe care l-am obtinut; pana acum, cred ca au fost cei mai bine investiti bani intr-un concediu.

Va urez vacante placute!


[fb]
---
Trimis de andre cristoiu in 02.06.15 18:35:00
Validat / Publicat: 02.06.15 19:32:36
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în UNGARIA

VIZUALIZĂRI: 1277 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (andre cristoiu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 8100 PMA (din 10 voturi)
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 90.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    2 ecouri scrise, până acum

    webmaster21
    [02.06.15 19:33:49]
    »

    Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

    Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

    Mulţumesc.

    andre cristoiuAUTOR REVIEW
    [03.06.15 16:48:53]
    »

    @webmaster21 - Buna, este corect.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    andre cristoiu
    Alte impresii din această RUBRICĂVelence Resort & Spa [Velence]:

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.033982038497925 sec
    ecranul dvs: 1 x 1