Un loc cu totul altfel in Romania - sau cum sa amesteci dulce cu amar si totusi sa-ti placa...

TIPĂREȘTE

Prin peregrinarile mele prin tara, vara trecuta, am tinut neaparat sa includ in circuitul meu un loc pe care il vazusem cu coada ochiului la televizor si ma fermecase pe loc, dar pe care, dat fiind ca nu mai aveam habar cum se numeste, mi-a fost destul de greu sa-l identific - si sa vezi pe mine research sa dau de el cand mi-am facut planul de vacanta!!... Dar internetul asta face minuni si iacata-ma pe mine, impreuna cu fetita mea, ajunse intr-un sat fara indicatoare, fara borne kilometrice, un sat aproape de pe alta lume... satul Cund din judetul Mures.

Valea Verde Resort (e mult spus resort, dar respect titulatura oficiala) este mai degraba un grup de casute taranesti tipice, sasesti as zice mai bine, cumparate, restaurate pastrandu-se patina lor si transformate in unitati de cazare de un anume domn Jonas Schaeffer, neamt-neamt de la mama lui, care de prea mult bine i s-a urat in Germania si a venit sa faca afaceri in Romania. Prin 2003, dupa ce in prealabil ajunsese intamplator in Transilvania cu tatal lui si, zice el, s-a indragostit iremediabil de acest tinut, a cumparat prima casa in satul Cund, iar in cativa ani, dupa ce si-a vandut afacerea din Germania (o casa de discuri) a fondat Valea Verde Resort.

Ce-o fi fost in capul lui, numai el stie... Dar se pare ca lozul pe care a mizat s-a dovedit castigator! Nu fara multa munca, piedici, dat cu capul de toti peretii si multe, multe ”aventuri” si nopti nedormite.

Cum am ajuns acolo... Ei, aici e aici. Pentru ca simplu nu e! Si daca nu as fi avut indicatiile de pe site-ul oficial, dar si din mailul de confirmare a rezervarii, n-as fi ajuns nici astazi. Nici macar din greseala! Pt ca satul Cund nu exista pe Google Maps, si nici macar satele de primprejur :) A, sa vezi belea, ca la un moment dat nu mai era nici semnal pe telefon, iar eu nu aveam indicatiile printate sau salvate cumva, asa ca a trebuit sa ma intorc pana la ”semnal”, sa dau un screensave pe tel cu pretioasele indicatii si s-o iau inapoi... Pentru ca nici in asa-zisul resort nu prea e semnal telefonic, deci slabe sanse sa raspunda cineva, asa ca... Majoritatea turistilor, straini fiind si venind in grup organizat, ca pionierii, sunt adusi cu autocarul si nu-si bat capul, dar noi...

Plecand din Apuseni, unde de asemenea am stat la o pensiune frumoasa, sper sa pun - candva! - review si despre asta, ca merita, am pornit spre Tg. Mures, prin Turda (unde din pacate nu am avut timp sa vad si salina, mi-a luat-o AleDia inainte :) ), urmand drumul spre Tarnaveni pana la Capalna de Sus unde la intersectia in T faci la stanga, spre Balusemi, Itrifaia (unde deja ma gandeam-Doamne, ce caut eu pe-aici?!), urmand drumul spre Dumbraveni prin Bahnea mai sunt fo 14 km, cu case rare rasfirate pe dealuri, treci pe langa crama Villa Vinea despre care a povestit AleDia si salivezi, ca vrei sa intri, dar esti cu masina si copil in ea, si mergi mai departe; inutil sa va spun ca drumul e neasfaltat, dar nu mi-am rupt masina si nici pana n-am facut; dupa inca saaapte vai si-o vale-adanca (de fapt doar doua), trecand prin satul unguresc Gogan ai ajuns in Cund, care nu are indicator si de-abia iti dai seama ca esti printre oameni. Mi se spune ca vad o biserica, apoi un magazin universal (nu va mai spun ca eu, blonda fiind, tot cautam ceva gen Meguta mea si era de fapt un sopron vai mama lui) si dupa magazin fac dreapta, mai merg 200 m si iata...

Am ajuns!! Cu greu, dar am ajuns. Nu va spun ca am gasit altceva decat ma asteptam... Nu mai bine, nu mai rau... dar altfel.

Valea Verde Resort e compusa din: una bucata complex cu 4 case individuale, un corp de cladire care contine restaurantul, inca o sala de mese care poate adaposti mici evenimente private, o pajiste imensa cu un lac cu nuferi - o piscina naturala de fapt, niste foisoare unde poti sta sa mananci/bei ceva, dar sunt suficient de mari pt a gazdui si chermeze gen nunti, botezuri si taieri (de mot sau de altceva).

Niste jucarici de lemn gen balansoar, mai rustic-style, ca sa se incadreze in peisaj, dar nu prea practice pt copii, o caruta cu cal pe care o folosesc pt a-si plimba turistii (pe bani! nu va imaginati altceva), lampioane si alte dracovenii de iluminat pajistea, resturi de la focul de tabara din seara anterioara si... trei catei prietenosi. Cam asta am gasit noi cand am facut cunostinta cu ”resortul” :)

In plus, in sat, cam la cateva sute de metri de ”complex”, la strada principala, sa-i zicem totusi strada, mai exista niste case (sase la numar), una din ele cu doua apartamente, iar restul individuale, care poarta numele fostilor proprietari (Casa Varga, Casa Kartmann etc), cumparate si restaurate rustic-vintage (dar, din fericire, nu acel rustic cu scoarte, stergare si blide in exces pe pereti, stil de care ma feresc ca dracu’ de tamaie) de Jonas si puse in circuitul turistic.

Noi am stat in complex, in apartamentul 4, na belea, ca vad acum pe site-ul lor (ca m-am uitat sa fiu sigura ca nu gresesc) ca au schimbat un pic mobila, sau macar husele de la canapea, bine, nu c-o fi vreun savantlac, ca e mobila de la Ikea, parca au schimbat si baia si in cazul asta bine au facut. Bravo lor!

Casuta are o terasa, mai bine zis un pridvor sau cerdac, cum se spunea pe vremuri la tara, cu fotolii si masuta unde tare bine era sa stai la cafeluta (e drept, Illy, pour les connaisseurs :), prietenii stiu de ce :) si sa citesti sau sa te joci cu cateii.

Din cerdac se intra intr-un hol cu un dulap suficient de mare incat sa incapa o grama’de bagaje, iar de acolo intr-un living cu lambriuri, care desi simplut, arata foarte prietenos si primitor datorita catorva obiecte parca recuperate din scrinul bunicii, amestecul de vechi/familiar/modern era plin de caldura si farmec. Desi partea practica era usor ignorata; de exemplu tv era in asa fel asezat incat nu te puteai uita la el nici de pe canapea, nici de pe fotolii, asa ca era cam de decor, iar cautand niste desene animate am dat peste atatea canale nemtesti, incat am renuntat (satelit, receiver, tv, multe telecomenzi, prea multa munca, am capitulat repede). Baia - cu dus, halat, prosoape, cam tot ce trebe, personalizate cu VV toate. Dormitorul - impropriu spus - era intr-o nisa in care incapea doar un pat dublu pe un soi de podium, priviti pozele, ca sunt dragute.

Mici neajunsuri ma fac sa nu dau nota maxima, neajunsuri foarte usor de corijat, care acum par - din poze - sa fie rezolvate, m-as bucura mult sa fie asa. Nu pot sa ii incarc cu o vina prea mare, totusi, pt ca fac parte din acele mici dezagremente de care iti dai seama doar daca locuiesti efectiv acolo.

In afara de izul de canalizare din baia fara aerisire, care putea fi f usor rezolvat macar cu niste mirositoare, m-am lovit de lipsa unei mici policioare langa dus, lucru care te face sa te intrebi - ok, dar ce fac cu samponul cat ma spal? Il las pe jos?! - si de asemenea de lipsa unui bec in zona dusului, care face ca daca tragi perdeaua, foarte opaca (nu de altceva, dar ca sa nu stropesti toata pardoseala baii) sa stai complet in intuneric si sa ghicesti... cam pe unde esti ;) . Nimic grav, dar suficient cat sa nu fie perfect si sa le simti. A, si ceva f tare, la o lampita care era deasupra patului lipsea un bec, iar daca bagi deshtu’ din greseala (copiii sunt curiosi, se stie) nu bun!! Le-am spus si au raspuns sa stau linistita, ca nu merge lampa, pt ca acolo nu e curent (?!) - se presupune ca asta trebuia sa ma linisteasca.

Noi am platit 70 de euro /zi pt aceasta casuta, ceea ce nu e un pret f mic pentru o casa in the middle of nowhere, iar micul dejun separat- 12 euro/zi eu si fetita (parca erau 8 cu 4). De aici pretul din caseta tehnica. Micul dejun, ca veni vorba, foarte bun, cu de toate - branzeturi locale, mezelarie de casa, gemuri si dulceturi bio, oua, zacusca, vinete, clatite, cereale si de-astea, lapte, ceai, cafea, suc proaspat, paine de casa, fructe si legume proaspete.

Iazul de pe pajiste, o piscina naturala plina de stufaris, nuferi albi si roz si muuulte broscute, este foarte apreciat in serile calde de vara. Apusul de soare pe marginea piscinei, insotit de un pahar de vin bun si concert de brotacei in la minor- este o senzatie greu de uitat.

Seara se organizeaza de obicei foc de tabara pe pajiste. Fara vin fiert si gustarici, asa cum se prefera pe AFA, doar de socializare si incalzire cand e cazul, dar bun si asa. Foarte placut momentul.

Am intrebat ce e cu multimea de lampi, masute inalte gen de cocktail si toate acareturile de pe acolo si mi s-a raspuns ca se organizeaza, dupa cum spuneam, petreceri si nunti, una faimoasa avand loc in 2014 avand ca protagonista pe fiica unui celebru politician/om de afaceri/om de fotbal (care acum poarta niste pijamale cu dungi mai groase - tatal, nu mireasa :) ).

Sala de mese se afla intr-o cladire separata, care are de asemenea o terasa extrem de placut amenajata si unde noi am mancat de fiecare data (fiind primele zile de septembrie, vremea era tocmai buna pt a sta afara). In curte, langa restaurant se afla de asemenea mese si un gratar falnic. Livingul avea un semineu incadrat de rafturi cu carti, sfesnice vechi, lampi din alte timpuri si vaze cu flori de camp - chiar si cele uscate aveau un farmec aparte. Daca mai spun ca in surdina se auzea muzica de Bach, aproape ca nici nu mai conteaza ca semnalul de telefonie mobila si wifi-ul nu bateau decat in acest dining... Pe terasa era plin de felinare cu lumanarici aprinse, tacamurile si vesela sunt de cea mai buna calitate, cat despre mancare... Pai aici avem de vorbit. Despre ce? Despre trufe.

Dupa cum sunt sigura ca stiti, trufele sunt niste maaari delicatese. Numite si diamantele pamantului, trufele sunt niste ciuperci care cresc in pamant, pe radacinile unor copaci (stejar, fag, alun, artar, brad etc), diferenta de aroma fiind data de arborele pe care creste trufa. Se gasesc cu greu, in anumite zone, inclusiv in Romania, si de obicei sunt folositi caini special dresati pt asta, dar si porci :). Un kg de trufe se vinde la marile restaurante cu sute de euro.

In zona Cund se gasesc, din fericire, trufe, iar Jonas a stiut sa profite de acest lucru si sa faca din asta unul din principalele sale atuuri: pe langa linistea Muresului rural dintre dealuri si farmecul caselor vechi, a stiut sa transforme satucul lui intr-o oaza a bucatariei gourmet si asta intr-un mod foarte reusit.

Mesele la ei sunt... cum sa zic, tip. Adica asta e meniul, asta mananci in seara asta. Totul pe baza de trufe:) Sau aproape tot. Si nu cu zgarcenie! Supa, rulou de porc cu sos de cirese si piure cu trufe, mousse de ciocolata cu trufe, paste cu trufe albe, cappucino de macris (ge-ni-a-la!!!). In viata mea n-am mancat o supa mai buna, ca de fapt asta era, o supa; eu care fac urat cand vad ceva verde la mine in farfurie, ma fac si eu... verde! :) etc. Singura problema ar fi putut fi, pentru carcotasi, marimea portiilor - recunosc ca in prima seara, eu proaspat aterizata din Apuseni, unde cand cereai o ciorba iti aduceau toata oala cu polonic cu tot, si mi-au dat o cescuta ca de espresso lung cu felul intai, am crezut ca e de degustare si am zis-ok, e bun, aduceti-mi, ca mananc d’asta - pai nu, ca ati mancat, asta a fost - what??!! Ok, daca ziceti voi...

Pranzul 10 euro (antipasti si risotto sau paste), iar cina 20 de euro (supa sau aperitiv, fel principal, desert), fara bautura. Imi pare rau, dar nu am facut poze la mancare.

Cei de la VVR au dezvoltat un sistem eficace de a profita de diamantele negre ale zonei si organizeaza deseori week-end-uri pt cautatorii de trufe (de obicei intre septembrie si februarie) la preturi destul de mari - 140 euro plus cazarea. Trebuie sa fie ceva memorabil!... De asemenea se organizeaza seri gourmet (am uitat sa spun ca chef-ul e chiar proprietarul, Jonas, ajutat de sotia lui, Ulrike, dar au deseori si invitati de vaza din tagma chef-ilor), tot asa, la preturi de preturi. Urmatorul w-e gourmet cu degustare de vinuri alese va fi in iunie si programul suna apetisant.

Alta chestie foarte draguta pe care imi pare rau ca nu am prins-o - este vorba de niste concerte de muzica clasica langa lac, cu orchestra adusa din Tg Mures - trebuie sa fi fost ceva de vis, din nefericire, se terminase seria de concerte cand am ajuns noi.

Se mai promoveaza diverse pachete cu ocazia tuturor evenimentelor reale sau inventate, gen Valentine’s, Ziua Femeii, Paste etc, iar de fiecare data primesti ceva - fie un masaj sau o sticla de sampanie de Valentine’s Day, fie o manechiura de Ziua Femeii, trebuie sa ne ridicam palaria in fata inventivitatii acestui om care a stiut sa faca din nimic... ceva, si nu orice ceva, ci chiar o afacere de succes.

Ce am facut noi in cele (aproape) 3 zile: eu am citit langa lac, m-am plimbat, am mancat si am baut bun, m-am plictisit - Doamne, ce bine e sa te plictisesti!!! Nici nu mai tineam minte cuvantul :) Fiica mea a calarit, trebuie sa precizez ca exista vreo 10 cai de rasa, foarte bine ingrijiti, iar cand am ajuns noi acolo erau doua ingrijitoare/ instructoare de calarie, Miroslava din Slovacia, parca, si o domnisoara din Bulgaria, am uitat cum se numea, fie-mea a calarit doua zile (8 euro/ora) cu ajutorul Miroslavei, de aceea am retinut-o doar pe ea. Miro, studenta la ceva, am uitat ce, in Bratislava, lucra pe timp de vara ca instructor de calarie in Romania. Cool, nu?

A mai fost la Istvan, tamplarul, un nene f simpatic si rabdator, cu care ea s-a amuzat teribil si uite-asa casa mea s-a mai imbogatit cu un dulapior pt papusi si un sfesnic de lemn, nu c-as fi avut nevoie!... 15 euro distractia :)

Am simtit aici, spre deosebire de Viscri (da, stiu, o sa povestesc si din Viscri, promit), chestia aia de... cum sa zic, de a scoate bani din orice, cat ar fi de mic sau neinteresant. Nu e neaparat un minus, dar... n-as vrea sa intru in mai multe amanunte.

Se mai pot face plimbari cu caruta prin imprejurimi, de asemenea e bine de stiut ca se asigura (contracost, bineinteles, hai ca v-ati prins!) transfer de la/catre TgMures, Sighisoara, Sibiu si Cluj.

Ce ar fi de spus ca minus - cat am stat acolo, ne-am lipit (noi de ei sau ei de noi, inca ma mai gandesc) de o pereche tanara din Bucuresti. Ei venisera pt 4 nopti, dar au plecat dupa 2 sau 3, nemultumiti de cateva chestii, printre care lipsa bicicletelor. Pe site-ul lor se spune ca poti inchiria biciclete pt drumetii prin imprejurimi, dar la fata locului nu era bicicleta, era ceas, si nu i s-a dat, ci i s-a furat, ca la radio Erevan. Adica... bicicletele erau sublime, dar lipseau cu desavarsire. Li s-a motivat ca s-au stricat si nu au mai luat altele. Atunci scoate de pe site!! Sau, ma rog, la ce fenomen social a ajuns chestia asta cu bicicleta, ca deja a depasit demult faza de moft, daca ai cai de rasa cu siguranta iti poti permite sa cumperi cateva biciclete de la Decathlon pt ca sa dea bine, nu?! Nu cred insa ca e chestia de bani, ci de un fel de neglijare e acestui aspect.

Alt lucru care nu mi-a placut, dar deloc!! a fost un mic incident care s-a petrecut la nota din ultima seara: eu si cealalta domnisoara am impartit o sticla de vin. Nu mai stiu ce, oricum nu vreun Petrus. Aveau de la o singura podgorie anyway. Un pahar din vinul ala era 35 ron (pret de Hilton si mai multe nu! - sa trecem peste), iar toata sticla era 110. A doua zi dimineata la check-out, cand sa platim, domnisoara spune – fac eu cinste cu sticla de vin pt ca esti foarte draguta :P , zic multumesc frumos, stiu :) ; dar constatam ca pe notele deja facute, sticla de vin era deja impartita in... doua pahare la don’soara, doua la mine. 70 cu 70!! Si uite-asa sticla noastra nu mai costa 110 ron, ci 140, desi noi cerusem de la inceput o sticla. Zice managera - a, pai m-am gandit sa va impart asa, sa nu va incurcati (!!). Chestia asta nu mi-a placut, repet, deloc. Ii acord insa prezumtia de inocenta si sa zicem ca nu si-a dat seama si ca data viitoare n-o sa mai (imi) faca asta. Sper sa nu-i fac doamnei rau cu asta, dar imi asum vina daca se intampla totusi... Jonas, nu o certa, te rugam :) !!

Una peste alta, cu o plimbare, cu o baie la piscina, cu o cafea in pridvor si o carte in mana, fara TV, telefon si tableta fiica-mii (Doamne, ce bine a fost), a venit momentul sa plecam, nu inainte de a va explica de ce am zis in titlu de amestecul dulce si amar: pai amarul pentru ca esti totusi in pustietate, ba mai bine zis in mama pustietatii, intr-un loc mai degraba sarac, decat turistic, fara semnal, fara civilizatie, fara, fara... Nici macar un peisaj mai acatarii n-ai prin zona! si dulcele pt ca mi-a placut tare! Pentru ca totusi am dat peste oameni extrem de placuti si civilizati (sau poate tocmai d-aia!) - aici si la personal, si la turisti ma refer, a, am uitat sa spun ca in afara de noi si perechea de tineri, toti ceilalti erau nemti si americani. Extaziati maxim :) In jur auzeai numai ”Oh, my God! Wonderful! ” „Ja, ja! Naturlich!” :) Conceptul de fine dining in acel loc, atat de contrastant cu tot ce vedeai in jur, a fost iarasi un element de nota zece. Amenajarea, fara sa exceleze prin tehnologie sau modernism, ba chiar dimpotriva, nu poate sa nu te atraga daca faci abstractie de (foarte) micile scapari, perfect remediabile de altfel. Linistea si pacea, tihna dealurilor transilvanene, nu mai zic de zgomotul talangilor vacilor de pe ulita si mirosul de balegar pe langa cel de trufe fine - chiar a facut din experienta VVR ceva de povestit :)

Jonas, un neamt cat muntele, perfect vorbitor de engleza, o gazda foarte atenta si primitoare, (in prima seara nu prea l-am simtit, statea numai cu turistii nemti, iar eu, obisnuita sa fiu bagata in seama, m-am bosumflat; de-abia a doua zi a venit cu un pahar de prosecco la socializare, cum va place la noi, d-astea) merita toata stima pt ce a facut intr-un sat cu mult trecut, cred, dar care nu parea a avea nici un viitor... Grupurile de turisti straini care gasesc ceva inedit intre Carpati sunt convinsa ca pleaca acasa cu amintiri mai frumoase decat asteptarile cu care au venit si asta e un lucru foarte bun.

In concluzie, recomand cu inima deschisa celor amatori de experiente inedite in pustiul pustiului, dar cu - aproape - toate conditiile de acasa, celor care vor sa-si imprsioneze iubita cu o cina speciala pe malul lacului cu nuferi, o cina cum rar gasesti in restaurantele din marile orase, celor care vor sa traiasca precum in casa bunicii sau celor care vor pur si simplu o vacanta... mai altfel. Eu as reveni des daca ar fi ceva mai aproape si/sau un picut mai ieftin :) ...

O mica paranteza, de la cei de la ValeaVerde am auzit de vila din Sinaia despre care am scris pe AFA (Vila Poem Boem) si care mi s-a lipit de inima, am gasit la VV in living niste mici materiale promotionale despre ei si din poze mi s-au parut cu adevarat ceva deosebit. Le multumesc pt asta!

Sper ca nu v-a plictisit un review atat de lung si de asemenea ca v-au placut fotografiile de acolo. Va multumesc mult celor care ati avut rabdarea sa ma urmariti pana la capat!

---

VIZUALIZĂRI: 8139 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI