ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 23.04.2010
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Oradea
ÎNSCRIS: 17.03.08
STATUS: SENIOR
DATE SEJUR
OCT-2007
DURATA: 3 zile
prieteni

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
PLAJA şi MAREA:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
AFA RECOMANDĂ: Pentru transfer Aeroport - Hotel (Roma) și/sau tururi turistice ale Romei / Vaticanului - recomandăm ghidroma.eu
  • Informatii sau rezervări: pe sait sau tel. +39 324 981 3672
  • ARTICOL ARHIVAT
    TIMP CITIRE: 5 MIN

    Week-end de vis la Roma

    Ilustrație video-muzicală

    TIPĂREȘTE

    In octombrie 2007, am fost intr-un week-end la Roma, de vineri dimineata, pana duminica seara, grup organizat mare - aprox 50 persoane.

    Nu o sa insist cu detalii “tehnice”, cine ce a construit, de ce, intre ce ani, pt ca acestea s-au scris deja (chiar si pe AFA) si s-ar mai putea scrie inca pagini intregi. Vreau doar sa va “relatez” cum a decurs un week-end foarte bine organizat la Roma, pentru a aveea o idee in acest sens, de la cineva care a fost acolo.

    Perioada de vizitare – inceput de octombrie – ideala adica, nu este prea cald, este numai bine pt astfel de “expeditii”.

    Plecarea a fost dimineata din Bucuresti – Otopeni, cursa Tarom de linie. Dupa ce am ajuns la Roma, ne-am cazat la Hotelul Golden Tulip Bellambriana, despre care am scris aici

    Dupa cazarea la hotel, autocarul ne-a dus in centrul Romei, pentru pranz la Restaurantul L’ Antico Moro – foarte bun, detalii aici

    Dupa pranz, a urmat Turul “Classical Rome”, insotiti de 2 ghizi – italieni, sot si sotie, foarte simpatici, ambii vorbitori de limba romana (au locuit in Romania cativa ani, in tinerete si asa ca au invatat). De fapt, cei 2 ghizi, ne-au insotit pe toata durata sejurului in Roma, lucru foarte important si am avut o gramada de chestii de ascultat de la ei.

    Am inceput cu Piata si Basilica Sf. Petru – impresionata prin dimensiuni, grandoare, altarul papei, pictura lui Michelangelo, multimea de turisti buluc, etc.

    Dupa asta autocarul ne-a dus la Fontana di Trevi, unde mie personal, mi-a placut cel mai mult. Am aruncat monede, ca sa fim siguri ca ne intoarcem candva la Roma si ca dorinta pusa atunci sa se implineasca (asa zice legenda). Apoi a urmat Panteonul – fostul templu al celor 7 zeitati si Piata Navona. Dupa - putin shopping prin apropiere (suveniruri, etc), apoi am stat la un pahar de proseco pe la terasele din zona, ca sa ni se faca foame.

    Autocarul ne-a dus inapoi la hotel, unde am servit cina.

    Culcarea devreme, pt ca eram obositi si a doua zi urma Vaticanul.

    Deci, a doua zi – trezirea la ora 06. 00, mic dejun rapid si apoi cu autocarul direct la Vatican. Ajungem acolo pe la 07. 30 si ne “asezam” frumos la coada imensa pt a intra. Nu va speriati, asa e tot timpul, coada “serpuieste” pe sute de metri, iar la cate persoane sunt, chiar merge repede, cam in 1-2 ore se intra. Noi am avut noroc, dupa aprox o ora si un sfert eram deja intrati.

    Pentru cine nu a mai fost la Vatican (cazul meu) este ceva uimitor. Atatea “bogatii” in acelasi loc nu am mai vazut. Capela Sixtina este intradevar impresionanta.

    Atentie – la Vatican nu aveti voie cu pantaloni scurti, fusta scurta, umerii goi – la doamne, etc

    Vizitarea Vaticanului dureaza pana aprox la pranz, dupa care am avut program liber. Am luat-o pe jos, spre Castelul San Angelo, am mancat la niste preturi imense la o terasa din zona, dar asta e. La mica distanta, pe alte stradute, preturile erau – evident – mult mai mici.

    Dupa asta – iarasi hoinareala pe la magazinele din zona Via del Corso, Via Condotti.

    Seara la ora 20 - ne “recuperam” autocarul dintr-o parcare si plecam spre restaurantul celebru – Papa Rex, despre care gasiti detalii si cateva poze aici

    La acest restaurant este bine sa faceti rezervare, ca sa fiti siguri ca veti avea loc. Preturile sunt mari.

    Dupa cina delicioasa, unii dintre noi (care mai puteau) am luat taxi si ne-am dus intr-o piateta unde era plin de lume, la o bere, la un vin, castane, muzica, cluburi stanga-dreapta, atmosfera de vacanta, etc. Nu as putea sa va zic numele pietei, pt ca nu l-am retinut, dar era inconjurata de stradute pline cu baruri, restaurante si cluburi, care toate erau pline, la fel si piata.

    Dupa miezul noptii – intoarcerea cu taxi la hotel. Asta cu “intoarcerea cu taxi” poate reprezenta o adevarata aventura, pt ca nu am gasit taxi liber, am mers destul de mult pe jos, pana am gasit o piata mai fara agitatie si de abia acolo am gasit taxi liber.

    Ultima zi – duminica, trezirea la ora normala, mic dejun la hotel, predam camerele, apoi ne ia autocarul si facem Turul “Imperial Rome”.

    Incepem cu Piata Venetia, apoi mergem la Colosseum (doar pe dinafara) – cel mai mare amfiteatru roman construit vreodata. Dupa –vizitam Forumul Roman, Capitoliul si Columna lui Traian. Ultima oprire – la biserica Santa Maria Maggiore.

    Dupa cest tur, autocarul ne duce la Crisciotti Al Boschetto pentru ultimul pranz la Roma (preturi rezonabile).

    La aprox. ora 15. 00 autocarul ne ia si ne “arunca spre aeroport, decolare seara si directia Otopeni.

    Cam asta a fost pe scurt un week-end foarte reusit, in grup mare, la Roma.

    Nu ma intrebati cat a costat ca nu stiu exact, a platit compania.

    Nu stiu nici preturi la metrou, statii, sau alte detalii despre transportul in comun, pt ca am circulat doar cu autocarul si de cateva ori cu taxiul. Pt taxi, am platit ceva de genul 10-15 EUR pe curse de cativa km, dar impartit la 4 persoane in taxi, este rezonabil. O alta varianta pt diverse tururi ale Romei ar fi cu autobuzele descoperite (sightseeing bus), care se pot “arvuni” de pe net, de la hotelurile importante sau din “punctele fierbinti” ale orasului.

    Prin mall-uri nu am fost, deci nu stiu nimic despre ele, dar in Italia “savoarea” o da shoppingul pe arterele comerciale din centrele oraselor, asa ca ne-am axat pe asta.

    Bun – totul a fost super, dar exista si o “chestie” negativa, care – de fapt – este prezenta in toate marile orase turistice din lume. Atentie mare la hotii de buzunare!!! Un coleg s-a trezit (cand a vrut sa plateasca la un magazin) ca nu mai are portofelul in borseta (adica bani, carduri, permis, talon, buletin, etc). Asa ca fiti cu bagare de seama, mai ales in locurile aglomerate.

    Perioada in care am fost era chiar dupa “valul” creat de problemele cu unii romani din Italia (cazul Mailat), dar nu am avut nici o neplacere pe aceasta tema.

    In afara de pozele care le pun aici, am mai pus si alte instantanee mai deosebite (nepunctabile, nevinovate, inedite, etc) aici


    [fb]
    ---
    Trimis de presario in 23.04.10 12:01:13
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA.
    NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

    VIZUALIZĂRI: 3068 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    11 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (presario); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P01 "Benvenuti" ... la Roma
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE? [doar simbolic; articolul NU are PMA std]
    PUNCTAJ CRT: 0 PMA (std) PLUS 6800 PMA (din 14 voturi)
    NOTĂ: Acest articol nu beneficiază de punctajul standard acordat automat.
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    11 ecouri scrise, până acum

    webmaster7
    [23.04.10 12:16:01]
    »

    Fiind al patrulea review despre Roma din cadrul aceluiasi sejur, regulamentul ma obliga sa retrag punctele standard alocate acestui set de impresii.

    Sunt insa convins ca un asemenea review util va primi destule voturi pentru a compensa punctele pierdute.

    Votul meu il ai deja!

    Florina38*
    [23.04.10 12:21:36]
    »

    Intr-un weekend e imposibil sa vizitezi si sa 'gusti' pe indelete principalele atractii turistice ale Romei. Zona dintre Piata Venetia si Colosseum trebuie 'batuta cu piciorul' si pentru asta iti trebuie cel putin o zi.

    Pacat ca nu ai apucat sa vizitezi interiorul Colosseumului.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
    presarioAUTOR REVIEW
    [23.04.10 12:27:44]
    »

    Webmaster - este super Ok.

    Florina - asa este, dar trebuia sa ne incadram in program, eram si foarte multi, etc.

    Dar - asa cum ziceam - mi-am promis ca o sa revin candva.

    pepsi70ro
    [23.04.10 12:45:00]
    »

    Citind impresiile tale mi-am reamintit de frumoasa Roma. O metropola plina de istorie si de un farmec aparte. Ai votul meu, felicitari!

    presarioAUTOR REVIEW
    [23.04.10 12:53:52]
    »

    Pepsi - multumesc pt vot.

    Am citit si eu ce ai scris despre Roma (+ vot), am vazut ca ai fost tot in oct 2007, poate ne-am "intersectat" prin vreo piata pe acolo.

    Tu ai zis-o pe aia cu "sa ne uitam dupa tine" pe Suez, eu ti-am raspuns ca daca ajung pe acolo clar ma uit dupa tine, dar se pare ca la Roma chiar puteam sa dam nas in nas.

    presarioAUTOR REVIEW
    [23.04.10 18:20:49]
    »

    webmaster, te rog sa atasezi - daca se poate - melodia asta.

    Multumesc.

    http://www.trilulilu.ro/Sotronel/1b0afb07ddf549

    webmasterXY*
    [23.04.10 18:27:03]
    »

    Atasata melodia propusa.

    presarioAUTOR REVIEW
    [23.04.10 19:27:04]
    »

    Ok, multumesc mult.

    Alina Morar
    [24.04.10 09:22:33]
    »

    Sper sa am si eu ocazia sa vizitez Roma, candva. Atunci voi tine cont de detaliile tale.

    adaiulia
    [01.05.10 19:58:36]
    »

    Roma, Roma, minunat oras... am fost si eu acolo, desi intr-o vizita f scurta (doar 1 zi)...

    Dar am avut niste prieteni care locuiau acolo si ne-au dus sa vizitam unele din cele mai importante atractii... candva o sa scriu si eu un review... presario un vot si de la mine

    adrian2010
    [28.06.10 23:01:39]
    »

    Atatea povesti am auzit despre Italia!Chiar imi doresc nespus de mult sa ajung in acesta tara fermecatoare si sa vizitez neaparat Vaticanul!

    Frumos review!Vot mare si de la mine!

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    adaiulia, adrian2010, Alina Morar, domidoc, presario
    Alte impresii din această RUBRICĂVacanța la Roma:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.061000108718872 sec
    ecranul dvs: 1 x 1