Vacanță la Roma – (partea a III-a) - pieţe şi fântâni celebre

TIPĂREȘTE

Poate că nu ştiu eu, dar nu cred să existe în altă parte a Europei mai multe „fântâni-opere de artă” (şi obeliscuri), ca la Roma. Sunt celebre, frumoase, s-a scris mult despre ele, s-au făcut documentare, unele au rămas imortalizate în filme artistice (vezi „La dolce vita” filmul lui Federico Fellini). Să am pretenţia că vin acum cu „noutăţi” despre ele sună caraghios, de aceea nici nu mi-am propus aşa ceva. Vreau, doar, să-mi scriu impresiile văzute cu ochii turistului care şi-a dorit mult să le vadă, să facă poze lângă ele şi, odată ajuns acasă să caute ceva mai multe informaţii despre ce a văzut pentru că, recunosc, înainte de a pleca de acasă nu am avut timp să fac acest lucru.

Voi începe cu ordinea în care le-am văzut. Prima pe care am văzut-o a fost Piazza del Popolo, la care am ajuns cu metroul coborând la staţia „Flaminio”. Se spune că secole de-a rândul în această piaţă aveau loc execuţiile publice şi că, tot aici, veneau femeile şi spălau rufe la fântâna din centrul ei, unde acum este obeliscul. Până la „Poarta Flaminio”, pe unde se intră în piaţă, am mers cu pasul, aproximativ 300 m. Această poartă a fost refăcută, pe partea interioară a ei, de Gian Lorenzo Bernini, în 1655. Ajungem în faţa unei mari deschideri, de formă eliptică, în mijlocul căreia se află obeliscul mai sus pomenit. Pe latura lungă sunt aprox. 150 metri, pe cea scurtă cam 100 metri. Din informările de acasă aflu că obeliscul este un monolit de granit înalt de peste 20 de metri şi a fost construit în Egipt, între anii 1232 şi 1200 î. Hr, în timpul lui Ramses al II-lea, şi adus la Roma de împăratul Augustus.

În piaţă se mai află trei biserici închinate Sfintei Maria. În partea stângă a Porţii Flaminia este biserica parohială „Santa Maria del Popolo”, care adăpostește picturi şi sculpturi celebre (Caravaggio, Raffaello, Bramante, Bernini). Alte două biserici care seamănă foarte mult între ele sunt „Santa Maria dei Miracoli” şi „Santa Maria di Montesanto”.

Pe latura lungă a pieţei, în extremităţile formei eliptice se află două impozante grupuri statuare: „Fontana del Nettuno” (a lui Neptun), pe partea stângă cum priveşti dinspre cele două biserici gemene şi o alta, fața în față cu ea, „Fontana della Dea di Roma” (a zeiței Roma). Aceasta este flancată de două statui în poziția șezând, care reprezintă cele două râuri ale Romei, Tibru și Aniene. La picioarele zeiței Roma se află o mică statuie, copie a simbolului Romei antice –„Lupa Capitolina”-, care-i hrăneşte pe Romulus şi Remus. Ce mi-a plăcut în această piață este că sunt montate bănci de piatră pe cele două semicercuri, bănci pe care te poţi odihni după ce ai dat ocol pieţei, admirând statuile şi obeliscul. După odihna și pozele de rigoare făcute, vrem să mergem mai departe, însă o ploicică cu câțiva stropi ne sperie puțin și, vrem, nu vrem, ne adăpostim fiecare după cum îi este voia. Eu intru într-una din bisericile gemene, în „Santa Maria in Montesanto”, partenerul meu rămâne pe treptele bisericii, la aer.

Încă de la intrarea în biserică mă „izbește”, acesta-i cuvântul, un mulaj de cap mare de om, hidos, suspendat, care nu-și avea locul acolo. Contrariată, o întreb pe doamna care supraveghea locul, despre ce este vorba, de ce se află aici capul acela urât, atârnat de stâlpi, în mijlocul bisericii. Îmi spune că periodic li se acordă dreptul unor tineri artiști plastici italieni să-și expună lucrările în biserică. Îi spun că este o inițiativă bună pentru a-i promova, însă că, după părerea mea, acel cap mai mult sperie, decât să creeze o stare de liniște și de meditație la cele sfinte. Îmi zâmbește, dă din cap afirmativ și din umeri, a neputință, scuzându-se, oarecum, că ea nu are nici o vină. Îi mulțumesc pentru explicație și merg afară să-mi caut „jumătatea”. Ploaia se oprise și, pentru că nu aveam timp să vizităm și biserica parohială „Santa Maria del Popolo”, (nici nu ne propusesem asta pentru că timpul, -bată-l vina !-, este împărţit pe ore, uneori chiar pe minute, în vacanţele noastre), ocolim biserica prin partea ei stângă și ne îndreptăm pașii spre Via del Babuino, care ne duce direct spre

Piazza di Spagna. Aceasta este așezată la poalele dealului Pincio, iar numele ei provine de la „Palazzo Spagna”, reşedinţa ambasadorilor spanioli, aflată în apropierea ei.

Este renumită pentru treptele largi, cu patru spaţii de „odihnă” între ele, de la baza cărora se văd turnurile gemene ale bisericii „Trinita dei Monti”. Treptele sunt în număr de 138 și au fost concepute de arhitectul italian Francesco de Sanctis, în jurul anului 1720, la îndemnul Papei Inocențiu al XIII-lea. În timpul primăverii treptele sunt „îmbrăcate” cu flori de azalee care înfrumusețează și mai mult toată zona. La baza treptelor se află „Fontana della Barcaccia”, construită de Berninni, tată și fiu, care are forma unei corăbii ce se scufundă, și care vrea să amintească de inundația din 1598, când Tibrul a ieșit din matcă, revărsându-se în oraș. Fântâna are ca ornamente „soarele și albina”, simboluri ale nobilei familii Barberini, celebră pentru comercianții ei bogați, dar și pentru că din rândurile ei a fost ales Papa Urban al VIII-lea. Piața Spaniei este locul preferat de întâlnire al locuitorilor Romei nu numai pentru frumusețea ei, dar și pentru faptul că brand-urile cele mai cunoscute (Chanel, Gucci, Prada, Dior, Bulgari, Valentino) își au magazinele în fața sau în apropierea pieței. Nu sunt de neglijat nici restaurantele și nici cafenele din jurul ei, printre care „Antico Caffé Greco”.

Urcând până sus, la biserică, şi privind înapoi, spre piaţă, vedem în mijlocul unui spaţiu semicircular obeliscul „Sallustiano”, realizat din granit roşu, monolit. Are o înălţime de aprox. 14 m. şi hieroglifele par a fi cópii după cele ale obeliscului din Piazza del Popolo. A fost adus la Roma după domnia lui Augustus şi mutat în mai multe locuri până când a fost amplasat aici, la hotărârea Papei Pius al VI-lea, în 1789. Facem câteva poze pe treptele cu flori și intru, apoi, în biserica „Trinita dei Monti”. Aici aflu, din pliante, că înaintea ei, pe la sfârșitul sec. al XV-lea exista doar o mică capelă, că în 1495 regele francez Ludovic al XII-lea a comandat înlocuirea capelei cu construcția unei biserici. Aceasta a început în 1502 și a durat câteva decenii. Este făcută în stil gotic, iar cele două turnuri-clopotniță văzute de jos, încadrează într-o plăcută și relativă simetrie tot ansamblul pieței. Admir în interiorul bisericii picturile care decorează diferitele capele, fac poze unor statui care mi-au plăcut în mod deosebit și merg afară să-mi caut partenerul, pe care-l găsesc studiind harta orașului, ca să vadă cum putem ajunge la

Vila Borghese. Cumpărând cardul „Roma Pass”, ne-am bucurat că aveam posibilitatea să intrăm să vizităm la vilă „Galleria Nazionale d´Arte Moderna”, care include o renumită colecție de artă, adevărate capodopere, sculpturi de Bernini și Canova, picturi ale lui Caravaggio, Tiziano și Raffaello. Vila se află în „Parcul Borghese”, cel mai mare parc-grădină publică din oraș (80 ha). Intrând parc ne orientăm după un panou-indicator cum să ajungem la vilă. O luăm puțin spre dreapta și la capătul unei alei lungi, oarecum paralelă cu împrejmuirea parcului, zărim de departe vila de culoare albă, a cărei siluetă elegantă se profila pe cerul senin al acelei zile din luna mai. Este alcătuită din trei corpuri perfect simetrice pe axa centrală, cu cinci arcade în mijloc, la care se ajunge urcând pe două scări alipite clădirii, din sensuri opuse.

Prezentăm la intrare „biletul nostru pre-plătit”, cardul, și, fară să-l ia în seamă, doamna care ar fi trebuit să ne permită intrarea ne spune că nu este valabilă plata cu cardul dacă nu am făcut, „on-line”, programarea la vizită cu cel puțin șapte zile înainte. Îi spunem că nu am avut cunoștință de acest lucru, că nici cei care au vândut cardul nu ne-au atras atenția, însă, am fost „trași de urechi” că nu am consultat site-ul lor.

Cu regret și supărare că nu ne-a dat prin cap să consultăm de acasă site-ul Galeriei Vila Borghese, dar și pentru proasta lor informare și organizare, am renunțat și, cu timpul rămas la dispoziție, ne-am plimbat prin parcul imens al vilei, după ce am mâncat câte un sandwich gustos și am băut o bere și un suc, de la unul din chioșcurile ce împânzesc locul.

Din informările de acasă aflu că parcul a fost la început, în anul 1605, o mare podgorie și că Scipione Borghese, un cardinal și mare pasionat de artă, a început transformarea podgoriei în cea mai extinsă grădină din Roma. Aceasta avea inițial o formă simetrică, mai târziu a fost refăcută într-o formă mai naturală, adăugându-i-se și un lac artificial. Pe insula din mijlocul lacului a fost construit un mic templu ionic, dedicat zeului medicinei, Asclepios. Noi nu am ajuns până acolo, neștiind de la început acest lucru.

După o plimbare binefăcătoare, dar puțin obositoare, și după ce am mai savurat o înghețată la cornet, ne-am îndreptat spre stația de metrou Barberini, care se află în piața cu același nume.

Piazza Barberini se află pe colina Quirinal, una din cele șapte ale Romei, și este o deschidere largă, în mijlocul căreia se află „Fontana del Tritone”, operă a binecunoscutului Bernini. În apropiere se află și „Palatul Barberini”, palatul Papei Urban al VIII-lea, patron al Artelor, din Roma. Nu ne propusesem să vizităm Palatul, nu mai aveam timp, era târziu și eram obosiți. Am făcut doar câteva poze în apropierea fântânei Tritonului, pentru frumusețea ei și spre aducere aminte. Într-un alt review am să povestesc și despre celelalte piețe și fântâni admirate de noi, la Roma.

---

VIZUALIZĂRI: 1584 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI