8 Martie la Roma. Sub spectrul ploii!

TIPĂREȘTE

Iată că a sosit şi ziua de 8 Martie, zi ,,vinovată’’ de prezenţa noastră la Roma, iar pt asta ne-am propus să vizităm obiective mai puţin solicitante, mai relaxante, adică ceva expoziţii, muzee cu picturi şi sculpturi, să ne plimbăm în parc, pt ca seara să facem altceva decât să servim masa la restaurantul de lângă hotelul nostru. Dar ştiţi cum e cu socoteala de-acasă...

Unul dintre obiectivele ,,must see’’ ale sejurului nostru la Roma a fost Galeria Borghese, cel mai celebru muzeu de pictură şi sculptură din capitala italiană, care se afla în parcul Vila Borghese, la rândul său cel mai mare (şi mai frumos aş adăuga eu!) parc din Roma veche. Numai superlative după cum vedeţi, ingrediente pt o zi deosebită! Să vedem ce-a ieşit!

PIAZZA COLONNA

Dacă la hotel am fost foarte relaxaţi, servind micul dejun mai târziu după care ne-am făcut siesta fără să fim cu ochii pe ceas, cum am ieşit în stradă am iuţit paşii din cauza unei ploi care stătea să înceapă din moment în moment, astfel că nici nu am realizat că am luat autobuzul bun, dar în direcţie greşită: în loc să mergem de la Barberrini pe Via Veneto spre Vila Borghese, am luat-o pe Via del Tritone vreo 3-4 staţii până la intersecţia cu Via del Corso, moment în care am realizat confuzia, aşa că am coborât într-o superbă piaţă de care nu ştiam nimic – Piazza Colonna, aflată relativ aproape de Fontana di Trevi, obiectiv pe care-l vizitasem în prima zi.

Tot răul spre bine, am gândit şi cum nu aveam un program condiţionat de ore fixe, iar ploaia rămăsese la stadiul de ameninţare, am stabilit ad-hoc să vedem ,,ce avem noi aici! ’’, cum ar spune simpaticele personaje din B. D. Avem una bucată piaţă dreptunghiulară în mijlocul căreia tronează o superbă columnă - Colonna di Marco Aurelio (realizată după modelul Columnei lui Traian şi care are în vârf statuia din bronz a Sf. Paul, pusă la restaurare în locul statuii împăratului), lângă ea o fântână – Fontanna di Piazza, iar de jur-împrejurul acestora întâlnim o serie de clădiri interesante:

-Palazzo Chigi, fostă ambasadă a Austro – Ungariei, actualmente sediul Primului Ministru.

-Galleria Colonna, numită acum Galleria Alberto Sordi.

-Palazzo Wedekind.

-biserica Santa Maria della Pieta.

Le admirăm din exterior, cumpărăm ceva suveniruri şi apă plată şi plecăm mai departe, mânaţi de o ploaie măruntă ce tocmai începuse, spre principalul obiectiv propus pt acea zi – Galeria Borghese.

VILA BORGHESE

Este cel mai mare parc public din Roma, cu o suprafaţă de cca 80 de hectare, unde găsim un lac, temple, fântâni, statui şi mai multe muzee (mai este supranumit şi Parcul Muzeelor!) dintre care cele mai renumite sunt Muzeul şi Galeria Borghese, Galeria Naţională de Artă Modernă, Museo Nazionale Etrusco (găzduit de Villa Giulia), un amfiteatru (Piazza di Siena), un arc de triumf (Arcul lui Settimio Severo), statuile originale după care sunt făcute cele mult mai celebre de la Fontana del Moro din Piazza Navona, precum şi o grădină botanică.

Intrăm în renumitul parc din capitala italiană pe Porta Pinciană, una dintre cele două intrări principale (cealaltă este dinspre Piazza del Popolo, în apropierea staţiei de metrou Flaminio), situată în capătul străzii Via Veneto, graţie unui microbuz de 8+1 locuri, care ne duce pe aleile largi ale parcului până aproape de Galeria Borghese, clădire aflată în partea estică a acestuia. Chiar dacă aceste alei sunt destul de largi, circulaţia este restricţionată în parc, pe lângă aceste microbuze ale transportului în comun şi biciclete, am mai remarcat un trenuleţ care străbate parcul de la est la vest (şi viceversa) şi câteva maşinuţe pt aprovizionarea puţinelor gherete pe care le-am întâlnit, sau care deservesc obiectivele din parc.

Ajungem la celebrul muzeu puţin înainte de ora 11.00, oră de intrare conform programului, dar nu putem să-l vizităm deoarece nu aveam programare – ştiam că e nevoie de aceasta dar, în prima zi a şederii noastre la hotelul La Rezidenza, un recepţioner chelbos ne-a spus că nu e cazul să facem rezervare dacă mergem în cursul săptămânii, nefiind nici plin sezon – a fost singurul reproş la adresa personalului hotelului, care s-au revanşat totuşi cumva în seara acelei zile, făcând printre altele şi rezervarea pt a doua zi. Planul nostru iniţial începuse să fie dat peste cap aşa că trebuia să reconfigurăm traseul! Două doamne aflate în aceeaşi situaţie cu noi s-au reorientat spre Palazzo Barberini, o alternativă de luat în seamă de către iubitorii de artă – noi însă venisem ,,setaţi’’ pe Galeria Borghese, aşa că am renunţat la această variantă!

Neputând să vizităm muzeul am zis să facem o plimbare prin frumosul parc care a fost prin sec. XVI o podgorie renumită, transformată de cardinalul Scipio Borghese în ceea ce avea să devină cea mai iubită grădină a romanilor. Dar cum să ne plimbăm prin parc dacă ploaia sâcâietoare nu ne dădea pace?! Cu trenuleţul contra sumei de 3 euro de persoană, cu care am făcut un tur al parcului (cu regretul că nu am oprit, tot datorită ploii, pe platoul din partea de vest, de unde se poate admira Piazza di Spagna şi Piazza del Popolo), tur care nu cuprinde însă toate obiectivele din parc.

Părăsim Vila Borghese prin partea estică, pe o ploaie din ce în ce mai agasantă şi ne urcăm în primul autobuz care ne-a ieşit în cale (910), bineînţeles în cealaltă direcţie, astfel că mă gândeam din ce în ce mai mult la spusele ,,prietenului’’ Murphy - ,,ce începe prost se termină şi mai prost’’! Bine măi frate da’ chiar de 8 Martie şi chiar la Roma ţi-ai găsit să ai şi tu dreptate? Ne –am consolat cu faptul că oricum plouă şi vedem şi cealaltă faţă a oraşului, cea a oraşului nou, astfel că am ajuns până la periferia nordică, în Piazza Mancini, trecând pe lângă stadionul Flaminio (iniţial am crezut că e Olimpico, aflat tot în partea de nord, dar acesta se află în afara oraşului, traversând Tibrul) stadionul pe care naţionala de rugby a Italiei îşi desfăşoară meciurile internaţionale.

Ne-am întors cu acelaşi autobuz în Piazza Barberini unde am realizat că ne era foame astfel că am intrat în primul restaurant întâlnit de pe Via Veneto, ,,Il Vineto’’, restaurant ce avea pe toţi pereţii interiori o impresionantă colecţie de vinuri şi unde am dat peste un român foarte volubil şi amabil care ne-a servit prânzul şi cu care ne-am conversat preţ de vreo oră, timp în care ne-am încălzit la propriu (după ce tremurasem prin ploaie!) şi la figurat (după bere!). Când am ieşit din restaurant ploaia încetase astfel că am hotărât să nu ne mai facem somnul ,,de frumuseţe’’ obişnuit, ci să mai vizităm câte ceva din ceea ce ne-am propus şi astfel să mai ,,dregem busuiocul’’ după o jumătate de zi mai degrabă ghinionistă decât reuşită. Speram să-l contrazic pe ,,my friend Murphy’’ cu proverbul românesc ,,după ploaie şi furtună mai vine şi vreme bună’’!

COLOSSEUM

Aşa cum v-am spus, în fiecare dintre cele 3 zile cu Roma Pass, ne-am propus să vizităm câte un obiectiv important şi împrejurimile sale şi anume Vaticanul, Galeria Borghese şi Colosseum, iar cum pe cel de-al doilea tocmai îl ratasem pe ziua respectivă ne-am îndreptat spre cel de-al treilea, obiectiv pe care eu aşteptam să-l văd cu cel mai mare interes dintre toate frumuseţile Romei, în fapt simbolul oraşului cu cea mai concentrată şi interesantă istorie din lume, în opinia mea.

Pentru a ajunge la Colosseum mai repede şi fără surprize (ştiţi la ce mă refer!) am preferat să luăm metroul de la Barberini două staţii până la Termini, iar aici am schimbat metroul, mergând pe cealaltă linie încă două staţii până la Colosseo – nu vă sfătuiesc şi pe voi să procedaţi la fel dacă aveţi timp la dispoziţie pt că prin Roma merită cu prisosinţă să circuli la suprafaţă, chiar dacă asta presupune să mai încurci din când în când mijloacele de transport în comun!

Am intrat la Colosseum cu Roma Pass, prin partea stângă şi fără să stăm la coadă (bună afacere şi ca banii şi ca timp!) iar timp de vreo oră ne-am minunat de ruinele celui mai mare amfiteatru al antichităţii, minune a lumii moderne, cunoscut şi sub denumirea de Amfiteatrul Flavius şi care a apărut în centru văii dintre Palatin, Celio şi Eschilin, unde fusese lacul artificial al Casei de Aur a lui Nero, a fost început de Vespasian în 72, inaugurat de Titus în 80 şi completat de Domiţian.

Nu pot să descriu în amănunţime istoria şi detaliile amfiteatrului, pe care le găsiţi cu lux de amănunte pe site-uri şi publicaţii de specialitate, vreau doar să remarc dimensiunile gigantice ale construcţiei:

-188 de metri în diametru elipsa mare, 156 de metri elipsa mică, 527 de metri în circumferinţă, 52 de metri înălţime

-pentru construcţie au fost folosiţi peste 100 000 de metri cubi de travertin şi cca 300 de tone de fier pt răngile care legau blocurile între ele. Colosal!

Tot timpul cât am admirat grandioasa construcţie a Colosseum-ului aveam pe retină imaginea generalului Maximus din filmul Gladiator, în interpretarea strălucită a lui Russell Crowe!

Cu greu ne-am despărţit de amfiteatru şi am coborât în Piazza del Colosseum, unde am admirat Arcul lui Constantin, iar cum biletul de intrare cuprindea şi zona arheologică a Palatinului, am plecat la pas pe Via Sacra, admirând pe stânga aceste vestigii istorice iar pe dreapta ce a mai rămas din Forumul Roman, trecând pe lângă Arcul lui Tito iar după o urcare lină de câteva sute de metri am ajuns în vârful colinei, unde se află o mică (comparativ cu celelalte!) şi foarte veche biserică – Chiesa di San Sebbastiano al Palatino-, loc unde ne-am recules pentru câteva minute.

Am părăsit Colosseum şi am mers pe jos pe Via di San Gregorio, pe partea estică a Palatinului, am trecut pe lângă Circo Massimo (am fost puţin dezamăgit de acest obiectiv care oferă mai puţine imagini interesante decât aşteptam eu, dar la care încă se mai lucrează!) şi am ajuns la staţia de metrou cu acelaşi nume, unde am zăbovit în interiorul unui bar vreo 20 de minute pt o prăjitură şi o bere după care am luat metroul spre hotel, abia în apropierea acestuia realizând că este 8 Martie şi am cumpărat un buchet de flori galbene – singurele care se găseau pe Via Veneto - pt soţia mea, căreia am vrut să-i ofer o zi lejeră dar a ieşit una foarte solicitantă!

Oricum toată oboseala ne-a dispărut la hotel, după un duş reconfortant, urmat de un cocktail deosebit la recepţie din partea managerului hotelului (prilej cu care am cunoscut un român care lucra de 9 ani în cadrul acestui grup hotelier) iar seara am încheiat-o apoteotic la cel mai solicitat restaurant din zonă – Vladimiro Ristorante de pe Via Aurora.

---

VIZUALIZĂRI: 10220 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI