ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 25.03.2015
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 20-30 ani
DIN: Brasov
ÎNSCRIS: 16.01.12
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
MAR-2015
DURATA: 7 zile
prieteni

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
AFA RECOMANDĂ: Pentru transfer Aeroport - Hotel (Roma) și/sau tururi turistice ale Romei / Vaticanului - recomandăm ghidroma.eu
  • Informatii sau rezervări: pe sait sau tel. +39 324 981 3672
  • TIMP CITIRE: 5 MIN

    Isola Bella - întâmplări haioase

    Ilustrație video-muzicală
    CIFALOTA


    TIPĂREȘTE

    Isola Bella este într-adevăr o insulă frumoasă pe care am putut sa o admir atât de la înălţime, de la o belvedere superbă aflată pe Via Luigi Pirandello, cât şi de aproape, când am ajuns pe insulă.

    Aventura a început într-o zi cam mohorâtă, când picura când sta ploaia dar nu o să mă plâng din cauza vremii pentru că era cald şi peisajul superb m-a făcut să uit de orice...

    Am spus „aventura” pentru că nu aveam în plan să ajung la Isolla Bella pe jos din Taormina dar... mergând la belvederea de lângă hotelul unde am fost cazaţi, am văzut nişte scări şi eu, curioasă din fire am vrut să văd unde duc acele scări... lângă belvedere era un monument micuţ şi lângă avea indicatorul cu numele străzii: Via Guardiola Vecchia.

    Am început coborârea şi la un moment dat, după ce coborâsem la scări de nu mai puteam de picioare mi s-a părut că se înfundă drumul şi am zis că asta mi-a fost, că acum trebuie să urc înapoi toate scările alea... dar am avut noroc şi drumul ducea către... ceva...

    Era pustiu, nu tu picior de om, nici de animal măcar... doar vegetaţie luxurianta: cactuşi, palmieri, flori şi Isola Bella în depărtare... care, pe măsură ce mai coborâm o treaptă părea mai aproape.

    Am ajuns într-un final, la o oră după ce începusem coborârea, aproape de Isolla Bella. Am văzut indicatorul: Benvenuti Nella Riserva Naturale Orientata ISOLA BELLA. Qui la natura e’ protetta. Nici nu vă imaginaţi ce fericită eram... dar... fericirea mi s-a tăiat într-o clipită când am văzut că iar am scări de coborât pentru a ajunge pe plajă şi la insulă... şi acele scări le aveam şi de urcat cu siguranţă...

    Ca o paranteză, un domn din grupul nostru a făcut şi el acest traseu după noi şi el a avut curiozitatea să numere scările: 520 de trepte până jos din Taormina plus 130 până la Isola Bella... deci în total, dacă stau bine cu matematica ar însemna 650 de scări...

    Până la urmă am ajuns pe acea zisă plajă... pentru că eu una nu aş merge vara acolo nici să îmi dea cineva bani sau un sejur gratis... nu are pic de nisip, in afata de acea limbă unde probabil vara toti se inghesiue acolo, doar pietre şi bolovani... de abia puteam merge încălţată... nu vreau să îmi imaginez cum este vara, când toate acele pietre se încing...

    Dar să revin la Isola Bella... era într-o zi de luni... când lunea este închisă insula şi nu se poate vizita... ştiam asta pentru că citisem pe site dar aşa s-a nimerit pur şi simplu... îmi plac lucrurile spontane şi coborârea din Taormina către Isola Bella a fost un lucru spontan.

    Plaja nu era foarte populată de turişti, câţiva rătăciţi care încercau apa cu picioarele sau admirau ca şi noi, peisajul.

    Fiind în jurul orei 15:00 limba de nisip nu era acoperită de apă, aşa că am putut ajunge până aproape de insulă trecând peste acea limbă de nisip... era şi o băncuţă acolo, ne-am tras sufletul, am făcut multe poze şi am zis să ne aventurăm până nu este nisipul acoperit de apă. Nu ştiam că marea Ionică are flux şi reflux dar am aflat pe... picioarele mele...

    Eu mergeam liniştită, mai pozam în stânga şi în dreapta când din spatele meu se urlă:” mişca din picioare, o să vină apa peste noi! ”... nici nu apucase să termine fraza când... poc... apa este în bocancul meu... în momentul respectiv am uitat şi de poze şi de orice şi am luat-o la fugă pentru a nu fi udată mai tare...

    Oricum, fiind cald afară imediat mi s-au uscat papucii şi şosetele...

    Am mai stat şi am mai contemplat puţin acel loc mirific, cu o apă de o culoare pe care de mult nu o văzusem, apa limpede, curată, cu puţine valuri, cu un pescăruş în depărtare care se aşezase liniştit pe o stâncă, cu un domn cu o bărcuţă de pescuit ce se plimba pe acolo... superb...

    După aceea ştiam ce mă aşteaptă... şi anume: urcatul a celor 130 de scări (din fericire eu nu le numărasem şi nu ştiam câte sunt la momentul respectiv că altfel mă pescuiau cu undiţă de acolo haha, glumesc, desigur!).

    Mai urcam o treaptă şi mai făceam o poză, încă una şi simţeam cum îmi tremură genunchii, încă una şi mai stăteam şi până la urma ajunsesem la şosea.

    Am spus că nu urc până în Taormina pe jos să ştiu că rămân acolo şi dorm în noaptea aceea. Nu sunt o fire sedentară şi îmi place mişcarea şi de obicei nu mă plâng de picioare, dar urcatul şi coborâtul scărilor mă omoară...

    Ştiam de telefericul din Mazzaro şi am mers să vedem dacă este deschis... şi mă rugam să fie deschis... şi spre norocul meu era deschis...

    Am plătit 3 euro de persoană şi urcarea cu Funivia a fost, din păcate, extrem de scurtă si rapidă, dar...un peisaj superb şi un doi am ajuns în Taormina. Staţia din Taormina era extrem de aproape de hotelul nostru aşa că am avut noroc.

    Am rămas cu amintiri frumoase, de care voi zâmbi şi voi râde ori de câte ori îmi voi aduce aminte...


    [fb]
    ---
    Trimis de GabrielaG in 25.03.15 10:08:21
    Validat / Publicat: 25.03.15 19:01:25
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA.

    VIZUALIZĂRI: 6647 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (GabrielaG); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P12 Peisajul m-a ajutat sa scot poze frumoase...
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 23600 PMA (din 27 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    6 ecouri scrise, până acum

    Floryn81
    [25.03.15 22:15:20]
    »

    Un review interesant, iar câteva dintre fotografii îmi plac foarte mult (de exemplu P1, P7 sau P13). Un bravo sincer și un vot pentru tine!

    GabrielaGAUTOR REVIEW
    [25.03.15 22:20:36]
    »

    @Crazy_Mouse - Va multumesc mult pentru vot si pentru aprecieri.

    M-a ajutat foarte mult si peisajul si mai nou am descoperit acest nou hobby si anume-fotografia.

    Adaug si semnatura Gabbela tocmai pentru ca pozele sa nu imi fie "furate" si folosite in alte scopuri. Nu de alta dar am patit-o... nu doar cu pozele cu peisaje dar si cu pozele cu mine.

    Dar... ca sa nu ma abat de la subiect, va multumesc din nou mult de tot.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    luciaoradea
    [26.03.15 20:56:25]
    »

    @GabrielaG -

    Adaug si semnatura Gabbela tocmai pentru ca pozele sa nu imi fie "furate" si folosite in alte scopuri. Nu de alta dar am patit-o... nu doar cu pozele cu peisaje dar si cu pozele cu mine.

    Am vazut si eu semnatura si am vrut sa te intreb de ce ai folosit-o. Ce ai patit? Daca se poate povesti si nu sunt prea indiscreta...

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    GabrielaGAUTOR REVIEW
    [26.03.15 21:21:08]
    »

    @luciaoradea - Nu sunteti indiscreta...

    In trecut, adaugam si poze cu mine din vacante pe am fost acolo, asta pana sa descopar pe un site de socializare poze furate de aici si folosite in al scop... cineva isi facuse un profil fals cu pozele colectate de aici cu mine...

    Plus poze facute de mine, fara semnatura, folosite in diferite concursuri foto...

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    webmaster13
    [28.03.15 21:39:25]
    »

    Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.

    Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)

    GabrielaGAUTOR REVIEW
    [29.03.15 11:48:54]
    »

    @webmaster13 - Multumesc mult... aveti o alegere superba la melodii... eu se pare nu sunt atat de "inspirata" incat sa gasesc melodii frumoase.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    GabrielaG, luciaoradea
    Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în Taormina:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.062906980514526 sec
    ecranul dvs: 1 x 1