Letojanni - vacanta "à la siciliana" low-cost

TIPĂREȘTE

Imaginati-va o briza diafana cum va mangaie pielea la ceas de seara, zgomotul sublim al valurilor ce se sparg de tarm la numai douazeci de metri de terasa pe care stai cu o racoritoare in mana contempland nisipul ce incepe sa se raceasca la apusul soarelui si absenta totala a oricarei melodii cantate de vreun Salam sau alte tipuri de mezeluri autohtone, totul intamplandu-se undeva pe malul Marii Ionice, fiica antica a Mediteranei. Ei bine, acestea sunt cateva impresii expuse la un prim crampei de amintire a fiecarei seri petrecute in Letojanni, un satuc-orasel turistic al Siciliei de pe coasta estica, situat la aproximativ 4 km de celebra sa vecina cu vechi urme istorice - Taormina.

Si pentru ca prezentarea serioasa de mai devreme sa aiba si o intriga ce va sa defineasca o anumita desfasurare a actiunii... sa incepem a vedea cum am ajuns noi acolo si de ce nu ne-am dus, pacatele mele, la Eforie sa zicem ca era j'en côté, avand cu noi o pitica de vreo 4 anisori si un bebe de vreo 8 luni batute pe muchie. Nu va temeti onorati cetitori, voi incerca sa fiu “in brief” ca sa nu ne apuce Craciunul urmator.

Inca din iarna lui 2010 ne framanta chestiunea vacantei de vara viitoare, din motive evidente: Aoleo, copilu' mare trebuie dus la soare/aerosoli/nisip/plaja iar copilul nr. 2, incredibil de mic la acea data, sa mearga musai la plaja sa-si sintetizeze vitamina D, carevasazica. Nu stiu cum a gasit doamna mea, care cred ca ar trebui sa-si schimbe profesia in planificator turistic, orasul Taormina, perla cu rezonante istorico-turistice de marca a Siciliei. Ne-am tot uitat si ne-am invartit pe toate saiturile dar cazare pe malul marii nu am gasit, toate resedintele de inchiriat situandu-se pe colinele Taorminei, de unde se vedea Etna sau golful Isolei Bella in departare, dar plaja - ioc! Am mers putin mai departe si am ales Letojanni, unde am gasit o cazare extrem de decenta la Casa Rando, un apartament cu 4 camere, 2 bai si bucatarie utilata la numai... 350 de euro timp de 7 zile. Unde D-zeu gaseam noi la banii astia o cazare non-hotel, singuri in apartament, cu plaja la cativa pasi si cu doua balcoane ce dadeau elegant spre mare?

Zis si facut. Dupa ce ne-am inteles cu omu'-proprietar pe mail si la telefon, ne-am apucat sa rezervam transportul aerian in regim low-cost si... iata cum au trecut cateva luni si se facu timpul vacantei. Am plecat din Bucharest-Baneasa airport, celebra "autogara Filaret" a transportului aerian bucurestean (acum fosta, pentru ca s-au mutat toate zborurile pe Henri Coanda) si am aterizat cu bine la Catania-Fontanarossa, mergand un grup mai mare (unchi, matusi si veri). De aici trebuia sa luam un autobuz Interbus pana in Taormina (adica vreo 37 de km) si de acolo inca vreo 4-5 km, un alt autobuz spre Letojanni, care urma sa ne lase chiar in fata vilei cu apartamentul respectiv. Ei si de aici, dragii moshului, incepe de fapt aventura siciliana...

Cum era duminica si macaronarii o au incadrata la "giorni festivi" (adicatelea la zi de relache) ultimul autobuz spre Taormina pleca pe la 17:20, noi aterizand in jurul orelor 17:00. Stiam ca trebuie sa ne grabim asa ca am trecut de control pasapoarte, am fugit gen 100 metri garduri spre benzile de bagaje, a identificat baiatul repejor unde “in il nome di Dio” este cea aferenta zborului romeno si ne-am asezat la coada nerabdatori. Si trecura 10 minute, mai trecura inca 10…. bagajele noastre nimic! Aveam un bagaj de cala si un carucior, doar eram cu bebe la noi! Toti ceilalti isi luasera bagajele si noi stateam si ne uitam ca Mutu la Juventus caci aparuse doar valizoiul cu de-toate, mai putin caruciorul. O alta mama disperata din zborul nostru incepu sa caute si ea caruciorul copilului sau si, finally, il gasiram si noi pe cel cu pricina…la vreo 50 de metri distanta de banda aruncat intr-un colt. Bineintles ca am pierdut cursa de Interbus, ne-am certat cu tanti de la bilete si pana la urma am gasit un taxi. Taximetristul, departe de a fi bagabont ca ai nostri, ne-a aratat pe lista pretul pana in Letojanni, era 100 de euro, cu un minivan Mercedes Vito in care am incaput 6 adulti si 2 copilasi, plus bagajele de rigoare (adica muulte rau).

Am ajuns cu bine, ne-am cazat si am coborat urgent cautand un “ristorante sau un “negozio” pe-aci pe-aproape, caci urletele stomacelelor noastre erau sfasietoare. Chiar vis-à-vis de viluta noastra se afla un restaurant-terasa cam cum sunt cele pescaresti de la noi (intitulat Ficodindia) unde nu era nici tipenie de om. Am intrebat pe careva daca e inchis si ni s-a raspuns ca se deschide pe la 7 seara, era extra-sezon, iar proprietarul avea si un mic hotel pe o straduta alaturata caruia ii zicea Hotel Fernanda. “Hai la ala acasa, ca-l scol din pat sa-mi dea de papa”, tipa subsemnatul orbit de foame. Am rezolvat-o pan’ la urma, a venit proprietarul, ne-a invitat sa ne asezam la masa si am deschis meniurile cu avant muncitoresc. Pana sa ne hotaram, a si venit cu niste cosulete pline cu un fel de grisine si felii de paine prajita cu pasta afumata de peste (gen ansoa) care era delicioasa. “Ia uite mah”, zise un glas turistic romanesc, “vezi cum ne primesc mafiotii, cu antreuri gratuite, brava lor! ”. Micutul grup de romanasi a ales asa din variatul meniu: vreo patru fripturi de pui/porc cu cartofi prajiti, cate o portie de spaghete cu cerneala de sepie, midii la cuptor cu parmezan, penne cu fructe de mare, vin alb sicilian la carafa, suculet pentru copilul mare (cel mic era la cura fara alcohol/suc, doar cu laptic praf) iar ca desert GELATA a “rulat” all the way, caci pentru dansa venisem de fapt! Toata treaba ne-a costat vreo 130 de euro tot grupul, bani in care, imi pare rau sa o spun, ca ne-am cam luat tzeapa. De ce? Simplu, acele grisine si feliutele de paine cu ansoa/ce-o fi fost intrau in asa-numitul “serivizo e coperta” care vrea sa insemne ca fiecare mesean plateste (in afara de ce comanda) locul la masa, faptul ca i s-a pus un “asternut” pe masa si mini-antreul pe care l-am crezut moca. Astfel, s-au achitat cate 2.50 euro de caciula absolut degeaba (cel mic a scapat de plata fiind in carutz). Mancarea a fost buna, insa ne-am hotarat sa cautam solutii alternative pentru zilele urmatoare (sa gatim, pentru ca aveam bucatarie) caci altfel dadeam faliment daca am fi continuat asa.

Incepand cu a doua zi am navalit pe plaja pustie inca de la primele ore ale diminetii, plaja situata la incredibila distanta de 20 metri fata de vila in care stateam, doar traversand o strada mica cu sens unic si gata! Trebuie sa va spun ca nisipul este un pic mai aspru decat cel cu care eram obisnuiti, fiind de o granulatie mai mare, dar placut dupa ce te obisnuiai. Deoarece ne imbia extrem apa, iar temperatura era numa’ buna de baitza, am intrat rapid ca niste vajnici cuceritori ai marilor straniere. Culoarea era mult mai deschisa decat cea a Marii Negre, mai putin sarata (asta o spune degustatorul-sef care luase deja o “halca” de apa la bord scufundandu-se de control) iar fundul apei un pic cam pietros. Ca sa evitam posibilele dureri de talpi in urma contactului cu solul putin mai dur decat eram obisnuiti, am fugit la primul magazin din zona care avea de toate pentru scaldat, plus suveniruri tipic siciliene si ne-am achizitionat adidasi de baie (De Fonseca) super usori si mulati pe picior, cu suma de 10 euroi. Problema fiind rezolvata am reusit sa avansam in apa fara nicio dificultate si everybody au fost happy.

Dupa baitza si antrenul aferent normal ca ne era foame…ce sa facem, ce sa facem? Imediat cum ieseai din casa, pe via Luigi Rizzo, faceai dreapta dupa vila la 10 metri pe o straduta tipic siciliana (stramta ca naiba, cu balcoane apropiate de puteai sa sari la vecinu’ in casa daca aveai chef sa bei o cinzeaca la ceas de seara) si dadeai de “Salumeria da Pippo Chillemi”, adica un fel de bacanie. Nea Pippo avea aproape de toate intr-un magazinas mititel: parmigiano siciliano, salamioare, prosciuto de la mama lui, iaurturi, sucuri de toate natiile si preturile, untic, paine bagheta, fructe si legume pe saturate. Am intrat si l-am intrebat pre limba printului Charles daca poate sa-mi taie felii cascaval din ala bun si sunculita siciliana. Pippo, nimic! Ii dadea inainte pre dialect sicilian vorbind de parca ne stiam de zeci de ani si zambind amabil la noul sau client care incepu sa o rupa pe limba lui Michelangelo pentru conformitate. Am luat de toate pana la urma, intelegandu-ma cu simpaticul Pippo (al carui nume s-a dovedit a fi un fel de Ion al lor cum am vazut noi ulterior) intr-o romano-italiano-englezita la sfarsit acesta spunandu-mi la fel de zambaret: “E tutto aposto, a? ”. Io zisei: “ihi”, afland ulterior ca “aposto” ala e de fapt un fel de “ok” al lor, uite asa se mai cultiva omu’ preumblandu-se la shopping. Bineinteles ca am ramas clienti zilnici ai lui Pippo si ne salutam chiar de pe strada: Ciao, Pippo, come ‘sta? Ciao ragazzi, e aposto? Si, Si, certo!

Au urmat zile de plaja si de contemplare asupra statiunii aproape goale (fapt ce ne bucura enorm pentru ca nu ne place aglomeratia) explorand posibilitatile de shopping suveniruri, shopping mancarica sau plimbandu-ne pur si simplu seara pe micutele, dar curatele stradute ale oraselului.

Si pentru ca tot eram in zona explicatiunilor legate de aprovizionare, la vreo 300 de metri, tot in dreapta vilei, se gasea si o “Macelleria – Lo Monaco” care, ati ghicitara ca va vad, era chiar o macelarie. Aici aveau carne de toate neamurile: rulouri de file porc (carne de porc amestecata cu condimente, semipreparata); rulouri de pui amestecate cu cascaval (gen cordon-bleu, tot semipreparata); pui, vita, porc, la halca sau ti-o feliau ei cum vroiau muschiuletii matale si puteai sa o gatesti cu drag si spor in toate felurile posibile (daca aveai chef).

Daca iti doreai o aprovizionare completa puteai sa mergi pe strada paralela cu via Luigi Rizzo, tot cu sens unic (de iesire automobile/autobuze) din Letojanni spre Taormina si care se numea via Vittorio Emanuele, unde la 100 de metri de piata centrala a orasului, adica Piazza Durante, se gasea supermarketul Leto, un magazin cum sunt cele de cartier ale noastre cu absolut “de toate” si preturi foarte bune. Trebuie sa specific ceva legat de orarul de lucru al macaronarilor caci altfel ma veti blama cu siguranta daca ajungeti pe acolo si gasiti inchis. Italienii, natie un pic mai lenesa decat noi (ca si frantujii de altfel) au un program extrem de relaxat gen: de la 09:00 la 13:30, apoi pauza de somnic/relache ca doar nu ne grabim niciunde de la 13:30 pana pe la 16:00 sau 17:00 (difera de la caz la caz), cand deschid iar magazinul pana in jur de 20:00 ale serii. Restaurantele erau deschise cam la fel, sau uneori (daca nu erau deloc clienti) deschideau pentru tura de seara/cina incepand cu ora 19:00. Deh, uite neshte oameni care n-au fost asupriti de otomani/tatari si alte popoare asiatice si isi fac programu’ cum vrea mafia lor.

Ca sa finalizez cu mancarica, ca deja v-am acrit, terase se gaseau pe toata plaja, cu preturi asemanatoare (mai putin “servizio e coperta” care l-am gasit si mai ieftin decat la nenea cu Ficodindia si afisat corespunzator adiacent pretului meniului in cele mai multe cazuri) asa ca aveti de unde alege pizza, paste, peste-spada, specialitati siciliene si cate si mai cate altele.

Ca sa ne racorim coboram doua etaje din vila si ieseam, chiar la parterul constructiei aflandu-se, iar ati ghicit nu pot sa va prind cu nimic azi, o GELATERIA. Aici nu prea aveai de unde alege (am glumiiit!!!) nu aveau decat: aroma de limone, fragola, straciatella, tiramisu, fior di latte, nocciola, melone…mamma mia!!! NU intru in detalii legate de savoarea si exploziile gen curcubeul aromelor Skittles pe care le simteam pe cerul gurii pentru ca e post si nu se cade! Preturile porneau de la 2 euro cornetul si 3 euro o “copeta” (adica un paharel), pentru copii era 1 euro la cornet si la copeta mai mica cu doua sortimente – 1.50 euro. Bineinteles ca gelaterii erau peste tot, cu aceeasi marfa dar cea mai buna si mirifica gelata am mancat-o de la un nene care avea o masina de inghetata cu care se plimba seara pe strazi…unde vedeai coada sa stii ca ala era!

In cadrul plimbaricilor ne-au placut nespus stradutele mici specifice regiunii, parca eram in filmele italienesti de prin anii ’60-’70 cand mamele spalau rufele si le intindeau pe balcoane si vorbeau tare una cu alta in timpul executarii acestei operatiuni: “Ciao, Francesca, come vai? ”, “Ciao, Giovanna, sono molto bene, e tuoi bambini? ”, rustic si misto rau in acelasi timp.

Ne-am oprit de cateva ori in promenade si in Piazza Durante, acolo unde se afla si primaria Comune di Letojanni, o piata cocheta strajuita de palmieri, cu terase si gelaterii, ca si cu magazinase cu tot felul de nimicuri, un loc extrem de placut vederii noastre, cu valurile auzindu-se la cativa pasi de noi, o relaxare totala.

Pe 1 iunie se deschidea oficial sezonul turistic (iar pe 2 iunie era ziua Nationala a Italiei) asa ca pe plaja, seara, a fost organizata o petrecere dansanta la o terasa aflata la cativa zeci de metri de vila noastra si la care au venit cred toti tinerii din Taormina, Giardini Naxos si Letojanni…sa vezi nene ce animatie si ce muzica buna era (de toate genurile si din toate timpurile, cu toti cantand in cor “slagare” de Temistocle Popa etc), ca nu-ti mai venea sa te introduci la somnic dupa o zi de plaja/plimbari/shopping.

Sa va mai zic cateva vorbe si despre negutatorii ce veneau pe plaja, carora varul nostru drag le zicea “negrisori” sau “marochino” in functie de profilul genetic manifestat. Acestia aveau absolut orice iti puteai inchipui ca poate cara un nene in carca kilometri intregi de plaja: bratarele, ineluse, lantisoare, esarfe, ochelari Ray Ban sau Christian Dihor, Gucci, Louis Vuittoane, genti, gentute, portofele…cerand bineinteles preturi exorbitante pe produsele care, sa o recunoastem, erau perfect similare cu originalele. Si sa te tii vericule negocieri stranse pana ajungeam la pretul corect…de retinut pentru cine are chef de cadouri si nu vrea sa dea miliarde de euro pe ele in Taormina.

Intr-o buna zi, cum stateam noi cumintei pe plaja, aparu o chinezoaica solida cu palarie specific asiatica din paie de jurai ca vine de pe plantatia de orez si avand o pancarta in maini: Masaj 20 de euro, 15 minute/sedinta. La inceput am usuit-o ca n-aveam chef de d-astea ci vroiam sa stam la soarele sicilian sa prindem coaja de mafioti in noi. Insa varul nostru drag a hotarat sa inceapa alene negocierile pe italo-engleza, caci il cam durea spatele si parca ar fi mers niste ghionturi in el: “ia zi Dragonule Rosu, daca faci doua sedinte, adica io si prietena mea, se poate o reducere? ”. China lady…neah! “Mai tanti, e la oferta, castigi si mata un ban cinstit”. Tanti pana la urma s-a induplecat, mare favor ce le facea, si a ajuns la suma de parca 30 euro/amandoi romeni. Si sa te tii vere ca incepu show-ul: isi sufleca shaolina manecile scurte, dadu cu ulei de masaj bine de tot pe maini si pe spatele varului si…rupe-l taica pe ruman! Abia acum observasem catamai brandu’ avea doamna in cauza, cred ca nici varu’ nu remarcase. L-a framantat bine de tot ca pe aluatul de cozonac de icnea varu’ si suspina mai ceva ca la tortura Inchizitiei. Restul turistilor romeni erau cu gurile pana la urechi, unii cu aparatul foto la foc continuu iar altii cu camera video, sa mearga si sunetu’ ca ala era decisiv. Dupa ce l-a intors pe toate partile si l-a ciocanit cu degetele, l-a palmuit zdravan, l-a tocat ca pe castravetii din salata si l-a fezandat bine…era varu’ nostru Zen absolut de ii radeau pana si sprancenele. Concluzia generala soldata cu aplauze la scena deschisa: tare rau maestra kung-fu!

Sa recapitulam asadar, caci ochiul deja va este obosit si am batut campii prea mult: sejurul fu vesel, toata lumea se distra copios, ne simtiram bine, nu a costat foarte mult, conditiile (locatia in nasul plajei, liniste, plaja, magazine, peisaje, oameni) incomparabile cu ale noastre, intr-un cuvant fu bine!

Si pentru ca Taormina este un lacas special in cadrul acestui sejur, voi cauta sa “racontez” intr-un the next episode mica noastra escapada acolo.

---

VIZUALIZĂRI: 8801 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI