GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Slovacia = wow = cea mai reușită vacanță personală, în 50+ ani!
De fapt, pe locul 1 în topul personal ar fi vacanța din 2019, cu „Caravana AFA” prin Austria, Italia, Slovenia, Croația (pt membrii mai noi AFA: a scris Mihai despre acest circuit, vezi impresii) -- însă aceasta a fost organizată „cu grupul” . Cele 7 zile petrecute în Slovacia, în 2023 le consider cea mai reușită vacanță a noastră organizată personal, individual
Nu mă hazardez DELOC când spun că Slovacia musai să fie un „must” (obligatoriu, în română), neapărat includeți-o în documentarea sau planurile voastre viitoare. Mai ales pentru cei din vestul țării — ajungi EXTRAORDINAR de ușor; e o destinație IEFTINĂ -- pt „viața de zi cu zi” = prețuri mai mici ca în Ro; inclusiv cazările sunt convenabile (am plătit aprox 110 euro pe zi, cazarea 2 ad + copil 13 ani, cu mic dejun (excelent!) inclus, în condiții aproape lux); pt cinele luate în oraș am plătit întotdeauna sub 50 euro pt 3 pers etc.
Nota Bene: Telecabinele sunt însă scumpe. Totuși, iubitorii drumețiilor (amatori-medii ca noi, ca să nu zic de cei mai avansați) pot evita aceste cheltuieli, într-adevăr mari — există trasee de hiking care urcă în același punct precum telecabinele — însă cu un alt-fel-de-cost, e adevărat = cel al solicitării fizice (deloc neglijabile).
Of Doamne, mă înfior și acum, aducându-mi aminte. A fost super-super fain! Zilele s-au dovedit a fi ÎNFIORĂTOR de puține; mi-am pregătit un program -- ajutat de impresiile deja existente pe AFA, combinând obiective (de ex Hrebeniok + Lomnicki Stit); am descoperit ulterior că MULTE obiective majore (dacă nu aproape toate!) ar fi meritat nu doar o zi plină, ci chiar mai multe zile alocate doar unui același singur obiectiv! Voi detalia și argumenta în review-urile dedicate lor.
Drumul Timișoara - Poprad
Pentru dus am optat să ies din țară pe la Borș 2, relativ noul punct de trecere fronieră deschis un pic mai sus de Oradea. Cu gândul ca înainte să urc pe autostradă să conduc cât mai mult prin România, unde eram evident mult mai familiarizat cu drumurile, Poliția etc (conduc cam repede, recunosc). De la Borș am făcut cam 4 ore până în Poprad, la cazarea noastră! Am străbătut toată Ungaria doar pe autostradă — autostrăzi, de fapt, se termina una, intram pe alta! Mi s-a părut ex-tra-or-di-nar, nu studiasem în amănunt înainte, credeam că voi „prinde„și ceva județene. Nici nu am simțit când am trecut în Slovacia, tot pe autostradă, apoi tot pe autostradă, până la Poprad! M-a suprins cu totul ușurința, lejeritatea, civilitatea cu care am putut conduce, de la ieșirea din România! Drumul ex-tra-or-di-nar de LIBER, puține mașini, NICIUN „ștau” (în germană; blocaj mai lung sau mai scurt pe autostradă).
La întors, pentru că în Timișoara era, în acel sfârșit de august, ultima zi cu peste 37 de grade și voiam să ajung doar seara, după ce se mai răcorește un pic, am ales varianta un pic mai lungă — prin Budapesta și intrarea în Ro prin Cenad (timpi mai mici la vamă) -- tot „doar pe autostradă” , însă mi-a plăcut mai puțin, simțitor mai aglomerat, am prins și vreo 2 „ștau” -uri (blocaje temporare). Plus centura Budapestei extraordinar de aglomerată, ca de obicei. Recomand, CATEGORIC, prima variantă.
Scurt rezumat al celor 7 zile petrecute acolo
Ziua 0 -- am ajuns un pic după ora 14 (ora Ro; 13 ora lor); ne-am cazat -- de fapt autocazat, după un pic de complicații am reușit să găsesc cheia camerei noastre, lăsate într-o casetă cu cod, poate o să povestesc la review-ul despre cazare, dacă ajung. Ne-am odihnit un pic, dupa-amiaza târziu am ieșit la o plimbare prin oraș, apoi am luat cina la un restaurant. Primul „un fel de șoc” : 37 de euro pt 2 adulți și un copil! (Ne-gurmanzi, ne-sofisticați culinar într-adevăr: am ales preparate predominant slovace).
Ziua 1 - a fost 100% dedicată parcului național Slovenski Raj. Știam dinainte -- de la Aurici (multe, mii de mulțumiri, pentru tot!) și din alte reviews-uri de pe AFA, că merită o zi exclusivă -- și chiar mai mult. În fapt, i-am alocat din start „ziua 1” plus o jumătate din altă zi — până la urmă ne-a „consumat” ambele zile! — și dacă am mai fi „avut zile” :) [dacă am fi stat mai mult], aș mai fi mers încă 1-2 zile pe acolo!
Mai multe detalii — în articolul care va fi dedicat Slovenski Raj — sunt f. determinat să-l scriu, om vedea cum/când, pot scrie informații care consider că vor fi F. utile celor interesați.
 
Ziua 2 — inițial era planificat Hrebeniok + Lomnicki Stit, însă am realocat-o unei zile de refacere la Aquacity Poprad (care era planificată pentru penultima zi). Cele 3 motive (1) eram destul de obisiți după Slovenski Raj (peste 27.000 pași — dar nu orice fel de pași, ci urcuș-mai-lejer, coborâș, urcuș-ABRUPT, coborâș, mulți dintre „pași” pe văi de pârâu, printre pietrele din apă! — pârâu în care unul dintre noi a făcut o baie involuntară btw :) / etc). Al doilea motiv: nu am reușit să cumpăr bilete la a 3-a telecabină ce urca pe Lomnicki Stit decât pentru Z3 (și doar la ora 16:40!) NU faceți ca mine, organizați-vă mai eficient și luați biletele mai din timp (voi detalia pe larg în review-ul pe care-l voi aloca Lomnicki Stit -- informații pe care eu nu le aveam / nu le știam!). Și în fine, motivul nr 3 era că progonza următoarelor zile anunța ploi, în anumite părți ale zilei, în fiecare din zilele următoare, cu excepția zilei 2.
Cost intrare 2 adulți + copil 13 ani = 65 euro (bilet „complet” , interior + exterior; se putea mai ieftin, doar una dintre componente).
Aquacity Poprad = excelent, vast, mi s-a părut mai frumos -- și clar mai mare decât oricare dintre aquaparkurile ungurești la care am fost (și am fost la multe). Și chiar mai civilizat (deși și cele ungurești sunt chiar ok).
 
ZIUA 3: A fost conform programării = Stary Smokovec (f aproape de Poprad) -» Hrebeniok (știam că sunt 3 cascade acolo) până la prânz, apoi Lomnicki Stit imediat după prânz.
Pe drum, am zis să facem o mică vizită la Tricklandia (Stary Smokovec) -- a fost wow! am stat cel puțin o oră acolo! Cel mai bine e să descoperiți singuri, câteva detalii la ei pe site tricklandia.sk/en/home-en.
Am descoperit apoi că doar Hrebeniok ar fi meritat TOATĂ ZIUA - am urcat cu trenul cu cremalieră din Stary Zmokovec, apoi sus (o mie și ceva de metri) am apucat să facem doar un singur traseu, spre Dlhy Vodopad (cascada Dlhy) ! Mai erau o grămadă de trasee de acolo de sus, spre alte cascade, dar și în direcția opusă, spre diverse obiective turistice. Offf...
Ca să nu mai spun că în locul cremalierei se putea urca pe jos, cam 30 minute era traseul, destul de lejer, din câte am văzut (din trenuleț).
Ca să nu mai spun că merita alocat timp și pentru Stary Zmokovec, orașul!
Preț tren cremalieră spre Hrebeniok: 11 euro / adult; 9 euro copil (12-17)
În fine, noi am ajuns abia după ora 15 în Tatranska Lomnica, la locul de plecare a primei telecabine spre (punctul final) Lomnicki Stit (2634 m).
Offf... doamne - Lomnicki Stit în sine merită cel puțin o zi plină - și nu mai puțin de 1/2, cât am ajuns noi să-i alocăm!!! Ca să nu mai spun că Tatranska Lomnica, orașul de unde se pleacă, ar merita și el o jumătate de zi -- sau chiar o zi plină, depinde de ce sunteți interesați!
Am urcat cu 3 telecabine — de fapt un telescaun + 2 telecabine — atât la prima „intermediară” , cât mai ales la a 2-a = Skalnaté pleso (1.754 m, e un lac acolo, un fel de Bâlea, dar cu apă mai puțină, când am fost noi) poți face trasee„între 20 de minute și câteva ore! locuri su-per-be!). Noi avem programare la 16.40 la a 3-a telecabină (ce urcă pe L. Stit), așa nu am apucat să facem mai nimic pe acolo, pe la „intermediare” , nici măcar nu am stat pe la terase, să admirăm priveliștea su-per-bă!
Se pot cumpăra bilete și doar până la Skalnaté pleso — sunt evident simțitor mai ieftine; noi am luat însă „biletul complet” , până la Lomnicki Stit — 74 euro / adult, 60 euro pt Junior (12-17 ani) - preț care mi s-a părut (1) foarte mare și, (2) merită 1000% - le-am simțit simultan, însă acolo, pe L. Stit, nu când le-am cumpărat :)
Sus, pe Lomnicki Stit stai doar 50 minute -- un timp pe care-l consider însă suficient — evident, nu poți face drumeții în zonă — deși în timpul în care am fost noi am văzut 2 SUPER-alpiniști, cu adevărat profesioniști, care au urcat până la terasa de pe L. Știt pe un drum pe care l-am considerat IMPOSIBIL (cel puțin ultima parte, observată în direct de noi), folosind și frânghii, e adevărat (am intrat în vorbă cu ei, le-a luat 8 ore să urce din T. Lomnica până direct pe L. STit; eu -- și destui alții - nici în 8 ani nu-l urcam :), cred).
Cumpărați biletele din timp - de pe gopass.travel/EN/homepage ... transka_lomnica -- și luați maxim până în ora 12, dacă vreți să vă bucurați DEPLIN de cât mai mult din ce-i acolo.
Detalili în review-ul pe care sper să ajung să-l scriu despre Lomnicki Stit, va conține și alte info pe care eu m-aș fi bucurat să le fi știut dinainte.
 
ZIUA 4: planificat vârful Chopok + cascada Lucky + castelul Orava (plus alte „mărunțișuri” pe drum, speram eu).
Până la urmă, am coborât de pe Chopok doar la ora 17 și ceva prea obosiți pentru altceva, am mâncat în Biela Put („baza” telecabinelor de pe versantul de nord) și am plecat spre casă (eram la o oră și ceva cu mașina de Poprad). Și mi-a părut tare rău că nu mai puteam sta mai mult de ora 17 acolo — am luat ultima telecabină!!
Îmi doresc mult să scriu, pe larg, despre Chopok, astfel că detalii vor urma în acel review.
Până atunci, o recomandare: să vă rezervați o zi plină pentru Chopok! (mai ales dacă sunteți amatori de drumeții! = medii, ușoare — sau mai grele, de „profesioniști” -- sunt de toate!)
 
Ziua 5: Am luat-o din nou spre Liptovski Mikulas (la fel ca în ziua precedentă), mergând spre cascada Lucky, aflată în orașul cu același nume. (Citiți „Luțchi” — și nu Lachi, cum eram tentat, mereu, să spun, obișnuit cu engleza)
Evident, e frumoasă cascada; spre deosebire de TOATE celelalte obiective, aici parcarea a fost gratis (în rest, peste tot, e relativ scumpă parcarea, cam 10 euro — e adevărat, 10 euro / zi, dar nu recomand variante mai scurte ca ore! chiar dacă-ți propui să stai mai puțin, nu vei putea aproxima).
Ce nu am știut - nu am citit niciunde -- e că se poate face baie în „lacul” de la baza cascadei — erau foarte mulți localnici ce se îmbăiau acolo; dacă știam, ne luam costumele de baie și intram și noi pentru o jumătate de oră — ar fi prins foarte bine în acele zile calde de august.
Apropo de asta -- amfostacolo, în Slovacia, fix în perioada în care în Timișoara erau *minim 37 grade* (în unele zile au fost și mai mult!); acolo a fost super-plăcută vremea, 26-28-maxim 30 grade (rar); în unele zile (sau nopți) ploua, ca la munte, răcorind plăcut. Ploile au fost întotdeauna scurte -- și doar în unele zile. Sus pe vârfuri a fost însă & evident SENSIBIL mai rece, minima a fost pe Lomnicki Stit (la peste 2600 metri) = 10 grade. Luați (și) haine mai groase cu voi, dacă urcați la peste 1700-1800 metri.
După Lucky am continuat drumul spre Orava Castle. Mie mi-a plăcut, mult - e imens castelul (de fapt sunt câteva castele unul în altul acolo!), ia MINIM 1 oră — și încă pe vizitare rapidă! Mie mi-ar fi plăcut să pot sta măcar 3-4 ore pe acolo, vizitat pe îndelete, cu audio-ghid (în engleză). Sunt și tururi ghidate, însă doar în slovacă. A scris regretatul traian. leuca un review cuprinzător despre acest castel, așa că (multe) detalii puteți găsi aici: vezi impresii. Eu aș sublinia doar un aspect: spre deosebire de alte castele, vizitarea acestuia este un pic solicitantă (sunt câteva urcușuri!).
În timpul vizitei a început și o ploaie mai serioasă, ca o mică-furtună, aprox 20 minute -- însă ne-am adăpostit prin multele săli ale acestuia; am ieșit târziu (față de planificare), am mâncat și cum ora era destul de înaintată, am decis să ne mai oprim doar la Galeria Ilusia din Liptovschi Mikulas, pe drumul de întoarcere. Tare fain și aci, am stat aproximativ 40-50 minute -- ilusia.sk. Apoi drumul spre casă (60-70 min) și gata și ziua 5 - ultra-repede trece, ai vrea să aibă măcar vreo 40 ore...
[tl]
ZIUA 6 era ziua dinaintea plecării; am zis „o luăm mai lejer, să nu fim (la fel de) obosiți mâine, când plecăm” . Așa că am planificat doar o (altă) „mică tură prin Slovenski Raj” + în a doua parte a zilei vizitarea mai pe îndelete a Poprad-ului.
Pe naiba! Am stat toată ziua în Slovenski Raj, iar la întoarcere, obosiți bine! , am mers direct la hotel.
E adevărat că am ales o altă intrare (Biele Vodî / Dedinky), aflat pe cealaltă parte a Slovenski Raj față de Poprad (Slovensky Raj e IMENS, cu foarte multe variante de trasee!), iar drumul spre acea intrare a fost un pic mai lung decât anticipam (dumul e în lucru, multe semafoare), cam 70 minute față de 45 indicat de google. În plus, acolo e și un lac super-fain, de numele căruia nu am auzit în viața mea — Palcmanská Maša — dar FOARTE popular printre Sloveni din câte am văzut (un fel de Balaton al Slovenilor — cu plajă, rulote, terase etc) și de unde nu ne mai venea să plecăm! Detalii vor fi incluse în review-ul despre Slovenski Raj.
 
ZIUA 7 - drumul spre casă. Super lejer, intenționat mai lent totul (am explicat anterior de ce), am plecat pe la 11 de la hotel; după maxim 30 de km ne-am oprit să vizităm Spišský hrad (Castelul Spiss) - aprox 1 oră (detalii puteți găsi, de ex, în review-ul lui Costi: vezi impresii); apoi pe autostrăzile slovene și maghiare, pe centura Budapesta, Cenad (3 mașini în fața noastră!); am ajuns aprox la 9 seara într-o Timișoară care încă fierbea în dogoarea din acele zile de sfârșit de august.
-
Privind retrospectiv — a fost super- wow! Și nu am vizitat decât o mică, probabil minusculă parte din minunățiile oferite de natura slovacă. Și nu am apucat să vizitez nimic din minunățiile ei de sate și localități incluse în patrimoniul UNESCO... Și nici Bratislava etc șamd.
Mă voi întoarce în Slovacia. Și nu doar la anul, ci probabil și în alți ani.
Trimis de tm67bru in 11.09.23 12:03:41
- A fost prima sa vizită/vacanță în SLOVACIA
12 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tm67bru); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
12 ecouri scrise, până acum, la acest articol
OMG -- mi-a luat câteva zile să scriu acest review + să selectez poze // însă fragmentat, în pauze sau „ferestre” de la „îndeletnicirile” mele de zi cu zi...
Cum / când îi mai apuca să scriu cele 2-3 „detalieri” propuse (ca revs separate)??? ' Om vedea...
@tm67bru: Mda, eu zic să faci eforturi sa scrii mai multe articole, altfel nu iei premiu la intâlnirea AFA 2024 .
Altfel, frumoasă vacanță, scurtă dar intensă. La cât mai multe și mai dese.
@tm67bru: Chiar că wow!!! Îți înțeleg entuziasmul, pentru că și noi vara asta am schimbat macazul (a se citi "Grecia") și am virat spre tărâmuri mai... răcoroase (uneori prea răcoroase) prin inima bătrânei Europe! În principiu, un pic mai spre vest, dar vreo juma de zi am petrecut și prin Slovacia (ne-om fi intersectat/depășit pe vreo autostradă, cine știe?!). Puținul parcurs chiar așa ne-a făcut să zicem: țara asta merită o vizită separată sau, oricum, mult mai aprofundată!
Mi-ar plăcea mult să existe niște articole viitoare - continuare la cel de față! Știu că timpul este inamicul nostru Nr. 1, dar poate, totuși, găsești o cale să-l îmbunezi! ????...
Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ”
— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@tm67bru: Nu știu alții cum sunt, dar eu... vreau continuarea! Păi de la cine altcineva să aflăm care-i treaba cu Slovakia (cum își spun chiar ei)? Doar n-o să ne lași cu ochii-n soare!
” OMG -- mi-a luat câteva zile să scriu acest review + să selectez poze...
... cine zice că viața de povestaci este ușoara? ????
@tm67bru: Excelentă vacanță, daaaaaar păcat că puțin pe „repede ' nainte” ! timpul, bată-l vina! )
Cam așa se întâmplă cu noi toți, turiștii care vizităm locuri noi! Am vrea să oprim timpul în loc, să savurăm pe îndelete ce vedem și ce ne place! Mi-au plăcut mult peisajele, norii care acopereau telecabina mică, chiar dacă erați „cu capu' -n nori!
Mi-a plăcut și „Tricklandia” , (frumoase și inteligente trucuri ) și „Ilusia” ! Poza aia - cu muncitorii pe schele - cred că este de la construcția „zgârie-norilor” din Manhattan, America. (în plan îndepărtat se vede „Crysler Building” )
Munții sunt fabuloși, poate că nu atât de „wow” cum mi s-au părut Alpii sau Dolomiții văzuți în excursia „Caravanei” , totuși, cu frumusețea lor aparte!
Aștept cu interes impresii noi! Sper că - în viața asta cotidiană, destul de agitată pentru voi tinerii - să găsești un pic de timp să ne mai povestești și să ne mai arăți poze!
P. S. Ana va deveni o tânără și o femeie superbă!!!
@tm67bru: Te cunosc de mult timp dar niciodată nu te-am văzut atât de entuziasmat. Acum, dacă ţi-ai deschis adevărata faţă, treci si scrie, să vezi şi tu ce grea e viaţa de user. Doamne, ce a trecut timpul! Ana are 13 ani şi când am văzut-o prima oară era un ghemotoc. Multă sănătate familiei dar şi nouă care te citim!
@tm67bru: Despre poze. Sunt excepţionale ca încadrare, imagine, text. Foarte multe au detalieri complete, ceeace nu prea se obişnuieşte la mulţi dintre noi. De regulă scriem: Titlu, urmat de un cuvânt ca: detaliu sau interior sau... max 2-3 cuvinte pe care cu copy-paste le trecem la multe alte poze. Fără ele textul deşi complet nu ar fi spus acelaş lucru.
Nu ştiu cum ai reuşit, ce trucaje ai folosit la Tricklandia (poz. 21-40?)
Stai că nu te flatez, am şi o critică de user-pălmaş. De la 50-60 poze postate, ca privitor, începi să obosesti. Nu e cazul aici, am zis că ilustrează textul, dar în general. Chiar şi aici s-a început cu 8-9 voturi de poză, câteva cu 10 dar de la 90 în sus au rămas 6-7 ( în alte cazuri în pag 2, dacă rămân 2-3).
În P106 se vede cât de obosit eşti. Felicitări pentru anduranţă.
@tm67bru: Felicitări pentru excursia de 7 zile din Slovacia! Frumoase locuri, cascade, munți înalți, ape curgătoare, mult verde, aer curat, ce să îți mai dorești! Mi-a plăcut și Castelul Orava... Ați prins și vreme bună, ați scăpat de vremea caniculară din țară, minunat!
Foarte amanuntite informatiile si cu tot ce trebuie sa stii, numai bun de urmat ca itinerariu facut si incercat de cineva care s-a intors fericit de acolo
Din punt de vedere al sigurantei, cum sunt zonele respective?
Ursi nu au Slovacii? Ca pe la noi prin Bucegi ne-a fost teama sa mai facem drumetii...
@Adina - addcont: scuze pentru răspunsul întârziat...
”Din punt de vedere al sigurantei, cum sunt zonele respective?Ursi nu au Slovacii?
NU am văzut / nu am citit / nu am aflat de *absolut* niciun avertisment în această privință
Posibil să aibă și ei, însă în zonele mega-umblate (precum Slovenski Raj) pare extrem de puțin probabil să fie / rămână vreun urs
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Dec.2023 Un schimb de experiență de neuitat — Slovacia — scris în 20.12.23 de Sclemby din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Jul.2016 Slovacia — o destinație surprinzătoare — scris în 27.07.16 de dorin_sv* din SUCEAVA - RECOMANDĂ