Când cultul pământului naşte monştri

TIPĂREȘTE

După ziua a cincea din Sicilia, multe lucruri capătă conturul unui tablou cu tușe albastre și roșii în jurul unui cerc de foc ce ține scoica de aur intactă peste timpuri. Mergând pe străzile din Palermo și văzând așa o diversitate de oameni, graiuri, motive arhitectonice, crime abomibabile, parfumuri și multă emoție, nu poți duce un gând la bun sfârșit fără să te izbești de imaginea celei nobile și mai distrugătoare asocieri dintre oamenii care au ridicat atâtea biserici, temple și locuri de rugăciune. Oare cum le-a lăsat Dumnezeu să convețuiască sub același cer care cobora până în albastrul mărilor?

Cu patru cinci sute de ani în urmă, cuvântul „mafioso” avea conotaţii absolut pozitive, aici, în Insula Soarelui, unde pământul işi dăruia generos roadele celor aproximativ zece naţii ce îl lucrau.

Nu întâmplător, când o populaţie dobândeşte o personalitate multiplă, în mod logic, acolo se confruntă culturi cu nişte cutume diferite despre justiţie. Prin urmare, într-o primă etapă, se creează un adevărat vid de putere, cu multe consecinţe nefaste asupra propriei siguranţe. Atunci, la fel cum spuneam că s-a întîmplat în Scoţia secolului 15, prim planul este luat de cîteva persoane “oneste”, care împart dreptatea dar şi recolta de cereale, la sfârşitul toamnei.

Faţă de şefii clanurilor scoţiene, care au fost, în cele din urmă supuşi de regalitate, noii cetățeni sicilieni, numiţi „mafioso”’ şi-au mărit privilegiile familiale nu numai cu preţul unor confruntări sângeroase, dar şi cu o mare doză de arbitrar în împărţirea bunurilor. Se spune că atunci ar fi apărut proverbul: “Grăbeşte-te cu recolta dar niciodată cu datoria, fiindcă nu poţi şti ce îţi aduce ziua următoare... ”

Din sec.17, apare faimoasa omerta, care implica, alături de păstrarea tăcerii şi o supunere oarbă faţă de “capo”, liderul paramilitar al clanului. Este momentul apariţiei Bourbonilor spanioli, cu exerciţiul de ocrotire a capilor Comorei şi cu persecuţiile deja consacrate ale Inchiziţiei. Inevitabil, urmează etapa împărţirii teritoriilor şi a confruntărilor dintre clanuri Aceasta duce, în mod invariabil, la o nouă versiune a crimei, dusă până la exterminarea celor mai mici urmaşi ai familiilor implicate, care ar fi putut să-şi răzbune, la rândul lor, părinţii.

Secolele următoare consolidează, cu complicitatea smerită a bisericii catolice, dar după aceleaşi criterii de forţă, poziţia mafiei în principalele zone economice ale întregii Italii. În acest răstimp, autorităţile statului, insuficient consolidate, acceptă tacit compromisul convieţuirii cu temuta organizaţie a crimei.

Cel de-al 2-lea Război Mondial aduce o pagină pe cât de nouă, pe atît de hazlie în istoria mafiei italiene. După ce Musollini anihilează toată osătura lugubrei mafii din Italia, pregătind conştiincios raiul promis de Hitler, el îi trimite pe toţi capii locali şi centrali ai organizaţiei în spatele gratiilor. Urmează, la puţin timp, Operaţiunea Overlord a Forţelor Aliate, pornită din Africa.

Odată debarcaţi pe pămînt italian, prietenii salvatori “fac dreptate” italienilor în stil propriu: pentru început, eliberează din închisoare „disidenţii politici” ai fostului regim fascist, pentru ca apoi, să îi repună în drepturi pe funcţii administrative importante, de înalţi funcţionari, directori de bănci, primari, sau chiar poliţişti. O nebunie curată! „La vita e bella! ”... Mafioţii de toate rangurile uniți-vă!

De aici şi până la evadarea spre visul american, reîntoarcerea în ţară cu experiza drogului, rămăsese doar un singur pas. Cele mai importante instituţii ale statului, începând cu băncile şi sfîșind cu cea a primului ministru, sunt puternic infiltrate de oamenii care aveau grijă ca principalele decizii economice şi politice să fie puse în folosul noii caracatiţe ce urma să împânzească peninsula.

Cei care au îndrăznit să se opună unui balaur cu sute de capete- magistraţii Bursolini şi Falcone-au murit la datorie, dar au marcat începutul decăderii marelui cartel al crimei organizate. Ei sunt şi astăzi urmaţi de alţi eroi care aduc o undă de linişte pe deasupra muzeelor în aer liber, care sunt Italia şi Sicilia.

Ca turist, nu ai cum să nu te întrebi cum au putut convieţui frumuseţile unui paradis antic cu cele mai joase reprezentări ale speciei umane. Doar parcurgând Divina Comedie mai poţi găsi câte un răspuns... Unul ar fi că Iadul si Raiul sunt două instituţii publice atât de apropiate, încît, fără un ghid cunoscător, se pot confunda cele două porţi, cam la fel de frumos poleite cu aur.

---

VIZUALIZĂRI: 546 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI