Ziua frumuseţilor vizuale

TIPĂREȘTE

Gata cu depănarea de amintiri şi regretele că weekendul trecut a fost prea scurt şi prea plin! Îmi zic că dacă vreau să păşesc pe covorul – de orice culoare o fi el – la următoarea festivitate de premiere AFA musai să îmi turez degetele până la bătături… 😄

Iar ca o micuţă consolare, dacă nu se vor mai acorda statuete sau steluţe, măcar să nu mai prind loc abia în ultimul rând ca la Păltiniş.

Şi apropo de Păltiniş, povestind colegilor impresiile mele la cald nu am făcut altceva decât să îmi sporesc norma de lucru din moment ce şefa mi-a trasat sarcină să îi găsesc o croazieră pe fiordurile norvegiene cu plecare din Amsterdam.

Apelez şi pe această cale la cei care umblă cu vasele pe mări să mă sprijine întrucât nu am fost interesat până acum de asemenea vacanţe.

Şi găsiţi-mi una cât mai lungă să mă bucur şi eu de concediul ei, ştiind-o plecată… Plus că luna viitoare se înaintează către director propunerile de bonusuri pentru Paşti! 😊

Revenind la ale mele şi la firul sicilian, ajungem în jurul orei 17 în Castellamare del Golfo la B&B La Peppa, cazarea ce o rezervasem pentru a şasea noapte petrecută pe insulă, astfel că avem timp şi de o trecere în revistă a satului.

O plimbare pe străzile curate şi pietruite ce au înlănţuite de o parte şi de alta clădiri crem de unul sau maxim două etaje, cu bolţi arcuite prin care intri în curţi, unele dintre ele ceva mai dărăpănate.

Găsim destul de pustie zona centrală, o pereche de turişti la terasă sau o mămică ducându-şi pruncul în braţe, grăbită să ajungă acasă – probabil la vreo jucărie - pentru a scăpa de plânsetele acestuia.  

În faţa vitrinei unei patiserii nu ne putem înfrâna poftele – ce-i drept nici nu avea rost să facem eforturi suplimentare – când observăm cât de apetisanţi se prezintă tradiţionalii cannoli, patiserie siciliană formată din coji tubulare de aluat prăjit având în interior o umplutură dulce din ricotta.

Ne-am lins pe degete după ce i-am dat gata, atât au fost de buni!  

Din partea de sus a localităţii coborâm pe trotuare destul de înclinate iar după ce trecem de un gang ni se deschide privirii imaginea portului. Spre surprinderea mea nici aici, în inima oricărei aşezări ce dă spre apă, viaţa nu pare să aibă un puls mai ridicat. Cu siguranţă dimineaţă va fi un alt ritm.

Numai că la acea vreme noi vom pleca spre următoarea destinaţie, Borgo Parrini, un sătuleţ ce aduce aminte – la scară redusă - de Barcelona prin operele de artă din localitate, asemănătoare celor lui Gaudi.

Mai concret, case cu uși și ferestre colorate, sculpturi acoperite cu mozaicuri de sticlă în stilul artistului iberic și majolice care creează o atmosferă foarte spaniolă.  

O mică localitate care păstrează în acest cartier o fărâmă de culori intense, între care galbenul şi albastrul sunt preponderente, cu uliţe doar pietonale şi pline de ghivece, case cu balcoane de fier forjat până la care îşi face iedera curaj să urce.

Şi unde se păstrează încă sala de curs a vechii şcoli în a cărei bancă Pinnochio pare să răsfoiască un ceaslov sau e restaurată o gospodărie tipică locală, cu mese întinse în aşteptarea familiei la masă şi cu o scară de lemn utilă să urci spre a te odihni apoi pe baloţii de fân situaţi deasupra.

Pe pereţi sunt atârnate diverse articole ori instrumente vechi sau chiar arhaice, de la tobe până la socotitoarea pe care chiar şi eu am apucat să fac primele adunări, având-o la acea vreme în penarul de lemn şi socotind băbeşte, pe biluţe albe şi roşii, câte trec de la stânga spre dreapta.

Locul este o (de) poveste prin frumuseţea lui! Şi nu îmi rămâne decât să vi-l recomand pentru o vizită scurtă şi a observa şi voi clădirile pastelate pe ale căror pereţi sunt desenate adevărate opere artistice sau a vă trage sufletele pe băncuţe de faianţă precum cele din Parcul Guell aflat în Barcelona.

De aici, deşi drumul spre Palermo duce în mod tradiţional pe SS113 de-a lungul ţărmului mediteranean, noi am luat-o pe SS186 din dorinţa de a ajunge la Monreale cu a sa catedrală la care ai de plătit 13 euro de vrei să-i vizitezi interiorul, Capela Roano, mănăstirea, grădinile şi muzeul.

Pentru 10 euro ai intrare doar în catedrală şi mănăstire iar pentru 6 euro numai în mănăstire.  

După ce intri pe uşa imensă construită în anii 1185-1186 şi considerată drept cea mai mare uşă medievală din bronz cu două foi rămâi pironit locului.

Interiorul e magnific! Am văzut o grămadă, am admirat unele superbe, însă interiorul acesteia - cu mozaicuri aurite pentru care s-au folosit 2.200 kg aur pur – e copleşitor!

Conform ghizilor, e indicat să pleci în turul catedralei din naosul aflat pe peretele sudic al culoarului central. Credeţi că odată intrat acolo mi-am mai adus aminte de aceste recomandări? Mi-a mai stat mintea la poveţele altora?  

Sau am băgat degetul în gură apoi să îl ridic în bătaia curentului pentru a afla din ce direcţie bate?

Nuuu! Nimic din toate astea! Ci doar mi-am zgâit privirile pe toţi pereţii, cupolele şi stâlpii.

Reveniţi din uluială începem să păşim prin faţa pieselor ce alcătuiesc capodopera apoi să luăm loc pe băncuţe şi să mulţumim cuiva care, de acolo de sus, ne oferă sprijinul şi are grijă ca noi, muritorii, să apucăm a ne bucura şi aici pe pământ de asemenea creaţii.

Mi se pare că biserica e astfel construită şi decorată încât, chiar fără să vrei, privirea se ridică spre locul din care El ne priveşte (foto 14)   

Picturile ce împânzesc interiorul au fost acoperite de experţi cu un strat protector împotriva coroziunii agresive şi de înhibare a extinderii acesteia. Dacă vă vine să credeţi, oamenii ăia au un specialist care se ocupă chiar şi de întreţinerea balamalelor de lemn existente în lăcaşul de cult…

Prin coridoare extrem de strâmte ce pot provoca temeri claustrofobilor ajungem la baza acoperişului, de unde grădina mănăstirii mărginită de zidurile elegant decorate pare a fi aşezată la picioarele tale.

De aici, de sus, ochii bat spre Mediterana şi Palermo într-o parte şi către munţii înverziţi în cea opusă.

Coborâţi la nivelul solului – în interiorul aceluiaşi complex religios - oferim prilej simţurilor să perceapă calitatea exponatelor din Museo Gibelina (cu specific ţesături vechi) precum şi frumuseţea mănăstirii normande construite în a doua jumătate a secolului al XII-lea în parcul regal de vânătoare.

Odinioară aici funcţiona un organism unitar format din palatul regal, catedrală şi mănăstirea în care regele Wiliam al II-lea a primit 100 de călugări pentru a facilita creştinarea Siciliei de vest, încă musulmană.

Asocierea strânsă a mănăstirii cu palatul regal dovedeşte alianţa dintre biserică şi coroană, cele două puteri aflate de cele mai multe ori în opoziţie.

Ieşiţi pe străzile însorite ascult larma furnicarului turistic împletită cu cea a tipicului local: salutări calde strigate în gura mare, ocări adresate de pe scutere unor pietoni care zădărnicesc intenţia de grabă a celui aflat la ghidon sau târguielile comerciale.

După ziua anterioară dedicată drumeţiei am avut o alta în care ne-am aplecat spre partea artistică, în care am avut ocazia să remarcăm frumuseţea unui sătuleţ şi strălucirea unei catedrale.

Poate şi pentru că îţi oferă posibilitatea unei varietăţi de petrecere a sejurului, în care fiecare zi să fie diferită de cea anterioară, Sicilia reprezintă şi exercită o atracţie sporită spre un turist străin de termenul “sedentar” .  

---

VIZUALIZĂRI: 1315 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI