Sardinia – o destinatie de vacanță din vremea când Italia era și dorință împlinită, nu numai vis

TIPĂREȘTE

Mi s-a părut atât de minunată experiența din Sardinia, încât trebuia să vă împărtășesc și vouă bucuria și încântarea cu care am hălăduit prin acest paradis, într-o săptămână din octombrie anul trecut (mai exact un sejur de opt nopți). Vă întrebați poate de ce abia acum? Pentru că m-am înscris recent pe acest website, pentru că anul acesta pandemia ne-a restrâns opțiunile în afara granițelor și, nu în ultimul rând, pentru că Sardinia merită de fiecare dată o poveste.

Călătoria noastră a început cu un zbor cu Wizzair până la Alghero, de unde am închiriat o mașină (book-uită pe net de acasă) pentru a ajunge la cazarea noastră aflată în apropierea orașului Olbia, pe coasta de est a Sardiniei. Practic, aveam de traversat insula de la vest la est, aproximativ 140 km de drum nu chiar în linie dreaptă, căci pentru cine nu știe încă, Sardinia nu duce lipsă în interior de relief deluros și muntos. Așadar, ne-am așternut la un drum sinuos de vreo două ore, dar nu ne-a deranjat pentru că aveam suficient timp, iar vremea de octombie era excelentă.

Am ajuns cu bine la cazarea noastră și nu mica ne-a fost mirarea când am văzut câți turiști erau doritori să viziteze Sardinia în vreme de toamnă, pentru că și aici era practic extra sezon – avea să ni se confirme asta în următoarele zile.

Am început vacanța cu dreptul pentru că dimineața următoare ne-am trezit cu soare și cer senin așa că am hotărat să mergem la plajă. Ne-am suit în mașină și am apucat calea spre Costa Smeralda fiindcă citisem o mulțime pe internet despre această parte a Sardiniei, unde se spune că sunt cele mai frumoase și spectaculoase plaje și priveliști cu ape de vis, ce dau din albastru in turcoz sau în verde.

După vreo două ceasuri petrecute pe Spiaggia del Grande Pevero, care ne primise pustiită de lume, am plecat să vizităm Porto Cervo, un mic orășel construit în anii ’50-’60 de prințul Karim Aga Khan și alți investitori, cu contribuția unor arhitecți si designeri italieni și francezi care au pus în tușa lor expresia luxului și bunului gust ce cândva a făcut ca acest orășel să fie unul dintre cele mai scumpe resorturi din lume.

Porto Cervo era și el pustiu, doar cîteva cafenele și restaurante erau deschise, însă asta nu ne-a descurajat să ne plimbăm pe străduțele înguste care coborau și urcau printre clădirile în tonuri de bej-galben-roz, cu boutiquri la parter. Am trecut pe sub arcade și am intrat prin ganguri înguste, ne-am învârtit de colo-colo pe aleile pardosite cu piatră și gresie, ne-am bucurat vederea cu florile de boungavillea și nu ne mai săturam inspirând aerul acestui loc. După ce am admirat de sus bărcile și peisajul din jurul portului în care de-a lungul vremii au acostat cele mai scumpe yachturi și ambarcațiuni, am vizitat și mica biserică Stella Maris care străjuiește portul de pe malul înalt. Ne-am luat la revedere de la Porto Cervo dar i-am promis că revenim cândva cand va fi mai animat.

Despre Arhipelagul Maddalena, cu cele șapte insule ale sale, unele nelocuite, s-a mai scris pe AFA și n-aș vrea să mă repet, nici să vă plictisesc cu informații deja știute.

Vreau doar să vă spun că noi am ales să vizităm aceste locuri cu mașina și ferryboat-ul (binenînțeles) de la Palau și i-am dedicat o zi, în care am făcut plajă pe Spiaggia di Cala Spalmatore situată în nord-estul celei mai mari dintre insulele arhipelagului, adică La Maddalena, am mâncat feluri delicioase la un restaurant din apropierea portului în care acostase ferryboat-ul, apoi am vizitat insula Caprera care este legata de La Maddalena printr-un pod pe care se circulă cu mașina.

Insula Caprera este destul de sălbatică, cu drumuri umbrite de pini superbi, pe care poți da oricând nas-în-nas cu o familie de porci mistreți (probabil protejați de lege, având în vedere că insula este inclusă în patrimoniul Unesco și declarată rezervație naturală). Un lucru important de știut este că pe insula Caprera a ales să se retragă la finalul vieții cunoscutul patriot și republican, generalul Giuseppe Garibaldi, considerat unul dintre părinții patriei Italiene. Și pentru că ultima lui dorință a fost să fie înmormântat într-un loc din care” să vadă oceanul” , acest loc este insula Caprera.

Și despre minunatele plaje din Sardinia, cu nisipurile lor albe sau roz, cu apele lor limpezi și azurii de se confundă deseori cu cerul, cu siguranță ați mai citit, căci a curs multă cerneală prin penițele admiratorilor. Desigur, am fost și noi pe câteva dintre ele … și nu că ne-au plăcut, le-am adorat de-a dreptul (dacă ajungeți prin zonă, nu trebuie să ratați Cala Brandinchi sau Spiaggia Porto Istana ori Spiaggia La Cinta de la San Teodoro).

Vă povestesc doar despre Spiaggia La Cinta pe care am fost în penultima zi. De cum am ajuns am crezut că este un loc în care nu vom zăbovi mult ????. Mica parcare de pe stradă era full de mașini-rulotă, VAN-uri sau tipul SUV și grupuri de tineri sau mai puțin tineri, practicanți ai sporturilor nautice, își pregăteau echipamentele.

Am intrat pe plajă printr-o deschidere în vegetația mediteraneană, trecând un podeț de lemn și când am pășit pe nisipul alb, am rămas muți la priveliștea care ni s-a dezvăluit, de parcă intrasem într-un colț de rai dar în care exista nisip alb pământean, cer care se unea dintr-o singură mișcare cu apa de mai multe culori și noi, care venisem să vedem spectacolul.

Nu după mult timp, marea s-a populat și ea de kitesurferi și windsurferi și imaginea a devenit perfectă, ca un puzzle căruia i-ai adăugat ultima piesă. N-am mai simțit nici vântul care bătea pentru acești împătimiți, nici nisipul care te acoperea dacă te așezai la orizontală, ci am privit doar și am luat cu noi aceste imagini superbe, ca să le păstrăm în amintire și să le împărtășim și altor îndrăgostiți de frumos, de natură și de călătorii.

Am uitat să vă mai spun că ne-am reîndrăgostit de gastronomia italiană și am descoperit gustul genial al băuturii crema al caffè, cu care am și încheiat vacanța noastră la aeroport, înainte să ne îmbarcăm în avionul de întoarcere.

---

VIZUALIZĂRI: 10802 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI