Tirynt - cetatea ciclopilor

TIPĂREȘTE

Daca credeati ca ne-am hotarat sa lenevim, ei bine v-ati înselat (vedeti descrierea de la Vasta - o minune autentica")!

“Lenevia totala” a durat a doua zi doar pâna la ora 12:00, cu toata populatia de 8 români balacindu-se în apa calda, cristalina si foarte sarata.

Aflând din seara trecuta de greva transportatorilor de combustibil, am dat o fuga în Nafplio sa-mi fac plinul si am avut noroc sa gasesc la un Shell, singurul care avea benzina în tot orasul. Motorina se gasea peste tot, însa benzina începuse sa se împutineze (pe parcursul grevei situatia s-a inversat: a început sa dispara motorina iar armata chemata în sprijin de guvern a început sa alimenteze statiile cu benzina, folosind cisternele proprii).

Ispita a venit imediat: ce-ar fi ca în timpii morti (13:00 – 17:00) sa vizitam site-urile din jurul Nafplio-ului?

Cineva spunea ca, înainte de a vedea Micene, este bine sa vezi Tirynt-ul, ca sa poti face o comparatie si sa nu fi dezamagit de faptul ca Tirynt-ul este mai “mic” decât Micene. Ok, ne-am pus de acord sa facem Tirynt-ul (e la 2-3 km de Tolo), Micene (Mikines) si, daca mai este loc, Nemea. Mâine urma sa facem Epidaur-ul (Epidavros), tot într-un timp mort. Daca grevistii s-or potoli, poate vom reusim sa facem si Monemvasia. Adevarul este ca eu aveam benzina dus-întors pentru Monemvasia însa ce m-as fi facut la plecare, spre Atena? Am vorbit cu receptionera care m-a asigurat ca-mi poate procura benzina (mai greu, dar s-ar fi putut), deoarece Ministerul Turismului a solicitat tuturor proprietarilor de vile si hoteluri sa ajute turistii straini în ceea ce priveste alimentarea cu combustibil în momentul încheierii sejurului.

Pâna la urma, grevistii nu s-au potolit si chiar înainte de a pleca din Tolo, receptionera mi-a spus ca au început sa fie alimentate benzinariile din Atena si cele de pe autostrada si drumurile principale, deci sa stau linistit, ca voi gasi.

Cei care au citit cartile lui Erik Von Daniken, au aflat cu siguranta de “cetatea ciclopilor”, Tirynt, cetatea care l-a impresionat atât de mult pe hotelierul elvetian. In Terra – Planeta Vietii, dar si în cartea Amintiri Despre Viitor, Daniken ridica problema unor monumente care nu se încadreaza în cronologia si istoria clasica, neputând fi realizate nici cu tehnologia de astazi.

Deoarece nu era zi sa nu vedem Tirynt-ul macar o data, în du-te-vino-ul nostru Nafplio-Tolo, abia când am intrat în site si ne-am apropiat de zidurile cetatii am amutit dintr-odata, dându-ne seama ca tiryntenii se aparau împotriva a ceva sau cuiva urias…

Eu am 1.83 înaltime si la vederea blocurilor imense de piatra mi s-a parut ca sunt miiiiiiic, mic de tot. De multe ori mi-era ciuda ca nu sunt mai scund de înaltime si ma lasam în jos, ca sa fotografiez mai “veridic”, altfel aratând fotografiile de la nivelul solului, altfel aratând cele de la înaltimea celor 1.83 m ai mei.

Pe dealul stâncos, cu o lungime de 300 de metri si aflat la 25-30 m deasupra solului, închipuiti-va niste blocuri de piatra cu laturile de 2-3 metri, patrate, dreptunghiulare, triunghiulare sau alte forme neregulate, asezate atât de bine unele într-altele încât nu poti sa bagi lama de cutit între ele. Bine, exagerez un pic, ca sa para mai misterios, însa nu-mi dau seama cum naiba au reusit tyrint-enii sau cine or fi fost ei sa aranjeze aceste blocuri neregulate în asa fel încât zidurile enorme de jur-împrejurul cetatii sa para perfect drepte si perfect dreptungiulare (vedeti pozele). Zidurile pe care le vedem astazi au în jur de 7 metri înaltime, fata de 9-10 metri cât aveau în timpurile când cetatea se afla în plina glorie.

In timp ce Homer descria cetatea ca fiind foarte bine conservata, Pausanias, dezolat de prabusirea zidurilor, scria în secolul 2 d. Hr. ca doi magari n-au reusit sa mute cea mai mica piatra gasita acolo.

Constructia zidurilor îi este atribuita lui Proetus, fratele regelui din Argos, Acrisius. Conform legendei, Proetus, împreuna cu oamenii locului a ocupat si fortificat Tirynt-ul, sub supravegherea atenta a ciclopilor.

Apoi mai afli ca Tirynt-ul era un ditamai orasul, cu case si palat regal si, dintr-un anumit punct de vedere, ca era cel mai vechi “oras” din Grecia. Curios este faptul ca, la începutul epocii clasice grecesti, atât Micene cât si Tirynt-ul decazusera foarte mult, însa în razboaiele contra persilor au putut sa-si permita trimiterea a 400 de luptatori în batalia de la Plataea. In jurul cetatii nu se vede nicio urma de locuire. Locuitorii vietuiau în orasul-cetate-stat, lung de 300 de metri.

Peste câteva sute de ani, în anul 468 î. Chr. , Argos-ul, alt oras-cetate-stat lesinat dupa putere, a cucerit atât Micene cât si Tirynt, dominând întreaga regiune si populându-si cetatea cu locuitorii celor doua cetati distruse. Ba mai mult, Argos-ul, în grandomania sa, a reusit, încet-încet, sa mute jocurile de la Nemea catre propriul stadion, Nemea cazând ulterior în uitare. Daca n-ati auzit de Argos, vedeti noul film Clash of the Titans – Cocnirea Titanilor, o parte din actiunea acestui film desfâsurându-se la Argos, unde s-a încercat o reconstituire a cetatii pe computer.

Citindu-l pe Homer, Heinrich Schliemann s-a încapatânat sa creada în veridicitatea celor spuse de poet si n-a avut altceva mai bun de facut decât sa rascoleasca conceptiile istoriei recente si pe autorii ei împietriti în idei conservatoare. Asa ca si-a facut omul niste calcule, a facut niste masuratori, apoi a ochit doua dealuri, s-a pus omul pe sapat si a scos la iveala ce credeti?

Ia cititi bine: TROIA si MICENE.

Si câte “dealuri” or mai fi ramas de decopertat…

Apoi a facut sapaturi si la Tyrint (fiind cât pe ce sa-l faca praf si pulbere, disperat sa caute o comoara asemanatoare celei de la Micene), acesta fiind cu 800 de ani mai vechi decât Micene, presupunându-se ca începuturile sale ar fi prin anul 2000 î. Chr. , zidurile pe care le puteam vedea astazi, datând de prin 1400 î. Chr. (zona din interiorul palatului fiind locuita pâna în sec. al 8-lea d. Chr.).

Copil fiind, devoram pur si simplu Legendele lui Alexandru Mitru si cartea rusului A. N. Kun, referitoare la mitologia Greciei. Acum vedeam, pe viu, imaginatia pe care mi-o creasem în copilarie, îi vedeam pe eroii greci agitându-se pe zidurile imense, ziduri considerate de greci ca fiind opera ciclopilor (la Micene, totusi, bucatile de piatra erau mai mici ca dimensiuni). Apropo, la cladirea reconstituita de americani de la Atena, la poalele Acropolelui, am vazut un scut spartan imens, cred ca avea 1.5 m si o greutate de cel putin 20 kg… Grecii din vechime ori erau scunzi si musculosi, ori erau înalti de peste 2 m si foarte atletici. Istoricii afirma ca erau scunzi si musculosi.

Oriunde ma duceam în site, vedeam inscriptii cu interdictia turistilor de a coborî anumite scari, de a intra în anumite subterane, inscriptii de tipul “Pentru protejarea turistilor, datorita caderilor de pietre, este interzisa patrunderea în acest tunel – încapere - zona”. Citisem ca Tirynt-ul este strabatut de canale subterane, care duc, pe sub pamânt, pâna la râurile din apropiere; ca sub Tirynt se afla încaperi subterane, tunele “ciclopice” (asa le-au numit istoricii), magazii de grâne, atât de necesare în cazul unui asediu si ma simteam într-un fel frustat de faptul ca nu le puteam vedea. Peste tot domina impresia de masivitate: ziduri masive, scari masive, încaperi masive. Exista si o “Poarta a Leilor”, dar aceasta nu s-a pastrat, asa cum s-a pastrat cea de la Micene.

Palatul regal, ca si cel de la Micene sau cel de Pylos, aveau ca element comun “megaron”-ul, o sala centrala principala, din care se intra într-o curte (am pus o poza cu megaron-ul de la Pylos - reconstituire).

De multe ori mi-era ciuda ca aparatul foto nu reda mai bine realitatea si-mi venea sa iau portiunea pe care o fotografiam si s-o translatez aici, în România, ca sa fiu crezut pe cuvânt si sa nu fiu acuzat ca fabulez. Apoi mi-a dat seama ca prin relatarile mele si a altor persoane care au cutreierat Peloponez-ul, voi deschide pofta de vizitare a altor români care s-au saturat de Halkidiki sau Paralia Katerini sau Olympic Beach (scuze pentru cei care se simt ofensati) si vor sa vada si altceva, intrând “mai adânc” în teritoriu.

Sunt foarte multe de spus despre Tirynt, însa ma lungesc plictisitor de mult. Am cercetat cetatea cam o ora, apoi am plecat în directia Micene, deoarece acolo aveam mult mai mult de vizitat. A bientot!

---

VIZUALIZĂRI: 3336 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI