Biserica Agia Theodora din Vasta, miracol divin și minune a naturii

TIPĂREȘTE

Prin vară, finul nostru, aflând că aveam să ajungem în septembrie în Peloponez, mi-a trimis pe WhatsApp un filmuleț cu biserica Agia Theodora. Imaginile erau însoțite de comentarii care mi-au stârnit curiozitatea. Am salvat locul pe hartă și mi-am propus să-l vizităm în drum spre Nafplio.

Ușor de zis, greu de făcut!

Mă documentasem puțin înaintea plecării și aflasem că biserica se află în prefectura Arcadia, la granița cu Messenia, în apropierea unui sat pe nume Vasta, la care se ajunge din Megalopolis. Harta îmi arăta munți și drumuri întortocheate, așa încât, pentru a scăpa de griji, am pus în funcțiune GPS-ul.

De la Pensiunea Vias din Vigklafia, gazda noastră pentru o noapte vezi impresii, GPS-ul ne-a dus înapoi în orășelul Skala, și de aici în nord până la E961. Am trecut prin Sparti (antica Sparta), după care am purces pe E71 și am făcut joncțiunea cu E65 în dreptul localității Gefyra, de unde o șosea secundară dar bine semnalizată ne-a scos mintenaș la Megalopolis. În total vreo 170 km, în mare parte făcuți pe drumuri foarte bune.

Din Megalopolis până la Vasta sunt 21,4 km, sau așa zice Google, iar din Vasta (prin care nu se trece, de fapt, fiind puțin în afara șoselei) până la Agia Theodora încă vreo 7-8. Una peste alta, Megalopolis-Agia Theodora, cca. 30 km, pe care i-am parcurs în mai mult de o oră!

În Megalopolis GPS-ul a dat-o în bară: totul a pornit, bineînțeles, de la o stradă cu sens unic, și de aici ba la dreapta, ba la stânga, ba înainte... cert e că ne-am trezit afară din oraș, pe un drum de pământ care se înfunda. Am închis gura GPS-ului și mi-am asumat eu rolul. Am întors mașina, am aruncat în trecere o privire spre teatrul antic și o centrală termoelectrică, apoi am luat-o spre vest.

Și a început calvarul: știam eu că biserica e în creierii munților, la o altitudine de 850 m, dar nu citisem că drumul e atât de greu, cu viraje peste viraje, pante amețitoare, drum îngust și fără parapete, însă pustiu din fericire. De ce era pustiu aveam să aflu mai târziu: pentru că toată lumea alesese calea mai ușoară, cea pe care aveam să o dibuim și noi, dar abia la întoarcere.

Până în satul Gortyna, cale de vreo 15 km, stau ca pe ace. Traversăm, în fine, și ultimul sat - Isari, unde reușesc să fac o poză panoramică frumoasă, dar din mașină, căci n-ai cum să oprești. Drumul continuă să urce în serpentine foarte strânse, de-mi blestem zilele, și iată și un indicator: singurul! Am ajuns!

Ca să termin cu epopeea drumului, că și așa m-am lungit prea mult, la întoarcere ne-am luat după alte mașini și de la Gortyna am coborât spre sud-est pe Epar. Od. Megalopolis-Vasta, un drum lat și bun care ne-a scos, prin niște păduri arse, drept în E65 într-o stație de taxare marcată pe hartă drept tolls Veligosti. Acesta este drumul pe care vi-l recomand, n-aveți ce căuta în Megalopolis!

E posibil ca acolo, la acel punct de taxare și ieșire de pe șoseaua principală, să existe și un indicator spre Vasta și Agia Theodora; noi am intrat pe E65 dincolo de el iar la întoarcere nu am zărit așa ceva. Oricum, m-am convins încă o dată că grecii mai au mult de lucrat la semnalizări, mai ales la cele ale unor obiective importante.

Se făcuse deja ora 1, deși eram înconjurați de pădure era foarte cald, și ce să vezi, surpriza surprizelor: în parcarea de pământ buluc de mașini, de am găsit cu greutate un locșor pentru Logan! Rămân siderată: toate informațiile mele descriau o zonă izolată și pustie, și când colo am dat peste puhoi de lume. Clar, ceva se întâmpla, și mai târziu, scotocind pe net (în apropierea bisericii nu am avut semnal), bănuielile mi-au fost confirmate: nimerisem taman pe 11 septembrie, când se sărbătorește hramul bisericii...

Bun, acum că am ajuns, hai să vedem mai întâi cine a fost Sfânta Theodora din Vasta.

A trăit în secolul al X-lea. Era o fecioară cuminte și evlavioasă, iar când bandiții i-au atacat satul, a dorit să-l apere, așa că s-a îmbrăcat cu haine bărbătești și a pornit la luptă. A fost rănită grav și nu a supraviețuit, însă cu ultimele puteri s-a rugat Domnului ca trupul să-i fie biserică, părul copaci iar sângele izvor. Și dorința i-a fost îndeplinită.

Pe locul mormântului ei sătenii au ridicat o biserică în stil bizantin, probabil în veacul al XI-lea, sub care a prins să curgă o apă, iar în timp prin acoperișul clădirii au început să crească pomi. În total sunt 17 stejari și arțari (vârsta Theodorei la data morții) de peste 20 m înălțime și alți câțiva copaci mai mici, dar în interior se vede o singură rădăcină care traversează un perete lateral și iese deasupra ușii, într-o despicătură unde a fost așezată o mică cruce.

Se estimează că pomii ar cântări în jur de 9 tone și este un miracol că bisericuța de piatră, de numai 6 x 3 m, a putut suporta timp de aproape o mie de ani o asemenea greutate, acoperișul fiind subțire și neexistând niciun fel de întărituri.

În 2003 specialiștii de la Universitatea din Patras au publicat rezultatele unui studiu geofizic făcut cu ajutorul unui georadar de înaltă frecvență și al unui tomograf electric, scopul fiind acela de a descoperi direcția rădăcinilor copacilor în vederea restaurării în condiții sigure a micii capele. S-a observat că rădăcinile subțiri ca firul de păr și-au croit drum prin spațiile/crăpăturile mici din zidărie de sus până în pământ, de unde își trag apa necesară din izvor, formând o rețea care ranforsează clădirea din punct de vedere static, balansând greutatea acoperișului dar distrugând totodată pereții, supuși unei presiuni constante. În urma acestor descoperiri s-a putut interveni la consolidarea zidului sudic, mai vulnerabil.

Analizele au dus și la concluzia că modul în care rădăcinile au crescut și faptul că acoperișul și biserica au rezistat fără intervenții timp de secole sunt unice în lume și practic de neexplicat.

Pentru credincioși acesta este un miracol divin care atrage an de an pelerini. Până în 1956 sfânta fecioară martiră Theodora din Vasta se sărbătorea în Marțea Luminată din Săptămâna Paștelui, după care s-a decis mutarea zilei pe 11 septembrie, când e cinstită o altă Theodora, cea din Alexandria. Și poate de la coincidența de nume vine confuzia dintre cele două, pe care am regăsit-o pe mai multe site-uri. Totuși poveștile celor două diferă; pe cea a Theodorei din Alexandria o puteți citi aici: oca.org/saints/lives/2019 ... a-of-alexandria.

Pe scurt, Theodora din Alexandria trăia în armonie cu soțul ei până ce Diavolul a ispitit-o și a comis adulter, atrasă fiind de vorbele meșteșugite ale unui bogătaș. Oripilată de gestul ei, a vrut să-și ispășească păcatul și și-a părăsit casa, iar pentru a nu fi găsită de soț, s-a deghizat în bărbat și s-a călugărit. Într-un pelerinaj la o altă mănăstire a cunoscut-o pe fiica egumenului, care s-a îndrăgostit de „el” și a încercat să-l seducă. Theodora a refuzat-o iar fata s-a încurcat cu un alt bărbat, cu care a rămas însărcinată, și a acuzat-o pe Theodora că e tatăl copilului. Theodora a fost alungată de la mănăstire și copilul i-a fost dat spre îngrijire. A fost reprimită după câțiva ani, când faptele ei bune au trezit simpatia starețului, și a continuat să se ocupe de creșterea copilului și de oamenii bolnavi, trăind ca bărbat până la sfârșitul vieții. Abia când a fost dezbrăcată pentru a fi înveșmântată în haine curate în vederea înmormântării s-a descoperit că era femeie.

Revenind la Theodora din Vasta, nu numai biserica, ci și alte locuri din împrejurimi sunt considerate adevărate mistere.

Primul din aceste mistere ar fi originea celor trei statuete, expuse acum la Muzeul de Arheologie din Sparta, descoperite în grotele în mare parte neexplorate din imediata apropiere. Al doilea mister este legat de urma unui picior, perfect vizibilă pe o stâncă din calcar și atribuită de o legendă generalului Theodoros Kolokotronis (1770-1843), unul dintre eroii Războiul de Independență. Localnicii susțin că oamenii lui Kolokotronis ar fi folosit locul ca punct de observație și într-o zi, când descăleca, generalul ar fi lăsat această urmă în piatră. În fine, al treilea mister se referă la izvorul lui Apollo, unde zeul ar fi obișnuit să se scalde, templul său aflându-se de cealaltă parte a muntelui vezi impresii. După moartea Theodorei, izvorul și-ar fi schimbat cursul pentru a trece pe sub biserică.

Am traversat micul pod de piatră de peste izvor și am coborât câțiva pași până pe malul său. Apa era rece ca gheața și se spune că ar avea puteri vindecătoare. Am dat ocol bisericii, dar fără a putea să număr cei 17 copaci, care par să se fi împreunat. Senzația e una foarte stranie: ai sentimentul că bisericuța ridicată de mâna omului s-a contopit cu pomii și formează o singură ființă.

În interiorul capelei este o singură încăpere în care s-au păstrat niște fragmente de fresce înfățișând chipuri de sfinți. Sunt într-o stare avansată de degradare, prea mult nu poți distinge. Micul altar este o adăugire recentă, la fel și cele câteva icoane pictate pe lemn care îl împodobesc.

E lume multă, se stă la coadă pentru a intra și înăuntru nu am putut zăbovi decât câteva zeci de secunde. Abia când am transferat pozele (destul de neclare) din telefon pe laptop am observat că deasupra unui mic panou cu avertismente de bună purtate în greacă și engleză era prinsă o coală A4 cu un text, probabil similar în conținut, în limba română scris de mână.

Pe esplanada din fața capelei s-au amenajat două magazine cu obiecte bisericești. Nu știu dacă sunt deschise tot timpul anului, dar acum da, și vânzările se făceau la geam din cauza pandemiei. Cât timp Adrian a stat la coadă pentru a cumpăra lumânări și o icoană, m-am așezat pe gardul scund din piatră pentru a face alte poze. Am fost uimită să aud slujba la difuzor; credeam că fiind hramul bisericii, slujba trebuia să fie ținută de un sobor de preoți. În fine, asta e: n-am reușit să înțeleg cum funcționează treburile în rândurile Bisericii Ortodoxe Grecești.

Mai am parte și de o altă surpriză: de partea cealaltă a drumului de pământ care se termină în fața bisericii a fost amenajată o grădină despre care nu citisem nimic. Nu pare totuși a fi de dată foarte recentă, prea sunt mari tufișurile. Scări din piatră coboară spre ea și mici alei înconjoară rondurile de flori. Mulți copaci, multă verdeață și o cafenea cu mese înăuntru și bănci mari din lemn afară.

Ne așezăm și noi la una ca să bem un suc și între timp remarc grupurile de rromi care au monopolizat o mare parte din locuri: sunt veniți cu familiile și mă întreb dacă Sfânta Theodora din Vasta are o semnificație aparte pentru ei. Nu reușesc să aflu informații de pe internet, așa că rămân cu nedumerirea mea.

Rromii sunt puși pe distracție: practic, au venit la picnic. Foarte bine, dar de ce sunt atâtea hârtii și peturi aruncate pe jos? Nu le fac vină numai lor; presupun că nu numai ei le-au azvârlit, și măcar în ziua aceasta a hramului bisericii organizatorii ar fi trebuit să anticipeze fluxul mare de vizitatori și să aducă mai multe containere de gunoaie.

La vederea acestei mizerii simt un gust amar, însă încerc din greu să îl ignor și să mă concentrez pe scopul propriu-zis al vizitei. În ciuda aglomerației care m-a împiedicat să mă reculeg, vreau ca pe retină să-mi rămână imaginea unei capele unice în stranietatea sa, un loc în care minunea dumnezeiască a împlinirii dorinței unei fecioare a dus la apariția unei alte minuni, de data aceasta una naturală.

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 1984 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI