Pe țărmurile vestice ale Peloponezului. Partea I

TIPĂREȘTE

Am făcut cunoștință cu Peninsula Peloponez vezi impresii, acum a venit momentul să „livrez” ce am promis: prezentarea zonei sale de vest. Ne vom prelinge așadar de la nord la sud pe țărmul Mării Ionice rulând pe E55, o șosea bună și pustie în luna septembrie a anului pandemic 2021.

Coborând de pe podul Rio-Antirrio, vom străbate primii kilometri pe centura impecabilă a orașului Patras, cea mai mare aglomerație urbană din Peloponez. De data asta l-am ocolit, atât din lipsă de timp, cât mai ales pentru că îmi aminteam că în circuitul făcut în 1991 l-am vizitat, cam pe fugă, ce-i drept, pentru că trebuia să prindem feribotul, și ne fusese extrem de greu să găsim o parcare.

Patras mi s-a părut atunci un oraș nou și foarte aglomerat. Am reușit totuși să vedem Catedrala Sfântului Andrei (tradiția creștină spune că aici ar fi fost locul martiriului sfântului), considerată cea mai mare biserică ortodoxă din Grecia și a treia ca mărime construită în stil bizantin din Balcani, după Catedrala Sfântul Sava din Belgrad și Catedrala Alexander Nevski din Sofia.

Înțeleg că se lucrează la transformarea tronsonului Patras-Pyrgos (95 km) în autostradă, va fi o prelungire a A5, dar chiar și așa cum se prezintă acum, E55 e absolut OK.

Să ne continuăm așadar deplasarea.

În dreptul satului Lechaina vom părăsi șoseaua principală și ne vom abate un pic din drum pentru un prim contact adevărat cu marea. Ne strecurăm printre livezi de măslini și în zare apare o construcție impunătoare: Castelul Chlemoutsi.

Alte câteva serpentine și iată-ne în satul Kastro, al cărui nume înseamnă chiar „castel” (câtă lipsă de imaginație! ????). E tare simpatic satul, dar indicatorul amplasat în piața principală (cea cu monumentul eroilor în mijloc, așa cum îi stă bine oricărui scuar), și aia înghesuită ca vai de lume, ne semnalizează un urcuș abrupt printre niște case a căror tencuială scapă totuși intactă mulțumită abilităților de șofer ale lui Adrian. ????

Consortul mormăie ceva legat de un personaj malefic și înțărcat copiii ???? iar eu mă fac că n-aud. Noroc că n-avem mult de rulat pe străduțele înguste; cât ai clipi din ochi, ajungem sus și lăsăm mașina în umbra castelului.

Oh, ce splendoare! Ce peisaj de vis! ????⛵

În prim-plan un copac falnic, în plan secund satul, și în depărtare marea sclipind în nuanțe superbe de albastru. Iar de partea cealaltă, castelul impresionant de mare și bine conservat, în vârful căruia flutură steagul Greciei.

Ne aflăm în fața uneia dintre cele mai impresionante fortărețe medievale din Peloponez, ridicată în jurul anului 1220 de către franci pe o poziție strategică înaltă, în apropierea portului antic Glarentza (actualul Killini). E o construcție hexagonală de ziduri masive în jurul unei curții interioare din care se răsfiră coridoare ce duc la săli de întruniri, camere private, depozite, arsenal etc. Nu-i de mirare că după alungarea francilor a rămas să-i slujească pe noii ocupanți, fie ei bizantini, venețieni sau otomani. Iar astăzi aici se organizează vara diverse spectacole.

Între timp s-a făcut însă foarte cald și e trecut de 14:30; noi când facem o baie? Un bob zăbavă, că doară marea e colea, la doi pași.

Renunț cu regret la Kyllini/Killinis, port de îmbarcare spre Zakynthios și Kefalonia, care figura pe lista mea de must see, și o luăm spre sud, nu spre nord. Facem o primă încercare la Loutra Killinis, despre care citisem că este una dintre cele mai frumoase plaje din prefectura Ilia. Trecem pe lângă un water park și un pavilion de băi termale („loutra” înseamnă „băi” ) care degajă un puternic miros de sulf, și urmăm indicatorul „Beach” , care ne duce spre o mică parcare pietruită dincolo de care se înalță niște dune de nisip.

Am nimerit pe o porțiune de plajă neamenajată (există și din cele amenajate, din câte am văzut pe net), cu nisip atât de gros, încât piciorul se afundă în el până la glezne. E plină de tufișuri de scaieți și mărginită de cedri, eucalipți și pini cu parfumuri îmbătătoare. Întinderea e vastă, sunt și câțiva amatori de solitudine vârâți sub umbrele, la adăpost de soarele necruțător, priveliștea are ceva exotic în ea, valurile par îmbietoare, dar nu e genul nostru de plajă: în ultimii ani, din cauza articulațiilor scârțâitoare, am ajuns să preferăm șezlongurile. Deh, bătrânețea!

Bun, nu-i nimic, la 1-2 km distanță dăm lovitura: Paralia Arkoudi este exact pe gustul nostru. Satul Arkoudi e drăguț și cochet, dar n-avem timp de el: ne repezim direct spre plajă. Spre bucuria noastră, găsim loc de parcare în imediata vecinătate a barului/cafenea Thalassa, așa că vom putea să ne și hidratăm. Așa cum vă spuneam în reviewul anterior, șezlongurile și umbrela nu se plătesc separat, dar trebuie să faci o consumație. Zis și făcut! Două halbe de bere mari plus un frappe - 11 euro, și primim on the house un castronel cu ronțăieli și o sticlă mică de apă plată.

Spre deosebire de Loutra Killinis, Arkoudi nu se întinde pe o suprafață mare, motivul fiind acela că e așezată într-un golfuleț. Prin urmare, marea e foarte calmă, intrarea în apă e lină, plaja e de nisip fără pietricele, șezlongurile au saltele și - cireașa de pe tort - am parte și de niște imagini haioase pe care mă grăbesc să le fotografiez: câteva vile-pensiuni au fost ridicate chiar în buza apei și la ele văd că se poate accede pe niște trepte direct din mare!

Ce-mi place! ????

Remarc și dotările obișnuite: cabine de schimb, dușuri, post de salvamar, dar și o plasă de volei. După două băi prelungite și o ultimă bezea adresată iubiților mei palmieri, este momentul să plecăm spre locul de cazare. Prima întâlnire cu Marea Ionică s-a dovedit a fi un real succes.

În drum trecem prin Gastouni, un sat mai măricel, după care reveim pe E55 și ne îndreptăm către Pyrgos, capitala prefecturii Ilia. Șoseaua trece drept prin mijlocul său, ocazie cu care constat că orașul nu merită prea mare atenție, așa că ne continuăm drumul.

Și după încă vreo 30 km ajungem la Zacharo, loc de popas pentru patru nopți. Motiv pentru care voi zăbovi și eu nițel mai mult asupra lui.

L-am ales din mai multe rațiuni: 1) satul ca atare e ceva mai răsărit și are supermarketuri și pescărie! ????; 2) se află la numai 28 km de Olympia; 3) studioul închiriat era la 50 m de plajă.

Mare lucru despre sat ca atare n-ar fi de zis, decât că, autogospodărindu-ne, așa cum facem de obicei în Grecia, ne-a servit de minune ca bază de aprovizionare la prețuri rezonabile, atât la băcănie, cât mai ales la capitolul pește: tsipoura 8,7 euro/kg, levrek 9,5 euro. Într-o seară am luat cina la o tavernă - detalii într-un alt review. Ce ar fi însă de menționat este că, la fel ca multe alte plaje din vestul Peloponezului, și aceasta se află la oarece distanță (vreo 2 km) de satul propriu-zis, întins de-a lungul șoselei E55.

În jurul plajei a răsărit cu timpul ceea ce s-ar putea numi „un al doilea sat Zacharo” , destinat exclusiv turiștilor: aici, totuși, spre deosebire de alte locuri similare ca așezare, n-am văzut decât hotelașe și pensiuni, nu și taverne și magazine - acestea se găsesc în satul principal, ca să zic așa.

În fine, pentru noi, având mașină, n-a fost o problemă: ori de câte ori am avut nevoie să cumpărăm ceva, dădeam o fugă și se rezolva.

Plaja din Zacharo e foarte diferită de Paralia Arkoudi: e lungă și dreaptă, neadăpostită de vânt și cu intrare relativ bruscă în mare. Nisipul e ceva mai închis la culoare și grosier, dar nu într-atât încât să deranjeze tălpile fine și să necesite purtarea de încălțări speciale. Există porțiuni amenajate, dar în cea mai mare parte plaja e la liber. Sunt cabine de schimb și dușuri, un minimarket amărât chiar la intrarea pe plajă, dar și o terasă-cafenea cu muzică plăcută de unde eram serviți la șezlong. O halbă mică de bere Alpha costa 2,50 euro, la fel și frappeul meu. V-am spus eu că în Peloponez ne-am simțit tratați regește: am beneficiat de șezlonguri și umbrelă și ne-am hidratat corespunzărtor, totul cu numai 5 euro! ????

Un lucru care mi-a plăcut mult la Zacharo a fost faleza cu bănci și pomișori plantați recent (dar care vor crește cu siguranță în câțiva ani), de pe care am admirat asfințitul. Și încă ceva: de partea cealaltă a șoselei, ascunse de o lizieră, se află niște izvoare termale și Lacul Kaiafas.

În ziua în care am părăsit Zacharo către următorul loc de cazare - orașul Pylos - am făcut câteva opriri pentru a vedea alte plaje. La toate se ajunge urmând indicatoarele de pe șosea. Am constatat astfel că între Zacharo și Kyparissia, cale de 26 km, țărmul e drept și că plajele se succed aproape neîntrerupt iar caracteristicile lor sunt aproape invariabil aceleași. Așa încât puteți poposi la oricare din ele și veți găsi cel mai probabil nisip grosier (dar nu și pietre), valuri dacă e agitație pe mare, precum și zone bine amenajate cu toate cele necesare.

La Giannitsochori Beach se ajunge din satul cu același nume. Am trecut de un camping (repet, în Peloponez am văzut multe asemenea spații de cazare), pe lângă un șir frumos de palmieri, și am ajuns într-o parcare betonată uriașă și...complet goală. La fel de goală era și plaja dotată cu absolut toate facilitățile. Nu-mi explic

La Sani Beach, la care se ajunge din satul Memi străbătând o livadă de măslini, am dat de un loc amenajat mai fițos, cu fotolii, șezlonguri cu saltele și un bar dichisit unde am consumat câte un frappe și o granita (2,50 euro fiecare) în tovărășia unor localnici.

Peisajul s-a schimbat la Kyparissia, un orășel cu cca. 5.000 de locuitori așezat în golful cu același nume unde am citit că obișnuiesc să cuibărească broaștele țestoase de mare caretta caretta, o mai veche cunoștință de-a mea, dar doar din citite, nu și pe văzute, din păcate... ????

Orașul se întinde până sus pe deal, acolo aflându-se zona sa veche și castelul care pe vremuri se chema Arcadia, numele localității în perioada medievală. Spre el urcăm și noi pe niște străzi pietruite și înguste. Castelul a fost construit de bizantini și refăcut aproape în totalitate de către franci în secolul al XIII-lea, însă din cele patru bastioane ale sale nu s-a păstrat decât unul, Ioustinianos, după numele marelui împărat bizantin. Datorită poziției dominante asupra împrejurimilor a fost folosit de bizantini, de franci iar din 1460 de turci ca fort de apărare împotriva armatelor dușmane și a piraților.

În fața intrării se află o statuie și un pom uriaș, cu diametrul de 1 m. Este „platanul din Arcadia” , imortalizat într-un cântec popular ce relatează povestea tragică a doi iubiți spânzurați de platan după ce fata a refuzat avansurile agăi din Arcadia, conducătorul otoman local.

Ne luăm răgazul de a bea apă din fântână și de a admira panorama minunată a orașului ce se deschide de pe treptele unei case aproape lipită de castel, după care coborâm în zona nouă a Kyparissiei, înțesată de taverne, cafenele și magazine. Plaja se află în capătul opus față de castel și, așa cum ne așteptam, e dotată cu tot ce trebuie. Bem și aici un frappe și un suc (tot 2,50 euro fiecare), facem și o băiță - intrarea e cam bruscă, dar fără pietre - și ne declarăm satisfăcuți.

Concluzia mea? Kyparissia este un loc bun pentru un sejur de câteva zile: are o plajă drăguță, cu faleză mărginită de palmieri, una bucată castel pitoresc amplasat și ceva posibilități de distracție. Aviz amatorilor!

Începând de la Kyparissia țărmul devine mai dantelat și plajele mai ascunse îndărătul unor formațiuni stâncoase.

Trecem prin Filiatra, un sat mai mărișor, și urmăm indicatorul spre Lagkouvardos, o plajă cu nisip fin, evident bine dotată, și cunoscută mai ales iubitorilor de windsurfing datorită frecvenței valurilor și totodată lipsei curenților de mare periculoși. Are doi km lungime și este așezată într-un golf încadrat de stânci și mărginit de pini. Cea mai apropiată localitate este Gargaliani, un sat aflat la 7 km, deci e o plajă ceva mai izolată.

Intrarea e prea bruscă în mare și valurile prea mari pentru niște înotători mediocri, așa ca noi????, drept care pornim la drum, și pentru încă o baie ne oprim la Vromoneri Beach, o plăjuță proptită într-un golfuleț - scuzați diminutivele, dar totul aici este de dimensiuni liliputane????. Poți cuprinde dintr-o singură privire atât plaja, care nu are mai mult de 10 m lățime, cât și stâncile ce o flanchează, iar în apa minunat de limpede, în degradeuri albăstrii-verzui, stau ancorate câteva bărci. Genul de priveliște după care mă dau în vânt! ❤️

Îmi pun încălțările speciale, căci la intrarea în apă sunt vreo trei metri cu pietre dintr-acelea mari și alunecoase, apoi mă las pe spate ca să privesc în tihnă cerul. Lângă noi pe plajă sunt două cupluri de italieni. Ei, poftim, ce or fi căutând aici, la... în praznic?!! ????

Însă marea surpriză vine odată cu comanda de sucuri: suntem serviți de o româncuță de-a noastră! Se bucură, draga de ea, că are cu cine schimba o vorbă în limba maternă, iar noi îi dăm apă la moară: o întrebăm de unde e (din Râmnicu Sărat), de cât timp e în Grecia (de șapte ani), dacă e căsătorită (da, cu un grec - el adus-o aici, locuiesc într-un sat aflat la vreo 10 km). Una-alta și timpul trece, e ora trei și trebuie s-o luăm din loc. Ne așteaptă Pylos!

Dar despre plaje și locurile din împrejurimile sale, în reviewul următor!

Până atunci, puteți arunca o privire fotografiilor postate și/sau filmulețului atașat.

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 1934 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI