Madrid, un oraș monumental

TIPĂREȘTE

Am vizitat prima oară Madridul în vara anului 2015 și am revenit apoi în vara lui 2016, impresionați de mareția acestuia; ambele excursii au avut loc la sfârșit de iunie. Am pornit în vizitarea acestei mari capitale din gara Atocha, cea mai mare gară din Madrid. Gara din Madrid este ea în sine un obiectiv turistic (am remarcat acest aspect și în cazul altor orașe din Spania). Mai mult, e un obiectiv gratuit și foarte impresionant, deci nu-l ratați. Astfel, în interiorul gării se găsește o adevărată gradină botanică cu palmieri imenși, plante tropicale, cu lacuri artificiale populate cu simpatice broscuțe țestoase. La etaj se află accesul la peroanele de unde pleacă trenurile de mare viteză, celebrele AVE. Accesul la aceste peroane se face ca la aeroport, bagajele trec prin detectoare cu raze X, iar pasagerii prin porți cu detectoare de metale, exact ca la îmbarcarea în avion.

O observație importantă: la Atocha sunt de fapt două gări alăturate - gara Atocha pentru trenuri de mare distanță și mare viteză (despre care am scris mai sus) și gara Atocha Cercanias, pentru trenurile de navetă care leagă Madrid-ul de suburbiile sale. Să nu căutați din greșeală palmierii în Atocha Cercanias.

Ieșind din gara Atocha am ajuns într-o piață imensă, care ne-a facut să ne felicităm ca am lăsat mașina la hotel și am circulat cu trenul. Efectiv, cred ca erau 6 benzi pe sens, semafoare etc., de a durat vreo 20 de minute până am traversat-o. Piața era dominată de o clădire superbă în care se află azi Ministerul Agriculturii. Tot din aceasta piață pornește Paseo del Prado, unul din cele mai frumoase bulevarde din Madrid.

Ne-am îndreptat spre parcul Retiro aflat în imediata apropiere. Este un parc foarte frumos, stil gradină englezească. În parc am văzut statuia Îngerului căzut (Angel Caido), se pare singura statuie închinată lui Lucifer din Europa. O frumoasă grădină de trandafiri era amenajată într-o laterală a parcului. Mergând pe aleile umbroase am ajuns la Pavilionul de cristal, o clădire din sticlă aflată pe malul unui heleşteu cu rățuște simpatice şi o fântână arteziană în mijloc. Tot în acest parc se află Palatul Velasquez, unde în prezent funcționează o aripă a Muzeului de Artă Modernă Regina Sofia. Am admirat doar la exterior clădirea placată cu plăci de ceramică colorată. Continuând plimbarea în parc, am ajuns la monumentul închinat regelui Alfonso al XII-lea, un monument impresionant, cu colonade și statui, aflat de asemenea pe malul unui lac, mai mare decât cel de la Pavilonul de cristal. Monumentul era atât de impunător încât a trebuit să înconjurăm lacul și să-l fotografiem de vis-a-vis, altfel nu încăpea în fotografie. Pe lac lumea se plimba cu bărcuțe, iar pe mal erau terase cu înghețată, cafea, bere, sucuri etc., pe scurt o atmosferă foarte plăcută și relaxată.

Am părăsit parcul Retiro și am ieșit în Piața Alcala unde am admirat Poarta Alcala, una din vechile porți de intrare în cetatea Madridului. De aici am pornit pe Cale Alcala până la Piața Cibelles, una dintre cele mai impresionante piețe din Madrid. În centrul pieței se află o frumoasă fântână arteziană - fântâna Cibelles. De jur împrejurul pieței sunt clădiri superbe, una mai frumoasă ca alta, de nu știai încotro să te uiți: Palatul Telecomunicațiilor (fost sediu al Poștei, în prezent sediul Primăriei), Palatul Linares sau Casa Americii (denumită așa deoarece azi funcționează aici un centru dedicat culturii sud-americane), Banca Spaniei etc. Din această piață pornește celebrul bulevard Gran Via, dar și bulevardul Paseo del Prado.

Pe bulevardul Gran Via am ramas efectiv cu gâturile sucite în sus admirând frumusețea clădirilor. Noroc că trotuarele lor nu au gropi, altfel am fi riscat serios să cădem în vreuna.

Ne-am întors apoi în Piața Cibelles și am pornit pe Paseo del Prado. Este bulevardul pe care se află celebrul museu Prado și muzeul Thyssen-Bornemisza. Bulevardul este splendid, străjuit de copaci imenși, cu un scuar frumos pe mijloc, în care se găsesc fântâni arteziene, bănci etc. Se spune că bulevardul a fost gândit de regele Carlos al III-lea ca o zona verde în care lumea bună să se plimbe, să stea pe bancă și să admire clădirile, să se întâlnească cu prietenii, să socializeze (n-aveau Facebook pe vremea aceea, ce să-i faci!). Dacă aveți doar o oră de petrecut în Madrid și m-ați întreba ce să faceți, v-aș sfătui să vă plimbați pe Paseo del Prado. O altă fântână arteziană deosebită e fântâna lui Neptun, aflată de asemenea pe Paseo del Prado. Tot pe acest bulevard se află așa numitul Caixa Forum, o clădire pe zidul căreia sunt agăţate plante, ca într-o grădină botanică pe verticală.

Acum, despre cele două mari muzee amintite mai sus: muzeul Prado, spre deosebire de alte muzee mari din lume (gen Luvru, British Museum), unde intri azi și ieși luna viitoare dacă vrei să vezi tot, muzeul Prado se poate face într-o zi. Totuși, dacă nu sunteți ahtiați după orice fel de pictură, e foarte bine să-l vizitaţi țintit, adică urmărind exact ceea ce vă interesează, în principal pictorii spanioli care au aici, evident, mult mai multe tablouri expuse, decât în alte muzee: Velasquez, Goya etc. Foarte interesant, deși mai mic decât Prado, este muzeul Thyssen-Bornemisza. Acesta conține, de fapt, colecția de tablouri a baronului Thyssen și a soției sale Carmen Bornemisza, mare iubitoare de artă. Colecția este impresionantă și conține destul de multe tablouri ale pictorilor impresioniști. Recomand vizitarea acestui muzeu începând cu etajele superioare. Noi am luat-o invers și când am ajuns sus, la operele impresioniștilor, deja eram rupți de picioare. La parter, când am fost noi, era o expoziție de pictură modernă, dar am văzut în cadrul acesteia două tablouri de Salvador Dali. Muzeul Thyssen-Bornemisza avea intrarea liberă în fiecare zi de luni, între orele 12 şi 16. Puteţi verifica dacă mai există această oportunitate pe site-ul muzeului (museothyssen.org). Noi am ajuns puțin înainte de 12 și deja se făcuse o coadă destul de mare pentru intrarea gratuită. Nu vă faceți probleme, merge foarte repede. Şi muzeul Prado are gratuitate de luni până sâmbătă între orele 18-20 și duminica între 17-19. Oricum puteți verifica pe site-ul muzeului, museodelprado.es. Dacă la Thyssen-Bornemisza cele patru ore de intrare gratuită sunt suficiente pentru a vizita muzeul, la Prado cele două ore gratuite sunt infime. Doar dacă mergeți țintă să vedeți ceea ce vă interesează. O hartă a muzeului găsiți la intrare, atât la Prado, cât și la Thyssen-Bornemisza.

Un alt mare muzeu din Madrid este Muzeul de Artă Modernă Regina Sofia, care se află în apropiere de gara Atocha. Şi pe acesta l-am vizitat țintit, în sensul că ceea ce ne-a interesat pe noi a fost Picasso și Salvador Dali. Trebuie menționat că aici se află celebrul tablou Guernica al lui Pablo Picasso. Chiar dacă ați văzut reproduceri, este impresionant și merită vazut în realitate. Este imens, cât un perete întreg, în tonuri sumbre de gri.

Cam toate muzeele din Madrid au reduceri pentru seniori (cei peste 65 de ani). Vi se va cere un act de identitate și va fi destul de greu să le explicați celor de la ghișeu unde se află data nașterii în codul numeric personal. În excursia din 2016 am vazut că unii casieri (de exemplu la Palatul Regal) au început să știe unde trebuie să se uite.

O altă piață importantă din Madrid este Puerta del Sol. Aici este kilometrul zero al Madridului, lucru semnalat printr-o placă destul de mică pe caldarâmul pieței. Cred ca n-am fi remarcat-o, deși știam despre ea, dacă nu am fi vazut o grămadă de asiatici care pozau cu frenezie ceva pe asfalt. Bineînteles după ce am văzut Puerta Alcala, mă așteptam ca în locul denumit sugestiv Puerta del Sol să vedem o altă poartă a vechii cetăți a Madridului. Mai ales că citisem prin ghiduri că are desenat pe ea un soare. După ce ne-am învârtit prin piață am remarcat că Puerta nu e nicaieri. Am întrebat până la urmă un polițist care păzea una din clădirile oficiale din piață, în spaniola mea aproximativă, „donde e la puerta?”. Omul mi-a explicat că poarta nu mai e şi mi-a arătat-o desenată pe o placă de ceramică lipită pe o clădire. Tot în această piață se află simbolul Madridului, anume statuia ursului care manâncă din zmeur. Te-ai aștepta ca statuia care reprezinta simbolul Madridului să fie mare; nu e! Te-ai aștepta să fie în centrul pieței; nu e, e într-o parte! Piața e aglomerată, agitată și nu se regăsește aici atmosfera relaxată de pe Paseo del Prado. Din această piață, dacă se pornește pe Cale Mayor, se ajunge întâi la Piața Mayor, apoi la catedrala Almudena și Palatul Regal.

Piața Mayor este o piață dreptunghiulară, înconjurată de clădiri cu coloane. Este genul de piață care se regăsește cam în toate orașele vechi, unde se țineau festivități, aveau loc execuții ş. a. Aici își aveau sediul așa-numitele case ale breslelor de meșteșugari, dintre care se mai păstrează azi cea a brutarilor. Este o cladire frumos pictată la exterior cu simbolurile breslei respective. În centrul pieței este o statuie a regelui Filip al II-lea. Alături de Piața Mayor este Plaza de la Villa, o piațetă micuţă unde se află vechea Primărie.

Coborând în continuare pe Cale Mayor se ajunge la Catedrala Almudena. Catedrala este nouă, imensă și modernă. Dar nu veți regăsi aici nimic din somptuozitatea marilor catedrale catolice, cu altare bogat ornamentate. A fost sfințită de papa Ioan Paul al II-lea în 1993. Intrarea e gratuită. Spun asta pentru ca în multe catedrale din Spania vizita se plătește. Mi-au plăcut vitraliile realizate în stil cubist. Intrarea în catedrală se face prin lateral, adică atunci când veniți dinspre Cale Mayor nimeriți exact intrarea, deși ușa principală e cea dinspre Palatul Regal.

Palatul Regal din Madrid se află fată în față cu catedrala. Familia regală a Spaniei nu locuiește aici, ci la un palat aflat în afara Madridului. Acest palat este folosit doar pentru evenimente oficiale. Cozile la intrare sunt mari. Noi am venit inainte de 10 (ora deschiderii) (nu cu noaptea în cap ca pe vremuri la lapte), ci doar cu vreo 15-20 de minute inainte și n-am avut probleme. Oricum merge foarte repede, sunt multe case. Se pot lua bilete și pe Internet în avans, dar nu recomand. Dacă apar evenimente oficiale, care din motive de securitate nu se anunță din timp, nu vi se dau banii înapoi, ci vi se propune o reprogramare a vizitei. Este destul de neplăcut, pentru că s-ar putea ca la data la care se poate face reprogramarea sa nu mai fiți în Madrid sau nici măcar în Spania. În excursia din 2015, am prins Palatul Regal închis pentru evenimente oficiale timp de 2 zile. Interiorul Palatului Regal pe mine nu m-a impresionat foarte tare. Peleșul nostru mi se pare mai frumos, dar, ma rog, de gustibus... Oricum, dacă n-aţi mai văzut alt palat regal, gen Versailles, Schonbrunn etc., merită vizita. E foarte aglomerat, unele camere sunt mici și ești impins de la spate de grupurile de turiști. Atenție! Am fost avertizați și noi că în aglomerația din palat se fură. Așa că, atenție la buzunare şi borsete. Pentru informaţii despre program, costul biletelor etc., puteti consulta site-ul entradas.patrimonionacion ... -real-de-madrid

La ieșirea de la Palatul Regal am prins ceremonia de schimbare a gărzii, nu la fel de spectaculoasă ca cea de la Londra. Am înţeles că o ceremonie mai impresionantă (cu mai mulți cai și militari) se desfășoară în prima miercuri a fiecărei luni (exceptând lunile iulie, august și septembrie), la ora 12.

Bulevardul care trece prin fața Palatului Regal se numește Cale Bailen. Vis-a-vis de Palatul Regal se găsește Plaza del Oriente, de fapt un parc frumos cu statui si fântâni. Legenda spune ca statuile respective trebuiau puse pe Palatul Regal, dar, dată fiind greutatea lor prea mare, s-a optat pentru așezarea lor în parcul din fața palatului. În capătul parcului del Oriente se află Teatro Real și spate în spate cu teatrul se află Opera. În fața clădirii Operei se află Piața Isabela a II-a, una din marile regine ale Spaniei, cea care a făcut aducţiunea de apă şi canalizarea în Madrid. Și astăzi pe multe capace de canal din Madrid vezi scris Isabela a II-a. Este o piață draguță cu terase, bănci, cu chioșcuri de la care am cumpărat suveniruri la prețuri acceptabile. De fapt, pe străduțele care pleacă din Piața Isabel a II-a până spre Cale Mayor, sunt terase unde se poate mânca, bea o bere sau un vin. Atmosfera e relaxată și plăcută. Fac o mică paranteză aici. La aceste terase, dacă te așezi să comanzi o bere, un pahar de vin etc. ți se aduce și o farfurie cu așa numitele tapas: felii de pâine cu jambon, mici plăcințele, măcar măsline și/sau chips-uri. Mâncați-le cu încredere, nu se taxează suplimentar și de obicei sunt foarte bune.

Grădinile Palatului Regal: Grădinile Sabatini şi Campo del Moro - se vizitează gratuit. Grădinile Sabatini se află în laterala Palatului Regal, de-a lungul lui Cale Bailen. Este un parc nu foarte mare, cu magnolii care, atunci când am fost noi, erau înflorite și aveau un parfum dulceag, suav, dar totuşi cam prea puternic. Campo del Moro se află în spatele palatului, privind dinspre Cale Bailen. Campo del Moro este un parc foarte mare. Pentru a intra în el se coboară destul de mult. De la intrarea în parc, priveliștea asupra palatului (aflat sus, pe deal) e frumoasă. În parc se găsesc păuni, care se plimbă liberi. Singurul lucru neplăcut legat de Campo del Moro este că odată ce-ai coborât trebuie să urci înapoi. Dacă e foarte cald, aș spune că aproape nu merită, limitați-vă la grădinile Sabatini.

Mergând pe Calle Bailen se ajunge la o altă piață renumită din Madrid: Piața Spaniei (am remarcat că multe orașe din Spania conțin o astfel de piață, „a Spaniei”). Piața e mărginită de o parte de Cale Bailen, de cealaltă parte de Gran Via. În centrul pieței se află un monument interesant: privit dinspre Cale Bailen reprezintă statuia lui Cervantes, cu ai săi Don Quijote, Sancho Panza și măgarul din dotare, iar privit din partea opusă, adică dinspre Gran Via, reprezintă statuia reginei Isabela a II-a. Piaţa reprezintă de fapt un parc cu bănci, scuaruri şi fântâni arteziene, dispuse în jurul acestui monument. În capătul dinspre Gran Via al pieței se află Edificio Espana, o cladire asemănătoare cu cea a Casei Scânteii de la București (sau cu Universitatea Lomonosov, dacă doriți). Nu-i frumoasă, spre deosebire de majoritatea clădirilor din Madrid, care sunt splendide, e doar mare.

Dacă se merge pe Cale Bailen în continuare de la Piaţa Spaniei, se ajunge la un obiectiv suprinzător: un templu egiptean în inima Madridului - Templul Debod. Acesta a fost demontat din Egipt cu ocazia construirii barajului de la Aswan și dăruit de către statul egiptean Spaniei, pentru ajutorul acordat la construirea barajului repectiv. Templul este asezat în mijlocul unui luciu de apă, pentru a simula cumva mediul în care se afla acesta în Egipt. Vizita este gratuită și noi am zis că merită, dat fiind că, în situația actuală, nu cred ca vom ajunge prea curând în Egipt pentru a vizita un astfel de templu. În interior este destul de întuneric și sunt niște proiectoare care luminează basoreliefurile egiptene de pe pereți. De jur împrejurul templului e un parc din care se deschide o perspectivă frumoasă spre Palatul Regal și Catedrala Almudena.

Un muzeu surprinzător în Madrid este Muzeul Cerralbo. L-am găsit absolut întâmplător, căutând telecabina din Madrid. Da, ați citit bine, Madridul are telecabină. De ce? Nu știu, probabil au avut și ei niște autorități locale ca ale noastre, care, în ciclul „pe ce să mai cheltuim noi banii, că doar nu pe asfaltarea străzilor, spitale, școli, grădinițe etc. ”, au zis să facem o telegondolă. Peste ce? Nu contează, peste pădure. O să se dea lumea cu ea? Iarăși, nu contează. Cam așa e și telecabina din Madrid. Traseul e scurt, de nicăieri până nicăieri. Priveliștea care se poate admira din respectiva telecabină se vede la fel de bine din parcul din jurul templului Debod. Când am ajuns noi era închisă – norocul nostru. Avea un program ciudat, de la 13 la 15 parcă, fiindcă oricum nu se prea înghesuia lumea. Pe drum am văzut însă un indicator „Muzeul Cerralbo”. „Oare ce-o fi acolo?”, mă întreabă consortul. Eu, cunoscătoare (sic!): „Cred că e un muzeu al figurilor de ceară”, că mi se părea mie că „cerralbo” și „cera” se aseamănă. El: „Păi, hai să-l vedem, că n-am văzut niciodată un astfel de muzeu”. Eu, sentențioasă: „Nu, că e kitsch-ios”. El: „De unde știi, n-ai văzut niciodată, poate e amuzant”. Eu, zgârcioabă: „Bine, dacă nu e scump”. Intrarea era 3 euro. Am considerat-o o sumă acceptabilă, așa că am intrat. În hol, șoc: o scară de monumentală de marmură roșie, cu statui, niște candelabre splendide. Soțul: „Tu ești sigură că ăsta e muzeu al figurilor de ceară? Oricum nu e deloc kitsch-ios.” Bineînţeles că nu era muzeu al figurilor de ceară. Există, într-adevăr, un muzeu al figurilor de ceară, dar în cu totul altă parte a Madridului. Era casa marchizului Cerralbo, un mare nobil spaniol iubitor de artă, care după moartea sa a donat casa și colecția de obiecte de artă statului, pentru a fi făcută muzeu. Muzeul e incredibil de frumos. N-am vazut demult atâtea obiecte de artă absolut extraordinare, de toate felurile: tablouri, statui, mobilă, bibelouri, tapițerii, candelabre, adunate la un loc. M-am simțit ca în peștera lui Ali-Baba, o peșteră foarte luxoasă ce-i drept. În plus, nu e deloc aglomerat, poți admira în liniște exponatele, te poți întoarce, poți face fotografii, fără blitz evident, ca să nu dăunezi picturilor. Mie mi-a plăcut mai mult decât Palatul Regal. M-am uitat după aceea în ghidurile turistice. E doar o mențiune palidă la diverse. Eu consider că merită din plin.

Un muzeu care nu merită, din punctul meu de vedere, e Mănăstirea Maicilor Desculțe. Citisem despre ea, văzusem fotografii din interior, dar în excursia din 2015 nu am apucat să o vedem. În 2016 am zis că e musai să mergem. Miercurea de la 16 la 18 e gratuit. Am ajuns pe la 15:30. Lumea începuse să se adune, dar mulți stăteau pe băncuțe în parcul din apropiere. Pe la 16:45, am remarcat că se făcea o coadă la poarta mănăstirii. Am crezut că e ca la celelalte muzee la vizitele gratuite. Se stă la coadă și la ora stabilită se deschide poarta și toată lumea intră, eventual ți se dă un bilet gratuit. Ei bine, nu, aici nu e așa. Se intră doar cu tur ghidat, din sfert în sfert de oră și un grup are maxim 20 de persoane. La ora 16, când s-a deschis poarta, o doamnă ne-a împărțit pe grupuri de câte 20 și ni s-au dat bilete la o anumită oră. Noi am prins la 17:15. Ultimul tur e la 17:30, deci era cât pe ce să nu prindem. Ni s-a spus că dacă nu dorim să așteptăm o oră atunci să spunem, ca să dea altcuiva biletele noastre. Turul era doar în spaniolă și nu primeai, ca în cazul altor muzee, nici măcar o foaie tipărită în engleză, ca să afli și tu ceva mai mult decât se spune în ghidurile turistice obișnuite. Turul a fost dezamăgitor. Holul frumos pictat pe care îl văzusem pe Internet era îngrozitor de întunecat, camerele cu tablouri la fel. Probabil făceau economie la becuri, că era tur gratuit. Toate tablourile nu erau originale, cu excepția unui Titzian. Ni s-a și spus că tablourile adevărate stau la Prado și la El Escorial. Există, totuşi, o cameră cu tapițerii vechi, întunecată și aceasta (se putea altfel?), dar tapițerii mult mai multe și mai frumoase se pot vedea la Escorial, în toată suita de apartamente Bourbon.

Nu aș putea să închei această recenzie fără să vă atrag atenția și asupra unor aspecte negative, pe care de obicei nu ți le spune nimeni:

• Madridul e un oraș destul de murdar. Acum nu vă imaginați munți de gunoaie pe străzi, dar nu găsești curățenia dintr-un oraș german, de exemplu.

• Madridul e plin de cerșetori; sunt peste tot, inclusiv pe frumosul, extraordinarul bulevard Gran Via, în poarta Teatrului Lope de Vega dormeau doi cerșetori. Și nu sunt țigani români. Sunt de-ai lor, eventual de prin coloniile lor din America de Sud. Majoritatea nu sunt insistenți, deci ignorați-i.

• În Madrid sunt hoți. Deci, dacă stați la o terasă, nu lăsați poșeta, portmoneul sau telefoanele pe masă. Am văzut chelneri care te atenționau asupra acestui lucru. Atenție în locurile aglomerate, care nu sunt multe: Palatul Regal, Muzeul Prado, Puerta del Sol, Gran Via; eu cam atât am văzut ca locuri aglomerate. După cum am scris mai sus, atenție inclusiv în muzeele aglomerate: Palatul Regal și Prado.

Concluzii: dacă ar fi să caracterizez într-un singur cuvânt Madridul, acesta ar fi „monumental”. În nici un alt oraș nu mi s-a întâmplat să fiu atât de impresionată de frumusețea clădirilor și nu vorbesc aici despre monumente sau clădiri oficiale, ci despre clădirile obișnuite de pe stradă. Al doilea cuvânt care îmi vine în minte e „verde”. Madridul e plin de parcuri, toate frumoase și relaxante, multe în centru, la distanță de mers pe jos unul de altul. De aceea e și foarte ușor de vizitat: mai mergi un pic, mai intri într-un parc, te odihnești pe o bancă, te răcorești la umbră. Madridul, cu excepția zonelor menționate mai sus, nu e aglomerat. Adică, nu te împiedici la tot pasul de grupuri peste grupuri de turiști. Poți să te plimbi și să admiri în voie. Atmosfera generală e foarte plăcută și relaxată. Nu e un oraș scump; mi s-a părut mult mai ieftin şi mai puţin aglomerat decât Barcelona, de exemplu. Muzeele au prețuri rezonabile, plus perioade cu intrare gratuită, transportul e rezonabil, terasele la fel.

---

VIZUALIZĂRI: 5895 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI