Dacă scaunele din baruri ar spune povești... — pe urmele lui Hemingway la Madrid

TIPĂREȘTE

Lumea e o carte și cine o străbate învață multe, e un motiv pentru care eu transform orice călătorie nouă, în altă poveste. Ideea de a face pe detectivul boem în Madrid și a vâna localurile și locurile pe unde a bântuit veșnicul neîmpăcat, Ernest Hemingway, a țâșnit în mine în subconștient, acum trei ani, când un coleg de breaslă a prezentat la televiziunea locală, un film cu Cuba și cu casa scriitorului de la Finca Vigia, lângă Havana.

Am râvnit fără speranță să ajung și eu acolo, să întind mâna după mașina lui de scris și după sticlele lui de băutură preferate, dar observând în muzeu uniforma și bocancii pe care scriitorul i-a purtat în Spania, în timpul războiului Civil, mi-am propus ca la Madrid, să nu spun adio viselor mele, mă documentasem serios și am trăznit de fericire găsind căteva locații, pe unde au bătut ,,clopotele’’ lui Papa Hem.

Am luat taurul de coarne, ca doar eram în Spania pe care eu o ador și am început în pași mici să alerg după o fantomă, dorind să scap de invazia unui mit, acum uitându-mă înapoi în timp, mărturisesc că năluca lui Hemingway mă vâna pe mine, pusă pe șotii, amenintându-mă, ,,nu mă prinzi, nu mă vezi ‚’’ ești un turist independent și ai nevoie de un ghid privat. Ce e soarta, dau cu totul întâmplător într-o librărie pe Calle Mayor de o carte cu secretele Madridului și deschid ,,par hasard’’ o pagină cu locațiile devenite celebre, datorită prezenței lui Hemingway în Madrid, pe unele nu le știam, le-am memorat rapid.

Amorul scriitorului pentru Madrid, pe care-l numește ,,cel mai spaniol’’ dintre orașele spaniole este arhicunoscut, acest aspect reiese din lectura romanelor sale și mie mi s-a aprins fitilul turistic. Hemingway, câștigătorul Premiului Nobel a vizitat Spania de 9 ori începând cu 1920 singur sau cu familia sa, el a imortalizat în cărțile sale străzile Madridului, parcurile, hotelurile, bodegile și barurile preferate, arenele cu tauri, unele mai există și astăzi, doar atmosfera și viața orașului este diferită.

Relația lui cu Spania nu a fost aceea a unui simplu călător ce iubea coridele la nebunie, el a fost la Madrid și în calitate de corespondent de război pentru un ziar american, iar spaniolii îl iubeau și-l alintau, el era simplu, Don Ernesto.

Hemingway a fost un om care a crezut în vise și în literatură, a fost scriitor, amator de călătorii, îl vedem la Paris, Pamplona, Havana, era vânător de trofee, era pescar, chefliu, amator de coridas și box, a fost reporter de război și în timpul celor două războaie mondiale, a jucat si rolul unui mare seducător, a iubit femeile și a avut nu mai puțin de patru soții.

A indrăgit aventura, a gustat clipele dulci și amare ale vieții, viața lui a fost ca la ruletă, a primit și o cicatrice în frunte, în urma unei beții crunte.

A avut crize de identitate și sănătate și a pus un punct de metal și foc existenței, trăgându-și un glonț la finalul romanului superbei sale vieți. Deși el a spus adio, eu la rândul meu, torturată de proprii mei gărgăuni, am hotărât să trag cu praștia prin patru, cinci locații, pe unde yankeul nostru a poposit la Madrid.

Deschis -13-15.30 p.m. și 19.30-2.00 a.m. - Barrio Huertas

In anii 1920,1930 și 1950, Hemingway a vizitat mai multe baruri și localuri în capitală, pasiunea lui pentru mâncare și băutură fiind reflectată și în cărțile sale.

Cei ce nu aveți în voi o genă romantică treceți direct pe scaun la bar și întindeți mâna după un pahar cu sherrry sau jerez cum zic spaniolii și uitați de Hemingway, că Mireille a băut cam mult și a toropit-o canicula madrilenă la ora 14 fix, pe o stradă moartă, pustie din Huertas.

Din anii 1920, aproape de Plaza Santa Ana există pe o stradă, numita Echegaray , două uși maronii cu o placa verde deasupra, am căutat-o două zile cu lumănarea, uite popa, nu e popa, că uitasem numărul casei și numele barului, soarele trăsese niște pensule tari în creștetul meu, de făcusem alergie sub pălărie, aveam un lapsus și eu căutam potcoave de cai morți, nici urmă de barul lui Hemingway, nu aveam pe cine să întreb, nu era țipenie de spaniol, când văd în ușă o pisică neagră bătrână, cu părul lung, ce promova nostalgia localului.

La Venencia , da acesta-i barul cel modest, nu avea nici o plăcuță, nici un indiciu că eroul meu venea aici în vizite obișnuite, eu aș fi pus măcar un semn discret, nu exista însă nici o strategie de marketing.

Acest bar vechi de peste 90 de ani, a păstrat esența locului, e neschimbat și el este o reflecție a Spaniei în anii Războiului civil spaniol, pentru cei ce iubesc istoria, mărturisesc că eram curioasă foc, mai ales că localul nu vrea publicitate și nu are nici un site.

Citisem doar într-un articol de ziar, ca barul era frecventat de soldații republicani și de suporterii cauzei anti fasciste, iar jurnaliștii străini, printre care și Hemingway, veneau aici să culeagă povești de război de pe linia fronului, cu prețul unui pahar de băutură. Era aici un fel de club conspirativ pentru dușmanii lui Franco, clienților în uniformă le mai scăpa un porumbel din gură și ziariștii adunau materia primă.

Am prins foarte discret din ușă unica poză de ansamblu cu interiorul localului, spionănd un moment de neatenție al proprietarului.

Intru cu pisica în bar și între mine și spaniolii de la mese, ce vociferau de zor, în limba lui Cervantes, care vă amintiti e înmormăntat pe o stradă vecină, se ridică un zid invizibil, prin bariera limbii spaniole.

Am pășit cu stângul în istorie, lumina e chioară rău, deslușesc în fundul barului o masă cu niște clienți ce înfulecau măsline și beau vin și până să fiu băgată în seamă de barman, îmi cad ochii pe niște butoaie vechi de lemn, de unde curge jerezul, observ că barul e tot de lemn, flancat de mese și scaune, dispuse de-a lungul camerei misterioase, ce-mi sugera atmosfera unui film spaniol vechi

Barul servește sticle prăfuite, încăpățânate, pe post de santinelă, expuse pe un perete, cu etichete dezlipite și niște postere vechi de pe vremea bunicii, pătate de muște, ce fac reclamă unor târguri apuse, pe tema acestui sherry, din anii 1949 și 1957 - meniul constă din cinci feluri de sherry și apă chioară de la robinet, alături de ceva măsline verzi, brânză și raciones.

Fac ochii roată prin local, întrebând pe mutu la ce masă și pe ce scaun obișnuia să stea Hemingway, mâzgălind notițe pentru viitoarele articole, dar cred ca stătea în picioare, nu văd nici măcar o fotografie pe pereți, doar turiștii avizați au norocul să se întălnească cu ,,spiritul’’ lui.

Acest bar are niște reguli ciudate, regula unu se aplică și astăzi ,,NO PHOTOS ‚’’pe vremuri clienții trebuiau să se păzească de spionii fasciști, azi spaniolii se păzesc de turiștii ce le tulbură intimitatea, am trăit-o pe pielea mea.

Regula doi: ,,Nu scuipa pe jos’’ mi se pare extrem de civilizată și igienică, surpriză mare chiar găsesc în spaniolă regula pusă pe perete: No se debe escupir en el suelo , iar regula trei, valabila și astăzi ,,No tipping ‚’’ era o formă de respect pentru principiile socialiste ale barului, în fine presupun că regula patru cu ,,Fumatul interzis ‚’’ a fost pusă în aplicare, după ce soldații republicani, au înnegrit pereții localului și plămânii cu tutun, nu că astăzi ei ar fi curați, nu le-ar strica o bidinea cu var, să iasă mirosul de nicotină, dar atunci atmosfera ar fi alta.

Ignor regula unu, nu aveam nici o intenție să comand o manzanilla pe caniculă, bag mâna în foc și trag două poze fulger, ca la război, dar flashul le trezeste pe cele două spanioloaice amețite, în jur de 40 de ani, ce discutau cu inflăcarare cu barmanul și toți încep la unison să urle la mine : ,,No Photos’’, cucoană.

Îmi cer scuze în engleză și tipul dur ca un soldat, mă invită la un pahar cu sherry, nu are bere și nici coca cola, iesi afară segnora, atmosfera nu mai era prietenoasă, dar eu obținusem trofeul meu turistic, destul de întunecat, că era beznă... rămăn datoare cu un kiss doar pisicii Lola, ce face parte din patrimoniul barului.

Am observat că la plecare, un client plătea cash barmanului, care scrisese comanda acestuia cu creta direct pe masă și apoi o ștergea rapid, era o altă ciudățenie ce m-a frapat... dacă nu eram solo, aș mai fi mers odată în spionaj acolo după ora 11. pm, pentru un pahar cu sherry și o felie de viață madrilenă, autentică.

Acest local e singurul trofeu turistic ce m-a încântat prin atmosferă și originalitate, mi-a intrat efectiv în piele, atmosfera lui pare usor andaluză și el e chiar în inima Madridului vechi.

2) Am plecat apoi spre Plaza Santa Ana să vânez 3 obiective cu fantoma lui Hemingway, pe care mi l-am imaginat iesind țantoș și răsucindu-și mustața din hotelul Reina Victoria , numit astăzi Me Madrid .

Această clădire elegantă, aristocratică are vederea și spre Teatrul Spaniol și se uită seara la terasele pline vârf cu turiștii în miez de vară madrilenă, în timp ce statuia lui Frederico Garcia Lorca, ridică brațele deasupra capului, dorind să ghideze o pasăre.

Papa Hemingway a stat de câteva ori în acest hotel, numit Reina Victoria, hotel menționat și în scrierile sale. El a fost deschis în 1923 și poartă numele reginei Victoria, frumoasa soție a regelui Alfonso 13, acest hotel era dormitorul preferat al toreadorilor și aici stătea vestitul Manolete, marele luptător, iar fanii lui îl urmau credincios. In acest sanctuar veneau și aristocrații, diplomații, artiștii, Hemingway a fost fascinat de atmosfera sa unică și de arhitectura sa, care și pe mine m-a impresionat.

3 CERVECERIA ALEMANA (cerveceriaalemana.com/main), din Plaza Santa Ana, este peste drum de hotel la nr 6, ea reprezenta localul preferat al scriitorului și am intrat în el fix la ora 11 pm, în sâmbăta sosirii mele la Madrid. Era un zumzet și o aglomerație pe care nu mi-am putut-o imagina, nu era nici un loc liber, dar am descoperit masa de marmură a lui Hemingway, ce obișnuia să stea într-un colț la fereastră pe dreapta, el îmi zâmbea complice de pe perete, dar aparatul rămăsese în hotel.

Aveam să revin în altă dimineață, dar am surprins barul în curățenie la ora 10 și nu am mai intrat. Într-un articol de revistă Hemingway numește barul ,,un loc bun pentru o bere și o cafea ’’.

Acest local a fost deschis în 1904 de niște germani, în piața ce se numea atunci Alfonso, decorul ei este neschimbat, chelnerii plimbă și astăzi halbele de bere printre mese.

Ramon Gonzales, un spaniol va prelua în 1924 conducerea localului și va menține standardele lui clasice. Clienții obișnuiți ai berăriei erau toreadorii și actrița Ava Gardener, care a locuit 15 ani la Madrid, ea venea aici cu iubitul ei Luis Miguel Domingues să împartă masa cu Hemingway.

Nu prea m-a atras meniul spaniol cu creveți, calamari, caracatiță și alte jambonele, m-am uitat lung la tăvile expuse în vitrină și valea spre următoarea locație din aceeași Plaza Santa Ana, la Tablao Villa Rosa, evident închisă dimineata, că nu am mai bântuit pe aici noaptea, de oboseală.

4. Tablao Villa Rosa (tablaoflamencovillarosa.com/en) - deschis 12. pm - 1. am

De localul acesta chiar nu aveam idee, la nr 15 am rămas cu gura căscată de plăcere, admirând picturile ceramice pe exteriorul localului cu scene din Andaluzia și Madrid, el este faimos pentru spectacolele de flamenco și a fost inaugurat în 1911. Villa- Rosa a atras multe celebrități internaționale și faima ei a ajuns până la urechile regale ale lui Alfonso 13, însoțit și de suita lui de oameni de stat.

Localul a supraviețuit războiului civil spaniol și a fost vizitat de Hemingway și Ava Gardener, un bilet pentru un spectacol seara, costă astăzi 32 de euro și dacă servești și masa, prețul sare de 60 de euro. Localul a fost închis în 1960 și redeschis, fiind transformat chiar și în discotecă pentru o perioadă, el s-a redeschis în 2011 ca flamenco –tablao.

5. Barul Chicote de pe Grand Via ,,cel mai bun bar din Spania și din lume’’ (Hemingway)

Am plecat din Plaza Santa Ana cu destinația exactă Grand Via , bulevardul numit un Broadway madrilen, să caut o adresă artistică, la cel mai bun bar din Spania și din Madrid, cum îl caracteriza Hemingway.

El este un simbol al unei generații pierdute, un bar unde astăzi servești un cocktail cu istorie, dacă te uiți la zecile de fotografii ce decorează la intrare doi pereți. In anii 1930 el era privit ca vârful mondenității, fiind un bar foarte popular în rândul jurnaliștilor vremii. Pe lângă Hemingway și alte celebrități i-au trecut pragul, mă uit la poza fondatorului Pericho Chicote 1899-1977, un barman vizionar, care a inventat tot felul de cocktailuri, devenind celebru, e unul din fii iubiți ai Madridului, care a murit în aceeași zi cu Chaplin.

Acest bar a fost cel mai bun ambasador al Spaniei, un simbol al unei epoci, un loc de întâlnire pentru toreadori, artiști, fețe regale, Orson Wells, Laurence Olivier, Salvador Dali, Sophia Loren, Ava Gardener, Greta Garbo. Pe vremea lui Franco aici veneau intelectualii și ziaristii care fugeau din hotelurile bombardate pe Grand Via.

Intrând în localul redenumit Muzeul Chicote, am rămas cam dezamăgită când șeful de sală ce nu prea avea clienți la ora după amiezii, mi-a spus că Hemingway nu a fost pe acolo. I-am spus pe româneste că e bătut în cap, toate cronicile vremii demonstrează că barul nu și-a închis ușile pe vremea războiului civil, iar Chicote era bun prieten cu Hemingway.

Acest bar servește doar cocktailuri de la 1931, atmosfera sa este prietenoasă și discretă, el era odată oglinda vietii din Madrid înainte de război.

In 1958 Chicote avea o colecție impresionantă cu 18000 de sticle de cocktailuri din toată lumea, pe steaguri și țări, muzeul său a fost înființat în 1940, nici o sticlă nu era de vânzare, nu am idee ce a mai rămas din colecție.

Barul acesta are un aer chic, cred că am combinat suficient de bine berea cu sherry și un coctail à la Hemingway, nu vă simțiti ca mine un pic chercheliți?

Vă propun acum să tragem un pui de somn prin două trei hoteluri pe unde a dormit Hemingway, pe Grand Via, în calitate de corespondent de război.

6-8. Hotel Grand Via, Hotel Florida si Palace Hotel

Pe cea mai aglomerată axă a Madridului se află Hotelul de trei stele numit azi Tryp Grand Via , unde nu am intrat, am ridicat doar capul spre plăcuța pe care scria că Hemingway a fost acolo. Hotelul e față în față cu clădirea Telefonica, oare de nu am intrat în cafeneaua /bar ce poartă numele lui Hemingway?

Imaginați-vă apoi că Don Ernesto ședea în 1936 în Hotel Florida, aflat în Plaza de Callao, nr 2, demolat astăzi, el nu a avut săracul șansa celuilalt hotel și s-a transformat în magazin.

Aici Hemingway a întâlnit-o pe viitoarea lui soție, Martha Gellhorn, o jurnalistă americancă, care va deveni, după divort a treia lui sotie, pentru cinci ani de zile. Hotelul se afla chiar pe linia de foc a bombardamentelor și papa Hem se aștepta oricând să-i cadă un obuz pe mașina de scris, parcă îl vedem cu ochii minții cum el scria: ,,Bombardează Madridul. Văd avioanele germane... ’’.

Hemingway a stat și în elegantul Palace Hotel, actualul Westin Hotel (westinpalacemadrid.com/en ... _TPRP&SWAQ=7M96), peste drum de El Prado, aici el obișnuia să înceapă serile cu un pahar de martini, la barul hotelului, ce apare și în romanul său ,,The Sun also rises ’’.

Westin Hotel se află în Plaza de las Cortes, peste drum este Muzeul Prado unde Hemingway obișnuia să meargă pentru a admira peisajele impresioniștilor francezi, îi îndrăgea de asemenea pe Breugel și Goya și pe Hieronimus Bosch, unde savura tabloul cu Grădina Deliciilor, oare de ce nu mă miră?

Hemingway a fost mândru că în timpul guvernării spaniole republicane, capodoperele de la El Prado au fost duse la Valencia în 1936.

9. Restaurantul cel mai vechi din lume - El Sobrino de Botin

Am lăsat la sfârșit Restaurantul Botin, (botin.es/?q=en) care a fost și cadrul pentru ultima scenă din romanul ,,The sun also rises ‚’’unde Jake, unul din personaje, servește cina chiar aici.

Pe site-ul restaurantului aflăm toate datele istorice și actuale, despre vechimea acestui faimos local de 300 de ani, aflat în Madridul habsburgic, pe calle de Cochilleros.

El Sobrino de Botin este o legendă, el este un obiectiv turistic înscris pe lista obligatorie a oricărui turist, restaurantul datează din 1725 și specialitatea lui este ,,Cochinello Asado’’ și supa de usturoi.

Hemingway care era prieten cu patronul a scris: ,,Am luat masa sus la Botin, e unul din cele mai bune restaurante din lume. Am servit purceluș de lapte și am băut rioja alta ’’. Dar și pictorul Goya va lucra în acest local, spălând vasele, în timp ce aștepta să fie admis la Academia Regală de Arte.

Nu am putut ajunge sus la etaj, unde era masa lui Hemingway, deoarece era nevoie de o rezervare, în stradă era o coadă lungă de turisti, am băgat și eu doar capul pe la parter. Pe geamul restaurantului apăruse chiar atunci un afiș cu zilele lui Cervantes...

,,Cine vrea să învete arta coridei, trebuie să meargă la Madrid ‚’’-Hemingway

10. Plaza de las Ventas ... mentionată de Hemingway în romanul Fiesta, am tăiat-o de pe listă, din motive de calor, chiar asistasem la o coridă pe viu în Valencia, nu mai aveam chef de un spectacol de cruzime, nu mai vroiam să repet lecția cu picadorii, matadorii și arta uciderii în etape a bietului taur, dar nu voi sterge niciodată din radar imaginea persoanei mele, în tribune, strigând olé, ole și mușcând forțată un corrizo oferit de spaniolul de lângă mine, ce mă bătea amical cu mâna pe spate, în timp ce mă chinuiam să storc un jet de vin roșu din butelcă lui de piele, lichidul se scurgea printr-un țuturoi, pe care nu trebuia să-l ating cu buzele, artă nu glumă.

Sper că articolul meu a fost interesant, poate alți turisti vor adăuga detalii și experiente personale, mergănd pe urma pasilor lui Hemingway într-un pub crawl mai pe răcoare.

Hemingway a inspirat milioane de turiști sa devină constienți de cultura și obiceiurile spaniole, eu sunt doar un umil fan al lui...

---

VIZUALIZĂRI: 1942 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI