ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 31.03.2013
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Valladolid
ÎNSCRIS: 27.05.11
STATUS: CONSUL
DATE SEJUR
FEB-2013
DURATA: 1 zile
familie cu copii
3 AD. + 2 COPII

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 9 MIN

Cosmo Caixa Alcobendas Madrid: Inveti, investighezi, explorezi, imparti… Te inscrii?

Ilustrație video-muzicală
Vangelis - Alpha ♥


TIPĂREȘTE

Vizita la Cosmo Caixa Alcobendas din Madrid a fost unul dintre premiile oferite tuturor copiiilor participanti la prima etapa eliminatorie a concursului “Cunoaste Romania”, organizat de Ambasada Romaniei la Madrid la sfarsitul lunii februarie. Vizita organizata, cu ghid, urma sa se faca pe la jumatatea lunii martie, insa noi si inca cateva familii venite din provincie, am profitat de gratuitatea din duminica respectiva, atat pentru copii cat si pentru adulti, pentru ca muzeul se poate vizita fara intrare in ultima duminica a fiecarei luni.

Motto-ul din titlu este echivalentul in romana (super-extra-mega literal, v-ati dat seama, asa-i?) scris pe brosurica pe care am luat-o de la ghiseul de la intrare.

Muzeul se afla pe strada Pintor Velázquez s/n (sin número = fara numar) din Alcobendas, Madrid. Nu ma intrebati cum am ajuns acolo, ca nu va stiu explica; am avut langa mine copilotul preferat. Surioara. Masina mea n-are gps, dar nici nu-ti mai trebuie cu atatea aplicatii Android. Formam perechea perfecta: mie-mi place la volan, iar ea imi da indicatii pretioase;) Ne ratacim foarte rar, fie el cat de Madrid o fi…. (Ei, nu va mai aduc aminte de episodul Hammam si Gradina Botanica din mai 2012, cand am trecut de vreo cinci ori – pe putin - prin Puerta de Toledo;)).

Muzeul are si o parcare destul de spatioasa, insa noi, fara sa stim acest lucru, am parcat in afara incintei. Insa la doar doi pasi de acesta: decat am traversat strada si am si ajuns la Muzeu. Este deschis de marti pana duminica, intre 10:00 si 20:00. Lunea este inchis, exceptie facand doar zilele de sarbatoare.

Tot de pe brosura va pot spune ca se poate ajunge acolo cu autobuzul (liniile 157,151,152,153 si 154 din Plaza de Castilla sau 827 de la Canillejas) si cu metroul (linia 10 Metrou Nord, statia Marqués de la Valdavia, iesirea Paseo de la Chopera).

Asadar, dupa ce cei mici au recunoscut-o in poza pe raposata Elena Ceausescu (cativa au zis ca era Regina Sofia, in rasetele celor care, datorita varstei, ne aducem perfect aminte de “tovarasa”), au stiut care este cel mai inalt varf muntos din Romania, cati vecini are tara noastra si ce este albastrul de Voronet, dar si dupa ce l-au facut pe Stefan domn al Tarii Romanesti, spre nemultumirea bunicii (care chiar in drum spre Madrid mai repetase cu el inca o data marii domnitori romani), deci dupa toate aceste emotii pentru cei mici si cei mari, iata-ne la Muzeul de Stiinte Cosmo Caixa, un loc unde se poate petrece chiar si o zi intreaga daca participi si la activitati. Din pacate, noi ajungand abia in jurul orei 14h, nu mai erau locuri decat la doua dintre ele si la ore mai tarzii, iar noi mai aveam si drumul de intors, a doua zi fiind zi de scoala/munca. Insa rezervarile se pot face pe net, din timp. Ei, stiam eu acest lucru, insa scopul nostru principal din ziua respectiva fiind concursul, si nestiind cat/cum/etc. va dura, nu facusem niciuna, logic.

Am intrat si ni s-a spus ca, desi gratuit, trebuie totusi sa scoatem un bilet de la ghiseul de informatii, pe care am fost trecuti trei adulti si doi copii, si pe care l-am scanat la aparatul de la intrare.

Muzeul are doua tipuri de expozitii, ca sa zicem asa: unele permanente si altele temporare.

“Exposiciones permanentes”:

- La historia de la vida (Istoria vietii). Aceasta se afla chiar la intrare si este o colectie de mai bine de cincizeci de fosile reale de mare importante stiintifica si de o frumusete extraordinara, care ne exemplifica marile descoperiri (si nu numai) ale evolutiei vietii pe Pamant. Aparitia primelor fiinte vii, organismele pluricelulare, extingerea faunei exotice, primele vertebrate, colonizatorii Pamantului, evolutia vertebratelor terestre… Am vazut cateva exemplare de fluturasi si de scoici spectaculoase, in culori si forme nebanuite!!

- Ciencias del mundo (Stiintele lumii). La etajul unu putem face o calatorie fantastica prin diversele discipline stiintifice, cu ajutorul unei “scenografii” spectaculoase, plina de elemente interactive care surprind si motiveaza reflexiunea. Pamantul, viata, legile si materia sunt axele tematice ale acestei expozitii.

Ne-a placut mult enormul glob pamantesc, luminat de “soare” pe o parte si de “stele” pe cealalta… Pe partea cu noaptea se vedeau luminitele de pe Pamant, indeosebi din Europa… Ca asa se intampla mereu, Africa, de exemplu, este atat de putin luminata…

Daca esti atent, cand urci la etajul unu, vezi atarnand pe tavan toate planetele Sistemului Solar. Nu ma mai mira ca cel mic le stie mai bine ca mine… Aici in clasa a treia invata despre motoare si despre anatomia ochiului si-a urechii! De-aia este esecul scolar la cote atat de ridicate…

In aceeasi expozitie ne-am facut o poza si cu nenea Einstein, care priveste nemiscat la niste calcule matematice facute de Domnia Sa ceva mai devreme. Una dintre zicalele lui, ramase pentru posteritate, este inscrisa cu litere mari pe unul dintre pereti: “Dumnezeu nu se joaca cu zarurile”. Cu alte cuvinte, nimic nu este intamplator in viata, asa-i?

Este expozitia care ne-a placut cel mai mult, cu cele mai multe “activitati” interactive, unde copiii nu au avut timp sa se plictiseasca deloc. Astfel, daca ai rabdare, inveti cum se formeaza aburul, valurile, vartejul, trasnetul (un glob de cristal pe care tineai mana cateva clipe, dupa care “transmiteai” energía altcuiva, ca sa-l sperii, ca te curenta, efectiv;)), de ce zboara un avión, ce este un pendul, cum se deformeaza imaginea in diverse tipuri de oglinzi, cum se formeaza culorile si muuuulte, multe altele…

O alta maxima, prezenta in Cosmo Caixa, care mi-a placut mult, a fost cea rostita de catre medicul spaniol Santiago Ramón y Cajal (care a dat numele multor spitale din intreaga tara). Ea zice asa: “Quien no se preocupa de la constitución del Universo y de los problemas de la vida y de la muerte, no pasa de ser un cuadrumano con pretensiones”. Adica: “Cine nu se preocupa de Univers si de problemele legate de viata si moarte, nu e decat un “uman” cu pretentii”.

- La carrera hacia la Humanidad (Drumul spre Umanitate). Acest spatiu permanent contine cinci sculpturi hiperrealiste, realízate dupa un intens proces de investigatie stiintifica a “humanoizilor”. Speciile Autralopithecus afarensis, Homo habilis, Homo erectus, Homo neanderthalensis si Homo sapiens au contribuit la evolutia umana cu inovatii transcedentale precum bipedismul, folosirea uneltelor, a focului, “achizitionarea” autoconstiintei si a gandirii simbolice – pana la transformarea noastra in ceea ce suntem. Cand mama a vazut prima sculptura, a ramas foarte impresionata. Nu mai stiu care dintre “Homo” era (cel culcat), insa aveai impresia ca era transpirat!! Foarte bine realizate, oricum. Sper sa nu radeti (prea mult) de indrazneala mea de a fotografía… sub fusta unuia dintre ei. Ma jucam si eu…

Tot acolo erau expuse si cateva schelete de dinozauri (presupun ca un adevarate), spre fericirea “mostenitorului”, foarte pasionat de aceste animale care impanzeau lumea acum sute de mii de ani…

--

“Exposiciones temporales” (noi am vazut doua dintre ele):

- Las TR3S R (Cei 3 R): Reducir, Reutilizar y reciclar. O expozitie interesanta care te invita sa reflexionezi asupra nevoii de a reduce consumul si a evita generarea de reziduri. Ne arata intr-o forma vizuala, simpla si interactiva, procesul de transformare a diferitelor reziduri, carora li se da o noua viata. Aceasta expozitie se poate vedea pana la sfarsitul lunii februarie.

Se afla la parter, dupa ce trecem peste un dinozaur pictat atat de bine pe sol incat ai impresia ca acusi-acusi te inghite (pana si fotografía facuta cu mobilul da aceasta impresie, veti vedea). Acolo am vazut cum se prelucreza sticla, plasticul sau hartia… O lectie actuala pentru toata lumea.

- Microvida – Más allá del ojo humano (deschisa pana in martie a. c.). O surprinzatoare si spectaculoasa calatorie in apropiata, dar necunoscuta lume microscópica. Aceasta expozitie nu are alt rol decat acela de a ne arata importante “microscopiei” in descoperirea si studiul celor mai mici fiinte vii, prin modalitati interactive unde se pot observa mostre vii si imagini frumoase in format mare. A fost, totusi, expozitia unde am poposit cel mai putin, cred, cei mici neavand, totusi, atat de multa rabdare (si nici interes) pentru a acorda mai mult timp organismelor microscopice… Probabil peste vreo doi ani lucrurile vor sta altfel.

- ¡Epidemia! Cómo las enfermedades han modelado la historia de la humanidad (din martie 2013, deci nu era inca la momentul la care am fost noi). Aceasta explica si arata care este agentul cauzant al diferitelor boli, ciclul lor biologic si cum acestea au afectat populatia si cultura noastra de-a lungul timpului.

Incepand cu luna septembrie 2012, sala “auditorio” a devenit o sala 3D, in care se pot vedea diferite proiectii cu tematica stiintifica. Dinozauri, momii si corali ies din marele ecran pentru a se amesteca cu publicul. Tare rau ne-a parut ca nu ne-am putut inscrie la nicio activitate de acest gen… Se poate alege intre:

- Click de los niños (Click-ul copiilor). Este un spatiu lúdico-stiintific pentru copii cu varste intre 3 si 8 ani. Mecanica, materia, lumina si comunicarea… totul prezentat de asa natura incat sa stimuleze capacitatea de a invata a celor mici.

- Planetario burbuja (Planetariul). Asa dupa cum arata numele activitatii, aici se poate “descoperi” cosmosul si se poate calatori cu imaginatia. Copiii intre 4 si 10 ani sunt invitati sa diferentieze diverse constelatii, in vreme ce incep sa faca legatura intre miscarile planetei noastre si durata zilelor si a anotimpurilor.

- ¡Toca, toca! (Atinge, atinge!) O activitate pentru toate varstele, cu scopul de a cunoaste si a respecta animalele in doua ambiante diferite: padurea tropicala si litoralul mediteranean. Un monitor specialist, prin explicatii simple, ne va arata fauna acestor doua ecosisteme si… vom putea atinge animalele, atata timp cat acestea nu sunt periculoase;)

-Explora (Exploreaza): el aula de los cinco sentidos. Aceasta activitate este pentru cei mai mici, cu varste intre 3 si 6 ani. Ei vor invata sa relationeze fiecare simt cu partile corpului, facand experimente cu mirosuril, texturi, sunete, lumini…

-Planetario digital (Planetariul digital). Planetariul digital din Cosmo Caixa Madrid are unul dintre cele mai moderne sisteme de proiectie, cu care se genereaza imagini pe un ecran cu un diametru de zece metri. O forma pasionanta de a contempla universal sau a patrunde in fascinanta lume microscópica.

--

Din pacate, noi am petrecut doar doua ore si jumatate in Muzeu. Poate o zi este mult, insa o dimineata sau o dupa amiaza intreaga se poate petrece fara probleme acolo. Au si restaurant/bar, unde se poate lua pranzul sau doar o gustare/racoritoare. Au si magazin de suveniruri, evident, cu preturi ca in toate magazinele de suveniruri de acest gen.

Insa poate fi o alternativa nu numai daca va aflati in capitala hispana. Cosmo Caixa exista si in cosmopolita Barcelona!

Va explic in trei cuvinte ce cu Caixa asta: este vorba de o banca catalana (scuzati cacofonía), care, pe langa a castiga bani, se ocupa si de chestiuni sociale, cum ar fi saracie, persoane in varsta, burse pentru tineri, voluntariat, emigranti, interculturalitate, etc. Organizeaza diverse evenimente, cursuri, seminarii s. a. in care sunt implicate fel si fel de autoritati, organizatii, etc. la nivel national. Pe cosmocaixa.es veti gasi mai multe informatii.

Noua Muzeul din Alcobendas ni s-a parut a fi unul foarte reusit si interesant si vi-l recomandam din toata inima. Mergeti cu copii sau fara…


[fb]
---
Trimis de alinaro in 31.03.13 01:10:12
Validat / Publicat: 31.03.13 08:13:46
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SPANIA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 2287 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (alinaro); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Bine ati venit la Cosmo Caixa! Ghiseul de unde se iau biletele de intrare. Scuzati calitatea pozei.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 28550 PMA (din 30 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

4 ecouri scrise, până acum

webmaster
[31.03.13 08:27:21]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

webmaster13
[31.03.13 10:07:01]
»

Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.

Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)

amero
[31.03.13 16:09:16]
»

un SB binemeritat, foarte frumos si interesant, bancile noastre asemenea griji, ce educatie, ce defavorizati ce copiii??? numai profit...

dar chiar pana unde merge spirala din P21??? ne spui secretul?

alinaroAUTOR REVIEW
[01.04.13 13:09:41]
»

@Webmasteri: Multumesc!

@amero: multumesc asemenea

Spirala... in realitate este o bucata scurta, insa aveau o oglinda sus si alta jos, astfel incat aveai impresia ca merge la infinit... De altfel, in coltul stanga jos al pozei se vede o bucata de adidas alb al lui fi-meu, insa eu cu siguranta nu mi-as fi dat seama...

O saptamana frumoasa!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
alinaro, amero
Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în Madrid:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.042190074920654 sec
    ecranul dvs: 1 x 1