Castelul ROPPOLO

TIPĂREȘTE

"Cei care vin sa viziteze castelul intra in casa mea". Dl. Saletta, proprietarul castelului

Adresa; Via al Castello, 4,13883 Roppolo BI – regiunea Piemont - Italia

Pret bilet; 10 euro/pers

Program de vizitare; 10,00 – 12,00,14,00 – 18,00

Castelul depre care va voi povesti se afla in apropierea localitatii Roppolo un mic catun cu o mie de locuitori. Castelul poate fi vizitat din Mai 2018.

In primul rand privelistea este minunata. Castelul este construit pe un deal, in apropierea lacului Viverone, iar peisajul este magnific. Jos este lacul cu nuantele lui de albastru, apoi dealul cu copacii lui, apoi mai sus griul muntilor pe fundal. Este un tabloul foarte frumos.

Am urcat micul deal si am ajuns la zidurile castelului. Unul frumos fara a fi extravagant, cu o istorie ce se intinde pe o mie sapte sute de ani, caci in sec. III dHr. a fost pusa piatra de temelie. Initial a fost un avanpost militar a carui baza a fost folosita in sec. IX pentru a deveni un castel. In anul 1225 castelul a fost achizitionat de contele Bicheri de Verveli. Trei pahare cu vin au reprezentat simbolul acestui castel, simbol transpus pe blazonul lui.

In evul mediu alte constructii adiacente castelului erau folosite ca adapost si spital pentru bolnavii de ciuma sau pentru sarmanii batrani care isi pierdeau casele. Desigur au construit si o capela, caci nimic nu se putea realiza fara protectia divina. Si acum poate fi vazuta biserica dedicata calugaritei domenicane Emilia Bichieri din Vercelli.

Parcarea este la poalele zidurilor castelului si accesul se face pe o scara ingusta; este un acces „ pe usa din spate” cum se spune pe la noi, caci drumul principal este permis doar proprietarului castelului si apropiatilor sai.

Am urcat scara destul de abrupta si am ajuns la portile castelului. Vizitarea se face doar insotit de ghid si orele de intrare sunt 10,00 sau 14,00. In ziua si la ora la care noi am fost la castel doar inca o familie de romani s-a arara curioasa sa vada aceasta mica bijuterie medievala, bine conservata, renovata si bine pusa in valoare. Asteptand sa intram am vazut o masina de lux ca a urcat pana la parta castelului si din ea a coborat un cuplu. Domnul a intrat odata cu noi in castel dar a avut alte treburi pe acolo. Ne-am salutat politicosi iar mai tarziu aveam sa aflam de la ghida noastra ca domnul respectiv era ". Dl. Saletta, proprietarul castelului. Pacat ca nu am facut o fotografie cu el.

Am intrat in micutul magazin cu suveniruri unde se achita si biletele de intrare, am fost preluati de o ghida si am fost condusi in micuta curte interioara, frumos amenajata, de unde se vede tota zona inconjuratoare cu valea, lacul si dealurile din departare. Ghida ne-a explicat ca in urma cu multe milenii pe acolo a trecut si in final s-a topit, un ghetar care a dat forma actuala a vaii inconjuratoare.

Apoi am intrat prin poarta turnului castelului in alta micuta curte, sub care sunt pivnitele si fantana cu vechile rezervoare de apa ale castelului. Ascultand acolo alte istorii interesante, am remarcat ferestrele vechi de sute de ani, realizate dupa metaoda vitraliilor: respectiv bucati de sticla (in forma de romb in acest caz) sustinute de o retea de plumb. Nu sunt vitralii colorate cu scene religioase, sunt transparente iar sticla foarte veche in unele locuri se exfolia. Acolo in acea micuta curte am admirat pe peretii de sub portic, cateva trofee de vanatoare (bivoli africani) provenite din expeditii din Africa, facute de proprietarii castelului in secolul trecut. Tot acolo sunt prezentate doua lazi din lemn, lazi de calatorie, echivalenul valizelor din zilele noatre, dar de dimensiuni considerabile si foarte frumos incruste cu scene de vanatoare sau simbolurile familiilor ce le-au detinut.

Ghida amabila si bine pregatita a inceput sa depene povesti despre castel pe masura ce ne invita sa ii admiram frumusetea si sutele de obiecte de pret cu care este mobilat si decorat. Cu parere de rau si pentru ea si pentru noi, ne-a spus ca in interior fotografiatul este intezis. Dar... 2-3 fotografii tot am facut; si desi exista peste tot camere de supraveghere, nimeni nu ne-a certat la plecare.

Castelul a fost pentru sute de ani cea mai sigura „ casa” din regiune. Ca orice castel care se respecta si acesta are o legenda si o fantoma. Legenda acestui castel se numeste ‚ „Peretele viu”. Daca in legenda romaneasca Mesterul Manole si-a zidit sotia in peretele Manastirii curtii de Arges ca un suprem sacrificiu uman, in acest castel a fost zidit un cavaler medieval. Pe la 1459 Bernardo di Mazze a fost zidit cat era inca in viata, in turnul acestui castel de catre rivalul sau Ludovico Valperga di Masino. Este o intrega poveste despe titluri nobiliare, despre rivalitati in dragoste, depre achizitii si despre deposedari de castele si averi, despre personaje cu nume greu de retinut si care pentru noi, nu cred ca au o valoare foarte mare. Dar un lucru este sigur. Nu este doar o legenda. In sec. XX cu ocazia restaurarii castelului, in unul din zidurile turnului, a fost gasit scheletul unui barbat imbracat in armura. Scheletul i-a fost atribuit lui Bernardo di Mazze.

Pana la sfarsitul sec. XIX castelul a avut o multime de proprietari, unii mai importanti pentru istoria locala, altii nu. Atunci el a devenit proprietatea familiei Valperga care l-a transformat intr-o resedinta eleganta, dandu-i infatisarea care s-a pastrat pana in zilele noastre.

In 1980 castelul a fost modificat un pic pentru a functiona si ca restaurant si pentru a gazdui si enoteca regiunii Biella si Serra.

Actualii proprietari, familia Saletta au cumparat castelul in 2015 si doar dupa trei ani de renovari au deschis portile publicului. Domnul Saletta, un francez de origine italiana este un mare iubitor si colectionar de arta, care s-a intors in regiunea sa natala, Piemont, a restaurat castelul si i-a redat antica sa splendoare, nu doar pentru el si familia sa ci si pentru a-l introduce in circuitul turistic.

Asa se face ca din 2018 in frumoasele camere pot fi admirate nu doar mobilier de epoca ci si o colectie remarcabile de picturi, arme si armuri medievale si nu in ultimul rand o colectie de vinuri din cele mai rafinate.

Noi am vizitat o parte din camere – 15 mai exact - caci unele sunt destinate si locuite de proprietarii castelului. Am intrat pentru inceput in salonul de primire unde este unica soba din castel, dar care printr-un sistem de tuburi conduce macar un pic de caldura si in celelalte camere. Am remarcat tavanele deosebite in sensul ca nu sunt plane decat in salonul de primire ci realizate in curbe si in arcuri de cerc. In salonul de primire tavanul este casetat dupa moda frantuzesca si fiecare micuta caseta este pictata. Am trecut apoi in sala de receptie sau sala de mese, care acum este si cea mai bogat decorata sala din cele vizitate. Pe masa lunga din lemn masiv erau pregatite ca pentru un banchet medieval, vesela, tacamuri obiecte folosite la servirea mesei si pahare de mare pret. Pe pereti cateva tablouri deosebit de valoroase se lasa admirate de vizitatori, iar pe un scaun se alinta pisica stapanului, o birmaneza batrana.

Am vizitat apoi sala armelor. Erau expuse lanci, sabii, armuri, mici tunuti dar si o pusca inedita. Este lunga de aprox. patru metri, cantareste doua sute de kg si era manuita de patru soldati. Este una din cele doar patru pusti de acel fel, realizate in lume. Va dati seama cat este de valoroasa?

Apoi am vizitat un dormitor, numit „ dormitorul regal”, numele fiindu-i pus dupa ce Napoleon a fost gazduit la acest castel pentru o perioada de doua saptamani. Si nu doar a fost gazduit dar a venit „ de acasa” cu patul sau personal, care a ramas la castel. Era enorm pentru vremurile sale si imparatul a considerat ca este prea incomod sa il ia cu el in urmatoarele calatorii sau campanii.

Dupa ce am vizitat camerele castelului, una mai cocheta ca alta si plina de valori, am coborat in pivnitele castelului unde este Enoteca. Sunt expuse multe sticle cu vinuri vechi, cea mai veche fiind de la sfarsitul sec. XIX. Apoi intr-o sala care este practic in subsolul turnului am vazut noua colectie de vinuri realizate de actualul proprierat si care au primit nume inspirate de legenda zidului viu. Unul se numeste „ Murato Vivo „.

Din acea sala unde sunt expuse vinurile noi, pe o scara foarte ingusta si abrupta am coborat si mai jos in adancul turnului, unde este expusa armura celui ce a fost gasit si despre care se spune ca este Bernardo di Mazze.

Ultima camera pe care am vizitat-o este „ sala Chinezeasca” iar castelul are o astfel de sala din doua motive. In primul rand pentru ca intr-o vreme in care doar nobilii isi putea permite sa faca o calatorie atat de lunga pana in China, era o mandrie ca in fiecare castel sa existe o astfel de sala (sau una orientala) in care sa fie expuse obiecte inedite aduse de „ la capatul pamantului”. Al doilea motiv este ca sotia actualului proprietar este chinezoaica. In respectiva camera, in afara obiectelor decorative, sau cele uzuale servirii ceaiului, toate vechi si cu valoare artistica si istorica, este expus un tron de parada din perioada Ming, obiect deosebit de valoros. Practic arata ca o cutie in care imparatul era purtat si doar in dreptul fetei avea un geam protejat. Din acest tron inchis imparatul putea vedea, caci de vazut... ei bine nimeni nu avea voie sa ridice privirea din pamant si sa se uite la el.

Am iesit din castel si cu parere de rau ca vizita nu a fost mai lunga si ca nu ne-am reantalnit cu domnul Saletta, ne-am retras incantati de ce am vazut...

In concluzie; daca ajungeti in zona, vizitati si acest castel; cu siguranta o sa va placa.

---

VIZUALIZĂRI: 493 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI