După opt ani, un tur de Lefkada sau început şi sfârşit de vacanţă în Kefalonia

TIPĂREȘTE

Vacanţa în Kefalonia a început din Lefkada pentru că am ales să abordăm Kefalonia prin Lefkada, pe ruta Vassiliki-Fiskardo. Aşa era la momentul când am hotărât, adică prin decembrie 2015. După câteva luni, am aflat că portul din Vassiliki este inoperabil fiindcă trecea prin mai multe lucrări de modernizare, luându-i locul portul din Nidri în ceea ce priveşte atribuţiile de plecări şi sosiri spre/dinspre Kefalonia şi Ithaca. La întoarcerea din Kefalonia, am stabilit să mai luăm o noapte de cazare în Vassiliki, aşa, pentru a lua pulsul Lefkadei pentru că ne era dor realmente şi de ea, eventual pentru o baie la Porto Katsiki, căci la Egremni nu mai puteam ajunge de pe uscat, drumul fiind închis şi scările distruse în mare parte, cu doar o parte de plajă „rămasă în viaţă”, vizitabilă cu acces dinspre mare.

Chiar dacă Nidri, prin portul său, devenise punctul de tranzit, n-am anulat rezervarea de-o noapte din Vassiliki în favoarea uneia în Nidri, păstrând-o cu convingerea că vacanţa devenea mai variată şi mai interesantă, chiar şi pe final.

Am reuşit să fac rezervare şi la ferry către Fiskardo (graţie colegei@lilikf) şi după ce problema cazării în Kefalonia se rezolvase cu bine, de fapt booking o rezolvase pentru mine foarte eficace, n-am mai avut decât de aşteptat data plecării. Şi a venit, spre fericirea noastră, pe 31 august, mai întâi în Paralia Katerini unde mai rezervaserăm o noapte intermediară, apoi întinşi către Nidri, dis-de-dimineaţă ziua următoare, locul de îmbarcare pe ferry-ul de ora 13,30 spre Fiskardo.

Din motive independente de voinţa noastră, deşi plecaserăm cu o marjă bună, am sosit în portul din Nidri doar cu un sfert de oră înainte de ora prevăzută pentru plecare, deşi ar fi trebuit să ne fi prezentat cu o oră înainte. Evident, îmbarcarea începuse, domnul de la chioşcul la care se achitau biletele era imperturbabil în faţa stăruinţelor şi rugăminţilor mele, chiar şi după ce i-am arătat confirmarea rezervării primită pe e-mail de la agenţia pe care o reprezenta. Ba mai mult, uşor băşcălios, mi-a spus că, da, am rezervare, dar pentru cel de seară, de la orele 18,00, adică report pentru următoarea cursă, pentru care, în mod normal, nu mai aveam nevoie de rezervare, nemaifiind chiar atât de solicitată. Ce-i drept, nu am mai văzut în viaţa mea atâtea autoturisme dornice să pornească la drum, în condiţiile în care capacitatea ferryboat-ului era de doar 47 de maşini, mulţi veniseră şi fără rezervare, în ideea că „mă descurc, mă ia şi pe mine”. N-am să înţeleg niciodată de ce în condiţiile unei cereri acerbe de doritori de mers către Kefalonia, firma nu răspunde pe măsură suplimentând vasele, aşa cum n-am mai simţit demult sentimentul de umilinţă când insistam să ne primească şi pe noi pe vas, iar domnul de la bilete ne ironiza. Asta până când, soţul meu cel salvator vine cu o idee genială:” Ne grăbim chiar aşa de tare? Nu putem să ne petrecem o jumătate de zi în Nidri, să revedem locuri dragi, să mâncăm şi noi ca oamenii, la o tavernă? ”

Deodată, m-am luminat şi am exclamat: „Bingo! ”

Cum am regăsit Nidri

Desigur că emoţiile revederii Lefkadei mi-au fost anihilate destul de repede de trăirile contradictorii generate de evenimentul din portul din Nidri. De aceea, primul lucru pe care l-am făcut după ce ferry a plecat de sub nasul nostru gemând de maşini şi persoane, a fost să mergem la sediul agenţiei să ne securizăm rezervarea pentru cursa de întoarcere, pentru a nu se fi repetat istoria încă o dată, din Fiskardo. Apoi, program de voie: plimabare prin port şi esplanada cu palmieri, reîntâlnirea cu Aristotelis Sokrati Onasis, cu statuia acestuia, bineînţeles, revederea cu Cosmopol Studios, locul de cazare în care am stat în urmă cu opt ani, biserica din centru, cu ceas în turlă, Peter’s Place, clătităria unde atunci m-am umflat de clătite, strada principală forfotind de lume, deşi era ora siestei. Plaja mică şi îngustă cu pietricele nu m-a încântat nici acum, nici atunci. Străzile secundare, perpendiculare pe cea principală, abundau în magazine şi prăvălii cu tot felul de mărfuri, de la alimente, la articole de plajă sau suveniruri. Ceea ce am remarcat imediat, prin comparaţie cu perioada trecută, a fost, pe lângă gradul mai mare de încăcare, şi prezenţa pregnantă a conaţionalilor în insulă, lucru ce a determinat ca toate panourile să afişeze ce aveau de spus şi în limba română, pe lângă greacă, engleză şi, evident, sârbă. Şi acesta-i un lucru bun, compatrioţii noştri înţelegând că pot să-şi aleagă şi alte locuri de vacanţă pe lângă cele cu care se obişnuiseră.

Am admirat bisericuţa de vizavi de port, am trecut pe lângă locurile unde ancorează vasele de croazieră: Nidri Star I, Nidri Star II, Makedonia Palace, care erau acum la lucru, aveam să le vedem şi noi pline ochi de turişti la întoarcerea din Kefalonia, ne-am plimbat de la un capăt la altul pe faleză şi ne-am oprit la taverna Symposio, chiar vizavi de locul de îmbarcare, pentru un prânz întârziat, după ce consultaserăm ghidul Top 10 Insule Greceşti ce ne-o recomandase prietenos.

Ca impresie generală, faţă de acum opt ani, Nidri mi s-a părut mai animat, mai cosmopolit, mai aglomerat, meritându-şi cu vârf şi îndesat renumele de cea mai mare şi mai populară staţiune din frumoasa Lefkada. Insuliţele Madouri, Sparti, Skorpios, Skorpidi, precum şi Meganissi, ceva mai mare, ce sunt foarte pitoreşti, creează un decor superb pentru ochii privitorului care pendulează între mare şi uscat.

La întoarcerea din Kefalonia, am debarcat tot în Nidri, după care am luat-o uşor 20 km spre sud, spre Vassiliki, pe un drum croit printre mulţi chiparoşi, pini şi alte conifere mediteraneene.

Cum am regăsit Vassiliki

Repede sosiţi în pitorescul Vassiliki, am găsit cu uşurinţă locul de cazare poziţionat la strada principală, după care am ieşit la în port, în recunoaştere şi pentru a ne potoli foamea. Acelaşi ghid ne-a sfătuit să alegem taverna Delfini şi n-a dat greş nici de această dată, pentru că totul a fost delicios. Scurta plimbare prin fosul sat, exclusiv, pescăresc, Vassiliki, mi-a adus în faţa ochilor o staţiune în dezvoltare, chiar portul aflat în modernizare şi lărgire demonstra că localitatea capătă noi dimensiuni.

A urmat o bălăceală la plaja Agiofili, o bijuterie situată într-un golf, la 3 km sud-est de Vassiliki la care am ajuns pe un drum îngrozitor pentru care mi-am luat nişte bombăneli remarcabile pentru că ne ridica adrenalina la cote înalte, mai ales la întâlnirea cu maşini din sens opus. După ce am ajuns, ne-a trecut orice urmă de supărare, căci plaja, pe care o vedeam în premieră, merită multe cuvinte de laudă fiind una dintre frumuseţile de necontestat ale Lefkadei. E foarte potrivită pentru snorkeling şi sărituri în apă (zice al meu soţ). Am rămas s-o admirăm până aproape de apus.

Seara ne-a găsit la altă plimbare, una lungă, pe lângă vânzoleala din port, căci şi Vassiliki e plin de viaţă, până în Ponti, în partea cealaltă a golfului. Returul ne-a adus o reîntâlnire absolut neaşteptată şi inopinată cu un grup de concitadini, bune cunoştinţe şi vecini de cartier cu care ne mai întâlniserăm, în aceeaşi formulă, în urmă cu şase ani în Creta, la fel de intempestiv. „Ce mică e lumea! ”, şi „Istoria se repetă! ” ar fi fost vorbele de duh care se potriveau de minune momentului.

Vassiliki, per total, mi-a plăcut şi mi-a întărit ideea că turismul rural se poate face foarte bine când te ajută mediul natural, micuţa aşezare beneficiază de unul dintre cele mai generoase şi mai bătute de vânt golfuri ale Lefkadei unde sunt prielnice condiţiile pentru sporturile ce au nevoie de vânt (windsurfing, kayak, iahting) şi apă, regate, ceea ce-o face foarte căutată. Şi plaja e destul de variată: şi cu pietre, şi cu nisip spre Ponti, aşa încât turiştii au de unde alege, iar de locurile de cazare ce să mai zic, multe şi diverse, de la cele cu pretenţii şi stele multe, la campinguri. Apa nu are aici o culoare atât de turcoaz ca pe plajele vestite ale insulei, dar este foarte limpede, peisajul montan o încadrează minunat, iar pânzele viu colorate ale amabarcaţiunilor uşoare din larg îi conferă o paletă incredibilă de nuanţe.

Revederea cu Porto Katsiki

A doua zi de dimineaţă, era cât pe-aici să ratăm revederea cu simbolul Lefkadei din cauza unor tunete enervante ce ne-au trezit mai devreme decât soneria telefonului. Am regândit plecarea către continent tot pe drumul pe care veniserăm, dar până la micul dejun, vremea s-a schimbat, nemaianunţându-se ploaie. Aşa că ţuşti! în maşină spre Athani, localitatea prin care se coboară în sud-vest, la Porto Katsiki. Aveam ceva emoţii, ştiam că în urma cutremurului din noiembrie, anul trecut, plaja Egremni e parţial distrusă şi scările, cele 350, nu mai există decât în parte, şoseaua s-a dovedit a fi închisă fiind grav avariată, chiar ruptă pe alocuri. M-aş fi bucurat ca un coleg de sait care scria într-un ecou la articolul meu despre pierderea plajei Egremni (la cald, imediat după cutremur, aşa am perceput-o, ca pe o pierdere), să nu „cânt prohodul” plajei, că va fi la fel în scurt timp, să aibă dreptate pe deplin. Plaja a rămas tot acolo, numai că e ceva mai restrânsă şi mai mică, iar accesul către ea nu mai e posibil de pe uscat. Natura a fost cam aspră, peretele de stâncă ce s-a desprins şi prăbuşit, a produs stricăciuni ce nu vor fi refăcute decât în ani.

În fine, am regăsit Porto Katsiki, pe care am adorat-o multă vreme, la o oră devreme, pe la 9,30 dimineaţa, era goală, noi şi încă un cuplu ce a sosit imediat în parcare, ne pregăteam să coborâm cele nouăzeci de trepte. Graţie acestui lucru, am avut senzaţia pentru un timp, că e plaja mea, şi nu mă mai săturam să fac poze, în ciuda faptului că era înnorat şi lumina nu tocmai favorabilă. În intervalul scurs de la ultimul contact vizual live cu ea, am văzut multe plaje frumoase, de aceea eram curioasă dacă o voi simţi la fel de minunată ca prima dată. A fost aproximativ la fel, doar că şi aici cutremurul a determinat să se interzică accesul către puntea cocoţată pe stâncile din dreapta, cum te uiţi la mare, din cauza fisurilor adânci în parapeţii de piatră. Şi jos pe plajă s-a impus o limită spre pereţii de stâncă de care nu ai voie să treci, pericolul căderii pietrelor fiind prezent şi anunţat pe panouri. Am prins o mare nesperat de liniştită, fără valuri, dar la fel de albastră şi de seducătoare, aşa încât şedinţele de baie au fost neaşteptat de lungi. Curăţenia de pe plajă am văzut că fiecare turist e obligat să o întreţină. Deşi eram, deja, în întârziere, căci mai aveam vreo 450 km de parcurs în ziua aceea, nu ne-am putut desprinde două ore de-acolo, nu mai conteneam cu trăirile de genul: ”am ajuns în rai şi nu-mi vine să cred! ”. Începuse să se însufleţească, vasele de croazieră aduceau şi ele muşterii lor şi asta ne-a convins că, deşi, răpitoare, fermecătoarea Porto Katsiki trebuie lăsată pe mâinile bune ale iubitorilor săi turişti care vin să-i guste frumuseţea.

De remarcat, drumurile Lefkadei sunt presărate peste tot, în toate direcţiile, cu tonete la care localnicii vând produse specifice: miere, de pin, portocal, cimbru chiar, ulei de măsline şi vin, uneori dulceţuri şi siropuri de fructe indigene, la preţuri identice pentru acelaşi tip de sortiment.

Nu ne-am mai oprit pe drum decât pentru poze acolo unde a fost posibil, am luat-o chiar pe şoseaua de coastă ce merge pe conturul acesteia, tocmai pentru a admira peisajele minunatei insule albe, în care munţii puternic înverziţi de conifere şi marea de peruzea se îngemănează perfect. Un stop scurt la podul mobil ce huruia teribil la trecerea oricărui autovehicul mai greu, încadrat pe părţi de vechile tunuri ruginite ce aminteau de cetatea medievală Agia Maura, din apropiere.

În concluzie, alegerea unei raite prin Lefkada, în scopul prelungirii încă puţin a vacanţei, a fost inspirată şi potrivită, ne-a mai menţinut încă un pic în starea de visare. Dacă aveţi de gând să mergeţi în Kefalonia prin Lefkada, ar fi bine să vă faceţi rezervare la ferry pentru care să primiţi obligatoriu confirmare şi neapărat sa ajungeţi cu o oră înainte de plecare pentru o îmbarcare sigură. Puteţi lua în calcul şi o şedere în Lefkada, pe care s-o „legaţi” de cea în Kefalonia, fiindcă insula albă are ce oferi, e foarte iubită de români şi, ce e mai important, nu dezamăgeşte niciodată!

Vă rog ataşaţi următorul videoclip:

https://www.youtube.com/watch?v=ot8wXgTE5ZQ

---

VIZUALIZĂRI: 3776 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI