ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 28.06.2014
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Târgu Mureș
ÎNSCRIS: 28.03.10
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
JUN-2014
DURATA: 7 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
90.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 12 MIN

Io te quiero Margarita!

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Hai, gata cu descrierile romantice si colorate, sa trecem la lucruri practice. Poate ca vor folosi celor care inca n-au pornit spre Lefkada.

Cred ca cea mai folosita si sincera expresie din lume, este “cat costa?" , “how much? ” pe locul doi ar fi expresia “te iubesc”, dar ea nu este intotdeauna sincera. Insula Lefkada e plina de expresii gen “Cat costa benzina, cat costa hotelul, sejurul, rosiile, ceapa, berea Mythos, uleiul de masline, biletul de croaziera, etc”, rostite in toate limbile pamantului...

La drum!

Pornim la ora 17 din Piata Constitutiei. Cu o zi inainte venisem la Bucuresti si trasesem la Hotelul Est (trei stele), langa Obor, despre care voi scrie un review separat. Pret bilet Tg. Mures-Bucuresti (autogara de pe strada Ritmului) - 80 de lei. Pret camera “single” la Hotel Est-140 de lei (fara mic dejun), cu mic dejun ar fi fost 160 lei. Sejurul in Lefkada l-am achizitionat in sistem “early-booking on-line”, in luna ianuarie a.c., aveam de ales intre vila Laertes din Perigiali (110 euro sejurul de persoana) si Vila Margarita din Nidri (119 euro sejurul). La fata locului, m-am felicitat c-am ales a doua varianta. Agentia era din Bucuresti.

La ora 16,30, Marius, ghidul grupului, un baiat minunat, ne astepta si ne bifa numele de pe o lista. O familie din Brasov intarzie, ii asteptam, autocarul porneste cu 20 de minute intarziere, dar... ”Vom recupera pe drum”, ne asigura ghidul. Intr-o ora suntem la Giurgiu, aflam de la ghid ca la Giurgiu au aparut primul telegraf, primul tren si linie ferata din tara si aici s-a construit si primul pod peste Dunare! (daca scoatem din discutie podul din cauza caruia noi suntem acum latini, cel a lui Apollodor din Damasc de-acum aproape 2 milenii). “Veti simti cateva zdruncinaturi pana la jumatatea podului (partea romaneasca), apoi, cand nu le mai simtiti, sunteti deja in Bulgaria, adica pe "jumatatea bulgareasca de pod”, ne zice ghidul. Taxa de pod este de 6 euro cand intri in Bulgaria si de 2 euro cand vii dinspre Bulgaria (!?). Calatoria e fara istoric, 3 popasuri in Bulgaria, binecunoscute si unul in Grecia.

Cazarea

Ajungem in Lefkas, capitala insulei, pe la ora 9,20 dimineata. La Perigiali, la vila Laertes, coboara 80% din pasageri, la vila Vaya, inca vreo cativa iar pentru statia terminus, vila Margarita, ramanem doua familii. (Atentiune, atentiune, urmeaza statia Margarita, cu peronul pe partea dreapta!) La ora 10 suntem in fata vilei, situata chiar in inima orasului Nidri. Intrarea la vila se face de pe vestita “strada comericala”, un lung bazar in care ai “all inclusiv”, adica tot ce-ti doreste inimioara. Intram inspre vila printr-un gang, ce-mi aduce aminte de gangurile inguste dintre blocurile copilariei mele, din cartierul Grivita de langa Gara de Nord. Totul, pana acum, vilele, hotelurile, tavernele, magazinele, etc, ce le-am intalnit in cale, la Kariotes, Ligia, Katouna, Nikiana sau Perigiali, sunt “inghesuite” de-a lungul soselei aflata de-a lungul tarmului. Nu prea e mult spatiu de constructie pe-aici, pe o parte ai marea, pe cealalta, ai muntele. Se ajunge repede la Nidri, dar senzatia de "inghesuiala" ma urmareste si aici. Vehiculele mari sau mici, de-abia se strecoara unul pe langa celalalt. Nidri are dezavantaje si avantaje. Avantajul e ca ai totul la picioarele tale. Mini-marketul e la 10 metri de vila nostra, “rent-a-car"-ul, la 50 de metri, portul, la 100 de metri, plaja la 500 de metri. In timp ce asteptam receptia camerelor, care n-a durat decat 20 de minute, ne asalteaza si incurajeaza cineva din seria de dinaintea noastra (la ora 9 trebuiau eliberate camerele, ca sa intram noi)... “Primul shopping, sa-l faceti la mini-marketul de peste drum, pentru spray-uri contra tantarilor”, mai ales daca veti sta la parter. Vila Margarita e mare, pe internet o vezi impunatoare dar aici, in realitate, n-o vezi deloc, ea este ascunsa sau mai bine zis, acoperita de vegetatie. In jurul ei n-ai spatiu de nic un fel. N-ai curte, n-ai gazon, n-ai nici hol in vila sau terasa in afara ei, de la intrare patrunzi direct in camerele de la parter sau o aburci pe scarile ce duc la etaj, iar pe acel gang ingust de intrare, n-ai cum sa intri decat cu picioarele, cu motocicleta sau cu bicicleta. Nicidecum cu masina. Daca o aduci totusi cu tine, o vei parca undeva pe “strada bazar”, strada superba, de vreo 3-4 Km, (seara intre 19 si 02, ea devine exclusiv pietonala, se pune o bariera), dar precis ca-ti vei lasa autoturismul in fata unui magazin cu suveniruri, taverna, agentie de bilete, “rent-a car”, etc... iar patronul va stramba politicos din nas iar tu vei avea mereu emotii ca cineva mai mult sau mai putin lucid, noaptea, iti va agresa, din greseala, masina, pe care ai dat o avere. (La asa pret de sejur, asta e marfa). Primim camera la etajul unu, camera e draguta, tipic “studiou-aparthotel” grecesc din care cred ca exista in Grecia, zeci de mii, daca nu mai multe. Doua paturi mari, un balcon cu scaune, masa si umbreluta, televizor, frigider, baie si chicineta cu plita electrica. Suntem multumiti, mai ales ca balconul e invaluit de o specie de zada (?) si de un nuc imens, care stiu ca alunga tantarii. Apa e superfiebinte la dus. De la Bucuresti pornisem pe vant, frig si ploaie, aici e cald si bine, doar cerul, e putin inorat.

Ce facem in prima zi?

N-avem nevoie decat de o jumatate de ora de somn si ne revenim. Pornim in recunoastere. Artera comerciala langa care suntem cazati, e paralela cu portul, unde se gasesc majoritatea tavernelor. Pe partea opusa a portului, spre munti (Nidri este situat la poalele unor frumosi munticei, nu prea inalti), se intinde orasul propriu-zis, format din case noi, case vechi, vile, hoteluri, gradini, atat cat, roca dura si abrupta a muntelui, permite extinderea. De la marginea orasului, spre Perigiali, se deschide un drum, o serpentina continua, ce te duce spre “Bela vista”, o mica esplanada, de unde ai o panorama superba asupra orasului, portului, insulei Madoura si insulei Scorpios, in care leneveste intr-un mic port, vasul lui Onassis. Dupa primul contact cu Nidri, ne propunem sa vizitam cascada Dimosari, drumul spre cascada e foarte usor de gasit, daca iei la pas intreaga “strada bazar", vei intalni, in directia muntilor, cel putin doua “sageti” indicatoare inscriptionate cu "waterfalls”. O tii tot asa, printre livezi de lamai, multe lamai sunt cazute pe jos si putrezite (poti sa te autoservesti), pe-o sosea de vreo 4-5 Km, la capatul careia vei intalni o taverna simpatica si apoi, vei intra in mini-canionul Dimosari si vei vedea intr-un final cascada. E superba!

Senzatia de “insula cu localitati inghesuite”, senzaria de aparent “haos arhitectonic”, m-a urmarit mereu. Vezi minimarket-uri cu tarabe de zarzavari in fata, asezate langa cate o banca comerciala sau langa o ghnena imensa plina cu detritusurile, frumos ambalate, ale orasului, vezi magazine de suveniruri sau cu uleiuri, carti postale, mirodenii sau kitch-uri langa hoteluri elegante, agentii turistice, cafenele, pizzerii, puncte de prim ajutor medical sau chirurigical langa standuri cu obiecte de plaje sau vitrine cu bijuterii, patiserii langa farmacii sau agentii imobiliare sau de inchiriat masini sau “numai” motociclete”, etc, etc... dar nimic nu e deranjant, totul e curat, atragator, colorat, seara totul e superluminat, aerul e placut, caldut, seara orasul te invita la promenada. De pe aceasta alee principala, o artera vie prin care se scurge intreaga viata diurna sau nocturna a orasului (cu exceptia perioadei siestei), te poti strecura printre cladiri, si, dupa nici 10 metri, ajungi pe faleza, in port, aflat paralel cu aleea comerciala. De fapt, seara mai ales, de pe "shopping road", portul cu luminile lui minunate, apare mereu printre cladiri, cand iti faci promenada de aer curat, sau de somn bun sau doar de “gura casca”, ca doar esti in concediu si odata pe an, “pe banii tai, faci ce vrei”. Sunt cel putin 5 mini-marketuri pe aceasta artera comerciala. Aproape in fiecare zi, cumparam, vreo 3 rosii, mari si dulci, (pret sub un euro), cativa castraveti, ardei si doua cepe albe nepiscoase, mari, (minunate), cu acelasi pret fiecare (sub un euro), si faceam zilnic cate o salata asortata. Doar am venit aici ca sa ne umplem de vitamine si de soare, nu-i asa? Si ca sa nu mai cumparam din pietele noastre rosii “made in Greece”, ci direct de la sursa. Apa plata, daca o iei la PET (1,5 l), costa aproape un euro, daca insa o iei la bax de 6 PET-uri, pretul coboara chiar si la 65 de eurocenti bucata. Intr-o seara am pornit-o prin port (faleza) ca sa sevim ceva de la o taverna, sunt vreo 10-12 pe-acolo, care-si freaca coatele una de cealalata, dar preturile sunt cam piparate. Preturile in port, la taverne, sunt constant cu 1-2 euro mai mari decat in Thassos sau Zakynthos sau restul insulei Lefkada, indiferent ce vei servi din lista de meniuri. Un exemplu. Musacaua costa 7,5 euro, un pui gril cu cativa cartofi langa el, 9 euro, o portie de hamsii cam anemice (8 la numar), 6,5-7 euro, o salata greceasca 5,5 euro. Fructele de mare, trec de 10 euro. In tavernele din afara Nidri-ului unde am luat masa (Agios Nikitas, Ligia, Katsima, sau la periferia Nidri-ului, langa plaje), preturile devin mai rezonabile. Dar nu cu mult.

La Margarita, patronul e foarte simpatic. Daca ii ceri ceva, te serveste. Noi am cerut prosoape mari, caci lipseau, a doua zi, ne-a adus. Odata am pierdut ceva. El mereu ne intreba daca am gasit ce-am pierdut. Odata n-am mai stiut sa pornesc televizorul, patronul a venit in camera si l-a pornit. Cele 2 fete, angajate la vila, ne-au predat camera “luna” si au mai facut odata curatenie in timpul sejurului. Patronul venea periodic si golea pubela de la bucatarie si baie. Cu tantarii n-am avut probleme, am vazut cativa, (unul era chiar simpatic, avea ochi albastri), i-am exterminat cu spray-urile, iar usa balconului avea si plasa contra tantarilor plus termopane.

Am o mica rugaminte pentru doamne. E bine ca atunci cand veniti in concediu sa nu folositi chicineta pentru a gati la pranz, sa-i dati barbatului, macar odata pe an, liber de la bucatarie... scoateti-l la o terasa, pe plaje, la balaceala, la un sirtaki, la un pahar, la bar la meciurile de fotbal de la TV sau chiar la un restaurant de lux, merita si el saracul, acest mic rasfat, dupa cat fum a inhalat el zilnic acasa de la uleiul prajit, la bucatarie, ca sa va faca D-voastra, viata mai usoara.

Alte preturi.

Ghida romana din insula a fost amabila cu noi, am vazut-o la cazare, apoi ne-a indicat “rent-a-car"-ul SIXT, “la Iorgos”, dar era cel mai scump din Nidri, pentru 3 zile, un “small car”, costa la el, 142 euro, sau 45 euro ziua, n-am luat de-acolo, iar vaporasul "Eptanisos", cu care au romanii contract pentru “Croaziera celor 7 insule “ (atractia principala a statiunii), nu e cel mai ieftin. Lumea zicea ca pretul crozierei a fost de 24 euro. Poate ca merita totusi, pentru ca ai avantajul ca ti se vorbeste in limba romana si ghida e f. bine pregatita, stie o multime de detalii. Pe celelalte doua vaporase, "Nidri star I" si "Mekedonia Palace", preturile sunt la 20 sau chiar 15 euro de persoana (daca nu iei BBQ, adica mancare), dar ti se explica totul in engleza. "Makedonia Palace", care mie mi s-a parut cea mai buna oferta, in cei 20 de euro, iti mai ofera ca bonus si o a doua excursie in jurul unei mici insule, i-am uitat numele... Atentie barbati! Nu cumparati Dv. biletele de croaziera de la agentii. Ele sunt vandute de tinere fete sexy, care stiu cum sa vi se bage pe sub piele si sa va ia banii. Luati mai bine de la baietii care vin pe plaje cu pliante, au cele mai mici preturi, reduceri mari (la un grup mai mare, exista si o gratuitate), ei vor sta mult de vorba cu Dv., chiar in timp ce va beti cafeaua cu gheata si faceti helioterapie si va ganditi la cati bani v-au mai ramas prin buzunare. Daca va hotarati sa luati o croaziera, veti da un avans de 5-10 euro de persoana, si a doua zi la ora 10 veti achita restul in port.

“Rent-a-car”

Noi am rezervat un “small car" (Fiat Panda) pentru 3 zile (avans 20 euro), cu 85 de euro. Intr-unul din capetele “strazii bazar”, stau una langa alta, vreo 5-6 agentii “rent-a-car” sau “rent-a motobike”, luati-le la rand, negociati, reveniti, grecii vor incepe cu “Ooo, is not possible for today or tomorrow”, "poate peste 2-3 zile". Va vor fixa un pret mare. Parcurgeti-le mai intai pe toate si comparati. Apoi, reveniti si veti vedea ca cineva va “gasi” si o oferta accesibila chiar pentru a doua zi sau in acel moment. ”Ah, mister, you have a great chance! ”... "tocmai a adus cineva o masina mai devreme, o aveti aici, o puteti lua chiar acum, va costa... atat si atat"... (iar o sa va zica un pret mare)... ziceti ca e OK, ca e amabil, dar e prea mult! Si plecati, apoi reveniti, asaaa, din intamplare pe- acolo, veti vedea ca patronul mai lasa din pret. Dar au si ei dreptate caci, in general, cererea de autoturisme, depaseste oferta, poate pentru ca, locuri de parcare suficiente, nu gasesti in Nidri. In schimb, motociclete sunt cate vrei. Am inchiriat deci masina. Aici in Lefkada, n-a trebuit sa dam nici numarul de card, nici de buletin, ci doar numele meu, al vilei si numarul camerei, eventual un nr. de telefom. Un batranel simpatic, ne-a dat in final un “better car”, un Opel Corsa”, o super masina cu frane excelente (dar careia nu i se inchidea decat o portiera din 4), franele sunt un lucru important pe o insula in care, la majoritatea plajelor salbatice si mirifice din partea vestica, dar aflate jos, langa mare, ajungi pe sepentine stranse ce o iau serios la vale (Kalamitsi, Malgali Petra, chiar Katsima). Dar spiritul nostru aventurier, nu ne-a dat pace, si ne-a facut sa incalcam povata maestrului @motaneata, de a nu o lua “pe scurtatura”, adica peste munti, si odata a trebuit sa facem “cale intoarsa”. Consumul la benzina s-a ridicat la 9 litri la 100 Km. Pretul benzinei in insula e de aprox. 1,70 euro litrul si baietii de la pompa cunosc bine cu ce anume se alimenteaza masina ta (motorina sau benzina). Tu le spui doar de cati euro doresti sa pui benzina sau pana la ce "liniuta" trebuie ei s-ajunga cu nivelul de benzina, cand trebuie s-o predai inapoi. Benzinariile aici nu se inchid sau nu stramba din nas, intre 12 si 16, pe timpul siestei, ca-n Thassos (unde am avut probleme sau am deranjat benzinarii in acest interval de odihna).

Barfa din insula

Pe drumul de inoarcere, vedem oameni bronzati si superbronzati. Ii intrebam pe cei de la vila Vaya din Perigiali (aflat la 2-3 km de Nidri), daca au avut plaja langa vila... ”Nu, plaja e ceva mai departe”. Ma cuprinde si aici in Perigiali, senzatia de "loc inghesuit in care n-ai ce face”, decat sa te odihnesti. Practic, esti departe de "civilizatia” sau "aglomeratia" unei statiuni balneare-port, precum e Nidri, si in afara de plaje, bronzat si pat, n-ai mai nimic. Ceva mai incolo, pe aceeasi sosea, turistii de la Laertes, erau cam frustrati “Pai, aici se face dom’le turism de santier, s-a facut contract cu o vila in care doar doua camere erau varuite, restul se aflau in diferite faze de finisaj”. No comment. Vila Laertes, are in schimb piscina proprie. Poate si Vaya, noi la Margarita, ioc!

Home again

Pe drumul de intoarcere, am surprins ridicarea si coborarea podului mobil, timp de 5 minute s-a facut pauza, toti am coborat din autocar, a trecut o barje cu marfa dinspre Lefkas spre Nidri. Drumul Bucuresti-Nidri se face in aprox. 16 ore, sunt 4 pauze obligatorii de cate 30 minute pe parcurs, la intoarcere am plecat la ora 14 si am ajuns la Bucuresti, la ora 6,30 dimineata. Vama la dus a fost superficiala si rapida, la intors si mai rapida, uneori deloc.

Asadar, in pofida lipsei sufocante de spatiu din jurul ei si a catorva tantari pe care-i puteti combate cu o sumedenie de spray-uri, creme sau lumanari fumigene, eu va recomand cu caldura mare (chiar cu canicula), vila Margarita din Nidri. Si sa stati acolo, cel putin 10 zile. Si sa aveti o masina, fara de care, in Lefkada, esti mort.

Asadar, “Viva Margarita! Io te quiero Margarita! ”

@Web, te rog melodia youtube

P. S. la "conditiile de cazare" as acorda un procent de 90%

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de dorgo in 28.06.14 10:44:11
Validat / Publicat: 28.06.14 14:23:24
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.

VIZUALIZĂRI: 5439 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

11 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (dorgo); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Vila Margarita din Nidri
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 28550 PMA (din 31 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

11 ecouri scrise, până acum

webmaster
[28.06.14 14:12:31]
»

Un review (mult) mai bun, tocmai pentru că e "centrat" pe oferirea unor informaţii practice, utile şi e "strâns" (nedezlânat, fără salturi de la "una-la-alta", apoi la "diverse") şi organizat.

Ar fi fost chiar perfect (poate ar fi candidat chiar la MG) dacă nu amesteca - din nou! - informaţiile despre cazare cu celelalte info, la gămadă. Câţi dintre cei care se vor interesa despre Vila (studio) Margarita, "mâine", crezi că le vor găsi aici, pierdute în cantitatea imensă de informaţii şi recomandări "de călătorie" despre Lefkada, în sutele de impresii scrise pe această temă? Îţi spun eu - NIMENI.

Ar fi bine dacă te-ai obişnui să scrii recomandările despre cazare SEPARAT, la rubrica de cazare respectivă (acolo le va căuta orice turist care caută informaţii despre O CAZARE!) - în cazul de faţă în rubrica Vilei Margarita - aşa că o să-ţi scriu ce-i mai jos până când o să reuşeşti să înţelegi:

@dorgo, pe viitor n-ar fi rău să desparţi recomandările despre cazare de cele referitoare la zona vizitată - în două articole distincte, unul de tip "de cazare" şi unul de tip "de călătorie".

S-ar obţine astfel o structurare mai bună a informaţiei utile - despre cazare, respectiv despre zonă sau împrejurimi (vezi mai jos) şi, deloc în ultimul rând, notele acordate ar reflecta mai bine gradul de recomandare al celor două "obiective" distincte (se întâmplă câteodată să stai într-un hotel pe care nu doreşti să-l recomanzi, dar zona sau localitatea ar merita cu totul altă medie - sau viceversa).

În plus, cine încearcă să aleagă o cazare în zonă - o gaseşte mai uşor, parcurgând doar lista rubricilor de cazare (fără a mai fi nevoit să citească - în acel moment - informaţii despre zonă); cine se documentează despre zonă - va găsi toate informaţiile căutate într-o singură rubrică (cea dedicată impresiilor "de călătorie"), fără a mai fi nevoit să "baleieze" toate rubricile de cazare (unele poate nu-l interesează, sau poate nu doreşte deloc cazare în zonă).

webmasterX
[28.06.14 14:26:33]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu)

ufoman
[28.06.14 14:54:04]
»

@dorgo: Bravo! Impresii corecte si un limbaj colorat plin sfaturi pertinente. Daca 50 % dintre impresii ar fi ca cel citit mai devreme AFA poate insemna mult mai mult.

Punctaj maxim!

iulianic
[28.06.14 18:02:28]
»

@dorgo: Deşi îmi place să ofer superbonusuri, iată, de astă dată n-a fost să fie decât votul cu numărul 13. Ghinion? Nu, va veni şi superbonusul cu următorul vot.

Mi-a făcut plăcere să-mi amintesc de Lefkada, de Nidri şi de toate locurile prin care m-am plimbat anul trecut. Mulţumesc pentru aceste frumoase aduceri aminte! Aştept şi alte impresii.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
dorgoAUTOR REVIEW
[28.06.14 20:13:21]
»

@iulianic: mersi de apreciere, maine incerc sa scriu ceva despre "spider road", sau "calea paianjenilor", o posibila mini-excursie optionala intre Agios Nikitas si Milos Beach, ce trebuie ocolita si pe langa care ai trecut si tu...

Motzu
[30.06.14 14:05:20]
»

Felicitari si multumiri pentru impresiile si recomandarile postate... le asteptam cu interes, pentru ca vom pleca in aceeasi locatie si acelasi tip de transport, autocar, si... probabil cu aceeasi agentie (am recunoscut locul de imbarcare si ora). Sunt binevenite recomandarile referitoare la excursiile optionale si pretul de inchiriere a masinilor. Am ceva emotii pentru distanta mai mare ce trebuie parcursa (fata de Thassos sau Halkidiki, unde am fost anul trecut), dar sper sa fie ok! Daca mai sunt si alte noutati le astept cu interes (plecarea noastra este in 14 iul. 2014). Multumesc!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
dorgoAUTOR REVIEW
[30.06.14 19:05:16]
»

@Motzu: multumesc de apreciere... voi scrie in curand inca 2-3 reviewuri despre Lefkada (descrierea croazierei cu vaporasul Nidri Star I, despre cascada Dimosari, despre cateva plaje, drumurile de munte, satul Karia, etc)... drumul pana in Lefkada nu e cu mult mai obositor decat cel spre Thassos, caci nu folosesti feribotul deloc, e mai "lung" insa cu vreo 2 ore pentru... (aprox. 14 ore Thassos, aprox. 16 ore Lefkada), dar in iunie-iulie e ziua ce mai lunga, se inopteaza pe la ora 22-22,30 iar la 5 dimineata e lumina...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
cloverina
[30.07.14 23:48:51]
»

@dorgo: Te roaga mult domnita... ii dai si ei un PM cu agentia prin care ati ales sejurul? Ne bate gandul sa facem o Grecie tarzie la final de septembrie.

loredana.b
[12.08.14 10:15:04]
»

Buna ziua! Am o intrebare pentru dvs in legatura cu inchirierea masinii. Nu am inteles exact daca suma totala pentru cele trei zile a fost de 85. e sau 85 e pe zi... Plec pe 18 aug in Lefkada la Studio Laertis... Se pare ca nu am facut o alegere prea buna... Multumesc.

dorgoAUTOR REVIEW
[12.08.14 13:30:40]
»

@loredana. b: inchirierea de 85 euro era pentru 3 zile (in iunie, in august poate fi mai scump)... suma pe zi varia, atunci, intre 20 si 35 euro, daca inchiriezi pe mai multe zile (3-5 zile) e mai avantajos, sunt si reduceri, poti negocia daca inchieriezi pe-o singura zi, e f scump si nu poti negocia...

loredana.b
[13.08.14 12:30:19]
»

@dorgo: Multumesc mult!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
cloverina, dorgo, iulianic, loredana.b, Motzu, ufoman
Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în Lefkada:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.058523893356323 sec
    ecranul dvs: 1 x 1