GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Dupa aproape o saptamana in sofisticata si inflorita insula Corfu si cateva zile in qvasinecunoscutul si atat de aglomeratul oras Parga am ajuns in Lefkada.
Primul lucru care l-am remarcat a fost noul port cu multitudinea de vase ancorate si aliniate cuminti, port despre care am citit ulterior ca este ultima si totodata cea mai moderna facilitate de acest gen construita in Grecia, prima impresie despre oras nu a fost cea mai buna, un oras intins pe orizontala care in prima clipa”nu-ti ia ochii “de loc, ulterior incet incet am descoperit un oras plin de culoare si viata. Este un oras zic eu in care nu ai timp sa te plictisesti, poate am avut noi noroc dar de fiecare data s-a intamplat ceva inedit. Colindand stradutele inguste si linistite am intalnit un grup de copii (in jur de 30) asezati pe scaune care exersau muzica simfonica sub privirile mandre ale rudelor, parinti si bunici, aveau tot arsenalul necesar pentru o adevarata orchestra, de la viori, violoncele, clarinete, flaute la instrumente de percutie si care in pauze se amuzau copios de micile greseli ale unora dintre acestea insa cand la sfarsit au cantat piesa de la un cap la altul a iesit ceva reusit, apoi in alta zii cateva formatii folclorice din regiunea Macedonia isi etalau costumele multicolore si se opreau din loc in loc pentru a executa dansuri traditionale specifice zonei, apoi am avut norocul sa asistam la o nunta si aici trebuie sa fac o paranteza, printre siruri de case viu colorate in culori calde, ocru, galben, roz, si rosu case cu doar un nivel, ornate cu balcoane de fier forjat din loc in loc puteai intalnii biserici, mici cenusii cu marmura roasa de timp si intemperii insa frumos ornate in stilul barocului timpuriu, grave si triste amintind de trecerea venetienilor pe aici, la una dintre acestea se celebra o nunta, nu am indraznit sa fotografiez insa in marea de nuntasi imbracati foarte elegant mirii erau pata de culoare alba, mi-a placut ca acestia in loc de pirostiile de la noi aveau pe cap coronite de flori albe legate intre ele cu o panglica alba, coronite care am inteles sunt luate acasa si pastrate la loc de cinste, cand au iesit din biserica au trecut sub o ploaie de petale de flori albe, am citit in ghidul turistic al insulei ca nuntile au fost mereu un eveniment deosebit si exista un ceremonial specific care se intinde pe parcursul a 2 saptamani exista si o sarbatoare a nuntii care se desfasoara pe data de 11 august in satul Karya in care se tin toate vechile traditii legate de acest ceremonial, pregatirea zestrei, coacerea painii pregatirea, coaserea costumului traditional numit “Romaika” purtat cu mare alai intr-un car ornat cu buchete de flori toate aceste obiceiuri desfasurandu-se in acordurile muzicii traditionale. Apoi mai sunt si stradutele laterale atat de originale, case inghesuite una in alta pentru a oferii umbra una alteia, multe flori si din loc in loc colivii cu pasari cantatoare singurele care sparg linistea acestora cu trilurile lor si nu in ultimul rand mi-a placut multitudinea de magazine cu vitrinele ornate cu gust, un loc domnilor in care sotiile sau prietenele trebuiesc strict supravegheate pentru a nu face ravagii in bugetul comun !
Ne-am dus fara oprire in Agios Nikitas un satulet asezat pe o mica vale, cu o singura strada intesata cu taverne inundate de flori, strada care se termina la o plaja cu apa limpede albastra, asa cum este pe toata coasta de vest a insulei, casele au balcoane din lemn vopsite in gri si albastru si eu zic ca aceasta asezare este cea mai atractiva din insula. Dupa doua nopti aici, ne-am mutat in satul Kalamitzi un loc ideal daca vrei sa explorezi salba de plaje de aici de pe coasta de vest, magnifice dupa parerea mea dar despre acestea am mai scris. In fiecare zii dupa portia de soare si balaceala intr-o mare incredibil de albastra am facut incursiuni in lungul si-n latul insulei si despre acestea vreau sa va povestesc.
In sud mi-a placut mica asezare Vasiliki, cocheta cu cladiri, pensiuni, hoteluri ingrijite o atmosfera calma de vacanta, coasta de sud are cateva golfulete care ascund mici plaje cu nisip sau pietris unde poti gasii liniste, umbra copacilor si o apa cristal. Venind din interiorul insulei la un moment dat se poate vedea o frumoasa panorama a oraselului Nidri cu golfurile sale si insulele inverzite din apropiere, insa localitatea mi-a parut prea comerciala cladiri in stilul continental la fel si toata coasta de est pina in orasul Lefkada.
Venind din Corfu, insula cu o bogata experienta turistica prima data am fost dezamagit de satele din interior, mult mai putin pregatite pentru turisti, insa incet am inceput sa apreciez sobrietatea acestora, pe alocuri insa poti vedea imagini de o simplitate si frumusete aparte. Oamenii insulei incet migreaza spre tarm acolo unde datorita turismului viata este mult mai usoara parasind stilul traditional, lasand in urma lor traditiile si satele care incet incet decad. Ce mi-a placut foarte mult a fost expresivitatea oamenilor in special a satenilor varstnici, am vazut femei in portul traditional de culoare neagra purtand pe cap acea naframa cu dantela aranjata sofisticat, calare pe magarus si avand la spate snopuri de crengi cu frunze, am vazut femei purtand pe cap recipiente cu rufe venind de la paraul unde fusesera spalate, sau femei in portul traditional stand pe pritvorul casei si muncind cu migala la o broderie. In Alexandros Platistoma si Kolivata sate traditionale cu case din piatra cu obloane verzi totul era incremenit doar zumzetul cycadelor, fosnetul ramurilor de maslin si vocile ragusite de prea mult fumat, ale batrinilor care stau la un pahar de ouzo la Kafeion, (taverna satului) spargea acea tacere.
Nu uitati, intotdeauna trebuie sa salutati dumneavoastra primii si sa cereti voie daca vreti sa fotografiati, veti vedea atunci zambetul plin de amabiltate al satenilor care pana atunci va priveau cu suspiciune. Din pacate in curand sunt convins ca toate acestea vor dispare, nu va lasati inselati de aparenta lipsa de stralucire a locului, frumusetea exista in simplitatea stilului de viata al acestor oameni si a locurilor.
In concluzie, mi-a placut aceasta insula pentru plajele fabuloase din vest, pentru frumoasa capitala, pentru ca este o bucatica din spatiul mediteranean si pentru ca inca poti vedea Grecia asa cum este, frumoasa prin simplitate si originalitate!
Trimis de Cristian_h* in 15.07.10 01:02:04
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Cristian_h*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Ce dor ne era sa mai scrii cate ceva si ce pacat ca concediul s-a dus( cel putin al nostru)
abia astept sa ajung si eu in Lefkada, nu pot decat sa ma bucur de ceea ce scri tu
''nu va lasati inselati de aparenta lipsa de stralucire a locului, frumusetea exista in simplitatea stilului de viata al acestor oameni si a locurilor. ''
Da, sunt perfect de acord cu ce ai spus, @Cristian h, dar insula Lefkada este recomandata in primul rand celor care iubesc natura in stare pura, asa cum a creat-o Dumnezeu!
Am fost si eu acolo, anul trecut si de aceea spun asta, celor care sunt mai pretentiosi, le recomand sa se mai gandeasca de 2 ori inainte de a ajunge aici!
Eu inca mai sper sa merg cu cortul in Lefkada!
Fiecare are o imagine diferita despre "stralucire". Pentru mine "stralucire" inseamna casele lor traditionale si curtile pline de flori, drumurile serpuind printre stanci si marea turcoaz ce se vede de pe orice culme.
Un vot pentru cuvintele si pozele frumoase.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2024 Apă frumoasă și cam atât — scris în 03.08.24 de Corina22 din ARAD - nu recomandă
- Sep.2023 Lefkada in sapte zile — scris în 25.09.23 de corneliualex din FOCşANI - RECOMANDĂ
- Jul.2023 Vacanta perfecta in Lefkada (1) — scris în 24.07.23 de raducannicolae din SIBIU - RECOMANDĂ
- Jul.2022 Reintoarcere in Lefkada — scris în 08.08.22 de Versus din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2022 Lefkada la control, după 3 ani — scris în 22.07.22 de Catalin Mate din ORADEA - RECOMANDĂ
- Sep.2021 Lefkada, visul meu albastru (v) — scris în 13.02.22 de adryana din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2021 Un mic colț de Rai - partea a doua! — scris în 09.10.21 de dancapy din BUCUREșTI - RECOMANDĂ