Inepuizabilul Istanbul – alte cartiere nevăzute: Balat, Fener și Ortaköy

TIPĂREȘTE

Bucurie mare când se termină stocul unui produs pe care îl folosește soțul în activitatea lui. Îl cumpără de mulți ani de la Istanbul, este mai ieftin de aproape 3 ori decât în România și mult mai bun calitativ. Asta înseamnă că îmbinăm iar utilul cu plăcutul și că ne punem la drum spre Istanbul, singura destinație care face excepție de la regula, “nu de 2 ori într-un loc”.

Ca de obicei am plecat de acasă cu mașina, vignieta am luat-o online bgtoll.bg/ro/rovinieta-electronica, 15 leva și după ce am plătit taxa de pod, 14 lei, am mers pe traseul arhicunoscut de-acum, Ruse – Razgrad – Târgoviște – Omurtag – Kotel – Yambol – Elhovo – Lesovo – Hamzabeyli. 621 de km am făcut din poarta noastră până la hotelul Ramparts din Kumkapi, un cartier al orașului vechi din Istanbul.

Despre drum am mai zis și cu alte ocazii, nu s-a schimbat mai nimic, n-au apărut autostrăzi prin Bulgaria, iar drumul a fost bun, în general, doar un pic vălurit pe la Târgoviște. Prin Bulgaria ne oprim o singură dată în munți, la Kotel și poate este de interes să spun că sunt izvoare multe, mai ales pe sensul opus, între Omurtag și Kotel. Traficul a fost lejer la sfârșitul lui septembrie, dar au fost multe echipaje de poliție, mai ales după Kotel, spre vama cu Turcia.

Am alimentat la Lukoil-ul din Bulgaria, chiar înainte de a intra în vama Hamzabeyli cu 2,20 leva pe litru. Ca și comparație, benzina/motorina prin Bulgaria a fost undeva între 2,24 si 2,29 leva la OMV, 2,13-2,16 la benzinăriile no name și 2,1 la un BP de la Elhovo. Noi am alimentat aproape întotdeauna la Lukoil-ul de la vama, la preț bun. Având în vedere cursurile valutare de la vremea aceea pot să spun că benzina la bulgari era ușor mai ieftină decât la noi, aprox 5,5 lei/litru.

În vamă la bulgari nu am avut nici o mașină în față. Noutatea drumului a fost de data asta vama de la turci. Nu aveam nici un an de când fusesem la Istanbul și am găsit toată vama un șantier întreg. Tot punctul vechi era dărâmat și am ieșit printr-un punct de vamă nou construit, mai modern, la care încă se lucra. Au apărut clădiri mari și un dutty-free nou. Din păcate, încă se lucra acolo și am cam stat la o coadă de 16-17 mașini pe un singur culoar, cu 3 ghișee, ceea ce a presupus cu totul aprox o oră în vamă, cu vreo 10 minute pierdute și la dutty free-ul cel nou, cu prețuri foarte bune la băuturi și la câteva parfumuri.

După vamă este indicator de 39 de km până la Edirne și 261 de km până la Istanbul. Dacă nu aveți cardul HGS pentru a putea călători pe drumurile turcești, acum sunt suficiente panouri informative cu benzinăriile de unde se cumpără, inclusiv vechiul punct de la Edirne. La noi nu a fost cazul pentru că mai aveam pe card suficiente lire de la drumul din Cappadoccia, cu un an în urmă.

Benzina/motorina de la turci a fost mai ieftină decât la noi, ca și la drumul trecut, cu nici un an în urmă. După vamă am găsit cu 6,39 lire pe autostradă, mai spre Istanbul la BP-uri 6,49-6,54, iar în oras benzina/motorina era 6.48/6.53/6.81 lire pe litru. La schimbul valutar din perioada aceea asta însemna până în 5 lei pe litru (cam 4,9 lei), mult mai bine decât la noi.

Schimbul valutar la data aceea, sfârșit de septembrie 2019, a fost 100 EUR = 618 lire, apoi a scăzut mult mai rău decât în alte deplasări, în timpul celor câteva zile, cel mai probabil din cauza cutremurului care a fost chiar în week-end-ul acela. Am apucat să schimbăm niște EUR cu 618 lire și apoi s-a făcut 610,605,600 până am plecat.

Și de data asta am remarcat că cel mai bun schimb este cel din EUR și cele mai bune case sunt în zona bazarului, unele case din bazar, dar nu toate și unele de pe străzile pe care cobori de la Marele Bazar spre Bazarul de Mirodenii și Podul Galata.

Că turcii sunt într-o construcție/reconstrucție permanentă, remarcăm la fiecare drum. Și de data asta, inclusiv pe autostradă, am găsit iarăși lucrări, construcții noi pe o parte și alta a autostrăzii, alte poduri și pasarele.

Unde erau porțile (la intrarea în Istanbul) acum erau doar zeci de camere care citesc HGS-ul. S-a evitat aglomerația dar era util că ne arăta cât mai avem în portofelul HGS. Am văzut însă cât mai aveam la întoarcere, la ieșirea prin porțile de la Edirne.

La cazare am ajuns undeva la 15,30, la puțin timp după ce tocmai fusese un cutremur destul de mare după cum arătau la știri (5,8 grade, dar după știrile prăpăstioase de la TV părea că a fost mai mare). Kumkapi este o zonă renumită pentru seafood, dar foarte aglomerată și am ales-o pentru că nu mai fusesem cazați niciodată acolo și îi venise rândul, pentru că, rând pe rând, am ales pentru cazare aproape toate cartierele din orașul vechi.

Am avut parte de o cazare foarte bună la Ramparts Boutique Hotel din cartierul Kumkapi, de unde ne-am deplasat ușor către centrul Istanbulului, până unde am mers, în general, pe jos. Am luat tramvaiul doar dacă a trebuit să ajungem mai departe și am folosit o singură dată un autobus, din cele două care aveau stație lângă hotelul nostru, care veneau la câteva minute și mergeau până la Eminönü, la podul Galata.

Cardul de transport în Istanbul este valabil pe orice mijloc de transport tramvai, autobuz, funicular, bărci, metrou, trebuie doar să îl cumperi sau să îl alimentezi, dacă ai deja unul. Noi am alimentat și de data asta pentru mai multe călătorii, ținând cont că o călătorie era 2,6 lire de persoană. Automatele pentru încărcat bani pe card sunt în toate stațiile de tramvai.

Pentru că mergem anual la Istanbul și de obicei nu cu mâna goală, am ajuns să repetăm unele obiective în încercarea de a le face o idee despre Istanbul și celor cu care ajungem pentru prima dată. Dar de fiecare dată căutăm să facem și noi ceva nou și pentru că am mai scris despre Istanbul, chiar dacă o să reamintesc obiectivele pe la care am trecut și despre care am scris, fiecare articol pe care îl adaug este dedicat locurilor noi pe care le-am descoperit.

De data asta am fost cu două domnișoare (fiică-mea și prietena ei) și am convenit cu ele ca jumătate din timp să mergem prin câteva locuri pe care le considerăm noi reprezentative pentru Istanbul și apoi să facem ceva nou și pentru noi.

Greu să mai facem ceva nou! La fiecare drum ni se pare și mai dificil și chiar dacă Istanbulul este inepuizabil avem senzația că am cam trecut peste tot și de fiecare dată pornim la drum fără nici o idee, dar convinși că la fața locului vom mai da noi de ceva. În alegerea hotelului a atârnat foarte mult și recenziile altor clienți care lăudau mult proprietarul, un plus foarte mare fiind faptul că vorbea românește. Așa că nu ne-am făcut nici un plan de acasă și așteptam să ne sfătuim cu el.

Din acest punct de vedere am făcut cea mai bună alegere. Am găsit un om foarte amabil și disponibil permanent, niciodată pe fugă sau superficial. După ce i-am spus ce am văzut în Istanbul și că avem nevoie de sfaturi ca să vedem ceva nou, în fiecare seară și dimineață a stat cu noi la calculatorul de la recepție și ne-a arătat locuri, ne-a sfătuit, ne-a căutat traseele, numărul autobuzelor, ne-a exemplifica cu poze locurile pe care ni le sugera și cu ajutorul lui, am ales să mergem în 3 cartiere în care nu mai fusesem, 2 care aproape se contopesc (Fener și Balat) și Ortaköy.

Am văzut Moscheea Ortaköy de mai multe ori din plimbările pe Bosfor, dar în zona cu același nume nu am fost niciodată. Gazda noastră ne-a sugerat să mergem acolo ca să vedem moscheea și la interior pentru că este foarte frumoasă dar și o zonă mai elegantă decât orașul vechi. S-a arătat foarte mirat că nu știam că acolo este zona în care se mănâncă Kumpir, așa cum nu i-a venit să creadă că noi am fost de atâtea ori la Istanbul dar nu am ajuns și nu știam de Balat, fostul cartier evreiesc, locul în care se filmează serialele turcești, cu niște obiective demne de luat în seamă, sau de Fener unde erau urme ale compatriotului nostru, Dimitrie Cantemir.

Balat și Fener sunt 2 cartiere aflate pe Cornul de Aur, care aproape se contopesc, după cum spuneam. Ca să ajungem la Balat am luat autobuzul BN1 de lângă hotelul nostru până la Eminönü. În principiu, oriunde ați fi cazați în Istanbul trebuie să știți că pentru Balat trebuie să ajungeți în zona Podului Galata, acolo unde este o autogară și foarte multe autobuze care ajung în toate colțurile Istanbulului. Până acolo noi am ajuns cu autobuzul nostru pe Bulevardul Kenedy, centura Istanbulului, pe lângă faleză și vechile ziduri, un drum frumos de doar câteva stații. Am ajuns repede, traficul este foarte bun pe Kenedy.

De la autogara de la Podul Galata, vis-a-vis de stația de vaporașe Turyol, am luat autobuzul 99A până la Balat, 5-7 stații, depinde unde vrei să cobori. Sunt mai multe autobuze la autogară și decât să vă încărcați memoria cu numerele autobuzelor, mai degrabă țineți minte că trebuie întrebat la fața locului ce autobuze merg spre Balat sau Fener. Orice șofer ți-l arată.

Noi am coborât la ultima stație posibilă pentru cartierul Balat, la Biserica Sf Nicolae. De la biserica veche urma să o luăm înapoi și să trecem prin cele mai reprezentative puncte, așa cum ni le indicase pe hartă sfătuitorul nostru și ușor-ușor urma să venim spre Fener și să luăm înapoi autobuzul de acolo.

Balat este fostul cartier evreiesc și decisiv în alegerea lui au fost pozele cu case colorate și vecinătatea cu Fener unde Dimitrie Cantemir a învățat și a trăit o vreme.

Vizita noastră în Balat a început așadar cu o biserică foarte veche, Sf Nicolae, din sec 14. Ca mai toate bisericilie pe care urma să le vedem și aceasta a fost distrusă de mai multe ori, total sau partial, de cutremure sau de foc, dar a fost refăcută de fiecare dată, cea mai importantă restaurare fiind făcută cu ajutorul unui ambasador rus, după un incendiu puternic care a avut loc în urmă cu patru secole.

Sinagoga era închisă dar merită să ajungi pe străduța pe care se află pentru că acolo sunt casele colorate care ne-au convins să alegem din sugestiile gazdei noastre acest cartier.

Mergând pe străduțe în sus și în jos ne-am trezit la un moment dat pe strada cu conacele grecești din Fener care este un obiectiv turistic. Fener a reprezentat, de-a lungul a patru secole cartierul creștin al Istanbulului, în special al grecilor rămași după masacrul de la căderea Constantinopolului. A fost perioada în care grecii au câștigat poziții importante în afaceri și chiar în politică iar asta a ținut până în 1821 când otomanii i-au acuzat că s-au implicat în revoluția greacă și au fost uciși mii de greci, cei mai mulți dintre capii comunității. Sultanul care a cucerit Constantinopolul, în semn de apreciere, le-a permis grecilor aristocrați să se stabilească în Fener. Cu toate că multe familii de nobili au plecat în Europa, mulți s-au întors și și-au făcut case acolo. Strada devenită obiectiv turistic pentru Fener este scurtă, în pantă, cu case deosebit de frumoase. Am stat la coadă cu alți turiști ca să facem poze pe această străduță.

Biserica Sveti Ștefan (bulgărească) este din fier și a fost făcută de o firmă din Austria, care a mai trimis biserici astfel făcute și în Peru și Australia. Biserica a fost adusă demontată și montată local, iar la interior a fost aurită într-o etapă ulterioară. Este deosebit de frumoasă și ea, mai ales că abia a trecut print-un proces de restaurare major, fiind redeschisă publicului în 2018. Eu cred că nu am mai văzut o altă biserică de acest gen prin Europa (pe schelet metallic), se poate să fie unică.

Cele mai multe biserici ortodoxe din Fener au fost transformate în moschei și față de orașul vechi, aici oamenii și portul sunt mult mai tradiționaliste.

Patriarhia Ecumenică cu sediul de peste 17 secole în Istanbul (Constantinopol), ocupă cea mai înaltă poziție între Bisericile Ortodoxe iar Biserica Patriarhală a Sf Gheorghe, initial o mănăstire de maici, a devenit un adevărat complex, care constituie reședința Patriarhiei Ecumenice încă din sec 15. Este o biserică clasică cu 3 culoare și vă recomand să identificați pe lateralul din stânga icoana făcătoare de minuni, iar pe dreapta, pe una din coloane o bucată din stâlpul pe care Hristos a fost legat și biciuit (celelalte două bucăți se găsesc la Ierusalim și Roma).

Sus, pe dealul Fanarului, este o clădire care iese în evidență și este cea mai frumoasă clădire din acest cartier. Este vorba de Liceul Ortodox din Fanar, unde au învățat mii de studenți ortodocși. Terenul a fost donat de Dimitrie Cantemir care a fost absolvent al acestui liceu iar, mai jos, în capătul străzii, se află Muzeul Dimitrie Cantemir și în curtea interioară vastă, cam neobișnuită pentru cartierul cu toate înghesuite este și o cafenea care îi poartă numele. Muzeul este închis și oricum pare cam pustiu, deloc întreținut, dar la cafenea ne-am oprit și noi.

Vecină cu Café Dimitrie Cantemir este cafeneaua Antik Balat, foarte colorată, care se află în toate ghidurile de promovare, loc în care n-am rezistat tentației și ne-am oprit din nou.

Dacă nu mai aveți idei pentru Istanbul rețineți cele două cartiere pentru vechile biserici ortodoxe, străduțele înguste cu case colorate, conacele grecești, magazinele cu suveniruri, atelierele și micile muzee de care o să dați, liceul lui Cantemir al nostru, dar mai ales cafenelele și terasele șic, unde se vede mână de designer. Nu vă programați mai puțin de o zi pentru Balat și Fener. O să vă placă să vă așezați la terasele astea colorate, cum și noi am făcut de câteva ori. Nu ne mai era foame, nici sete, dar terasele colorate și intime te îndeamnă să te oprești des.

În fața palatului Dolmabahce este o stație de autobuz, iar gadza noastră ne spusese că sunt mai multe autobuze care merg la Ortaköy și cel mai bine ar fi să întrebăm pe măsură ce vin autobuzele. Numai că șoferul primului autobuz care a venit a fost neserios. Ne-a zis că merge, dar ne-a luat o stație, am taxat o călătorie și ne-a dat jos la Karaköy de unde trebuia să luăm alt autobuz până la Ortaköy. Aveți grijă la acest aspect pentru că sunt și autobuze care merg direct.

Dacă tot ne-am trezit la Karaköy, unde mai fusesem o dată, am făcut câțiva pași prin port, acolo unde se află un Muzeu Militar și o piață plină de tunuri și alte obiecte militare, inclusiv mașini. Autogara de la Karaköy se află tot în port iar de aici sunt vase care traversează Bosforul până la Eminönü.

De aici trebuia să luăm alt autobuz sau să mergem pe jos cam 20 de minute pe Çırağan Cadesi, pe lângă palatul cu același nume, pe care de atâtea ori l-am văzut de pe apă, Universitatea Galata și un zid cu obiectivele de top (pictate) ale Istanbulului și am ales să mergem pe jos.

Ortaköy nu este un loc în care găsești obiective turistice de mare importanță. Este mai degrabă o zonă elegantă și mai aerisită, în care te duci să te relaxezi și să-ți petreci câteva ore liniștite. În turcă Ortaköy înseamnă satul din mijloc, adică satul de pescari din mijlocul strâmtorii și este unul dintre cele mai frumoase cartiere din partea europeană. Gazda noastră ne-a recomandat ca, printre altele, să venim aici și să mâncăm Kumpir, un fel de mâncare specific acestui loc. Kumpir-ul este un cartof uriaș, copt în coajă, umplut cu de toate (mezeluri, legume, ciuperci, sosuri, brânză, măsline, acrituri, chestii iuți, ...), costă 24 de lire și este foarte sățios. Noi n-am terminat nici unul porția, nu se poate. Poți să-l mănânci la masă, la una din terasele din zonă, aflate una lângă alta, dar sunt multe chioșcuri numerotate, care vând la pachet și oamenii îl mănâncă la una din băncuțele de pe malul Bosforului, câte 2 la bucată, așa cum ar fi trebuit să facem și noi.

Moscheea Ortaköy se află la piciorul primului pod Bosphorus și am văzut-o mereu din croaziere. La intrare există un panou informativ din care am aflat că a fost proiectată de aceiași tată și fiu, armeni la origini, care au proiectat și Moscheea și Palatul Dolmabahce. Este mai simplă decât alte moschei pe care le-am văzut, are doar două minarete, dar este la fel de spectaculoasă la interior, așa cum se vede și de la exterior.

Cartierul Ortaköy s-a transformat din micul sat pescăresc într-un loc cu o viață de noapte intensă de pe malul drept al Bosforului. Aici sunt numeroase cluburi de noapte și restaurante și în general, acest cartier este despre plimbare pe străduțele cu tarabe și case vechi, în stil ottoman. Înainte să plecăm din zonă am trecut și prin bazar de unde mi-am cumpărat un șal stil burbery (aici cu 30 de lire de la 35) și am mai zăbovit puțin în piața din fața moscheei ca să admirăm vasele de pe Bosfor. Ne-am întors la Kabataș (Dolmabahce) cu autobuzul, 4 sau 5 stații, iar de acolo am luat tramvaiul T1 până în orașul vechi.

Dintre obiectivele pe care noi le-am văzut, am ales pentru domnișoarele noastre să vizităm Moscheea Albastră și Palatul Dolmabahce, să facem o croazieră pe Bosfor, să trecem prin Marele Bazar și prin cel de Mirodenii astfel încât să-și facă cât de cât o idee despre Istanbul. Noi le-am mai văzut iar eu am mai scris despre ele așa că fac doar o trecere în revistă.

Le-am dus mai întâi la km 0 și în Piața Sultanmahmet unde au admirat Hagia Sofia pe afară, am intrat la Moscheea Albastră, care din păcate era în renovare și la interior nu se mai vedea mare lucru din cauza schelelor, doar bucăți de tavan pe laterale.

Am trecut prin Hipodromul situat în fața Moscheei Albastre, cel mai faimos loc de întâlnire pentru politicieni și pentru cursele de cai din perioada Constantinopolului Bizantin și le-am arătat monumentele importante din cadrul acestuia: Fântâna Germană, Obeliscul Egiptean (al lui Theodosius), Coloana lui Serpentine, Columna lui Constantin.

Am intrat puțin și în Parcul Gulhane dar am ieșit pe linia tramvaiului T1 pentru a intra în una din cârciumioarele cu pernuțe și tanti care fac gozleme în vitrine, unde voiam să bem ceva. Nu există drum să nu mergem la una din cârciumioarele astea. Prețurile sunt mai mari dar și restaurantul și serviciul sunt altfel (am dat pe un ceai 8 lire, față de 2-3 lire în altă parte și pe un cappuccino 15 lire).

Încă din prima zi am trecut prin Marele Bazar, pe aleea centrală, am ieșit în capăt la Moscheea Nuruosmaniye, pe care am vizitat-o și am mers în jos pe străzile dintre cele două bazaruri până am ajuns la cel de Mirodenii, am trecut și prin el, ne-am luat cafeaua favorită Mehmet Efendi și ne-am oprit la Galata sub pod, unde am mâncat un balik și fetele un fel cu pui de care au fost foarte încântate. Cu toate că nouă nu ne prea place să ne oprim sub pod, lor li s-a părut foarte frumoasă priveliștea, se făcuse noapte și spectacolul vapoarelor și luminilor era foarte frumos de acolo, așa că am cedat. A trebuit să facem față tuturor insistențelor și promisiunilor de discounturi și alte alea și ne-am oprit până la urmă la unul din resturante.

A doua zi le-am dus pe fete la Palatul Dolmabahce pe care noi l-am văzut a 3-a oară cu ele. Am luat tramvaiul de la Beyazid până la capăt (Kabataș) unde se află palatul. Am scris despre palat cu altă ocazie. Acum spun doar că am dat pe un bilet 60 de lire de persoană, doar palatal, 90 de lire era tot palatul cu muzee și harem, iar 40 de lire haremul.

S-a mai restricționat accesul pentru protejarea clădirii dar noi am prins o perioadă destul de lejeră sau era prea devreme pentru că nici nu am mai stat la coadă ca altădată. Fără foto așa cum știm dar am mai prins și noi câteva cadre.

Palatul cu camere luxoase, baia din marmură a sultanului, biblioteca, scara monumentală cu un candelabru spectaculos, mai multe scări de acces spre apă, închise, sala balului cu candelabrul cel mare, grădinile cu fântâni, în spate păsările, bibilicile, găinile, cocoșii, fazanii și păunii, Muzeul ceasului în care se intră gratuit, Expoziția de seturi de ceai și cafea, arme… ce să zic, nouă ni se pare mai frumos decât Topkapi.

Vis-s-vis de Dolmabahce este stadionul Beșiktaș care se vizitează, dar spre disperarea fiică-mi l-am ratat și de data asta.

Croaziera pe Bosfor am făcut-o doar noi, fetele (25 lire 1,5 ore cu Turyol), în timp ce soțul și-a rezolvat problema pentru care venim anual la Istanbul.

În afară de ce am mâncat în cartierul Balat (la o terasă gozleme, la alta câte o salată cu ton, la altele ne-am oprit pentru cafea, ceai și dulce) și Kumpir-ul din Ortaköy, am mâncat în prima seară sub pod la Galata, iar în altă zi am mâncat dincolo de pod în partea stângă, după piața de pește unde s-a amenajat o zonă cu câteva restaurante, foarte bune pentru fish. Am mâncat la o terasă scoici umplute (6 buc*1 liră), hamsii cu rucola (17 lire), levrak și doradă cu salată (30 lire) și un balik (12 lire), de care fetele s-au îndrăgostit.

Alte câteva prețuri de la sfârșitul lui septembrie: 11 lire berea Efes de 500 ml la alimentară, 10 lire sucul de rodii, 10 lire 100 g castane, 10 lire înghețata turcească.

Am plecat din Istanbul cu o întârziere de o oră pentru că nu a venit nenea să ne deschidă parcarea și am ieșit foarte ușor în Ataturk și apoi în A Medneev. De acolo apar indicatoarele de Edirnecapi și drum drept până acolo, unde avem de fiecare dată o escală în drumul către casă.

Ne-am parcat la aceeași parcare privată de lângă supermarketul de unde ne facem cele mai multe cumpărături (vis-a-vis de intrarea în bazarul de la moscheea Selimiye) și am făcut o plimbare și cumpărături de aprox 3 ore prin Edirne.

Aproape de 15 am plecat din Edirne, după ce ne-am luat la pachet plăcintă și ayran din capătul bulevardului Saraclar și am stat 2,30 ore in vamă, mai mult ca niciodată parcă, dar acasă am ajuns la fel de târziu ca și altădată, pentru că plecăm târziu din Edirne, de obicei.

Celor îndrăgostiți de Istanbul, care își doresc să revină și nu au văzut cele 3 cartiere pe care și eu le-am descoperit acum, le recomand să le pună pe listă, iar celor care nu au ajuns la Istanbul le recomand să îl descopere.

---

VIZUALIZĂRI: 10700 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI