ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 27.01.2015
DE GYL*
  • *) Email NEFUNCȚIONAL
  • GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
    DIN: bucuresti
    ÎNSCRIS: 04.05.12
    STATUS: PREMIUM
    DATE SEJUR
    JAN-2015
    DURATA: 4 zile
    prieteni

    GRAD SATISFACȚIE
    CADRUL NATURAL:
    NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
    DISTRACŢ. / RELAXARE:
    100.00%
    Încântat, fără reproș

    NOTARE MEDIE REZULTATĂ
    100.00%

    AUTORUL ar RECOMANDA
    această destinaţie unui prieten sau cunoscut
    TIMP CITIRE: 4 MIN

    Pieton prin P-ta Taksim si Istiklal Cadessi

    TIPĂREȘTE URM de aici

    Revin cu o parte din plimbarile si vizitele facute la Istanbul, dupa ce ne-am cazat - vezi impresiile - cu ajutorul tramvaiului T1, am pornit sa exploram orasul.

    Istanbul - scurt istoric - ca si Roma cuprinde o arie intinsa pe 7 coline fiecare gazduind cate o moschee, respectiv 2 continente, de-a lungul timpului in letopisetele romanesti orasul a fost cunoscut sub numele de : Taringrad, Stambul, Inalta Poarta, dar oficial orasul s-a numit pe rand Byzantion, Costantinopol, iar din 1930, abia, devine Istanbul.

    Capitala economica, financiara si culturala Istanbulul are aprox. 18-19 milioane de locuitori si este tranzitata zilnic de alti 1 - 1,5 mil. de oameni. Traficul poate fi un cosmar, infrastructura rutiera fiind de multe ori depasita de situatie, dar si de agresivitatea soferilor care nu prea tin cont de reguli. Un sofer de taxi ne-a spus ca singura regula avuta in vedere de toti participantii la trafic este : sa nu te enervezi si indiferent de ce manevre face cel din fata ta, fereste-l prin orice mijloace ca la randul tau vei fi ferit de cel din urma ta - edificator nu?

    Sa revenim, inarmati inca din aeroport cu Istanbulkarte, care este un card ce costa in sine 6 lt si initial platiti pe el 10, din care cu 4 se poate plati apropiindu-l de automatele de citire aflate la intrarile pe peroanele statiilor, care retrag din cont contravaloare calatoriei. Cardul poate fi alimentat la aceleasi automate de vanzare cu sume intre 5 si 50 lt.

    Din statia Gulhane, vecina hotelului nostru si parcului cu aceelasi nume, cu tramvaiul T1, in directia Kabatas care este capatul, pornim spre vestita P-ta Taksim, la coborarea din tramvai facem jonctiunea cu Funikular, un fel de metrou subteran (spun asta deoarece metroul local circula f. mult si la suprafata), tras de cabluri, ca si telecabina dinspre Babele noastre si iesim in inima pietei.

    Cu o istorie bogata si aceasta piata, revenita puternic in actualitate datorita manifestatiilor din mai-iunie 2014, cand opozantii actualului guvern, cat si militantii ecologisti s-au opus cu tarie defrisarii unei portiuni din parcul aferent pietei numit Gezi. Sincer ma asteptam sa gasesc un parc cel putin de dimensiunile Cismigiului sau Operei, dar cand colo un parculet, cam cat un spatiu verde mai generos din Bucuresti, dar este de inteles atitudinea protestatarilor avand in vedere zgarcenia si lipsa spatiilor verzi acaparate de expansiunea perpetua a metropolei. Manifestatiile au fost inabusite din ordinul Primului-Ministru, care i-a numit pe protestatari "vagabonzi", de unde si paralela facuta de presa internationala, cu manifestatiile din 1990 si 1991 din P-ta Universitatii, cand manifestantii de atunci au primit de la conducere eticheta de "golan".

    Din istorie in P-ta Taksim se afla principalul nod de distributie a apei, de altfel cuvantul "taksim" s-ar traduce - distributie. Tot aici au avut loc numeroase alte proteste si manifestatii acesta fiind, in prezent, locul preferat de turci la intimpinarea Noului An.

    In centru pietei se inalta un monument inchinat memoriei fondatorului turciei moderne Kemal Ataturk. Tot aici este un important nod de transport in comun, iar de jur imprejur sunt hoteluri de renume ca Ritz sau Intercontinental, cat si Opera House si Centrul Cultural Ataturk. Bineinteles nu puteau lipsi terasele de fitze, dar si vanzatorii ambulanti - omniprezenti.

    Din piata porneste si Istiklal Cadessi sau Calea Independentei, care este o strada pietonala lunga de vreo 2-3 km strabatuta de singurul mijloc de transport - tramvaiul rosu, un tramvai de epoca, care este foarte binevenit daca se vrea intoarcerea din celalalt capat. Aceasta este o strada eminamente comerciala pe care se pot gasi mai toate brandurile de renume Hilfinger, Adidas, Puma, Polo, Waikiki, Zara, Lacoste, H&M s. a. m. d. Forfota este de nedescris un fel "centru istoric" in cea mai aglomerata zi, de la cantareti ambulanti, la florarii, consulate, ambasade, biserici, magazine cu branduri locale, vanzatori ambulanti, cersetori, restaurante locale si fast food-uri de renume, baruri, cluburi, placintarii, cofetarii toate cele le gasesti aici, doar sa ai timp, nervi, bani si sa te tina picioarele ca restul...

    Strada se afla in cartierul Beyoglu, interesant pentru cei ce mai pot este sa patrunda si pe stradutele laterale, unde preturile la magazinele locale sunt ceva mai mici, iar la asa zisele "locante" - un fel de bodegi poti gusta din bucataria autohtona la preturi mult mai accesibile. Apropos de preturi ianuarie si februarie sunt luni de "indirim" adica de reduceri care oscileaza intre 50 si 70%, dar cu toate acestea preturile sunt asemanatoare, usor mai mici sau... mai mari comparativ cu cele din magazinele de firma din tara.

    Aceasta este zona recomandata si pentru viata de noapte, amatorii de clubbing aici trebuie sa petreaca.

    Am uitata sa zic cateva vorbe despre cursul de schimb valutar, care in functie de casa de schimb si zona poate varia la euro intre 2,8 si 2,9 lt iar la dolar intre 2,2 si 2,3 lt.

    Deocamdata ma opresc aici, dar voi continua cu alte experiente istanbuleze.

    Citește și CONTINUAREA aici

    [fb]
    ---
    Trimis de GYL* in 27.01.15 08:32:23
    Validat / Publicat: 27.01.15 12:42:30
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA.

    VIZUALIZĂRI: 5716 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (GYL*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P02 Motorul funicularului cu roata care-l trage.
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 20450 PMA (din 27 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    8 ecouri scrise, până acum

    webmaster70
    [27.01.15 12:42:20]
    »

    Mutat, la reorganizare, în rubrica "Excursie la porțile Orientului" (deja existentă pe sait)

    luciaoradea
    [28.01.15 01:16:19]
    »

    Felicitari pentru review! Am văzut recent un documentar despre Istanbul și tare mi-a plăcut sa citesc din nou despre un loc frumos pe care încă nu am reușit să îl vizitez. Îmi doresc să văd Turcia, dar as vrea sa merg în zonele turistice cu o însemnătate istorica, cum sunt și cele descrise în review.

    În ultima vreme, din păcate, când zici Turcia te gândești la all inclusiv, pentru ca multa lume de asta vizitează stațiunile turcești, pentru serviciile oferite. Nu zic ca nu e bine, dar parcă e mai frumos să vezi ce anume înseamnă țara în care mergi, să îi cunoști istoria și cultura și să vezi și altceva în afară de resort și plaje.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    GYL*AUTOR REVIEW
    [28.01.15 05:56:40]
    »

    @luciaoradea - Multumesc si corect, adevar ai grait, resortul cu all inseamna 99% sa te invarti numai prin incinta, adesea pierzand "esenta" sau "spiritul" locului. Pe de alta parte pentru odihna si relaxare totala, parca e mai bun totusi sa "zaci" la greu cu totul la nas.

    Fa un efort si daca-ti doresti, viziteaza "portile orientului", merita sa vezi amalgamul de natii, obiceiuri, relicve si religii, dar si spiritul comercial inascut.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    luciaoradea
    [28.01.15 07:18:29]
    »

    @GYL:

    Eu sincer tare mi-as dori o vizita în Turcia, dar nu cred că îl pot convinge pe soțul meu prea curând.

    Ghinionul e ca el a fost intr-o excursie în Turcia, la începutul anilor 90, foarte curând după revoluție, și a rămas cu niște impresii destul de neplăcute.

    La mare nici vorba sa mergem la turci, iubim prea mult insulele grecești, așa că sper sa ajungem cândva în Turcia chiar și numai pentru câteva zile, să vedem câteva locuri frumoase.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    Aurici
    [28.01.15 23:58:40]
    »

    @GYL - Aproape ca nu trece an sa nu mergem la Istanbul si/sau la Edirne. Iubim Istanbulul din 2005 si de atunci cautam orice motiv sa mergem: ni se termina maslinele (ne cumparam numai de acolo), mergem sa mancam un balik la Galata, sa facem o croaziera pana la Buyucada, care este cea mai frumoasa pe care am facut-o eu, sa ne targuim la mirodenii, la cumparaturi, "sa facem broaste in burta" (scuzati expresia) de cate ceaiuri bem pana cumparam ceva, sa-i vedem pe dervisi, sa mai vedem Dolmabahce ca tare ne-a placut, sa mancam placinta aia buna, sau sa cascam gura pur si simplu. Anul trecut am fost in primavara la Istanbul si in octombrie la Edirne. Mai am cateva masline si trebuie sa o iau din loc. Cred ca in alta viata am trait in Istanbul. Avem o chimie extraordinara cu ei si chiar ii iubim. Mi-a facut placere sa citesc povestea ta.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    GYL*AUTOR REVIEW
    [29.01.15 06:21:37]
    »

    - luciaoradea - Comparativ cu prima mea vizita la Stambul din 1991, metropola, stilul de viata al oamenilor, dezvoltarea s. a. au evoluat si sunt mult schimbate in bine. Merita sa va faceti timp, macar de un city-break. Succes.

    - Aurici - Ma bucur ca ai putut reintalni o parte din atmosfera orasului in umila mea povestioara, este un compliment venit de la cineva cu asa experienta bogata in Inalta Poarta.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    Aurici
    [29.01.15 09:43:15]
    »

    @GYL - Eiii, nu ne comparam la experienta. Daca prima ta vizita a fost in '91, eu m-am dus prima oara abia peste 14 ani. Spuneam doar ca adoram Istanbulul, parca suntem acasa cand mergem acolo. Nici n-am vazut tot ce este de vazut pentru ca de multe ori mergem si pur si simplu ne pierdem printre ei, prin locurile cunoscute si adaugam de fiecare data, doar cate un obiectiv, doua. La ei nu facem niciodata un tur de forta, mergem ca la rude, sa le vedem regulat. Si daca nu ne gasim timp suficient pentru Istanbul, dam o fuga la Edirne, sa ne treaca. Sunt doar 405 km si ne ajunge un week-end de 2 nopti pentru asta. Din 2005 pana astazi nu cred ca a trecut vreun an sa nu ajungem macar o data.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    GYL*AUTOR REVIEW
    [29.01.15 12:58:12]
    »

    @Aurici - Am fost inaintea voastra e adevarat, dar in total de vreo 4-5 ori, deci?

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    Aurici, GYL*, luciaoradea
    Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în Istanbul:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.054811000823975 sec
    ecranul dvs: 1 x 1