Un loc fascinant - Istanbul

TIPĂREȘTE

La intoarcerea din Kusadasi am oprit o noapte in Istanbul. Hotel de 2-3 stele…nu imi amintesc exact numele, dar daca stau sa caut prin cutiuta cu amintiri cu siguranta voi gasi cartea de vizita de la hotel. Imi place sa adun diferite lucruri si sa le pastrez ca amintire…chiar si bilete de tren. 

Camera de hotel nu era foarte mare…cat sa incapa un pat de 2 persoane…2 noptiere, un dulap nu foarte mare si o masuta cu un televizor…si un culoar intre pat si televizor de o persoana la fel si in ambele laterale ale patului. Mica rau camera…insa ingrijita. Baia…. curata…. si destul de spatioasa... cam cat sa incapa o persoana care poate sa isi dea pantalonii jos fara sa se loveasca de obiectele sanitare. :))) Suficient, nu? In rest hotelul foarte bine ingrijit… mare si frumos amenajat.

Nu am mai prins masa de seara …. am ajuns la hotel in jur de ora 11 seara…si eram lihniti... nu mai mancasem de dimineata (snacks-urile nu se pun). De ce? Pentru ca check out-ul s-a facut la ora 12 si masa era de la ora 13.

Dupa ce ne-am cazat ne-am dus fiecare in camere pentru un dus.

Si ce credeti ca fac niste oameni care abia au ajuns intr-un oras pe care nu il mai vizitasera?

Avand in vedere ca se legasera niste prietenii in grupul cu care am fost, ne-am hotarat sa ne intalnim la receptie intr-o ora sa stabilim incotro ne deplasam. Una din perechile cu care ne-am imprietenit – tinerii casatoriti – daca va mai aduceti aminte din review-ul cu autocarul – stateau la acelasi etaj cu noi.

Dupa aproximativ jumatate de ora se aud rasete si ciocaneli pe la usi. Curioasa din fire…si cum nu pot sa ma abtin…... deschid usa si ma uit sa vad cine este…. ”Room service”…... era prietenul nostru care gasise un carucior pentru curatenie si se plimba cu el pe hol si ciocanea la usile la care stia ca e cineva de la noi din grup. Fiind evident gata de plecare am iesit si noi pe hol. Rasuna hotelul de rasetele noastre. Cand sa coboram, se hotaraste sa mai faca ceva boacane…. ia mopul in mana si un spray si se duce la o usa si ciocane. Si-a pus ciufuliciul de la mop in fata figurii…... usa se deschide…. si o tanti cu un domn isi fac aparitia…. el nevazand cine este intreaba: “Cleaning??? ” In momentul acela am crezut ca lesinam. Au inceput si respectivii sa rada…. tarziu si-a dat seama amicul nostru ca a gresit camera. )))) L-am luat de mana si l-am tarat in lift sa nu cumva sa se ia cineva de noi si am coborat la receptie sa asteptam lumea.

Grupurile fiind formate in functie de dorintele fiecaruia…am iesit din hotel si ne-am deplasat catre centru.

Hotelul era la 2 strazi distanta de mers pana la strada principala si de acolo 5 minute pana in Grand Bazar.

Ora 00. 15 min…... Stradute destul de inguste... …mizerie pe jos……. rasetele noastre inundau strazile pustii. Credeam ca, odata ajunsi la strada pricipala o sa mai vedem lume pe strada. Metropola pe care urma sa o exploram era in continuare pustie. Incet, incet…au inceput sa isi faca aparitia localnicii care se ocupau de curatenie. Asezati in randuri de cate doi … tineau sacii de gunoi pe umeri cu ajutorul unor bate…. altii adunau cu matura gunoaiele din fata magazinelor si le duceau catre copacii de pe margine. Alti doi incarcau gunoiul in saci…in momentul in care se umpleau in lasau la marginea drumului…urma sa vina o masina de gunoi sa ii ridice. Din cauza atentatelor …turcii nu mai au cosuri de gunoi si il depoziteaza langa magazine sau in fata magazinelor la baza copacilor. Mizerie crunta este cuvantul potrivit pentru a descrie orasul la lasarea intunericului. Baietii isi faceau foarte bine treaba…daca te uitai in urma lor si mai apoi in susul strazii…diferenta era izbitoare. Parca esti in 2 lumi diferite.

Era o senzatie ciudata…. era weekend si nu misunau oameni pe strada. Faptul ca noi radeam de ne dureau burtile – care erau lipite de spate la acea ora – si nimeni nu intelegea o iota era minunat…

Si cum v-am spus mai sus…infometati fiind…am cautat sa mancam ceva…. Spre norocul meu au gasit o taraba unde se vindea porumb fiert. Mi-am luat unul si …. cand am ajuns la cocean…am dat sa il arunc la un cos de gunoi – ca un cetateam educat ce sunt. “Arunca-l pe jos! ”- mi se sufla in casca. “Cum sa il arunc pe jos? Fac mizerie. ” (Eu stateam in varful unui morman de gunoaie aflat pe mijlocul trotuarului). Nu va spun in ce hal au inceput sa rada ai mei insotitori de drum in acel moment. Am fost tare haioasa se pare, ca nu aveau sa se mai opreasca. Banuiesc ca si voi radeti de ce am putut sa zic…. mizerie era peste tot unde te uitai.  Am luat coceanul si m-am indreptat sfioasa catre cel mai mare maldar de gunoi…. am aruncat acolo coceanul si …. m-am uitat imediat in jur sa vad daca m-a vazut cineva care ar putea sa imi faca ”Rusninica!!! ”. Au ras si de aceasta data.

Cautand in continuare potol…. ne-am rezumat la o bere in mijlocul trotuarului – la o masa apartinand unui bar.

Ospatarul foarte prietenos si glumet ne-a ajutat sa continuam seara in stilul nostru caracteristic – rasul si mistourile. La o masa vecina…niste straini stateau si ei la o bere…linistiti. Sunt convinsa ca ne-au injurat pe limba lor pentru ca saracii… nu se puteau intelege intre ei din cauza galagiei pe care o faceam noi.

Tesekur ederim! – i-am spus ospatarului la plecare (Multumesc in limba lor) …. Am mai facut o plimbare incolo – icoace timp de jumatate de ceas si mai bine…. si ne-am indreptat catre hotel.

Acolo am mai servit o bere …doua …. trei…... la receptie…pana la 4 dimineata. Receptionerii disperati ne faceau semn sa vorbim mai incet. La un moment dat s-au saturat sa dea din maini si ne-au lasat in boii nostrii.

Dimineata am intarziat putin la masa…... restaurantul hotelului …. destul de mare…. ne-au intampinat cu un bufet suedez... branza de mai multe feluri, rosii, masline, ceai, cafea, salam, gemuri, unt, paine proaspata…. nimic ce nu se putea manca - numai ca trebuia sa imparti mancarea cu pescarusii care stateau pe pervaz si ciocaneau in geam sa le dai de mancar. Geamurile fiind deschise, intrau si pe pervazul interior…. frumosi…. prietenosi…. cum sa te abtii sa nu ii prinzi in cadru. Ma mir cum de nu s-au speriat de atatea blitzuri.

Ne-am luat bagajele si ne-am dus catre receptie. Mare ne-a fost mirarea cand am vazut ca noi si cu perechea de clovni aveam bagaje iar restul nu. Ma bag in seama cu ghidul: ”Voi v-ati lasat bagajele in camera? ” “Nu…in autocar dar a plecat…. mai vine la 5 dupa noi. ” Alerg la usa de la intrarea in hotel…poate poate mai prind soferul. Soferul nervos…injura de mame si de tati si de tot ce ii venea la gura…. (aveam doi soferi – un roman si un turc). Se intarziase oricum cu dusul bagajelor la masina si era nevoit sa se strecoare pe acele stradute inguste care deja erau pline de masini si de comercianti. 1500 de manevre cred ca a facut pana sa scoata mastodontul de pe strada. 

Ok…si acum noi ce facem cu bagajele? Doar nu le caram cu noi? …le-am lasat intr-o camaruta din hotel.

Aveam doua optiuni…sa mergem sa vizitam cateva din atractiile locului sau sa mergem in Bazar. Practic noi nu am avut de ales…nu cumparasem tot ce vroiam din Kusadasi pentru ca ni s-a spus ca aici vom gasi preturi mici si marfa cat cuprinde. Numai ca…acel cineva a uitat sa ne intrebe daca ajungem in weekend.

Dupa ce am iesit din hotel, noi si perechea “Just Merried”, am pornit la cumparaturi in vestitul Grand Bazar. Nu imi venea sa cred cata lume este pe strada. Oare unde a stat ascunsa? Istanbulul parea acum un imens furnicar. Peste tot unde te uitai numai magazine. Nu stiu daca ati fost vreodata in Brasov pe Str Republicii – care mi se pare cea mai buna comparatie – numai ca la o scara ceva mai mare.

O circulatie infernala. Cozi de masini…sute de pietoni care asteptau sa se faca rosu sa treaca. )) Nu radeti ca nu am gresit…. daca o sa va uitati la poze o sa vedeti una concludenta… (numai ca trebuie sa asteptati pana maine ca nu gasesc cd-ul cu pozele). Cand era rosu treceau pietonii in grupuri organizate de 50 de persoane. :)) Regulile de circulatie in Turcia sunt ca asa trebuie sa fie…nu ca sa le respecte cineva.

Reusind sa ne strecuram si noi printre coloanele de masini… iata-ne ajunsi la una din intrarile in Grand Bazar.

Ok…incepe aventura…”pe cai baieti in stil organizat de turma…. stam unii langa altii sa nu ne pierdem si incepem logic cu prima alee…... ajungem in capat si apoi la dreapta si tot asa pana vizitam tot bazarul” – asta avea sa fie strategia noastra. Nu stiu cum am ajuns dintr-o data pe niste stradute cu tarabe scoase in fata dughenelor. …inghesuite de mama focului…. si din cand in cand mai trecea cate un vanzator cu “caruta” plina de marfa si atunci … triplu salt mortal in magazinul de langa sau daca nu pe taraba lu’ nenea turcu – ca numai jupanul - cu ale lui marfuri - incapea pe alee. Nu stiu cum sa va spun dar ne-am plimbat vreo doua ore si nu am gasit nimic de cumparat. Marfa era…din belsug…dar niste preturi de nu te puteai apropia. Bani nu foarte multi avand in vedere ca era sfarsitul concediului. Pastrasem asa ca sa mai luam niste suveniruri. De negociat…. nu prea aveai spor - tineau turcii la pret. De altfel se aratau foarte prietenosi. Insistenti nevoie mare…. uneori enervant de insistenti. Atat iti trebuia sa pui o intrebare de pret ca nu mai scapai.

“Russian? ” – “Nu tati! ” – “Ucraina? ” – “Ba ma lasi!!! ” – Toti aceesi placa. Iti luau la rand toate tarile lumii…”Romanian, mosule. ” – “OOO…. Hagi Hagi…. ” – “Nu sunt Hagi da poti sa imi spui cum vrei. ”

La un moment dat eram ametita…. zeci de stradute…. intrai pe una…ieseai in alta parte si ajungeai din nou unde ai mai fost. Turbam. Eram ca intr-un labirint.

Ajungem la un magazin cu tricouri…tipul se arata foarte amabil. Cand i-am spus cat vrem sa dam pe tricouri ne-a dat afara din ghereta lui. Tipa la noi si ne injura, gesticula de aveam senzatia ca isi dizloca bratele.

, , Allah! Allah! " turcii racnesc, Sarind pe noi o suta…... ” – asta era imaginea mea in momentul respectiv – ma simteam ca in poezia lui Alecsandri – Penes Curcanul. Imi si imaginam cum isi scot turcii palosele de la cingatoare si fug dupa noi. Cred ca de la oboseala si nervi imaginatia imi juca feste. Am implorat toti sfintii sa ne ajute sa iesim de acolo la fel de frumosi cum ne-au facut mamele noastre. Finalul a fost unul fericit din moment ce astazi scriu pe acest site.

Stimabilii nostrii prieteni isi luasera la ei darul de la nunta si vroiau geci de piele. Timpul trecea si noi nu gaseam nimic de cumparat. Totul era triplu ca pret fata de Kusadasi. Gasim o tanti care vorbea romaneste si ne pofteste la magazinul ei de haine de piele de puta de papagal. Dupa ce ca eram in ceata si nu mai gaseam intrarea in Grand Bazar – ne mai duce si compatrioata noastra pe niste stradute si iar pe stradute, ganguri si iar stradute. “Gata! Pana aici ne-a fost! ” – ii sopteam iubitului meu care era la fel de derutat ca si mine. “Auzi tanti!!! Cumparam nu cumparam promite ca ne scoti de aici ca de nu pierdem autocarul. ” – “Da da …stati linistiti! ”. Am stat vreo jumatate de ora si mai bine la ea …. A scos 30 de gegi care mai de care mai hidoase…. si nici una care sa fie exact ce i se ceruse. “Tanti esti turca??? Sau vorbim aceeasi limba? Ce mama naibii? Fata iti spune ca vrea geaca scurta de primavara – toamna si tu ii aduci cojoc pana la glezne. ”

Plecam intr-un final de la doamna care, ne duce pe o straduta foarte foarte ingusta – unde marfa era doar pe un sens de mers - la un mosneag de 90 de ani care avea suveniruri…... undeva la capatul lumii. Preturi mici mici… Aici e de noi!!! …. si ne infigem in marfa bietului batran ca termitele. O masuta plianta care dadea sa cada si noi ne aplecam peste ea sa ajungem la marfa atarnata pe un carton rezemat de perete. Am cumparat destule de la el. Ce m-a emotionat cel mai tare a fost ca la final…. ne-a facut cadouri la toti…ceva simbolic. Aveam pielea de gaina si in talpa.

Am intrat pe o alta alee care a dat direct in Grand Bazar. “Doamne iti multumesc!!! ” – exclamam toti in cor. Nu credeam ca o sa ajungem asa usor la civilizatie. Ne-am luat noi un puct de reper…. in caz ca mai vrem ceva suveniruri de la batranul turc cu barba lunga si cu caciulita in cap. Ne-am invartit prin Bazar cateva ore…ajung la o intersectie de alei si ma aplec sa vad niste magneti…. se apropie de mine vanzatorul si imi spune zambind intr-o engleza de balta “Ati mai fost aici acum 45 de minute. ” Mi-a cazut cerul in cap…. Doamne Dumnezeule…la cate persoane au trecut pe acolo m-a tinut el minte!! Desi cred ca in tot Bazarul nu era o fatza atat de transfigurata ca a mea. Deja nu mai radeam. Scuipam flacari. Se citea pe fatza mea disperarea. Era ora 14. 30 si nu gasisem nimic care putea fi achizitionat la un pret rezonabil. Incepuse sa strige si stomacul la mine. Ii mai dadeam cate un ghiont sa taca. Ne luasem ca punct de reper o fantana aflata la o intersectie de drumuri. Ajunsi la urmatoarea incrucisare de drumuri…observam cu stupoare ca si acolo era o fantana. ))))))))))) Bun reperul nostru…. asa s-a facut ca am ne-am invartit pe aceleasi randuri. Curios era ca niciodata nu ni se parea ca am mai fost acolo…asta din cauza ca de fiecare data intram pe alta parte si ni se parea o alee noua.

Il trag de-o parte pe al meu iubit si ii spun: “E cazul sa despartim de cei doi. In felul acesta pierdem timpul si nimeni nu cumpara nimic. ” Zis si facut.

Acum imi vine sa rad…dar atunci jur ca aveam ochii inlacramati si ma gandeam la bietii mei parinti - la care nu le luasem nimic cadou – cat de dezamagiti o sa fie cand o sa le dau cate un magnet de pus pe frigider.

Ne-am mai invartit de cateva ori si cu mainile in san am pornit spre iesire ca era oricum tarziu – in jur de ora 16. 00 - mai trebuia sa mancam si sa ajungem si la autocar. Foarte dezamagita, ma injuram pe mine ca ce fraiera am fost ca nu am cumparat nimic din Kusadasi – cand puteam sa vin cu un sac de bulendre acasa. Norocul meu a fost ca la un moment dat am intalnit un turc care avea fratele in Bucuresti si detineau un magazin de zdrente acolo. Stia romaneste mai bine decat multi concetateni. Avea si niste parfumuri de vanzare si i-am zis cu cat le-am luat din Kusa. El mi-a spus ca mi le da cu 3 lire – cele mari. I-am multumit pentru amabilitate si i-am promis ca in cazul in care nu o sa gasesc nimic o sa ma intorc la el. Dar naiba mai stia unde avea cosmelia turcul!!! Si daca vroiam 10 parfumuri cu siguranta nu il mai gaseam in acea zi. Deci cu orientarea in Bazar stateam nu prost – execrabil. Poate daca lasam in urma niste cacareze ca oile reuseam sa ajungem unde doream.

Ajungem la iesirea din bazaar…. mai erau insirate niste tarabe pe afara…. desi va spun sincer nu mai aveam nici o speranta…vedem un tip ce vindea niste portofele foarte frumoase din piele de puta de maimuta. Si acum port acel portofel - si sunt 2 ani de atunci – si nu s-a stricat si arata impecabil. Iubitul meu a luat si el unul pentru tatal lui…care …in final a ajuns tot la el. Atata a “plans” ca nu si-a luat si el ca pana la urma a facut schimb cu tatal lui. La o alta taraba un tip cu esarfe…extraordinar de frumoase. Am cumparat doua: una pentru subsemnata si una pentru mama. Bun…de unu am scapat. Si vad la nenea si parfumuri…turcu cerea 20 de lire pe unul. “Cat nene? E scump!!! Nu mersi” - “15 lire” – “Aloooo…garaaaa…... e SCUMP”…... Deci nu as fi dat atata pe un parfum nici daca nu aveam ce sa ii iau tatalui meu si ii duceam doar mirosul de mare. “10 lire ultimul pret”- zice nea’ Ahmed…. ”Gigi…sa ne intelegem…am un nene care mi-l da cu 3 lire…. acum ma duc la el sa iau” – “Bine…3 lire”. Si i-am dat banii omului…. ca doar ce era sa fac? ))))) Asa se negociaza…. cum aud ca te duci la altul cum asisti la o cadere libera a pretului umflat cu pompa. ))) Si asa am cumparat si cadouri pentru ai nostrii in ultimele 5 minute – chiar de la botul calului. M-am ofticat ca nu am putut sa vizitam si noi cateva din atractiile Istanbulului. Si mai ofticata eram ca nu mi-am tras chipul in poza unde as fi vrut…pentru ca garda mea de corp imi sugera sa nu flendur aparatul ala in aglomeratia din Bazar. Doamne fere!!! Ma inchin ca nu mi-am pirdut aparatul cu pozele…ca direct la casa de nebuni ma duceau. Nu mi-era asa de tare de aparat cat imi era de poze. 

Grand Bazar- 26 de intrari…. in jur de 4000 de magazine. Avea sa fie o experienta unica. Si a fost. Nu credeam vreodata ca ajung sa vad asa ceva. Este de nedescris. Mii de culori, mii de oameni de toate culorile…. mii de pravalii cu de toate…. toate limbile planetei…senzational!!!

PS: Am gasit cartea de vizita. Hotelul se numeste Bekdas.

---

VIZUALIZĂRI: 4746 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI