GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Necunoscute îs căile Domnului, dar şi ale lui Allah
Am profitat de scurtul concediu pe care ni l-am permis în Antalya şi am rezervat două nopţi la un hotel-pensiune în Istanbul, cazare pe care am detaliat-o aici vezi impresii. Cu frica în sân, alimentată de drumul prin munţi, dar şi de ideea de a ne caza la un hotel ce nu avea nici măcar o recenzie pe AFA (iar pentru mine comunitatea AFA e sfântă ca Atatürk pentru turci), am pornit la drum [mult prea] devreme, undeva la ora 19 din Târgovişte. Scopul principal a fost de a evita traficul matinal produs de turcii grăbiţi spre serviciu. L-am îndeplinit? Dar încă cum! Am intrat la ora 5 dimineaţa într-un Istanbul gol, pe care şoferul îl preaslăvea, fiind trecut anterior printr-o experienţă bară la bară pe cele 4 benzi pe sens de care se bucură Istanbulul.
Bineînţeles că am ajuns în faţa hotelului mult prea devreme (undeva la 5:30 AM), oră la care nu am îndrăznit nici măcar să întrebăm dacă ne-ar caza. Aşa că doi dintre noi au cedat drumului lung pe Bulgaria şi au capitulat pe scaunele din faţă ale maşinii, pe când şoferul (aka tata) şi cu fii-sa au pornit agale pe străzile Istanbulului. Să vezi şi să nu crezi! Pregătită cu multăăă răbdare de acasă, aşteptând să îmi fac loc prin avalanşa de oameni din toate colţurile lumii, dau de nişte străzi pavate frumos pe care păşeau doar câţiva oameni: noi doi şi boschetarii Constantinopolului (căci da, nu doar noi îi avem pe-ai noştri). Deşi genunchii îmi jucau feste de la atâta nesomn, o emoţie imensă m-a cuprins când m-am trezit faţă-n faţă cu Moscheea Albastră. Noi două, ca fetele, ne priveam nestingherite şi nu ne venea a crede. Puteam să-i vorbesc şi m-auzea doar ea! Ne-am îndreptat apoi chipurile spre Hagia Sophia, care se lupta din răsputeri cu Moscheea Albastră să îmi fure inima pe veci. Am petrecut aproape 2 ore admirând goliciunea acestui oraş-"monstru" pentru care mă pregătisem spiritual de jumătate de an încoace. Când ne-am retras spre hotel, singurul regret care mă păştea era că nu am ajuns cu vreo oră mai devreme, pentru a asculta chemarea la slujbă de la ora 5 dimineaţa, eu, singură, între cele două regine ale Istanbulului!
După ce am poposit la hotel vreo oră-două, ne-am schimbat şi am plecat înapoi către locul care mă fermecase într-atâta. Doar că spiritualitatea mi-a fost repede schimbată în nevoia de răbdare şi atenţie, pentru că locurile se metamorfozaseră în Istanbulul pentru care mă pregătisem de acasă. Mii de oameni forfoteau în parcurile din centru, se formaseră cozi la intrările în cele două moschei, iar eu eram acum o firimitură din acea lume.
Am lăsat moscheile în mâinile celor răbdători să stea la cozi, iar noi am plecat mai departe spre Marele Bazar. Mai înainte de toate am schimbat euro în lire la o casă de schimb valutar (parcă 1euro=2,85 TL, dar nu bag mâna în foc, eram cu gândul la cumpărături). Apropiindu-ne de Bazar, dorinţa de a negocia se aprindea şi în sufletele noastre laice. Primul loc unde am întrebat cât costă o narghilea a fost şi locul în care ne-am întors a doua zi să negociem la sânge acea frumuseţe, de care azi suntem mândri. Deşi în două zile ni s-au spus 2 preţuri de pornire diferite, am adus-o (sau ne-a dat vânzătorul impresia că am adus-o) de la 150 euro la 62 euro. Vă întrebaţi de ce 62? Nu ştiu, farmecul negocierii i-a adus pe cei doi la bătălia 60-65, iar turcul nu a vrut în ruptul capului să lase sub 62. Ne-a dat-o într-o cutie-suport foarte frumoasă, iar negocierea a fost singura care mi-a plăcut din toate cele pe care le-am experimentat. Turcul ştia foarte bine româneşte, iar noi profitam de acest lucru. Al meu om vorbea cu el în engleză, iar eu îl întărâtam, spunând în română "haide, dragă, că doar avem şi acasă, nu ne trebuie la banii ăştia" şi alte lucruri de femeie rea şi afurisită.
În apropiere de Marele Bazar am zărit Moscheea Nuruosmaniye, care - cred - era închisă pentru renovare, însă permitea accesul la rugăciune. Cum noi nu aveam feţe de musulmani care vor să se roage, am admirat-o doar de afară. Aici am văzut pentru prima oară bărbaţi descălţându-se, spălându-se pe picioare la nişte cişmele special amenajate, iar apoi intrând în moschee curaţi (probabil atât fizic, cât şi spiritual). Răutatea (sau doar caterinca) din noi şi-a pus următoarea întrebare: iarna ce Dumnezeului [sau ce Allah] fac?! Se descalţă la 0 grade şi se spală pe picioare?
Intrând în Marele Bazar am fost prinşi în acea nebunie fără de pereche, care mie nu mi-a plăcut până la final. Am admirat magazinele cu aur, mi-au plăcut mărunţişurile pe care le aranjau cu atâta minuţiozitate, nu m-au deranjat nici măcar vânzătorii agasanţi care te însoţeau mai bine de 3 minute să te convingă să cumperi ceva. În schimb, m-au supărat vânzătorii (acum când scriu, realizez că e o prostie să te superi în Istanbul) care aveau o tehnică de marketing aparte. Întrebam cât este un tricou. Să zicem că el îmi dădea primul preţ twenty euros (20 euro), negociam vreo 5 minute până ajungeam la thirteen euros (13 euro), iar când să batem palma ziceau "nu, nu, prieteneee [cu toţii sunt prieteni cu tine acolo], ai înţeles greşit, thirty euros (30 euro) ". Asta ni s-a întâmplat pe puţin la 5 vânzători. A doua categorie de negociatori aprigi erau cei care îţi spuneau la început preţul în lire, negociai cu ei în lire, iar la final îţi spuneau "nu, nu, prieteneee, eurooo! ". Aşa mi-am făcut eu nervi jumătate de zi, până am hotărât că Marele Bazar va rămâne doar o experienţă tumultoasă şi unică, dar din care nu voi cumpăra nimic şi punct.
Am hotărât apoi să mergem pe jos până la Podul Galata (cred că am considerat că şi-aşa eram morţi de oboseală, încă puţin sport pe colinele Istanbulului nu ar fi stricat nimănui). Am coborât pe străduţele ce leagă Marele Bazar de Bazarul cu Mirodenii, străduţe care practică preţuri mai bune decât Bazarul propriu-zis. Am cumpărat un ceas (replică, bineînţeles, că doar suntem în Stambul) cu 20 lire, deci vreo 6-7 euro. Bazarul cu Mirodenii este un cumul de miresme, culori şi oameni. Preţurile mi s-au părut însă exagerate, motiv pentru care am rămas doar cu fotografiile şi amintirile.
Am coborât apoi spre Yeni Camii sau Moscheea Nouă, pe care am vizitat-o gratuit, în haine nu prea demne de o moschee. Ne-au fost date la intrare eşarfe şi un tip de îmbrăcăminte prin care noi, doamnele, să ne acoperim umerii şi gambele mult prea dezgolite. Bărbaţii au fost lăsaţi să intre în pantaloni scurţi (până la genunchi). Vizita a fost o relaxare totală pentru tălpile zdrobite de atâta mers pe jos, covorul imens şi moale fiind ca un masaj pentru picioarele noastre obosite. Deşi nu putem spune că ne-am îndepărtat prea mult de centrul Istanbulului, această moschee mi-a plăcut cel mai mult, fiind mai puţin frecventată de turişti decât Moscheea Albastră sau Hagia Sophia. Am putut să observăm musulmanii ce se rugau în colţuri retrase, am ridicat capetele să vedem măreţia cupolelor, iar apoi le-am lăsat umili în jos, realizând cât de mici suntem.
La ieşire din moschee am zărit câţiva puşti îmbrăcaţi în tricouri inscripţionate cu expresia "Ask me! ", pe care chiar i-am întrebat cum ajungem cel mai uşor pe partea cealaltă a drumului, de unde putem să luăm un vapor pentru Bosfor. Am fost îndrumaţi să coborâm prin tunelul pietonal din partea dreaptă, de unde ne-am cumpărat vreo 5 şaluri de caşmir (sau nu) la 10 lire bucata. Am scos capul la suprafaţă şi ajunserăm la unul din extremităţile Podului Galata şi, deci, pe o parte a vestitului Corn de Aur. Un domn striga de zor "Bosphorus. Up! Up! Up! ", care suna mai degrabă a hap-hap-hap. L-am întrebat cât costă şi cât durează croazieră. 10 lire şi 2 ore. În stânga noastră era compania de stat care face croaziere de 2 sau 5 ore. Noi o voiam pe cea scurtă, care ar fi plecat d-abia peste o oră jumătate, pe când croaziera lui hap-hap-hap pleca în 20 de minute.
Cu puţină teamă că vom lua ţeapă şi ne va trece doar Cornul de Aur, minţindu-ne că ăsta-i Bosforul, am plătit cele 10 lire de persoană şi ne-am urcat la bord, alături de o pungă de Simituri (covrigii turceşti - 1 liră/bucata) şi de apă rece (0.5 lire/sticla). Bineînţeles că ne-am făcut griji degeaba, nu doar că scurta croazieră ni s-a părut îngrozitor de lungă (somnul îşi spunea cuvântul), dar parcarea vasului în port a făcut deliciul tuturor! Am decretat cu toţii că deşi suntem şoferi (chiar de Bucureşti) nu suntem capabili să parcăm o maşină la fel de bine cum a parcat căpitanul între alte două vapoare.
Puţin mai odihniţi după cele 2 ore de admirat Bosforul, colinele, vilele şi iahturile din faţa acestora, am trecut strada înapoi spre Moscheea Nouă şi ne-am continuat drumul pe linia de tramvai. Nu, nu cu tramvaiul, că Tarzan puternic, merge pe jos 10 kilometri fără probleme. De-a lungul liniei de tramvai am dat de un LC Waikiki, unde am petrecut mai mult de o oră. Ne-am cumpărat tricouri, fuste, pantaloni la preţuri mai bune decât în bazar şi clar mai bune decât la magazinul-frate din mallurile româneşti. Ulterior în drumul spre casă din Antalya am oprit la Afium Outlet, pe centura oraşului Afyonkarahisar, unde am vizitat un alt Waikiki mult mai mare şi cu preţuri foarte bune: spre exemplu, tricou damă 7 lire, tricou bărbat 10 lire.
Ajunşi la hotel în jurul orei 19 am picat ca după război, cu gândul că şi mâine e o zi.
A doua zi am vizitat Moscheea Albastră, despre care s-au spus atâtea încât nu mai are sens să detaliez. Singurul lucru demn de precizat este să nu vă speriaţi de coadă, merge foarte repede, deşi în faţa voastră sunt mai mult de 100 de persoane. Am continuat cu Hagia Sophia, iar la ieşire ne-am amintit că nu ne-am cumpărat HGS card. Am întrebat un ofiţer de poliţie încotro este poşta mare, iar apoi am tras pac-pac o poză amuzantă cu un poliţist autohton din dotare (omul meu) şi unul turc, mai închis la culoare. Pe principiul: un ghiaur şi-un otoman.
Cardul HGS se poate lua doar de la poşta mare (postande, big PTT), care se află în apropierea staţiei Sirkeci. Întrebaţi orice localnic şi va şti să vă spună. Sau cel mai simplu: coborâţi pe linia de tramvai până la o intersecţie mare (dreapta marea şi vapoarele, stânga un bulevard mare). Faceţi stânga, poşta se află tot pe partea stângă a străzii, o clădire impunătoare, cam ca Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti.
Am urcat înapoi agale spre Sultanahmet cu cele două moschei, unde aveam să petrecem seara, mâncând o shaorma, nişte castane coapte şi bând apă rece. Iniţial aveam în cap să stăm pe o bancă până se înserează şi voi putea trage nişte cadre demne de AFA. Dar cum socoteala de acasă nu s-aseamănă cu cea din târg, să vedeţi ce a urmat!
În faţa noastră, pe fiecare bucăţică de iarbă liberă, se strângeau tot mai mulţi musulmani (oameni serioşi, unii îmbrăcaţi elegant, cu aur pe ei), veniţi cu plase întregi pline de mâncare şi apă. Apoi am realizat că în perioada Ramadanului, musulmanii nu mănâncă nimic cât timp soarele este pe cer, aşteptând ultima chemare la rugăciune pentru a putea mânca în voie. Noi (cu burţile pline şi cu chef de râs) ne amuzam copios de frustrarea strânsă în cei din jur, care se tot holbau ba la farfuriile cu mâncarea frumos aşezată, ba la ceas, ba la moschee. Dacă la început mi s-a părut groaznic de spiritual cum acei oameni fac acel sacrificiu, de a nu mânca toată ziua, aşteptând chemarea la rugăciune, odată cu smucelile copiilor şi nervii vădiţi pe chipurile părinţilor, spiritualitatea s-a cam dus, făcându-şi loc ideea de tradiţie, rutină, obligaţie poate.
Cel mai amuzant mi s-a părut că o doamnă venise în parc cu o cutie maaare. La început nu ştiam ce are de gând să facă, până când am observat că a început să mestece... în cutie! După câteva minute a scos din cutia magică o tigaie plină cu cartofi prăjiţi (prima tură, pentru că aveau să mai urmeze câteva). Doar că la un moment dat, butelia ascunsă în cutie avea să dea un mic rateu şi cartonul să ia foc. Vânzoleală, apă aruncată, cutie pe jumătate salvată, noi pe jos de râs! Lucrurile s-au liniştit, s-a pus ceaiul pe foc, iar noi ne-am îndreptat privirea în altă parte... spre o oaie vopsită! Da, cineva a decis să îşi scoată în lesă prin parcul din faţa Hagia Sophia... oaia, vopsită (probabil fashion) în portocaliu! Lumea s-a adunat, a făcut poze cu "minunea", iar până când să se termine întreaga agitaţie, s-a auzit din toate colţurile: Allah-u Akbar...
Până să se termine întreaga chemare la rugăciune, oamenii erau deja cu furculiţele în gură, iar noi cu aparatul foto pe minaretele moscheilor...
Trimis de cloverina in 13.07.14 14:28:37
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA.
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (cloverina); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Rog webmaster să ataşeze video-ul următor: youtube
Mulţumesc din suflet!
Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu)
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
@webmasterX: Mulţumesc! M-am cam dat la vorbă, nu mă aşteptam să fie o vorbărie folositoare.
@cloverina:
”nu mă aşteptam să fie o vorbărie folositoare.
Ai umblat cu oaia vopsita si ti-a mers. : P
Frumos review. Relaxant, glumet, usor de citit cu info utile... etc. Felicitari.
Papagalul ala din copac, probabil a scapat de pe undeva. E prima data cand vad asa ceva. De fapt... si oaia vopsita e la prima aparitie...
Ai surprins fatete ascunse ale orasului. Bravos.
@cloverina: Si mie mi-a placut foarte mult "vorbaria" ta. Ai prins/redat multe din aspectele pe care eu ma concentrez intr-o vacanta, oriunde ar fi ea.
Bravo!
@TraianS: Să știi că și eu am crezut că a fugit de undeva, dar apoi am văzut încă vreo 3-4 papagali.
Papagali, pescăruși, oi... lucruri d-astea specifice Istanbulului multicultural
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Oct.2024 A patra zi în Istanbul, minunăție de oraș — scris în 07.11.24 de vladix18 din CăLăRAşI - RECOMANDĂ
- Oct.2024 Patru zile superbe în Istanbul (3) — scris în 31.10.24 de vladix18 din CăLăRAşI - RECOMANDĂ
- Oct.2024 Patru zile în superbul Istanbul (2) — scris în 30.10.24 de vladix18 din CăLăRAşI - RECOMANDĂ
- Oct.2024 Patru zile pline în Istanbul — scris în 28.10.24 de vladix18 din CăLăRAşI - RECOMANDĂ
- Oct.2024 5 zile in Istanbul — scris în 12.10.24 de Lumi713 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- May.2024 City break Istanbul — scris în 07.05.24 de Dan-George din BRAILA - nu recomandă
- Oct.2023 Istanbul prin ochii nostri — scris în 30.06.24 de GloriaS din CORNETU [IF] - RECOMANDĂ