GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
De sărbătorile de iarnă 2025 am fost în vizită la fiul meu, care e stabilit în Georgia. Am putut sta relativ puține ore cu el, pentru că -- în afara zilele de Crăciun și Revelion, lucrau, și el și soția, astfel că am căutat alte posibilități de vizitare, „prin relativa apropiere”. Le-am propus vizite scurte, de weekend -- să vizităm Savannah, de ex (la aprox 600 de km de ei; am fi avut multe de văzut pe acolo!) — dar ei nu au vrut, au zis că sunt obosiți și nu vor să călătorească nicăieri... Majoritatea locurilor interesante din Georgia (și chiar din Tennessee, că e aproape de orășelul lor, situat în nordul Georgiei) le văzusem deja, dățile anterioare, așa că... ce să facem, că n-o să stăm atâtea zile în Ellijay, „pe capul lor”?!!
Niciprincap nu-mi trecea mie, când am stabilit că merg în USA, în decembrie, că voi ajunge... taman prin Bahamas. Zumzăind însă pe gmaps, am observat cât de aproape este acest arhipelag — am văzut zboruri relativ ieftine spre această destinație, cu plecare din Florida ori chiar Atlanta (în zona în care eram noi).
Am toot studiat variante de cazare mai ieftine — sunt vreo 30 de insule locuite, din aproximativ 700 de insule și peste 2000 de recifuri din arhipelag! Prețuri mai omenești (pentru acea perioadă! de Revelion, adică) le-am găsit [doar] în Freeport, din insula Grand Bahama, așa că am stabilit: acolo vom merge, în Grand Bahama (e insula cea mai aproape de continent).
[Bine, până să mă stabilesc la Bahamas, am studiat și am găsit zboruri ieftine spre Grand Cayman & Turkos, de exemplu; dar prețurile la cazare erau mari de tot, probabil din cauză de Revelion].
Până când m-am hotărât însă eu, biletele de avion se scumpiseră — așa cum se întâmplă de obicei la low-costuri — *mult*.
Mi-a venit ideea să consult IA — copilotul din Windows mi-a spus că pot lua ferry spre Bahamas! Uau! Nu mă gândisem că, fiind relativ aproape de continent, era logic să existe ferry din Florida spre Bahamas. Și era chiar spre Freeport, Grand Bahama!!
De fapt există doar 2 linii de ferry spre Bahamas, una spre Freeport și una spre insula Bimini, ambele din Fort Lauderdale (lângă Miami), ambele operate de compania Balearia — spre surprinderea mea, o companie spaniolă! — care operează alte asemenea ferry, în Baleare și -- posibil -- alte destinații din Spania.
Când am rezervat eu, pe site-ul lor baleariacaribbean.com/en apărea doar o cursă săptămânală = sâmbăta; ulterior, secundul de pe ferry, Marius, un român din Constanța, mi-a spus că „au curse zilnice” ?!!
Am luat 2 bilete de sâmbătă 27 decembrie până în 3 ianuarie — cost aprox 500 USD pt 2 pers. Cazarea la un hotel de 2 stele din Lucaya — Bell Channel Inn, da, ar trebui să scriu și despre el, chiar merită! — m-a mai costat aproximativ 800 de dolari pentru 7 nopți — și așa am ajuns să ne petrecem o săptămână din iarna 2025 la căldură, în short și maieu / tricou, sau chiar la bustul gol :)
Plecarea era din Ft Lauderdale, Florida — dar aveam mașină închiriată; am șofat 11 ore (din Georgia) și ne-am cazat o noapte la un hotel ales cât mai aproape de terminalul de croaziere, de unde pleca ferry a 2-a zi.
Nu am fost foarte inspirat în alegerea hotelului — știam că voi fi obosit după 11 ore de condus, am vrut un hotel bun, cât mai aproape de terminal (am vrut, recunosc, și să fac economie la Uber-ul care urma să ne ducă la ferry). Abia după ce am plătit rezervarea la hotel (nerambursabilă) mi-am adus aminte de problema parcării mașinii pe cele 8 zile cât eram în Bahamas.
Vorba aia — leneșul mai mult aleargă, zgârcitul mai mult plătește — ce am economisit (infim) la Uber, am dat înzecit pe parcare: până la urmă am fost nevoit să plătesc 20 USD / ziua de parcare!! Dacă alegeam un hotel mai slab, mai departe (evident și mai ieftin ca preț!) — parcarea ar fi fost doar 5-7 dolari pe zi...
SFAT: luați din timp în calcul parcarea mașinii; fie la un hotel / motel mai ieftin (unde parcarea poate fi chiar gratis!), fie la parcările cu plată din zona portului / aeroportului (sunt foarte aproape cele 2), vi se asigură gratuit shuttle la port ori aeroport.
Colac peste pupăză — și cum se întâmplă de obicei când ești zgârcit — am mai avut și o problemă cu vasul de toaletă de la hotelul la care am fost cazat, în Ft Lauderdale, care nu a fost din vina mea, dar am uitat să anunț la recepție, dimineața la 6 AM când am plecat spre terminalul ferry, așa că hotelul mi-a păpat și cei 100 de dolari depuși ca garanție, la check-in. Ce să mai, cazarea aleasă a fost un dezastru din pdv financiar... (pt mine, care-mi drămuiam fiecare dolar).
Ferry Ft Lauderdale - Freeport (Grand Bahama)
Check-in la ferry -- având în vedere că era o cursă transfrontalieră — se anunța complicat; am primit mai multe mailuri cu sfaturi despre cum, când, unde să mă prezint. Plecarea era programată la ora 9 AM; check-in se deschidea la 6 AM și se închidea la 8 — ce mai, ca la avion. Iar noi aveam și un bagaj „de cală” , un troler mai mare — pentru care am plătit la rezervare30 USD / sens. Într-un pliant dat de cei de la recepția hotelului, emis de o firmă de transferuri, spuneau cei de acolo că „intrarea în port e strict controlată; noi avem porți dedicate prin care intrăm lejer, facem doar 10 minute, nu peste o oră cu Uber-ul” . M-a cam speriat, dar zgârcit cum am fost, am decis că nu merită să plătim tariful lor (era mare), ci să luăm un Uber, foarte dimineață -- la 6 AM — spre port.
Până la urmă a fost totul mega-simplu. Uberul ne-a dus în aprox 5 minute la „Convention Center” din port — cei cu firma de transfer *au mințit* pur și simplu, se poate intra cu orice mașină în port, nu e nimeni care să te controleze, la nicio intrare. Apoi în alte 10 minute am făcut check-in, am predat bagajele — toate, atât cel mare cât și cele 2 trolere mici (gratuite) — și am urcat într-un shuttle care ne-a dus la ferry.
Ferry mi-a plăcut mult. Scaune confortabile, multe dintre ele cu o măsuță între 2 rânduri de scaune (ca în tren), pe 2 etaje; aproape ca o mini-navă de croazieră, avea și duty free (mi-am luat țigări juma de preț față de prețul din US), un fel de restaurant cu prețuri rezonabile etc. Iar de pe cele 2 punți era o priveliște tare fain - spre port ori spre mare. Tare important (pt o anumită categorie): se putea fuma pe oricare punte! Așa că cele 3 ore până în Grand Bahama au trecut cât se poate de repede, de plăcut — mai ales că la îmbarcare l-am cunoscut secundul de pe ferry — Marius din Constanța — cu care am mai povestit și care ne-a făcut și un tur al cabinei de comandă (evident interzisă intrarea pt călători). L-am cunoscut și pe căpitan, un croat, și pe șeful mecanic -- din Muntenegru.
La 12 fără ceva eram deja în Grand Bahama. Pe insulă, însă — și ca peste tot în Caraibe, cred — timpul are altă viteză, o singură viteză, de fapt — „relax man” // apropo, parola wifi de la hotel era „nostress” :(. Așa că a durat aproape 3 ore să ajungem în parcarea portului — dez-îmbarcarea (s-a făcut „pe grupe” , ca la navele de croazieră) și formalitățile vamale.
Taxi spre hotel
Citisem dinainte că (1) asociația taximetriștilor e ft „puternică” în Bahamas; s-au opus și au reușit să interzică transportul alternativ în insule — așa că nu există Uber, Lyft etc în Bahamas! Am mai citit că (2) nu folosesc niciodată aparate de marcat pe taxi, tariful este „flat” , stabilit de guvern, zic ei (în realitate tot ei îl stabilesc, măsurând din ochi probabil și clientul); alt aspect important: (3) tariful la taxi este per persoană, nu per cursă! (Aceasta din urmă s-a adeverit doar parțial; taxiurile luate de mine în interiorul insulei au fost per cursă, indiferent dacă am fost singur sau 2 pers).
Știam că sunt taxi-uri care așteaprtă la ieșirea din terminalul sosiri — când am ieșit noi (am fost mai la urmă, intenționat, așa cum ieșim și din avion / aeroport, când nu ne grăbim) nu prea mai erau; așa că atunci când m-a întrebat un domn „taxi, sir?” , l-am urmat. „Where to?” — „Lucaya” , i-am spus. Ne-a condus la un microbuz care era deja plin și îl întreabă pe șofer dacă mai acceptă 2 pt Lucaya. „Ok” , zice șoferul — spunându-mi să pun eu bagajele în spate, că pe el „îl doare spatele” , lol. Și pe mine, zic -- dar mă chinui să îndes bagajele în spatele supraglomerat. Am reușit să înghesui cele 3 bagaje ale noastre, dar o valiză mică roșie, scoasă de el ca să încapă ale noastre, nu mai era chip. Mergem să urcăm în microbuz — să încercăm, mai bine zis, că nu mai era decât un singur loc, în față, lângă șofer. „Mai e un singur loc, în față” , îi zic. „Stai tu acolo, cu valiza asta roșie în brațe” , îmi zice. Și fata? (Eram cu Ana). O ia și o duce la ușa laterală, le spune celor de acolo să-i facă loc fetei! Pasagerii protestează, dar până la urmă, la insistențele șoferului, care-i amenința că-i dă jos, se înghesuie și-i fac loc.
„Cât mă costă” , îl întreb. „33 dollars for 2 pers” , zice. Pfff...
Mașina în sine — microbuzul — m-a amuzat. Vecheee, de orice încercam să mă țin, la curbe, se... desprindea :)) ). Mergea cu maxim 20 km la oră, jur! Nici celelalte mașini de pe acolo nu mergeau f repede, dar toate ne depășeau.
Ajungem la primul hotel, coboară 5-6 italieni, care-mi cer „la valigia rossa” , Ana are de-acum loc confortabil. Cobor și eu — la o jumătate de țigară, evident — și observ motivul pentru care mergea așa de încet: o roată era COMPLET dezumflată („pană clară — și încă urâtă de tot” , îmi zic). Îi spun șoferului -- e ok, zice, loool. Când să plecăm, se sesizează și italienii, care ne strigă să oprim, arătând spre roata complet dezumflată. „Știe” , le spun, „a zis că-i ok” :).
Pe drum, zice că-i mai trebuie benzină, „că e departe destinația noastră” - aiurea, totul e aproape, acolo. Oprește însă prima dată la un compresor, umflă roata — care, spre suprinderea mea, char e ok, nu avea pană! — apoi pune benzină. „How much is gas here?”, îl întreb -- „6 bucks per gallon” , îmi zice. Dublu față de prețul în State, unde am alimentat în jur de 3 / gallon. „Probabil sunteți o țară bogată” , îi zic, „aveți prețuri mari” // Ulterior la magazine, baruri, am văzut totuși că prețurile nu sunt mari, sunt ok, aș zice.
Ajungem la hotelul nostru, îmi cobor singur bagajele — cel mare era greu pentru spatele meu :). Merg să-i plătesc — „33 usd is for American tourists” , îi zic, „which are rich. I’m not” . „Allright, you’re my friend” (pe drummai discutasem cu el, una-alta), „how much you have?” . „30 bucks” , îi zic. „Good” . Mi-a părut rău că nu am zis 25, sau 20 :)
Despre hotel am să povestesc, sper, separat, în review-ul dedicat cazării. Vreau doar să spun aici că mi-a plăcut foarte mult — camere spațioase, peste 30 mp estimez; 2 paturi mari, queen bed, balcon generos — foarte important pt mine, fumător; mai ales după ce toate cazările din State nu aveau, „evident” , balcon — cu o priveliște splendidă spre... ăăă... lagună, cred, i-aș putea spune.
Ce am făcut pe acolo
Nu prea e mult de scris, la acest capitol. Volens-nolens -- vezi mai jos -- a fost un sejur 101% de relaxare.
Am fost la plaja splendidă din Lucaya, cu nisip alb (Nisipul alb a fost al treilea meu „vis îndeplinit” , după Ierusalimul vechi și Statuia Libertății). Apropo, pe insulă tot nisipul era alb -- inclusiv cel de construcții :) -- am văzut în mai multe locuri.
Pe plajă totul părea închis -- nu erau baruri, terase etc -- nimic, nada, ziro. Am avut însă noroc cu Antonio, un băiat întreprinzător, care și-a adus acolo cele aprox 10 șezlonguri și vreo 4 umbrele, pe care le închiria cu 10 USD / zi / șezlong (umbrela era 20 USD). Am negociat cu el 10 USD șezlongul plus un cocktail inclus; umbrelă nu am luat — nu era chiar „de stat sub umbrelă” , nu era atât de cald; pe Ana am instalat-o la umbra unor palmieri pe plajă, iar șezlongul meu l-am instalat lângă ea, la soare. Am avut cu noi cremă de soare — dar nu am simțit nevoia s-o folosesc. M-am bronzat, însă, destul de bine.
În zilele care au urmat, când nu avea clienți pentru umbrele (mai mult nu avea decât avea), Antonio ne lăsa să stăm noi la câte una - „ma good friend Antonio” :)
Am făcut și baie în mare -- Marea Caraibelor este, parcă, acolo. Avea 24 de grade în decembrie -- o simțeai un pic rece, imediat când intrai, dar te obișnuiai foarte repede. Mie îmi place mai mult o temperatură de 24 de grade a apei -- față de o apă de 28-30 de grade, precum în Cipru ori Antalya — nu simțeam că mă răcorește, apa, deloc, acolo, după statul în soarele puternic.
Îmi făcusem, dinainte, și alte planuri, pentru vizitat / văzut pe Grand Bahama. Aș fi luat niște „opționale” -- precum înnot cu delfinii — dar Ana nu a vrut, iar singur clar nu puteam / voiam. Am mai vrut - MULT - să vizităm și alte insule, apropiate -- dar spre dezamăgirea mea din Freeport (Grand Bahama) nu există ferry „rapide” spre alte insule -- au doar așa-numitele „mailboat” / vase care transportă corespondența, între insule — și care merg tare „lent” , fac minimum 12-14 ore! Plus că circulă majoritar noaptea. Am găsit, totuși, o mică firmă privată care te ducea în Abacos -- micul Abacos, de fapt, o insulă apropiată, înspre nord-est. Citisem c-ar fi 50 USD un bilet -- însă pe FB mi-au cerut 140 USD / pers — mi s-a părut prea mult 280 USD pentru o vizită scurtă a unei insule cvasi-nelocuite. Da, sunt zgârcit, am recunoscut deja :)
Așa că a fost o vacanță de leneveală, așa cum v-am scris anterior. Plajă, mare, hotel, odihnă la soare pe balcon. Temperaturi în general de aprox 24 de grade peste zi -- și 20 de grade minima, noaptea. Cu o singură excepție: noaptea de Revelion, chiar noaptea de Revelion, când au fost 16-18 grade. Așa că nu am mai fost „pe plajă în noaptea de Revelion” , cum planificasem -- ni s-a părut prea rece.
Apropo de Revelion -- l-am făcut în „Lucaya Market Center” , un fel de centru comercial unde se adunau, în fiecare seară, mulți turiști de la celelalte hoteluri, plus localnici, evident. Acolo era și un fel de piață centrală, unde seara erau concerte, muzică, entertainment. Era aproape de noi, la aprox 1.5 km -- a fost unul dintre argumentele pentru care am ales hotelul (pe lângă proximitatea de plajele Lucaya și Taino).
Relativ aproape (aprox 2 km) era și un alt centru comercial, unde am fost de câteva ori la un supermarket - Solomon’s — de obicei pe jos la dus (toot din zgârcenie, lol) și cu taxiul la întors. Ca info potențial util, prețul a fost de 10 USD (negociat de la 12, lol) — și NU a fost „per pers” , ci „per distanță” — am plătit la fel și când am fost singur, și când am fost cu Ana. Totuși, cam mult 10 dolari pt 2 km, nu?
-
Ca un fel de concluzie: e posibil să visezi la un sejur în Bahamas mai ieftin decât te poți aștepta, dacă ai viză de America. Poți ajunge acolo cu aprox 1000 euro / pers. Un zbor Tmș - FT Lauderdale (sau Miami), de ex este pe la 700 de euro la Lufthansa (cu troler mic inclus!); de acolo sunt zboruri low-cost (Frontier, Spirit), probabil 100-150 USD (poate chiar mai ieftin, dacă le iei din timp) -- sau ferry aprox 200 USD. De fapt, toate biletele ar trebui luate din timp. Iar cazare găsești la aprox 100 euro / noapte (sau chiar mai puțin).
Iar dacă ai cumva drum în USA -- pe coasta de vest, să zicem; ori în Florida -- apăi e clar musai să consideri și opțiunea „(scurt) sejur în Bahamas” . By the way, aproape jumătate din cei 5-600 de pasageri de pe ferry mergeau pentru o zi în Bahamas (ajung la 12, se întorc la 6.30 PM) -- știu asta atât pentru că aveau brățări, cei care mergeau „pentru o zi” -- cât și de la Marius, sedundul român de pe ferry.
Din Florida poți ajunge în Bahamas la un cost de 200-500 USD (zbor low-cost sau ferry), dus-întors.
Pe mine -- în America fiind -- cele 7 zile în Bahamas m-au costat, în total, un pic peste 1500 dolari, 2 persoane (am inclus aici cheltuielile cu mâncarea, băuturi etc) — totul luat „din scurt”!!
Adică probabil tot atât cât aș fi cheltuit pe hoteluri, dacă stăteam în US cele 7 nopți!
Mă gândesc cu tristețe cât m-ar fi costat 7 nopți, de Revelion, în România...
-
Constat cu regret că nu am scris / nu am reușit să descriu deloc atmosfera de pe insulă // ori mâncarea de pe acolo... Poate cu altă ocazie.
Mi-a plăcut, mult, Bahamas. Mai ales în plină iarnă.
AmFostAcolo fără reclame?
- Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
- Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult
Trimis de tm67bru in 11.01.26 19:37:46
- A fost prima sa vizită/vacanță în CARAIBE
- Alte destinații turistice prin care a fost: Europa
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tm67bru); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.

ECOURI la acest articol
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@tm67bru:
Și, în ciuda așteptărilor, în caseta tehnică scrie că nu recomanzi... 😁
Faină vacanță, la mai multe!
@Flaviu: ups, nu-s prea obișnuit să scriu revs
-- am corectat, tx.
@tm67bru: bine ai revenit pe site ![]()
iata propunerea pentru fondul sonor
@webmaster13: chiar asta ascultam, printre altele, pe plajă -- mulțam fain
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Feb.2010 Croaziera de vis [Grand Bahama] — scris în 25.01.11 de ciubi din ORADEA - RECOMANDĂ

Rog așteptați...




















