ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 03.09.2020
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 20-30 ani
DIN: Râmnicu Vâlcea
ÎNSCRIS: 23.06.18
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
AUG-2019
DURATA: 10 zile
Cuplu
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
încărcat de pe telefon!
TIMP CITIRE: 9 MIN

Descoperind Croația in 10 zile cu masina

TIPĂREȘTE

Știi când ești mic și visezi sa îți iei rucsacul in spate, sa te urci in super mașina ta imaginara și sa pleci in jurul lumii? Cam așa visam și eu la aproape 29 de ani, doar ca îmi permiteam sa fug doar pana in Croația :)

Cum îmi plac aventurile și nu sunt adepta programului stabilit de altcineva, m-am decis sa mi planific singura vacanța de 10 zile.

Citeam de ceva vreme despre Croația și m a atras varietatea de oportunități in ceea ce privește turismul... de la apa de un albastru spectaculos, plajele cu nisip fin sau cele cu pietricele, pinii sub care te puteai adăposti de gradele ridicate din termometru, albul muntelui ce l puteai privi din mare, cetati pe care ai vrea sa le străbați la nesfârșit, zona muntoasă plină de cascade și parcuri naturale parca scoase din reviste... ei bine toate astea m-au convins.

Itinerarul stabilit a cuprins 4 schimbări de cazare, plimbări in faimosul Dubrovnik, Coasta Adriatică, Split, Plitvice, Zagreb și Belgrad.

Plecarea a fost la finalul lui August, mai exact intr o vineri pe 23 seara (ora 19:00), cu plecare din Râmnicu Valcea, alături de soțul și verișorul meu. Pentru a putea vizita tot ce ne am propus, am plecat cu mașina personală spre prima și mult așteptata cetate a Dubrovnik. ului.

Am urmat ruta VL. - TG. Jiu - Drobeta-Turnu Severin - Orsova - Serbia - Bosnia și Herțegovina. Traseul a fost unul cât de cât simplu, am mers pe timp de noapte, cu opriri doar in Peco. Spun ca a fost unul simplu datorită numărului mic, jumătate din timp inexistent al mașinilor pe traseu, in schimb ușor sinistru, mergând mult prin zone de câmp, pe drumuri înconjurate de lanuri de porumb, zone pustii in care îți era frica sa oprește in mijlocul nopții. Am ajuns in jurul orei 10 dimineața la granița cu Dubrovnik, unde nu am stat mai mult de 20 minute.

24-27.08 Dubrovnik

După 15 ore de condus, și la nici 5 min de când am intrat in Dubrovnik, zărim faimoasa cetate și profitam de popasul special amenajat pe dreapta pentru a face poze. Deja suntem cuceriți și uitam de oboseala. Ne-am setat GPS. ul către cazare și ne bucurăm ca in nici 10 min ajungem.

Apartamentul in care urmează sa fim cazați este la 2 km de centru, intr-o zona a portului, poziționat pe deal și oferind o priveliște adorabila. Am facut rezervare pe booking pentru Seagulls Blue Bay Apartments și ne-am bucurat de cele 2 camere curate, un living cu bucătărie utilată, o baie și terasa proprie pentru următoarele 3 nopți. Singurul dezavantaj sunt numeroasele scări ce trebuiesc urcate pentru a ajunge la cazare, dar priveliștea oferită a meritat. Drumul spre cazare e împrejmuit de copaci de kiwi, dar din păcate erau cam verzi in perioada aceea.

După instalarea in apartament, decidem sa plecam la plaja. Pe drum, ne bucurăm sa descoperim numeroasele restaurante din zona, cât și de stația de autobuz atât de apropiată. Fiind nerăbdători și obosiți am optat pentru un taxi pentru a ajunge la plaja St. Jakov. WOW au fost primele cuvinte, o plaja mică de pietriș, ascunsa și cu un mini bar, dar perfecta pentru relaxare și cu super priveliște. Ne-am bucurat de berea lor locală Ozujsko și am dedicat întreaga zi relaxării pe șezlong (50 lei +50 lei umbrela) și băii in mare. Plaja fiind una retrasa nu sunt alte surse de a cumpara ceva cu excepția barului de pe plaja, unde prețurile nu sunt tocmai cele mai mici (berea 20 lei). Pe seara ne retrage spre porțile cetății unde decidem sa mâncam. Drumul spre casa l-am parcurs pe jos, bucurându-ne de putina mișcare după o masa copioasa. Pentru cazare ne-am aprovizionat de la marketul din apropiere.

In cea de-a doua zi am ales sa ne bucurăm in continuare de plajele din apropiere, putine la număr, de data asta optând pentru plaja St. Banje. Fiind cald încă de la prima ora, am luat micul dejun in apropierea cazării si am mers cu autobuzul pana la cetate (10 min). Ne-am bucurat de cele 30 grade din termometru, de imaginea cetății pe fundal cât și de market. urile din apropiere pentru a cumpara bere la prețuri decente. Seara am hoinarit prin cetate și am gustat din mâncărurile lor specifice.

Fiind fani Game of Thrones, prima parte a celei de a 3a zi am urcat pe feribot pentru a merge pe insula Lokrum, acolo unde urma sa facem poze pe faimosul tron de fier folosit in serial. Odată ajunși pe insula, ne-am plimbat prin grădinile acesteia, ne-am întâlnit cu iepurași și păuni pe traseu, am vizitat muzeul Game of Thrones și Fortul Royal și am făcut poze cu plaja de la Marea moarta. Dacă aveți chef de o baie va recomand sa va luați costumul de baie la voi, fiind zone special amenajate, cât și terase.

Cea de a 2a parte a zilei a fost dedicată in totalitate cetății și vizitării acesteia. Am mers pe urmele actorilor din serial, ne-am rătăcit pe străduțele înguste și am crescut numărul caloriilor intrând in nenumăratele magazine de jeleuri, daaar am aflat și ca mai erau doar 120 zile pana la Crăciun din singurul magazin cu specific din cetate. Spre lăsarea serii am decis sa urcam pe zidurile cetății pentru a vedea totul de sus și a fost o experiența care a meritat in totalitate (vizitarea zidurilor -200 kuna).

După o zi obositoare ne retragem pe jos spre cazare, urmând sa ne bucurăm de ultima noapte in Dubrovnik.

27-30.08 Makarska - Coasta Marii Adriatice

După ce am savurat micul dejun, ne luam la revedere de la Dubrovnik și in următoarea jumătate de ora ajungem in Makarska, in zona de coasta, cu plaje lungi și muntele pe fundal. Pe drum veți întâlni bazare de fructe, unde producătorii își vând si negociază fructe si băuturi locale. Noi am gustat din toate lichiorurile si ne-am decis sa luam lichior de mandarine, un fel de țuica dar din mandarine.

Ne îndreaptăm către Apartamentul Begic, cazare in care am avut parte de 2 dormitoare spațioase și curate cu baie proprie, o bucătărie utilată, imensul balcon cu vedere la mare, cât și de parcare privată (10€ pe noapte). De aici pana la plaja făceam 4 min pe jos, optand sa mergem in partea dreapta a plajei, o plaja cu pietricele dar delimitata de pinii sub care era o adevarata plăcere sa stai la o bere. Prețurile din zona sunt cu mult mai mici decât in Dubrovnik, zona este împânzita de restaurante și market. uri de unde te poți aproviziona cu orice, peisajul este mirific și apa cristalina. Seara ne am plimbat pe marginea marii și am poposit la o narghilea la una din terasele din apropiere.

Cea de 2a zi ne-a purtat in partea stânga a stațiunii, in zona portului, de unde am luat ferry pana pe insula Bol, acolo fiind microbuzuri speciale ce te duc către faimoasa plaja Zlatni Rat. Este păcat sa ajungi in zona și sa nu vizitezi aceasta plaja.

Ultima zi am dedicat o tot relaxării la plaja și spre seara ne-am plimbat prin bazare pentru a strânge suveniruri.

Pont : Pentru a-ți face mai ușoară deplasarea pe plaja și prin apa, îți recomand sa folosești încălțări speciale pentru pietre. Se găsesc la orice magazin și prețul lor este unul decent (20-30 lei).

30.08 -Split

După 3 zile pe coasta croata ne am făcut bagajele și am plecat la drum spre următoarea destinație. După nici 1h 30 am ajuns in Split, unde am decis sa ne petrecem după amiaza. Ne-am plimbat prin cetate, am făcut poze la palatul lui Diocletian, am luat prânzul la una dintre superbele terase de la malul marii și am umplut geanta de suveniruri. Totul a fost la superlativ așa încât nu ne am dat seama când s-a făcut seara și a trebuit sa mergem către următoarea cazare.

Pentru ca a 2a zi urma sa vizitam zona Krka, in următoarea ora ne-am îndreptat spre Guest Accommodation Slapovi Krke, apartamentul ce urma sa ne cazare pentru următoarea noapte. Am avut parte tot de 2 dormitoare, baie și un balcon imens, motelul fiind poziționat la strada principala, cu parcare supravegheata in fata acestuia.

31.08 - Krka

In dimineața de 31 am luat micul dejun la restaurantul cazării și in următoarele 5 min de mers cu mașina am ajuns la intrarea din parcul național Krka. De acolo se poate merge pe jos (noi am ajuns in 15 min la intrarea pe traseu) sau cu autobuzul parcului. WOW wow și iar wow au fost primele cuvinte odată ajunși la destinație. Văzuserăm pozele ca scoase din revista, dar realitatea e mult mai frumoasa. Parcul este imens, de o frumusețe rară, pe traseu întâlnind o multitudine de lacuri și apa extrem de limpede, plină de peștișori. Odată ajunși la cascada principala am rămas muti de toată frumusețea naturii și ne-am grăbit sa intram in apa. DA, poți face baie in cascada și este o experiența unica, așa ca va recomand sa nu ratați o vizita la Krka.

După prânz am plecat spre locul ce avea sa ne găzduiască in ultimele 2 nopți.

Am făcut o mică abatere de la drum (30km) pentru a vizita Rastoke, cunoscut sub numele de “Micile lacuri de la Plitvice” . Odată ajunși in micul sat cu mori de vânt și cascade ce se revarsă printre căsuțe, am avut impresia ca am intrat in alta lume, o lume rustica și magica. Ne a plăcut atât de mult încât am decis sa luam cina la una din terasele de acolo.

Seara am mers înapoi la Plitvice, cazarea fiind la 1 km de intrarea 1 in parc. Guest House Marijan a fost cea mai modesta cazare din cele 4, dar ideală ca localizare. Am avut 2 dormitoare fiecare cu baie proprie și o terasa micuța.

1.09 - Plitvice

Dimineața am luat-o la pas către Parcul Național Plitvice (intrarea 250 kuna, dar după amiaza prețurile scădeau).

Odată ajunși in mult așteptatele Lacuri Plitvice am rămas captivati de magia locului și de culorile ireale ce se reflecta pe firul apei. Categoric este locul in care trebuie sa ajungi măcar o data in viața.

Sunt 4 trasee și poți alege pe care îl vei parcurge pentru a vizita toate cele 90 de cascade. Noi am optat pentru cel mai lung, pentru a fi siguri ca nu ratam nimic. Peisajul este unu care nu îți da voie sa lași aparatul jos din mâna.

Toate detaliile legate de trasee le găsiți și pe site, la intrarea in parc, cât și pe parcursul traseului. De asemenea poți opri sa iei prânzul la unul din cele 2 popasuri.

Recomand sa începi de la intrarea 1, acolo unde îți vei forma o prima impresie, un wow categoric. Primul punct îți dezvăluie cea mai înaltă cascada din Parc, cu o cădere de 75 m.

2.09 - Zagreb - Belgrad

Ultima zi - in drumul spre casa ne am oprit in capitala Croației, Zagreb, unde am vizitat centrul orașului și zona Catedralei. Ne-am umplut rucsacele de magneti și produse naturiste, am savurat un prânz delicios la una dintre terasele din zona și apoi am pornit pe autostrada spre Belgrad.

Spre seara am părăsit cu tristețe minunata Croație și am făcut o ultima oprire pe străzile din centrul Belgradului.

O sa las câteva poze, deși realitatea este mult mai frumoasa.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de crisa04 in 03.09.20 22:07:48
Validat / Publicat: 03.09.20 22:38:43
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în CROAȚIA

VIZUALIZĂRI: 3307 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

10 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (crisa04); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P12 Makarska - priveliște din ferry
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 29900 PMA (din 22 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

10 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[03.09.20 22:26:21]
»

Bun review, interesantă & plină vacanță

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Vacanța în Croația, diverse # - # CĂLĂTORII CROAŢIA" (deja existentă pe sait)

[Rubrica inițială: Drumul spre Croaţia]

webmasterPHONE
[04.09.20 00:07:05]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

irinad
[04.09.20 07:25:21]
»

Felicitări pentru asemenea vacanţă, pentru articolul bine structurat şi fotografiile excelente!

Mika
[04.09.20 10:27:18]
»

@crisa04:  Foarte frumoase fotografiile! Un traseu asemănător ne dorim și noi să facem in Croația, mai ales că și nouă ne plac vacanțele cu mașina, fără să fim dependenți de vreun program. Felicitări!

krisstinnaPHONE
[04.09.20 10:53:00]
»

@crisa04:  Cu mare drag am citit articolul tău, îmi place la nebunie Croatia, are de toate pentru toți, nici in zece vacanțe nu aș reuși să o descopăr, fiecare colțișor al țării merită vizitat, fiecare loc are un farmec aparte, te încântă la fiecare pas. ​​

Am fost bucuroasa să văd că ai ales si Makarska, muntele alb văzut pe fundal este o reală încântare, noi am urcat cu mașina până in vârf, peisajul era de poveste.  

Croatia este altceva decât văzusem eu prin vacanțe, e o altă lume, fugeam de ea crezând ca sunt prețuri inaccesibile nouă, m-am înșelat și am constat ca nu e ceva de speriat, oricine se informează și își face un plan bun de vacanță poate merge acolo cu inima deschisă.

Mulțumesc pentru aduceri aminte, pentru fotografii.

Sejurul tău a fost in 2018? Sau nu am văzut eu bine?

Anul acesta unde ai fost in vacanță?

Felicitări pentru alegerea făcută!

crisa04PHONEAUTOR REVIEW
[04.09.20 10:54:25]
»

@Mika:  Croația e superba, cel putin din cat am apucat noi sa vedem. Deși pare obositor traseul, noi am avut mult timp si pentru relaxare si am vizitat totul fără graba.  Daca mai aveți nevoie de detalii va povestesc cu mare drag din experiența noastră.  

Mika
[04.09.20 10:59:16]
»

@crisa04:  Ar fi interesant să ne spui mai mult despre locurile unde ați fost cazați, eventual cu fotografii. Si noi preferam să mergem in apartamente, si poate ne dai o idee.

crisa04PHONEAUTOR REVIEW
[04.09.20 11:19:57]
»

@Mika:  revin in seara asta cu un articol legat de cazare, cu prețuri si poze

crisa04PHONEAUTOR REVIEW
[04.09.20 15:25:15]
»

@krisstinna:  ma bucur ca te am facut sa ti amintești cu drag de Croația. Si noi am fost putin speriați de prețuri, dar realitatea de acolo diferă si am descoperit o tara accesibila oricărui buget.  Anul acesta ne au speriat​​ restricțiile si am plecat doar pana in Bulgaria.

​​

​​

mishu
[05.09.20 21:46:03]
»

@crisa04:  Un articol minunat, o vacanta superba, felicitari, votat cu mare drag.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
crisa04, irinad, Mika, mishu
Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în Croația:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.06326699256897 sec
    ecranul dvs: 1 x 1