GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Cipru de Nord – excursie la Famagusta și Salamis cu oprire în Varosha
Aceasta a fost cea de-a doua excursie organizată de agenția locală.
Cipru de nord – excursie în Famagusta, în centrul vechi și Salamis- site-ul arheologic cu oprire și în orașul fantomă Varosha – 55 euro/pers, cu plecare la ora 7,00 din fața hotelului.
Sincer, nu această excursie am vrut în nordul insulei, dar dacă doar aceasta s-a organizat, am fost măcar să ne facem o idee și despre Cipru turcesc... Noi voiam să vedem Nicosia dar nu a fost să fie...
Cel puțin așa am văzut și stațiunile de la malul mării de mai sus de Larnaca... am trecut prin Ayia Napa și Protaras... și de la înălțimea autocarului am văzut parcul de și cu sculpturi dar și grădina cu cactuși
și după ce am preluat toți turiștii, însoțiți de un ghid român și unul cipriot ne-am îndreptat spre graniță... nu am așteptat prea mult la controlul documentelor și am urmat traseul stabilit... Control, însemnând că ghida merge la ghișeul vamal cipriot și după aceea la cel turcesc cu toate actele de identitate ale turiștilor, strânse într-o cutie înainte de vamă... nu a fost nici un fel de incident la trecerea frontierei.
Trebuie să precizez că în fiecare autocar cu turiști merge un ghid turc care însoțește grupul pe tot parcursul excursiei dar nu dă nici un fel de informații și nu contribuie cu nimic din punct de vedere turistic... este o regulă impusă agențiilor de turism locale de autoritățile turcești...
Varosha – orașul fantomă - a fost un cartier din sudul orașului Famagusta și era o stațiune de lux cipriotă la malul mării, părasit după invazia turcă în 1974... acum un oraș abandonat, păzit de autoritățile turcești... cu o alee bine stabilită și delimitată, deschisă puplicului din 2020... Accesul rutier este interzis... există parcare gratis iar la intrare se poate închiria bicicletă sau trotinetă pentru o deplasare mai rapidă pe acest traseu” turistic” ... este permis fotografiatul dar atenție, tot acest traseu este supravegheat video și nu se percepe nici o taxă de acces, cel puțin deocamdată...
Oricum este sinistru, cam asta este prima senzație când intri pe aleea dintre blocurile rămase în paragină, este deprimant și trist... și sincer nu este chiar plăcut să vezi asemena locuri, mai ales când ești în vacanță dar se pare că a devenit un obiectiv turistic... Pe lângă clădirile fostelor hoteluri există și case particulare părăsite, cu povești triste, greu de acceptat și de neînțeles ce s-a întâmplat aici, atunci, când proprietarii au fost obligați să le părăsească... Practic este o zonă tampon rămasă între nord și sud care probabil mult timp va rămâne în această stare de abandon... de ruină... Nici nu-ți vine să facă poze... sunt puține locurile unde am făcut câte o poză...
Din mersul autocarului am mai observat o situație care nouă ni s-a părut absurdă, pe drumul spre Varosha, pe partea stângă sunt case locuite de turci, chiar erau femei care măturau trotuarul iar pe partea dreaptă totul este în paragină... case în ruină și bălării crescute... și mărginit cu sârmă ghimpată.
Salamis – aici am vizitat site-ul arheologic al unui important stat-oraș grecesc în antichitate... așa cum a fost el conservat de către ciprioți, acum turcii doar încasează taxa de acces în rest nu prea întrețin site-ul și nici nu se mai fac alte săpături, pentru că se pare că doar 10% este conservat și se poate vizita acum... Am văzut și noi Gymnasiul înconjurat de coloane și statui fără cap... băile publice cu încălzire prin pardoseală și teatrul cu o capacitate de 15000 de locuri.
Pe tot parcursul excursiei am schimbat mai multe mașini... așa a fost organizarea agenției, dar nu a fost nici o problemă... și vă mai spun că șoferul autocarului era un tip cam arțăgos și agitat și fuma țigară de la țigară... și numai bine cât noi am stat noi în Salamis el a făcut preinfart și a fost luat cu salvarea însoțit de ghida turcă... ceea ce de data asta ghida a fost de ajutor pentru șoferul cipriot aflat în suferință... a rămas sub supraveghere medicală iar noi am așteptat mai mult de o oră să vină alt șofer... La întoarcere, la vama turcească noul șofer a trebuit să dea explicații privind lipsa ghidei...
Cât am așteptat am stat cu toții la singura terasă turcească de la ieșirea din site-ul arheologic la o cafea... suc de rodie sau portocale, fiecare ce a dorit... Printre noi a fost și un grup de turiști ardeleni foarte veseli și bine pregătiți pentru excursii de genul acesta... aveau pălincă la purtător și set cu pahare mici... așa s-au lăudat că merge tare bine pălinca cu suc de rodie sau portocale... Pentru consumație aici am achitat numerar cu euro.
Cu mult mai puțin timp rămas la dispoziție pentru a vizita centrul vechi fortificat din Famagusta, am ajuns până la urmă să vedem puțin și din acest oraș... este practic o cetate veche venețiană locuită, înconjurată cu ziduri groase... imaginați-vă că aici au fost 365 de biserici... acum mai sunt câteva cu alte destinații sau în ruină... și cea mai reprezentativă este Catedrala Sf. Nicolae, astăzi fiind transformată în Moschea Lala Mustafa Pașa... moschee într-o biserică gotică... !!! Am intrat mai mult de curiozitate să văd cum este la interior... obligatoriu m-am descălțat, eram îmbrăcată corespunzător și mi s-a permis accesul... efectiv mi s-a ridicat părul pe ceafă și nu am reușit să stau prea mult... rece, doar atât pot spune...
Am fost și în curtea vechiului Palat venețian... doar pentru a vedea cea mai rămas...
După această plimbare printre ruinele venețiene am rămas cu impresia că doar cei ce vin să vadă aceste locuri sunt interesați de istoria lor... pentru rezidenții turci totul este comerț, mi s-a părut că totul este comercial... multe magazine... bazar și restaurante cu terase... pe toate străduțele...
Ghidul ne-a recomandat un local turcesc unde era pe lângă restaurant, patiserie și cofetărie... dar era foarte aglomerat... Și cu toată agitația de la parter, pentru că târziu am văzut că au și o terasă generoasă la etaj... am prins o masă liberă împreună cu o altă familie din grup și am reușit să mâncăm câte ceva turcesc... un fel de chiftele cu cartofi prăjiți și salată și să bem câte o bere turcească... aici am simțit atmosfera turcească... gazdele știu că vin turiștii și sunt recomandați de ghizi iar ei trebuie să se grăbească... Oricum a fost drăguț tânărul turc, a înțeles că ne grăbeam și a fost destul de rapid... Am achitat în euro dar se putea achita și cu cardul... am primit bonul fiscal unde era trecut costul total în euro, dolari și lire turcești... Chiar dacă a fost totul cam pe repede înainte și nu în ritmul nostru mai pe relaxare, a fost bine că ne-am potolit foamea și setea...
Această excursie nu prea este de recomandat când ești în vacanță... rămâi cu un gust amar și realizezi ce înseamnă puterea politică...orgoliile unora și interesele altora se resfrâng asupra oamenilor de rând... Am discutat cu ghidul pe tema asta privind acest traseu al excursiei și i-am sugerat ca Varosha să o treacă opțional pentru vizită... iar el a spus că sigur se vor schimba lucrurile când turcii vor introduce taxă de acces, pentru că așa se preconizează... vom vedea...
Iar noi am rămas cu regretul că poate era mai bine să mergem doar în Nicosia pentru a ne face o idee despre Cipru de Nord...
Am ajuns pe înserat la hotel cu aceeași mașină cu care am plecat dimineață... și cu aceasta am încheiat plimbările noastre prin Cipru.
Oricum am început această zi admirând un superb curcubeu, cât am așteptat mașina să mergem în excursie... și după ce am trecut granița dintre cele două țări, a fost cu multă încărcătură emoțională, pentru că se vede diferența dintre cele două teritorii ca aspect și când mai afli și detalii despre evenimentele petrecute aici nici nu știi cum să reacționezi... am fost, am văzut și atât pot spune!!!
Destul de târziu, în seara dinaintea plecării am primit la hotel mesaj cu ora de plecare și trasferul către aeroport... asta după ce am solicitat noi prin mesaje, pentru că tânăra de la agenție nu dădea nici un semn... oricum preluarea și transferul a decurs foarte normal la fel și la aeroport... zborul spre casă a fost destul de lin și în final am ajuns cu bine acasă...
Acum pot spune că după toată aventura primei zile petrecută în aeroport, celelate zile au fost foarte intense... cu multe momente trăite la maxim... am avut senzația că nu ne ajunge timpul... că vrem să facem prea multe și parcă aș mai fi stat câteva zile...
În rest numai de bine!
AmFostAcolo fără reclame?
- Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
- Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult
Trimis de ANILU in 17.11.25 14:32:00
- A fost prima sa vizită/vacanță în CIPRU
- Alte destinații turistice prin care a fost: Grecia, Turcia, Italia, Spania, Serbia
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ANILU); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.

ECOURI la acest articol
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat, la reorganizare, în rubrica "Vacanţa în Ciprul de Nord, #CĂLĂTORII - CIPRUL DE NORD" (deja existentă pe sait)
@ANILU: Ți-am urmărit parcursul prin Cipru, ocazie cu care mi-am amintit de propria vacanță de acum nouă ani. Nu s-au schimbat prea multe, și totuși unele lucruri nu mai sunt chiar la fel.
”Iar noi am rămas cu regretul că poate era mai bine să mergem doar în Nicosia pentru a ne face o idee despre Cipru de Nord...
Dacă ați fi mers în Nicosia, ați fi dat de aceleași maiestuoase biserici gotice transformate în moschei, dar ați evitat fenomenul Varosha care și mie mi-a dat multe coșmaruri în condițiile în care accesul nostru (în 2016) nu era permis deloc în oraș, țin minte că am mers doar cu autocarul pe stradă, pe lângă clădirile „protejate” de sârmă ghimpată. Foarte trist și foarte traumatizant mi s-a părut și mie în Varosha.
Cu toate acestea, probabil Nicosia turcească v-ar fi lăsat o impresie „mai dulce” față de Famagusta, deși în comparație cu partea greacă a aceleiași capitale, este mai involuată, mai rămasă în urmă, dar, pentru un turist dornic de experiențe diferite, merită încercată.
Mie îmi pică mănușă articolele tale, în curând sper să ajung din nou pe meleagurile cipriote însorite într-un city-break. Vacanțe frumoase în continuare!
@irinad: Mulțumesc pentru urări și ecou.
Da, am fost am văzut dar am rămas cu un gust amar după plimbarea asta în partea de nord a insulei...
Să vezi sârmă ghimpată și semnul de interzis în vremurile astea când trăim cu senzația că totul este permis, mie mi s-a părut ireal... și când mai afli și poveștile despre ce s-a întâmplat acolo în "orașul fantomă " mi s-a părut dureros... eu nu am putut să fac poze... în fine asta este istoria locurilor...
Vacanțe frumoase să aveți și voi!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Dec.2018 Decembrie, vacanță la soare — scris în 15.12.18 de Cristina ank din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jan.2018 Ciprul - surpriză în toiul iernii — scris în 18.02.18 de eklor din CONSTANTA - RECOMANDĂ
- Dec.2016 Peninsula Karpaz - un alt loc inedit din nordul Ciprului — scris în 16.01.17 de adrianaglogo din PITEșTI - RECOMANDĂ
- Dec.2016 O excursie care ne-a surprins — scris în 10.12.16 de adrianaglogo din PITEșTI - RECOMANDĂ
- May.2014 Deep Purple in Ciprul de Nord 24 Mai 2014 — scris în 25.05.14 de TraianS din RADAUTI - RECOMANDĂ
- Jan.2007 Varosha, oraşul fantomă — scris în 26.09.20 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ

Rog așteptați...






















