Momente de vacanţă cipriotă

TIPĂREȘTE

Pentru mine principala atracţie a Ciprului a constituit-o drumeţia în Munţii Troodos. Până să mă pun pe aprofundat oferta turistică a insulei nici măcar nu ştiam că aceasta are în dotare şi munţi. Ba chiar şi vârful Olimp se regăseşte printre atracţii!

Mi-am zis că neapărat trebuie să ajungem pe acolo, oarecum şi din curiozitate întrucât nu auzisem în jur pe cineva să povestească despre trasee montane cipriote. Nu că aş fi eu pionier pe cărările respective dar decât plaje una într-una cu leneveală prefer ceva mai activ. În plus drumul spre acea zonă venea la pachet cu unele dintre lăudatele sate tradiţionale, precum Omodos, Kakopetria sau Pano Platres. Merită, ziceam în sinea mea, să dăm o raită şi prin unul sau două dintre ele pentru a lua contact cu autenticul rural local.

Pe insulă fiind deja, mi-a căzut sub ochi o descriere a altui sătuc, Lania, ales în ultima vreme de străinii interesaţi de linişte, farmec şi poziţionare pentru a se stabili în Cipru. Şi-mi zic hai să mergem pe această recomandare, o alegere ce s-a dovedit a fi foarte inspirată întrucât aveam să descoperim un univers bucolic, idilic, chiar o delectare turistică. Lania este preferată de artişti atraşi de uliţele înguste şi înclinate pavate cu piatră, casele cu obloane colorate şi curţile largi cu flori splendide, argumente care îi înlesnesc includerea în grupul celor “mai colorate” sate din ţară.

Coborâm din maşină şi o lăsăm să se odihnească după un ultim parcurs în pantă al drumului iar noi ne continuăm per pedes explorarea. Străduţele se îngustează şi devin accesibile doar bicicletelor sau cărucioarelor împinse de sătenii care transportă mărfuri de la magazin, pământ pentru flori sau grăunţe pentru găini. Găsim Lania cufundată într-o linişte tămăduitoare, spartă rareori de cântatul unui cocoş sau nechezatul unui măgăruş ce nu se dă din faţa noastră până când ne serveşte – probabil ca semn de întâmpinare tradiţională! – o balegă atent poziţionată în mijlocul drumului. Acum nu ştiu dacă zgomotul lui se înscrie pe lista indicatorilor de ospitalitate locală sau doar râde de farsa ce ne-o serveşte, cert e că iau prezenţa lui pe uliţă ca argument al autenticităţii pe care sunt convins că nu am fi găsit-o în sate mai des călcate de turişti.      

La întretăierea a două uliţe, unde spaţiul devine ceva mai măricel, dai peste un mic magazin sau o tavernă cu două sau trei mese afară, ascunse de razele soarelui sub umbrele sau acoperişuri de lemn subţire. Printre atracţiile locale remarcăm muzeul în care întâlnirea femeilor născute sau rezidente aici a devenit o tradiţie lunară ce se ţine în prima zi de luni, biblioteca satului înfiinţată cu sprijinul pictorului englez Michael Owen ce şi-a petrecut ultima parte a vieţii pe insulă sau Casa cizmarului, un atelier bine conservat din anul 2018, păstrând unelte şi mobilier original, folosit de ultimul meseriaş în repararea pingelelor, a flecurilor sau bombeurilor ce a activat în sat. Teascurile, oalele de lut în care se păstra vinul precum şi desenele cu viţă de vie întâlnite prin mai multe locuri se doresc a fi o dovadă a importanţei de care se bucura Lania în urmă cu zeci de ani în producţia de vin. Am ajuns în zonă ceva mai devreme decât perioada optimă dacă e să ne raportăm la o altă tradiţie, cea derulată pe parcursul lunii mai, atunci când fiecare gospodină îşi deschide larg porţile curţii şi ale casei pentru a primi oaspeţi, persoane interesate sau doar curioase în privinţa modului de primenire a casei, a aranjamentelor din curte şi de păstrare a acareturilor.

Părăsim satul cu un oarecare regret – clar am mai fi stat! – însă aveam de parcurs un traseu montan iar rezistenţa fizică se cerea a nu o risipi pe uliţe, chit că ele se prezentau a fi superbe. În plus, ştiam că aveam pentru după amiază şi alte sate în plan, în măsura în care vom mai fi în stare să le cutreierăm. Trebuie ales între două trasee, ambele cu plecare din satul Troodos, cu grade diferite de dificultate. Nu am optat aprioric, urma să decidem la faţa locului în funcţie de prognoză, starea noastră fizică sau fler. Atalanti Nature Trail, un traseu de nivel moderat, ocoleşte Muntele Olimp, are o lungime de 14 kilometri iar timp estimat de parcurs 4 ore şi un sfert.

Artemis Trail, un traseu puţin mai greu decât anteriorul, însă doar 7 kilometri dar diferenţă de nivel superioară, cu plecare din aceeaşi parcare ca şi precedentul. Acesta urcă mai spre vârful muntelui, fiind traseul cu cea mai mare altitudine din Cipru; Sunt două locuri în care traseele se încrucişează şi se poate schimba de pe unul pe altul dacă se doreşte. Ambele poartă numele unor fiinţe mitologice, zeiţa Artemis a pădurilor, fertilităţii şi Atalanta (Atalanti în greacă) o eroină legendară, protejata zeiţei mai devreme amintită. Între a urca mai abrupt şi a ne plimba în pas lejer vreme mai îndelungată alegem a doua variantă, dorind a ne şi bucura de mişcare, astfel că în următoarele 4 ore şi jumătate o luăm pe poteca bine călcată şi marcată la fiecare kilometru cu bornă din lemn. Traseul ne conduce pe muntele pietros, în al cărui sol sunt bine înfipte pâlcuri mai dese sau mai dispersate de pin negru (specie ce se găseşte doar în aceşti munţi) şi ienupăr Troodos, denumiri aflate de pe plăcuţele informative destul de numeroase, cele care îţi oferă detalii şi despre structura sau originea rocilor pe care călcăm. În drumul nostru aveam să remarcăm unul dintre cei mai vechi iepunări din Cipru, cu o vârstă ce se învârte în jurul a 8 secole, intrarea într-o mină veche de crom funcţională între anii 1950 - 1954 sau panorame splendide către zonele şi satele din districtele Limassol, Pafos şi Nicosia. Cărarea – în a cărei porţiuni mai dosnice am dat chiar şi de fâşii de zăpadă (în Cipru mai şi ninge! , stupoare pentru mine) – îmi aduce aminte de Insulele Canare, cu plimbările pe munţii vulcanici printre copaci răsfiraţi pe solul maroniu. Totuşi, o mică diferenţă se poate constata între nuanţele cromatice, atât verdele copacilor cât şi brunul terasamentului fiind mai aprinse/vii pe teritoriul spaniol.

Tot cu surprindere aveam să aflu şi de existenţa unei pârtii de schi în Munţii Troodos precum şi a infrastructurii aferente acesteia. Zona a fost declarată parc naţional forestier în anul 1992 iar 12 ani mai târziu Geoparcul Troodos inclus în categoria celor mai importante zone ale biodiversivităţii la nivel mondial drept unul dintre cele mai importante situri de patrimoniu geologic din lume întrucât este cea mai completă bucată de scoarţă oceanică de pe pământ. S-a născut în adâncurile unui ocean antic iar datorită mişcării de rotire a pământului şi convergenţei continue a plăcilor tectonice din Africa şi Euroasia s-a ridicat până în poziţia sa actuală. Această parte a insulei are o bogată tradiţie culturală şi religioasă, reflectată prin numărul mare de biserici şi mănăstiri, atât vechi cât şi mai noi, una dintre cele mai cunoscute fiind Troodititssa, deţinătoarea unor icoane foarte valoroase printre care a Fecioarei Maria acoperită cu argint aurit provenit din Asia Mică.

Mi-ar fi plăcut să mă dau pe aici şi cu bicicleta, mai ales că ai la dispoziţie un traseu de 41 kilometri în urcare şi coborâre, pe şosea puţin circulată, drumuri forestiere sau mai abrupte. În condiţiile date mă mulţumesc cu cei 14 parcurşi la pas iar la finalul lor simţi o stare de bine şi mulţumire în momentul în care ai finalizat o plimbare interesantă prin ceea ce ţi-a oferit din punct de vedere al cadrului natural, desfăşurată pe o vreme propice, chit că norii ne-au însoţit permanent, însă fără a deveni ameninţători.

Ceva mai jos în vale ne oprim să vizităm şi “perla rurală” Omodos, cea promovată intens. Ajunşi în centrul localităţii dăm peste echipele de lucru şi utilajele plătite de autorităţi prin fonduri europene pentru a o transforma/alinia trendului uniunii. Adică pieţe pavate cu piatră cubică, stâlpi de iluminat cu leduri şi terase de jur împrejur. O, nu! Deja nu îmi place şi o afirm răspicat: prefer Lania!

Pe o latură a pieţei găsim Mănăstirea Sf. Cruci, un aşezământ monahal elegant şi plin de tihnă la orele serii, în interiorul căruia descoperi candelabre lucrate măiastru, un altar de lemn dar şi o pace profundă. Satul e foarte liniştit, o senzaţie de părăsire atenuată de uliţele modernizate şi casele mai răsărite decât cele observate de dimineaţă. Însă, cât ne plimbăm acolo sunt însoţit de senzaţia “obiectivului turistic” , adică a locului fără inimă. Prea sunt aranjate toate să arate bine în poze iar liniştea duce cu gândul la un trai programat şi conectat cu orarul circuitelor turistice lăsând autenticitatea undeva în urmă.

În încheierea articolului şi a miniseriei dedicate Ciprului o să încerc a pomeni şi despre partea preferată a majorităţii turiştilor, adică plajele, marea şi staţiunile.

Potrivit opiniei predominante, Ayia Napa se situează în vârful topului. Ca staţiune nu mi se pare cine ştie ce – şi mă raportez doar la partea văzută de mine -, însă în plin sezon estival cu siguranţă forfota va atinge alte culmi.

Ce nu mi-a plăcut acolo, cu răsfrângere clară asupra calificativului acordat, e faptul că dintre toate drapelele naţiunilor UE lipsea cel al României. Iar asta nu pot să le-o iert. Îmi propusesem ca odată ajuns acasă să scriu oficialităţilor locale despre acest “atac diplomatic” îndreptat naţiei care trimite an de an tot mai mulţi turişti în Cipru. Am tot amânat până m-am lăsat păgubaş dar o rog pe @Anilu, de cumva ajunge pe acolo în octombrie, să verifice dacă între timp au remediat impoliteţea…

Nissi Beach chiar merită să o ai în vedere iar de ajungi după amiaza şi în afara sezonului de vârf, la fel ca noi, vei avea parte de o amintire permanentă datorită acelei limbi de nisip dar şi imaginii din vârful dealului aflat la capătul acelei dungi de cristale fine.

Ar mai fi promenada şi Bridge of Love în apropiere dar se merită să închiriezi o maşină – e mai uşor decât cu autobuzul – pentru a ajunge la Capul Greco de unde poţi intra pe traseul european de drumeţie E4, unul ce străbate aproape toată insula, şi pe care se află idilica Ayioi Anargyri Church cu o grotă sub ea. Deşi cu expunere la soare şi mult mai searbăd în vegetaţie, acest drum se derulează paralel cu linia stâncoasă a ţărmului oferindu-ţi posibilitatea să te scalzi la Konnos Beach, să observi Kamara Toy Kopaka Bridge (Podul Ciorii) – pe care nu se mai poate păşi datorită pericolului de prăbuşire – sau efectiv să te delectezi cu albastrul apei din Blue Lagoon, în faţa căruia am rămas tăcut, privindu-l, minute în şir. E superb!

Ultimul contact cu Marea Mediterană l-am avut cu vreo jumătate de oră înainte de predarea maşinii, atunci când am ajuns în locul din care, zice-se, a ieşit din mare Afrodita. Adică la stânca ei, aşa cum mai este cunoscut. Nu ştiu alţii cum au reacţionat la respectiva locaţie, dar pe mine m-a impresionat să văd un pietroi imens pe malul apei, profilat – privit dintr-o parte – pe cerul brăzdat de dâre de nori pufoşi acompaniaţi de un clipocit permanent şi plăcut auzului de valurile ce se transformau în spumă la contactul cu pietricelele aflate pe mal. Iar de aici spre casă, lăsând în urmă o săptămână frumoasă, caldă pentru un mijloc de martie cum eram noi învăţaţi, plină de amintiri care se vor solidifica în fotografii şi cele 4 articole pe care le-am aşternut aici.

Vă las cu bine, încalec pe şa şi plec spre alte meleaguri…  

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub

---

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 122 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI