Cipru, o insulă plină de bunătăţi

TIPĂREȘTE

Gastronomia cipriotă este foarte bogată şi suculentă, fiind influenţată de tradiţiile culinare ale diferitelor popoare care au stăpânit insula. Predominantă este bucătăria grecescă, dar influenţele orientale, în special turceşti sau cele veneţiene, rafinate şi discrete, creează o emoţie sofisticată papilelor gustative.

Grătarul reprezintă elementul cheie, dar secretul gustului inegalabil al mâncărurilor se găseşte în condimentele şi ierburile care, datorită climei şi solului, dau un gust inegalabil.

Mezedes (meze) este cea mai vestită mâncare din insulă. Denumirea vine din cuvântul turcesc meze, care înseamnă gustare, aromă, savoare, provenit la rândul lui din persanul mazze, care înseamnă cam acelaşi lucru. Pot fi din peşte sau carne şi conţin peste 20 de preparate, servite pe farfurii mici. Se servesc doar porţii pentru 2 persoane şi costă 14-15 euro de persoană. Din experienţa proprie, vă recomand să împărţiţi porţia la 4 persoane. Dacă nu, după ce nu veţi constata că nu mai puteţi mânca, veţi pleca acasă cu o caserolă plină cu mâncare pentru o cină copioasă.

Indiferent de tipul de carne folosit, meze conţin farfuriuţe cu aperitive comune: o salată horiatiki (varză, castraveţi, roşii, ceapă, capere, măsline), feta, hummus, talatouri (tzatziki), vinete preparate în diverse moduri, cartofi prăjiţi, porgouri (bulgur) sau orez, pitta, pepene verde, măsline, ardei iuţi şi, bineânţeles, regina bucătăriei cipriote, celebra brânză halloumi, un brand alimentar înscris ca produs cipriot protejat în Statele Unite, iar la Comunitatea Europeană ca denumire de origine protejată (DOP). Reţeta s-a născut în perioada medieval-bizantină a Ciprului (395 – 1191 dC). Are o consistenţă tare, care permite rumenirea pe grătar, fără a se topi. Se prepară în mod tradiţional din lapte de capră şi oaie (industrial se adaugă şi lapte de vacă, mai ieftin decât celelalte) şi se maturează în saramură, cu frunze de mentă, considerate un conservant natural eficient.

Am mâncat halloumi în fiecare zi, în diverse restaurante, care se aprovizionează direct de la producători rurali şi pot spune că această brânză poate fi doar de două feluri: foarte bună şi excelentă.

Meze din peşte conţin obligatoriu taramosalata –salata de icre cu ulei de măsline, pe care cirioţii cred că ei au inventat-o, sardine, creveţi, calamari, caracatiţă şi fireşte, delicioasa Tsipoura (o plătică de mare –doradă – învelită în ierburi, la grătar).

Mezele din carne au sine qua non faimoşii cârnaţi ciprioţi Loukanika. Cu sau fără usturoi, ardei iute sau coriandru, se topesc în gură. Şi, desigur, una dintre cele mai apreciate specialităţi - sheftalia – un fel de pârjoale rotunde la grătar, din carne de porc tocată, cu multe verdeţuri, învelită în prapure de miel. De asemenea, se găsesc unele din preparatele tradiţionale enumerate mai jos, dar cel puţin câte un produs din carne de oaie (miel), porc şi pui.

Iată o scurtă listă cu mâncăruri tradiţionale cipriote:

Afelia: carne de porc gătită în vin roşu cu seminţe de coriandru

Avgolemono: supă de ouă şi lămâie

Bourekia: plăcinţele umplute cu brânză, su carne

Elioti: plăcintă cu măsline

Karaoli yahni: melci în sos tomat

Kleftiko ofto: carne de oaie sau capră, în vas de lut, la cuptor Kolokotes: plăcinte umplute dovleac, stafide şi pourgouri (bulgur)

Koupepia sau dolmades: frunze de viţă de vie umplute (seamănă cu sarmalele de post)

Koupes: cilindri din foaie de plăcintă umpluţi cu carne tocată

Lountza: cotlet de porc afumat şi marinat (se pare că denumirea provine din italiană -lonza stagionata)

Marida: pesti mici (plevuscă) prăjiţi

Moungra: conopidă murată

Octopodi krasato: caracatiţă în vin roşu

Pourgouri pilafi: pilaf din bulgur

Souvla: frigare din bucăţi mari de carne de miel. Souvla înseamnă în greacă băţ, împrumutat din latinul subula. Acest fel de mâncare este cunoscut încă din antichitate, fiind menţionat de Aristotel sub numele de obeliskos, sau obelos.

Souvlakia: frigăruie din bucăţele de carne de porc, oaie sau pui, cu legume intercalate.

Stifado: tocăniţă de carne de vită cu ceapă

Trahanas: supă din bulgur şi iaurt

Yemista: legume la cuptor, umplute cu carne tocată şi orez (seamănă perfect cu bostăneii şi roşiile umplute de la noi).

După cum menţionam la început, influenţele străine sunt prezente în bucătăria cipriotă, astfel că multe din felurile de mâncare enumerate sunt prezente şi în alte ţări din regiune, fiecare susţinându-şi întâietatea.

Dar, după atâta mâncare, să trecem şi la băuturi.

Zivania este băutura seculară tradiţională cipriotă, cu denumire de origine controlată şi are între 45˚ şi 49˚. Este realizată prin distilarea tescovinei, amestecată cu vin sec de calitate superioară.

Commandaria, de culoarea chihlimbarului, este cel mai vechi vin (cca 800 î. C), care şi-a păstrat tehnologia de fabricaţie şi este încă în producţie. Numele provine din Grande Commanderie (domeniu feudal) al Cavalerilor Ospitalieri ai Sf. Ioan de Ierusalim, un ordin militar ecleziastic cu sediul la Kolossi. Se obţine din struguri uscaţi la soare şi ajunge la 15˚. Fermentarea se face doar în 14 sate din regiunea Commandaria, stabilite prin lege în martie 1990. Îmbătrânirea se face în butoaie de stejar şi durează patru ani.

Toate vinurile insulare sunt, datorită climei şi solului, foarte bune, cu singura condiţie să le alegeţi pe cele de calitate, fapt reflectat binânţeles, în preţ.

Şi pentru că ne apropiem de desert, să ne delectăm cu un păhăruţ de Filfar, divinul lichior tradiţional cipriot de citrice, care ne va încânta cu subtile arome de lămâii, portocale, mandarine şi ierburi aromatice şi ne va rămâne în memoria papilelor gustative ca o chintesenţă a incredibilei bogăţii culinare a acestei minunate insule.

Urmează desertul:

Soutzoukos, a carui denumire se pare că provine din turcescul sujuk (cârnat) este un dulce tradiţional făcut dintr-un şir lung de alune, nuci sau migdale, înşirate pe o aţă şi introduse repetat într-un amestec cremos gros (moustalevria). Se usucă până se solidifică, strat după strat, până ajunge la diametrul de 1-2 cm. Şiragul este apoi uscat la soare timp de câteva zile, după care poate fi păstrat mai multe luni. Procesul seamănă cu fabricarea lumânărilor. Siropul este facut din suc de struguri fiert și un pic de făină, aromat cu apa de trandafiri, scorţişoară şi mastic.

Loukoumades sunt gogoşele în sirop.

Cyprus delight (deliciul cipriot), este de fapt turkish delight, adică lokum, binecunoscutul rahat. Nu faceţi greşeala să cereţi în republica Cipru turkish delight sau lokum. Sigur nu le va face nici o plăcere.

În final, cireaşa de pe tort este chiar o cireaşă în sirop. Glyka tou Koutaliou, în traducere dulciuri cât linguriţa, este denumirea generică a fructelor conservate în sirop concentrat de zahăr. Pe lângă cireşe, pot fi caise, prune, vişine, loquat, lămâi, pepene sau, cea mai bună, după părerea mea, coaja de portocale amare. Se serveşte în semn de ospitalitate, căte o bucăţică, pusă în linguriţă, într-un pahar cu apă rece, în care se adaugă un pic de sirop din borcan, la fel cum se servea serbetul la noi, pe vremuri.

Recomandarea mea este ca atât în cazul băuturilor, cât şi al dulciurilor, să cumpăraţi produsele mai scumpe, care vă garantează caliatatea. Ceea ce găsiţi prin magazinele de suveniruri ieftine nu reprezintă chilipiruri, ci doar nişte păcăleli. Grecii spuneau că tot ce este bune e puţin şi, aş adăuga eu, scump. Puteţi lua apă minerală în sticle mici, şi borcane din plastic, în care veţi putea transporta acasă ce vă rămâne din băuturi şi dulciuri (kilogramele contează la avion), pentru a le dărui un pic din fiecare celor dragi.

Acest scurt periplu gastonomic se doreşte o invitaţie într-o insulă care în mod sigur vă va oferi multe alte desfătări.

---

VIZUALIZĂRI: 19230 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI