Circuit de iunie în trei dintre Ciclade: Mykonos - Syros - Tinos - Mykonos

TIPĂREȘTE

  Pentru a nu schimba registrul şi a rămâne ancorată pe tărâmul zeilor, în bună parte, cunoscut nouă după ani şi ani de călătorii, voi povesti în articolul de faţă experienţa din iunie anul acesta, deşi ar fi venit la rând o alta, rămăşiţă din 2023. Cum eu însămi recunosc că sunt sucită, nu mă dezmint şi „atac” subiectul grecesc atât de drag mie mai înaintea altora, retrăind frumoasa vacanţă de pe plaiurile elene.

 Urmând deja modelul „consacrat” al unei vacanţe reuşite cu rucsacul în spate ţopăind printre Ciclade vezi impresii, l-am extins şi adaptat şi cu alte insule din acelaşi arhipelag, situate aproape unele de celelalte, cu plecare/întoarcere, de astă dată, din Mykonos, cealaltă destinaţie din panoplia de zboruri directe Wizzair, ce-i drept, sezoniere, dedicate vacanţelor. Puseserăm ochii pe primul zbor, anunţat pentru 18 iunie, cu întoarcere pe 27 iunie, după nouă nopţi pe care le împărţiserăm egal, câte trei pentru fiecare insulă. Doar că, după câteva luni bune de la cumpărarea biletelor şi doar cu vreuna înainte de plecare, compania aerieană nu s-a sfiit să mă anunţe că primul zbor nu va mai fi pe 18 iunie, ci pe 20 iunie. În momentul acela, planurile ne-au fost zdruncinate serios, fiindcă eu, harnică din fire la făcut planuri şi rezervări, cumpărasem deja biletele la cele trei curse necesare de ferryboat, antamasem cazările.

  În atare situaţie, la o primă privire, am constatat că totuşi călătoriile cu ferry n-ar fi fost afectate, doar că trebuiau făcute modificări la cazările din capete, respectiv la cele din Mykonos. Deoarece rămăseserăm cu şapte zile, soţul a venit cu ideea să mărim numărul de zile ale vacanţei la zece şi să ne întoarcem acasă cu zborul imediat disponbil, cel din 30 iunie, idee la care am „cuplat” imediat, fiind nevoiţi să renunţăm la primele două nopţi rezervate şi să mai luăm încă trei la final.

 A rezultat un program cam aşa: aterizare în Mykonos dimineaţa, ferry către Syros la prânz, cazare trei zile în Syros, plecare cu ferry din Syros în Tinos, cazare în Tinos trei zile, călătorie cu ferry din Tinos în Mykonos, cazare în Mykonos patru nopţi, cam mult având în vedere că mai petrecuserăm aici o săptămână în 2021, dar aşa s-a nimerit. 

 Biletele de avion, doar cu bagaj de mână, cumpărate cu vreo nouă luni înainte au costat foarte puţin, circa 600 lei amândouă, iar călătoriile cu ferry între insule le-am rezervat de prin martie a. c. la compania Blue Star Ferries, deoarece avea orar foarte comod în jurul prânzului, dar şi potrivit pentru ora de cazare, şi, ceea ce era şi mai important, cele mai accesibile bilete din punctul de vedere al preţului. Cazările, în schimb, chiar rezervate din timp au fost scumpuţe, iar ultima, făcută pentru trei nopţi între 27-30 iunie, a fost chiar usturătoare, în pofida reduceii substanţiale asigurate de booking.com graţie statutului meu.

În ceea ce priveşte călătoriile cu ferry, per total biletele au costat 80 €, în felul următor: pentru segmentul Mykonos-Syros am plătit 17€/pers., pentru segmentul Syros-Tinos 11,50€/pers., iar pentru segmentul Tinos-Mykonos, al fel, 11,50€/pers. Bineînţeles, este vorba de cea mai ieftină categorie de bilete, cea economy, neavând rost ca pentru călătoriile ce durau 35-45 minute fiecare să plătim mai mult pentru confort. Oricum, am ales de fiecare dată să stăm la pupa, pe punte fiind avizi să respirăm aer de mare şi să ne încărcăm privirile cu albastru marin. 

Am achitat biletele online, se-nţelege, însă ceck-inul se putea face doar cu cel mult 48 ore înainte de fiecare călătorie, fiind însă foarte uşor de efecutat de pe telefon, de pe website-ul companiei bluestarferries.com/en-gb folosind codul primit la cumpărare. Întâmplător, toate cele trei curse au fost efectuate cu vasul Blue Star Paros, un vas foarte mare, elegant, curat, dar nu foarte rapid, însă nouă ne-a convenit de minune.

  Insula Tinos nu deţine aeroport, insula Syros beneficiază de unul naţional, însă fiecare dintre ele dispune de heliport, în caz că ar apărea situaţii de urgenţă.

 Am ales cazările în urbele-capitală ale fiecarei insule, cu menţiunea specială că cea a Syros-ului este şi cea a întregului arhipelag, respectiv oraşul Ermoupoli. Am avut la bază raţiunea că din capitala fiecărei insule, chiar dacă nu aveam o plajă în apropiere, puteam merge uşor către alte puncte de interes locale, plus că serile erau foarte agreabile în oraşe, cu un vibe mai bun. Iar spre plaje puteam merge şi altfel, cu autobuzele locale care, surprinzător, aveau orar bun şi se respecta.

  La acest capitol trebuie să spun că am circulat foarte bine cu autobuzele locale, închiriind maşină doar în insula Tinos pentru două zile contra sumei de 50 €/zi, cam scump din cauza faptului că cererea era foarte mare nimerindu-ne fix în zilele de Rusalii, sărbătoare mare în Grecia şi foarte importantă într-o insulă religioasă precum Tinos. De altfel, şi în Grecia zilele de Rusalii sunt libere, creându-se ceva aglomeraţie. Nici benzina nu s-a lăsat mai prejos, având şi ea un preţ pe măsură, ce trecea uşor de 2 €/litru. 

  Preţurile la taverne au fost destul de diferite, dacă în Syros o masă de prânz sau cină cu câte un fel principal, un aperitiv şi, de regulă, vin la carafă, ne ducea în jur de 30€, acelaşi lucru în Tinos era cu circa 30% mai mult, iar în Mykonos, aproape dublu. Desigur, sper să ajung să detaliez punctual, când va veni rândul articolelor dedicate mâncătoriilor.

  Vremea a fost total atipică pentru luna iunie când, în mod obişnuit nu bate deranjant Meltemi, vântul uscat din arhipelag ce-şi face de cap din iulie până-n septembrie. De data aceasta vântul ne-a dat mari bătăi de cap, suflând în fiecare zi cu putere, făcând ca temperaturile zilnice să nu treacă de 27 grade, resimţind un vădit disconfort nu din această privinţă, ci mai ales din cauza senzaţiei de oboseală care se instala repede urmare luptei cu turbata mişcare de aer.

Am început vacanţa cicladică cu insula Syros, în care am sosit cu ferry exact la ora de check-in. Portul principal al insulei se află, evident, în capitală constituind unul dintre cele mai de seamă din Grecia, la un moment dat depăşindu-l ca importanţă pe cel din Pireu.

Cea mai mare atracţie a Syrosului o reprezintă chiar capitala sa, Ermoupoli, un oraş uimitor de frumos, înzestrat cu un stil arhitectural total necicladic, mai degrabă veneţian, aşa încât, dacă n-ai şti unde te afli, ai jura că eşti undeva în peninsula-cizmă. Ermoupoli este şi un oraş destul de mare raportat la insulele Ciclade, depăşind 14.000 locuitori, dispus pe două coline, Ano Syros şi Vrontados, în vârful cărora tronează câte o biserică maiestuoasă, pe prima fiind vorba de una catolică, pe cea de-a doua una ortodoxă. Desigur, nici oraşul de la malul mării nu poate fi considerat decât unul dichisit, elegant, cochet şi destul de întins, aşezat amfiteatric.

  În afara şedinţelor de lenevit la soare şi bălăceală petrecute la plajele Vari şi Galissas în cele două zile pline în care ne-am aflat în insulă, am luat Ermoupoli la pas prin toate cartierele sale, uneori am mers chiar şi busul gratuit sau cu taxi-ul pentru a ajunge în toate ungherele sale demne de văzut, fie de pe coline, fie de la cota mării. 

  În cele trei seri, exact cât am stat în Syros, s-a desfăşurat un festival de folclor în Piaţa Miaouli, în care locuitori din toate insulele Ciclade ne-au încântat cu muzică tradiţională, dansuri şi costume specifice în spectacole de neuitat. Pe deasupra, ne-am întâlnit cu o conaţională din Constanţa care făcea parte dintr-una dintre echipe, ea recunoscându-ne ca români după tricourile cu însemnele naţionale ce le purtam în acele zile în care România juca în Campionatul European, în semn de susţinere necondiţionată.

  În rest, cu excepţia unei cameriste de la hotel, n-am întâlnit alţi conaţionali, turiştii cei mai mulţi din Syros fiind chiar grecii, în minoritate fiind ceva francezi, italieni şi spanioli.  

  Ermoupoli, în opinia mea, merită un articol separat deoarece m-a impresionat în mod deosebit, şarmul său dându-i o valenţă cu totul aparte. Caracterul său veneţian, aspectul său medieval, simbioza reuşită între cele două feţe creştine ale sale: cea catolică şi cea ortodoxă, aerul său nobil, aristocratic, toate acestea fac din Ermoupoli, care la începutul secolul trecut unul dintre cele mai bogate oraşe elene, o adevărată bijuterie căreia nu-i poţi rezista.

  În Tinos lucrurile au decurs cu totul altfel având maşină la dispoziţie cu care am bătut insula în lung şi-n lat, graţie amfitrionului nostru, altminteri nu pupam nici măcar un scuter, aşa de căutate erau mijloacele de locomoţie în acele zile.

  Desigur, prima zi, de fapt jumătate din ea că am sosit pe la orele 14,00 cu ferrry, a fost de recunoaştere. Diferenţele sunt sesizabile de la prima privire. Chora Tinos este un oraş, mai degrabă, modest, dar cu puternic specific cicladic, ce puţin din punct de vedere arhitectonic. Însă, Tinos este mai mult decât dublă ca suprafaţă faţă de Syros şi mult mai puţin populată, nici jumătate faţă de Syros. De fapt, satele sale reprezintă avutul său cel mai mai de preţ, insula excelând la capitolul aşezări de deal, fiindcă relieful este predominant colinar, mai înalt, dar cu vegetaţie ceva mai bogată faţă de precedenta destinaţie.

  În Chora Tinos se află cea mai mare atracţie a insulei, biserica Panagia Evangelistria, cea spre care se îndreaptă anual mii de pelerini, mulţi dintre ei parcurgând ultimele sute de metri târâş în genunchi şi coate, pe o bandă separată, amenajată special, asemănare izbitoare cu Fatima din Portugalia. Evangelistria, din marmură albă, este fără îndoială, bijuteria insulei, exercitând o puternică influenţă religioasă, lângă care simţi imensa încărcătură spirituală.

 Următoarele zile în care am avut maşină, am făcut două trasee oarecum circulare, unul pe vestul insulei, celălalat pe estul său. Am început cu vestitul sat de marmură Pyrgos, o splendoare de sat, pe urmă am vizitat portul Panormos care mi-a amintit perfect de Diafani din Karpathos. Acolo am prânzit şi am avut surpriza să ne interpeleze un grec bătrân auzindu-ne vorbind între noi. Avea rădăcini româneşti de la bunicii săi dobrogeni şi îi era dor să grăiască un pic în limba înaintaşilor. A venit rândul uimitoarelor sate Isternia şi Kardiani, ambele foarte frumoase, aninate de munte ca nişte balcoane cu vederi excelente la mare. 

  Am încheiat ziua cu satul Tarampados, faimos pentru numeroasele sale hulubării sale „brodate” , cu aspect uluitor, dar şi cu o baie răcoritoare la plaja Agios Romanos, cotată ca una dintre cele mai bune plaje din Tinos. Cu 75 km parcurşi.

   În cea de-a doua zi cu maşină, am conturat un parcurs prin câteva sate recomandate de cele mai multe surse, ghiduri, inclusiv de gazda noastră, colindând prin Beredemiados către mănăstirea Kechrovouniou, una dintre cele mai mari din Grecia, unde Agia Pelagia, fosta călugăriţă de aici, sanctificată ulterior, a avut viziunea cu Fecioara Maria ce-i arăta locul unde se găsea icoana îngropată, în urma acesteia fiind construită Evangelistria. Au urmat satele Arnados, Dio Choria, Falatados. 

Pe măsură ce mergeam din sat în sat, ne atrăgea atenţia un vârf stâncos, traversat de fuioare de ceaţă din când în când, în cel mai înalt punct tronând o cruce. Este vorba de Exombourgo, piscul de granit în jurul căruia se afla acropolisul antic, acum găsindu-se ruinele unui castel veneţial şi, jos la bază, o mănăstire catolică de măicuţe şi un complex pe care le-am vizitat şi noi. 

Următoarea oprire am făcut-o în satul Volax, renumit pentru bolovanii săi uriaşi de granit, unii chiar înglobaţi parţial în casele localnicilor. Drăguţ şi interesant şi acest sat. 

În continuare, ne-am zis că trebuie să vedem şi cele două plaje Kolimbithria situate în estul insulei, una sălbatică, cealaltă amenajată, dar n-a fost chip să rămânem la niciuna din cauza nărăvaşului Meltemi.

  Tot în acea zi, văzuserăm undeva în calea noastră un indicator care ne semnaliza că am fi fost în apropierea unui sat cu nume romantic, pe nume Agapi, şi mi-am amintit instantaneu că citisem undeva că este unul dintre cele mai tradiţionale şi mai frumoase din insulă, aidoma numelui său. Am oprit, ne-am plimbat pe uliţele satului dispus etajat, agăţat de deal, ne-am convins repede că renumele său nu este zadarnic. Acolo am avut o experienţă inedită: am găsit pietre de mărimea magneţilor pictate în culori tari expuse la vedere, pe o masă, fără ţipenie de om în jur, ci doar cu un afiş care îndemna la a fi luate dacă sunt cuiva pe plac şi dacă trecătorul doreşte, poate pune nişte bani într-o cutioară, alături. Absolut halucinant pentru cineva care vine de pe plaiuri mioritice unde obiceiurile sunt oarecum diferite!

  Ultima destinaţie a acelei zile era plaja/baia, de aceea ne-am îndreptat spre Kionia care trece drept o plajă bună pe care vântul bate mai puţin. În apropiere am dat şi de micul sit arheologic omonim care expune câteva „pietre” . Kilometrajul ne-a dovedit că parcurseserăm 75 km şi în cea de-a doua zi.

 Pe de altă parte, ţin să spun că Tinos este o excelentă destinaţie pentru cei ce vor să drumeţească, insula fiind brăzdată de trasee bine marcate şi întreţinute, în drumurile noastre întâlnind mulţi turişti echipaţi de trekking străbătând cărări. 

Hulubăriile, cunoscute în greacă drept peristeriónes, sunt specifice insulei Tinos, dar pot fi întâlnite peste tot în Ciclade, însă umblă vorba că cele din Tinos ar fi cele mai frumoase. Acestea reprezintă clădiri albe, complex ornamentate, adesea decorate cu rozete şi turturele stilizate, dotate cu câte două niveluri, unul inferior pentru depozitare, iar cel superior pentru adăpostirea porumbeilor. 

  Hulubăriile au apărut în vremurile de dominaţie veneţiană din necesităţile de comunicare mai rapidă cu meleagurile lagunare sau chiar între insule, cunoscut fiind faptul că veneţienii erau specialişti în creşterea şi dresajul porumbeilor. Sunt răspândite pretutindeni în Tinos, atât în sate, dar şi izolate, în afara acestora, unele dintre ele fiind funcţionale şi în prezent. 

Cred că mai puteam spune şi „de la credinţă şi pioşenie la distracţie şi dezmăţ adică de la Tinos, la Mykonos” , însă cum nu ne identificăm nici cu prima categorie, nici cu cea de-a doua, e mai bine să nu exagerez.

Am ajuns înapoi în Mykonos unde aveam să stăm patru nopţi: una la un hotel, trei la altul vecin, practic gard în gard, situate exact lângă cazarea noastră de acum trei ani.

 În Mykonos am luat iarăşi orăşelul-capitală la pas pe străduţele sale înguste şi şerpuitoare, am mers cu autobuzul la plajele Psarrou şi Paradise Beach, pe prima găsind mereu party-uri specifice cu muzică, voie bună şi dans accesibile şi oamenilor de rând. Adevărul este că Chora Mykonos mă impresionează mereu plăcut cu aspectul său fermecător, cu caracterul său cosmopolit şi multitudinea de oameni ce animă străduţele mai cu seamă seara la apus, absolut spectaculos.

Altminteri, Mykonos este o insulă scumpă, în care preţurile, care sunt considerabil mai mari faţă de alte insule, te surprind la tot pasul, dar te potoleşti repede când îţi aminteşti că aici vin vedete de pretutindeni sau oameni cu dare de mână.

Cicladele sunt întotdeauna o destinaţie minunată de vacanţă care pot fi accesate facil din cele două insule celebre din arhipelag spre care avem şi noi zboruri directe de câţiva ani. Doritorii care sunt obişnuiţi cu conceptul pe cont propriu, îşi pot făuri singuri planuri de vacanţă fie doar într-una, fie în mai multe insule, în funcţie de dorinţe, imaginaţie corelate cu posibilităţile financiare.

Pentru noi a fost cea de-a doua vacanţă de acest gen, nu şi cea din urmă, sigur cu altele care-i vor urma. Dacă vă fac cu ochiul insulele din arhipelag, bucuraţi-vă de Ciclade! 

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip:

https://www.youtube.com/watch?v=yjjLTE4zVDk 

---

VIZUALIZĂRI: 316 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI