Ciao Napoli…. ori ITALIAMO

TIPĂREȘTE

CIAO, NAPOLI!!!

Va salut, prieteni!

Deoarece se apropia ziua mea de naștere, sotia a dorit ca sa îmi întoarcă surpriza primită de la mine,

de ziua ei și am hotărât sa plecam la Napoli. Mda, nu prea se potriveau cadourile făcute reciproc unul altuia, (asta am gândit doar eu, in capul meu) dar na! , am zis ca fiecare oraș are farmecul lui așa ca, de ce nu?

Zis și făcut. Am luat bilete de avion și am așteptat ziua plecarii.

Între timp familiei mele, pentru că iarasi nu am scăpat de fiica-mea, a vrut sa meargă și ea, s-a alăturat și fratele meu cu familia. In total, șase persoane.

Și am plecat. Știam din anumite surse sigure și de încredere ca Napoli nu este tocmai un oraș foarte sigur. De aici și reținerea mea in momentul când am auzit de cadoul care mi se pregătește. Dar am zis ca ma descurc eu, nu-i problemă. Hmm...

Zborul a decurs fără probleme, am avut bilete cu Ryan Air și am plătit in jur de 100€ dus-întors/ persoana.

Am aterizat, eram in aeroport și abia asteptam să descopăr orașul unde s-a inventat și unde se servește cea mai buna pizza din lume, după spusele anumitor bloggeri culinari.

In timp ce eram in rând așteptând sa ajung la control documente, am observat ca ofițerul de frontiera la care urma sa ajung, era de fapt un cetățean îmbrăcat cu un hanorac Puma, un pic cam scămoșat după părerea mea, care își exercita puțin cam plictisit îndatoririle de serviciu. Nu cred ca am mai întâlnit o chestie asemănătoare. Dar ce mă privește pe mine cum se îmbracă lumea la serviciu, nu? ????

Am trecut de Control Pasapoarte și gata, Napoli, venim!!!

Când sa ieșim pe usa care dădea in exteriorul aeroportului, doi domni cu o mimica gen pokerface îmi zic: „Hello sir! Police!

De unde sunteți? Din România, le raspund. Actele, va rog! Și ce faceți, sunteți turiști?

Da, da, le raspund. Câți bani aveți asupra dvoastră? Le spun suma, le spunem unde vom fi cazați apoi dau sa le arat banii din portofel dar ei foarte politicosi îmi zic ca nu este nevoie și ca putem merge.

...

Deoarece nu aveam decât trei zile la dispoziție trebuia sa menținem un ritm un pic intens, pentru a reuși sa bifam toate obiectivele pe care ni le propusesem sa le atingem. Iar primul dintre ele a fost vulcanul Vezuviu. Așa ca ne-am lăsat bagajele la cazare și am pornit in viteza către vulcan. Fac o mică adăugire și anume ca trebuie sa va achiziționati online biletele și cu câteva zile înainte deoarece este foarte aglomerat și la poarta de intrare nu găsiți tichete de intrare. Din locația unde eram cazați a trebuit sa luam un metrou apoi un tren, Circumvesuviano și apoi un autobuz local care ne-a dus pana la baza muntelui unde era și poarta de intrare.

Frumos, impunător, in unele locuri având un peisaj selenar iar in altele având o vegetație luxuriantă, păstrându-și la vedete văile adânci și sterpe prin care și-a făcut loc sa curgă lava încinsă, este considerat in acest moment cel mai periculos vulcan activ din lume. Nu știu de ce, nu părea trezit la viață, așa am citit, așa va povestesc și eu. Totuși, știind ca din cauza lui au dispărut doua orașe din antichitate in urma unei erupții colosale, ne-a făcut sa îl privim cu un oarece respect.

...

Zborul, drumul in sine, urcatul și coborâtul muntelui, toate astea ne-au epuizat, la propriu. Am plecat către oraș rupți de foame cu gândul de a găsi o locație corespunzătoare unde sa servim masa.

Am intrat in povestire fără a face o mică precizare. Echipa de fotbal Napoli tocmai a câștigat campionatul, dupa vreo 30 de ani și nu vreți sa știți cum este împodobit întregul oraș. Absolut fiecare stradă, străduță, intrare in casă, balcon, fereastra, multe magazine, stâlpii, au steaguri, bannere, fotografii cu jucătorii, buchete de panglici alb-albastre, mesaje de mulțumire către echipa, eu așa ceva nu am văzut niciodată. Am văzut bannere cu„Napoli Campione d' Italia 2023" chiar și pe niște macarale. Atâta pasiune și patimă pentru o echipa de fotbal, nu am văzut in viața mea. Am văzut pe o stradă de exemplu, bannere care aveau in jur de 20 de metri lungime si fiecare dintre ele descriau o anumită partida pe care o câstigase echipa Napoli cu scorul si marcatorii golurilor si minutele in care s-au inscris punctele. Extraordinar!

...

Am ajuns la o locație care arăta destul de curățel si ne-am asezat la o masă pentru a comanda ceva de mâncare. Toate bune și frumoase pana când ospătarul ne-a adus nota de plată.

Aproape toate produsele din acea notă de plata aveau prețurile umflate fațâ de cele din meniu. Am întrebat de sef, ospătarul a dispărut ca prin minune si a venit un domn care a început sa ne explice. Că acolo s-a greșit, ca dincolo au uitat sa modifice prețul in meniu, ca berea la draft nu este in meniu si i s-a făcut prețul pe loc, ca își cere scuze si ca ne mai„taie" 15 euro din suma de plata. Dar, cu toate astea noi am rămas cu vibe pozitiv deoarece eram in vacanța, nu? Și nu trebuia sa lăsăm nimic ca sa ne strice ziua.

Pe drumul de întoarcere catre cazare, noapte fiind, am văzut multă mizerie pe străzi, munți de saci de gunoi neridicat, multe locuri publice insalubre, mulți emigranți dormind sub cerul liber pe saltele improvizate ori stand in găști prin parcuri și urmărind cu ochi iscoditori pe cei care treceau pe lângă ei.

Dar noi ne-am văzut de ale noastre și nu am avut nici o problema in aceasta privință.

...

A doua zi, conform programului pe care îl facusem din timp, am hotărât sa mergem pe Coasta Amalfi. Am ajuns in Plaza Garibaldi și de aici a trebuit sa luam trenul către Sorrento. Am luat repede biletele de la ghișeul gării si iată-ne așteptând pe peron ca sa plecam. Aveam orarul cu mersul trenurilor si din clipa in clipa trebuia sa apara trenul nostru. Doar ca... au trecut 10 minute, 20, apoi o jumătate de ora și nici un tren nu mai venea. Ne-am dus înapoi către ghișeul de bilete și l-am întrebat pe domnul care ne vânduse biletele care este treaba. „Aaaa, pai nu v-am spus? Este grevă. " Și de ce ne-ați vândut bilete dacă este grevă? Pentru ca nu toată lumea este in grevă, eu de exemplu nu sunt. " Bine, nu ne supărăm, dați-ne banii înapoi și gata. După ce a dat vreo cinci telefoane, ne-a returnat suma și am plecat. Ni se dăduseră puțin planurile peste cap așa ca am făcut reconfigurare traseu și am hotărât sa mergem pe Insula Capri. Era destul de târziu, era aproape ora prânzului dar nu puteam risca sa treacă ziua iar noi sa rămânem pe loc. Am așteptat sa luam un autobuz pana in port și de acolo sa luam ferryboat-ul către insula.

A venit autobuzul, ne-am urcat și cu toate ca era destul de gol, am simțit ca cineva se împingea in mine. Un cetățean cam între doua vârste așa, cu o geaca pe mâna, cu o masca medicală care ii acoperea întreaga față, încerca chipurile sa își facă loc printre cei din grupul meu și sa meargă pe culoarul autobuzului. Lângă noi erau și doi turiști olandezi in vârsta, un cuplu. De fapt cel cu mască era un hoț de buzunare și tințele lui erau acei doi turiști. Imediat am remarcat încă un individ corpolent cu un rucsac la spate și care stătea ca un tampon in aceeași zona a autobuzului cu noi și care la fiecare curba se„apleca" pe noi cu mișcări stângace, ca un pasager dezechilibrat care nu are nici un punct de sprijin de care sa se țină. Toate astea erau doar pentru a ne deturna atenția de la hoțul cu mască (îmi permit sa ii spun așa deoarece l-am desconspirat într-un final). Va dați seama? Hoți de buzunare italieni... in Italia? Cei doi turiști olandezi erau și puțin confuzi deoarece incurcasera autobuzele și mergeau intr-o direcție gresită. I-au spus asta și celui cu mască iar el imediat s-a oferit sa le arate drumul doar ca trebuie sa meargă cu el. Săracii, aveau și doua valize de cală, de care trebuiau sa aibă grijă, iar ăștia ii incoltiseră, la propiu. Și asta se întâmpla sub ochii noștri.

Hoțul cu masca și-a dat seama ca noi ne-am cam prins de ce voiau ei sa facă, dar nu au dat semne ca vor sa renunțe. Așa ca uitându-mă ochi in ochi cu cel cu mască, ne-am împins reciproc in ritmul dictat de mișcarea autobuzului, până am reușit sa îl duc către ușă. O mâna o aveam încleștată pe telefon iar alta pe buzunar. Și in aceasta poziție fiind, am ajuns in fața olandezului și i-am soptit uitându-ma in ochii lui, ca sa nu coboare cu ei și sa rămână împreuna cu noi, fiindcă este mai sigur asa. A dat ușor din cap ca a înțeles, doamne ce m-am bucurat, iar hotii au coborât la prima stație. Atunci am văzut ca erau de fapt trei indivizi. Am coborât și noi in stația următoare împreuna cu turiștii olandezi și le-am povestit toată situația prin care au trecut. Mi-au confirmat ca au simțit cum încercau sa le desfacă borseta dar ca le-a fost teama ca sa reacționeze și ca ne mulțumește mult, mult, mult, pentru ajutorul acordat. Și atunci am ținut sa le spun„sa știți ca noi nu suntem italieni, noi suntem din România. From Romania? Oh, God bless you guys".

Nici nu ma mai interesa de greva parcă, așa de ușurat m-am simțit atunci. I-am pus la autobuzul corect, le-am spus sa aibă grijă și am plecat mai departe.

...

Am luat o nava rapida către insula Capri și intr-o ora și ceva eram ajunși. Insula, o frumusețe. Plină ochi de turiști, aceasta splendoare a Italiei este într-adevăr fascinanta.

Cu un aer boem, cu niște mașini clasice decapotabile, in care am văzut turiști plimbându-se, doamnele ținând cu delicatețe umbrele de soare, cu niște printuri vintage, cu o elegantă și un rafinament aparte, insula într-adevăr are o alura de secol 19. Am urcat cu un funicular (2,20 euro), in partea superioară a insulei iar peisajul care ni s-a deschis privirii a fost unul imbătător. Am vizitat Grădinile lui Augustus (un obiectiv turistic care nu trebuie ratat) iar întoarcerea in port am făcut-o in mod special pe jos tocmai pentru a ne bucura pe deplin de străduțele si grădinile si frumusetea locului. Buna alegere!

...

Am ajuns la cazare frânți, sperand ca ziua următoare sa nu mai facă domnii aceia greva din nou fiindcă alta sansa de a vedea Coasta Amalfi, nu am mai fi avut atunci.

...

A treia zi, drum întins către Plaza Garibaldi, întrebat dacă este greva, primit răspuns ca nu (oh, ce bine), luat biletele si gata, Sorrento venim!!!

Fac o mică precizare si anume ca trenurile in Italia, cel puțin in Napoli, ca sa nu generalizez, nu prea sunt punctuale. Eram pregatiti pentru trenul de 9.33 iar când am ajuns in stație l-am prins pe cel de 9.09 care bineînțeles pleca cu niște minute întârziere. Era plin deja, dar ce conta? Noi eram in el si asta era cel mai important. După vreo câteva stații, in momentul când sa plece, hop! ce sa vezi? Un nene vine alergând si arată ca dorește sa se urce in tren. S-a deschis usa, a intrat si... văd un cetățean italian, cu o geaca pe mâna si o masca medicală pe față. Cum? Bineînțeles era același hoț din autobuz. A urcat pe la o ușă, a mers pe culoar pana la alta ușă, eu l-am urmărit cu privirea, cred ca m-a văzut si a coborât la prima stație. Am încercat sa ii fac o poza dar nu am reușit.

...

După aproape doua ore de la plecare, am ajuns in Sorrento. De aici, de la un ghișeu din spatele gării, se cumpara bilete pentru autobuzele care merg pe Coasta AMALFITANĂ.

Turiști erau foarte mulți. Aici trebuie sa va spun ceva. O cursa costa 2.20 euro. Un bilet care este valabil 24 de ore, costa 10 euro. Mai ieftin ar fi sa iei un bilet dus si unul întors. Ar fi 4.40 euro. Când l-am întrebat pe cel de la ghișeu mi-a răspuns ca doar bilete la 10 euro are. Cu toate ca eu văzusem la anumiți turiști in mâna, bilete de 2,20.

Cum spuneam foarte, foarte aglomerat.

Nu am prins primul autobuz, deoarece s-a umplut si l-am luat pe următorul. Am urcat si am găsit scaune libere pe partea șoferului. Mai apoi aveam sa aflu ca poziția ideală a scaunelor, pentru a vedea peisajele paradisiace de pe coastă, este a scaunelor de pe partea cu ușile la dus si invers la întors. S-a umplut rapid autobuzul, ma refer la locurile de pe scaune dar un coordonator care statea la ușă si ne verifica biletele, am observat ca ii urca in continuare pe următorii pasageri. Un cuplu a întrebat de ce li s-au dat bilete cu același preț (10 euro) dacă sunt nevoiți sa meargă in picioare. Li s-a spus ca daca nu le convine sa coboare si sa aștepte din nou la rând alte autobuze. Ceea ce au si făcut. Si iată-ne stand într-un autobuz, exact ca pe vremea lui Ceaușescu, pentru cine a prins, eram precum sardinele in conserva. Bun, noi (povestitorul si familia), eram pe scaune dar chiar si așa aglomerația era înfiorătoare. Erau oameni care stăteau pe scările din interior de la mijlocul autobuzului, alții care stăteau în spațiul dintre o bară verticala de susținere si un scaun adică vreo 30 de cm. Sincer, nu credeam ca pot apărea acest gen de situații si in țări considerate mai... sus decât țara noastră. ????

Am stat puțin si am cântărit daca sa scriu si acest detaliu, fiind nu tocmai ok, dar pana la urma asta a fost, asta s-a întâmplat.

Si o spun DOAR pentru a-i informa pe următorii turiști care vor ajunge in aceste zone pe aceeași ruta pe care am venit noi.

...

Am coborât in Amalfi și da, locul este într-adevăr excepțional. Și Amalfi și Positano, ca design al zonei, le compar oarecum cu insula Santorini. Doar ca acolo casele sunt albe și au acoperișul albastru, iar aici sunt in mai multe culori. Dar, locul este foarte, foarte frumos. Merita văzut. Am gustat din inghetata pusă direct intr-o lămâie uriașă, ne-am plimbat pe străduțele înguste, am asistat intamplator la o nuntă, am găsit o terasa, SIRENA, unde am servit masa la prețuri mai mult decât decente și unde ne-a servit exemplar o ospatarita argentinianca, Camila, o prezenta exotica ținând cont de locația unde ne aflam, într-adevăr exceptând transportul pana acolo, am avut o impresie foarte buna legată de aceste stațiuni turistice de pe coasta AMALFITANĂ. Și, ca sa fie meniul complet, am luat un vapor cursa de pasageri, până in Positano si vreau sa va spun ca toate aceste locuri văzute de pe apă sunt fabuloase. Fără nici cea mai mică exagerare.

...

Ne-am întors la cazare cu amintiri, cu impresii frumoase, cu o experiență de neuitat legată de aceasta parte a Italiei.

...

Într-adevăr, încercând acum sa fac o încheiere, am mai fost in Italia. De mai multe ori și in locuri diferite. Dar Napoli este diferit. Am știut lucrul acesta dar se pare ca nu am fost pe deplin pregătit. Un prieten de-ai mei, descria simplu acest oraș ca fiind o„țigănie fermecătoare". Și a avut dreptate. Are in el cate puțin din toate. Iar oamenii, atunci când ajungi sa ii cunosti, sunt mult mai calzi si mai primitori decât in multe alte zone ale Italiei. De fiecare data când ajungi într-un loc nou, trebuie sa îl ei exact așa cum este. Fără prejudecați, fără așteptări, trebuie sa îl iei așa cum ți se prezintă. Pentru ca până la urma TU ai ales sa mergi in acel loc și nu altfel.

Va mulțumesc pentru răbdarea de a citi aceste rânduri pana la sfârșit și, cu speranța ca v-am fost util cu câteva informații pentru următoarele dvoastra vacante in aceasta destinație, pana la următoarea întâlnire va spun, la revedere!

Și vacante frumoase!

---

VIZUALIZĂRI: 823 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI