ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 28.07.2016
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Târgu Mureş
ÎNSCRIS: 15.04.16
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
JUN-2016
DURATA: 4 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

Low-cost city-break Atena iunie 2016

TIPĂREȘTE URM de aici

M-am gandit sa va dau un pont pentru o minivacanta accesibila si placuta, atat din punctul de vedere al costurilor de transport si cazare cat si din puctul de vedere al placerii de a zbura cu avionul si de a vizita cateva locuri frumoase. ATENA, capitala Greciei este un oras pe care trebuie neaparat sa il vedeti cel putin o data in viata.

Itinerariul a fost urmatorul: Bucuresti - Constanta (tren InterRegio); Constanta Gara – Constanta Aeroport (autocar regional); Constanta Aeroport – Atena Aeroport (Avion Blueair)

Costurile pentru 2 persoane au fost urmatoarele:

•Trenul Bucuresti – Constanta – Bucuresti = 41 EUR (bilete cumparate in avans cu 23 zile);

•Autocar Gara Constanta – Aeroport Constanta – Gara Constanta = 7 EUR; (bilete cumparat de la sofer)

•Avion Blueair Constanta – Atena – Constanta = 47 EUR (bilete cumparat cu 1 luna inainte de plecare, fara bagaj de cala)

•Cazare 3 nopti Hotel Hellinis Atena = 120 EUR (rezervare Booking)

TOTAL pentru 2 persoane pentru 3 nopti: 215 EUR.

Daca sunteti din Constanta veti iesi si mai ieftin pentru ca nu mai trebuie sa platiti trenul. Mare atentie pentru cei care vin din Bucuresti pentru ca singurul tren care nu are intarziere este cel de la 07:25 care se formeaza in Gara de Nord. Cel care ar trebui sa plece la 06:17 pleaca mai tarziu decat celalalat deoarece are intarziere tot timpul pentru ca vine de la Arad. Daca va luati biletele in avans sa va luati la cel de la 07:25.

Check-in-ul in Aeroportul din Constanta se inchide cu 45 min inainte de plecarea avionului. Avionul pleaca la 12:25, deci dupa 11:30 este posibil sa nu mai puteti face check-in-ul. Totusi personalul din aeroport mi s-a parut foarte amabil si daca aveti probleme sunt sanse mari sa fiti ajutati. De altfel din cate stiu este singurul zbor in ziua respectiva, lumea nu este stresata acolo cum este pe Otopeni. Din Gara CFR Constanta trebuie sa mergeti in autogara de vizavi si sa luati autocarul de la peronul 4 care pleaca la ora 10 din autogara pe ruta Constanta – Aeroport M Kogalniceanu - Ovidiu. Face 40 de minute pana in aeroport si va lasa exact la poarta de plecari (daca aveti bagaje nu va faceti probleme). Daca vreti sa obtineti cel mai mic pret pentru biletele de avion rezervarea trebuie sa o faceti doar cu o luna inainte. Daca o faceti cu 2 luni inainte pretul este dublu. Acum in iulie gasiti preturi bune pentru august. In august ar trebui sa gasiti preturi bune pentru septembrie.

Zborul a durat 1h30min si a fost foarte placut. Avionul zboara de-a lungul litoralului pentru cateva secunde apoi merge paralel cu Dunarea si iese din tara pe la Giurgiu exact pe deasupra Podului Prieteniei. In rest privelistea este doar de pe continent.

In Atena ne-am cumparat pentru transportul public un “tichet turist” valabil 3 zile pe toate mijloacele de transport (metrou, tren urban, bus, tramvai) si a costat 22 EUR/pers. Transportul public de la aeroport spre oras este mai scump decat cel din oras: bus express costa 6 EUR/pers, iar metroul si trenul costa: 9 EUR/pers. Aeroportul e destul de departe de oras: faci cel putin 40 min pana in Pta Syntagma.

Obiective de vizitat in Atena:

1. Acropolis – este emblema Atenei, trebuie obligatoriu vizitat – in jur de 20 EUR intrarea. Veti gasi turisti din toate colturile lumii: India, Japonia... impresionant. Atentie sa aveti apa la voi. Este foarte cald mai ales acum vara. Este recomandat sa mergeti dimineata pana in ora 11 sau dupa masa dupa ora 16.

2. Muzeul Acropolis – neaparat trebuie vizitat - in jur de 8 EUR intrarea, unde veti putea vedea sculpturileoriginale din Parthenon, statuia Pastor cu vitelul pe umeri, realizata in anul 570 i. e. n., statuile Peplos Kore si Kore cu ochi migdalati, Baiatul din Kritios, realizata in anul 480 i. e. n., Cariatidele, statuile originale ale Erehteionului (Acropole), frontoane, frize si reliefuri antice care au apartinut templelor din Acropole, sculpturi clasice si antice, diverse machete despre modul cum s-a dezvoltat Acropolis

3. Piata Omonia pentru suveniruri

4. Colina Lykavittoseste este cel mai inalt punct al Atenei, avand 277 m inaltime. Este un loc foarte cautat de turisti in special pentru imaginea generala asupra Atenei. Se poate urca pe jos sau se poate merge cu funicularul

5. Cartierele Plaka si Monastiraki pentru suveniruri – preturile sunt mai mari aici decat in alte zone ale Atenei. Nu am gasit ceva de calitate, sunt aceleasi produse in toate magazinele, multe chinezarii. Chiar si la restaurant am vazut “preturi pentru turisti”.

6. Schimbarea garzii de la mormantul soldatului necunoscut din Piata Syntagma – se face zilnic la un anumit interval. Duminica are loc si o ceremonie si o defilare a soldatilor greci de la ora 10:30 dimineata.

7. Parcul Central (Gradinile Nationale) este situat langa Palatul Parlamentului. Vara e placut pentru ca te poti racori datorita palmierilor inalti din parc. Este si o minigradina zoologica cu capre, iepuri, broaste testoase, papagali, pauni, rate. Papagalii fac un sunet asurzitor. Au cuiburi facute prin copaci de ei cred, semn ca sunt permanent acolo.

8. Piata Syntagma – centrul Atenei. E un fel de Piata Universitatii din Bucuresti. Aici se tin protestele, se tin discursuri

9. Palatul Parlamentului se afla in Piata Syntagma

10. Plaja Vouliagmeni este la 23 km de Atena. Noi am mers cu metroul pana la Elliniko, capatul magistralei M2. De acolo am luat bus-ul 122 si in 30 min am ajuns la Plaja Vouliagmeni. Mai era o plaja privata in apropiere - se numea Astir Beach – intrarea era in 18 EUR in timpul saptamanii si 28 EUR in week-end. La intoarcere, seara la ora 20, am facut o ora in trafic pana la metrou, deoarece toata lumea se intorcea spre oras cu masina. Oricum autobuzele au toate aer conditionat si este foarte civilizat totul.

11. Portul Piereu – nimic impresionant aici. Se ajunge usor cu metroul – e capat de magistrala. Lumea colorata venita din toate partile lumii, atat turisti cat si imigranti, cersetori. Feryboat-urile sunt ancorate la mai multe porti de acces – este impresionant cate feriboat-uri sunt in timpul zilei. Intre portile de acces sunt linii de autobuze care fac legatura cu metroul. Am vizitat vreo 2 biserici. M-au impresionat sculpturile in marmura din aceste biserici – opere de arta. Pareau mai mult niste “tesaturi” in marmura atat de migalos erau facute – impresionant. Culmea era ca toate bisericile grecesti aveau aceste sculpturi in marmura, unele mai impresionante decat altele. Alt lucru interesant a fost ca pe fiecare stalp de sustinere din biserica era o icoana la care statea lumea la coada. Adica erau in biserica vreo 20 de cozi cu oameni care asteptau sa sarute icoanele

Nu am ajuns la Capul Sunion ca sa vendem apusul de soare deoarece nu exista transport public in acea zona. Este foarte departe de oras. Exista excursii si bus interurban insa ultimul mijloc de transport cu care te poti intoarce este la ora 20,00 deci nu ai cum sa vezi apusul. Trebuie sa iti inchiriezi masina, eventual

Seara am mers intr-o zona mai aproape de hotel – Piata Nea Smyrni si am gasit la mese in general localnici, cei care te serveau nu prea stiau engleza, era o zona cu mai putin turisti, deci si preturile erau mai convenabile. Salata greceasca 8,5 EUR (a meritat – este altceva decat ce gasiti in restaurantele din Romania), cotlet de miel cu orez 12 EUR (a meritat- delicios), bere 4 EUR. Am platit cam 40 EUR pentru 2 persoane mancare + bautura + desert. Desi ma asteptam sa gasesc in Atena preturi mai mici decat pe insulele grecesti sa stiti ca nu este deloc asa. Am fost si la un outlet in afara Atenei unde am gasit produse de marca si de calitate. Mi-a facut o impresie placuta sa gasesc multe produse din bumbac si materiale non-sintetice. La noi in Mall-uri si Outlet-uri gasesti doar produse de marca si de proasta calitate. Dar preturile m-au speriat, desi eram in Outlet. Interesant era ca am intalnit multi greci veniti din oras cu masinile proprii la cumparaturi – era destul de aglomerat seara pe la 18,00.

In rest viata din Atena este aceiasi ca in toata Grecia. Se lucreaza 3 ore dimineata si inca 3 ore dupa masa. La amiaza rar gasesti ceva deschis. In week-end Mall-urile sunt inchise. Foarte neplacut pentru turisti, dar lor nu le pasa si chiar au avut in acest an mai multi turisti, datorita problemelor din Turcia.

Despre Hotel Hellinis pot sa va spun ca e un hotel de 3 stele, numai bun pentru un sejur scurt de cateva nopti. Camerele sunt curate dar mobilierul este destul de vechi. Este un hotel pentru fumatori. In camera veti gasi si o bricheta si o scrumiera pe care le puteti utiliza daca suteti fumator. Pe noi ne-a deranjat acest detaliu, despre care am aflat abia cand am intrat in camera si am tras aer in piept. Era un miros neplacut de fum de tigara in camera, impregnat in peretii camerei, deci degeaba aeriseai. Nu mi-a placut nici faptul ca hotelul nu avea o izolare fonica de calitate. Daca nu sunteti obisnuiti sa auziti noaptea zgomotul masinilor care trec pe soseaua de langa hotel, este posibil sa nu puteti dormi foarte bine. Hotelul are retea wireless disponibila in camera. Baia avea o cada mica, iar spatiul din baie era extrem de mic, incat 2 persoane nu incapeau sa stea in acelasi timp. Avea nevoie si de o mica renovare cred. Micul dejun era acelasi in fiecare zi: sunca, salam, unt, branza topita, iaurt, fructe, cafea sintetica, sucuri sintetice, diverse produse de patiserie, omleta. Nu exista salata, nici tzatziki, nici alte mancaruri traditionale. La inceputul unei zile in care te plimbai prin toata Atena prindea bine si acest mic dejun mai saracacios. Dar dupa 3-4 zile cred ca nu mai puteai sa mananci aceiasi mancare, de aceea cred ca maxim 4 zile sunt suficiente in acest hotel. Pentru 3 nopti am platit 120 EUR/camera, un raport calitate-pret foarte bun pentru acest hotel de 3 stele.

CONCLUZIA: Ma voi reintoarce in Atena ca sa revad aceste locuri frumoase si sa vizitez noi obiective: Insula Aegina, Capul Sunion, muzee si de ce nu mall-uri :)

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de _Traveller in 28.07.16 00:12:17
Validat / Publicat: 28.07.16 08:59:47
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA. A mai fost în/la: RODOS, CRETA, KOS, SANTORINI

VIZUALIZĂRI: 3922 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

13 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (_Traveller); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P10 Plaja in apropiere de Portul Pireu
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 30800 PMA (din 34 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

13 ecouri scrise, până acum

webmaster95
[28.07.16 06:25:44]
»

@_Traveller - Mulțumiri pentru amabilitatea cu care ai dat curs invitației de a scrie propriul set de impresii din această vacanță.

---

Pe viitor n-ar fi rău să desparţi recomandările despre cazare de cele referitoare la zona vizitată - în două articole distincte, unul de tip "de cazare" şi unul de tip "de călătorie".

S-ar obţine astfel o structurare mai bună a informaţiei utile - despre cazare, respectiv despre zonă sau împrejurimi (vezi mai jos) şi, deloc în ultimul rând, notele acordate ar reflecta mai bine gradul de recomandare al celor două "obiective" distincte (se întâmplă câteodată să stai într-un hotel pe care nu doreşti să-l recomanzi, dar zona sau localitatea ar merita cu totul altă medie - sau viceversa).

În plus, cine încearcă să aleagă o cazare în zonă - o gaseşte mai uşor, parcurgând doar lista rubricilor de cazare (fără a mai fi nevoit să citească - în acel moment - informaţii despre zonă); cine se documentează despre zonă - va găsi toate informaţiile căutate într-o singură rubrică (cea dedicată impresiilor "de călătorie"), fără a mai fi nevoit să "baleieze" toate rubricile de cazare (unele poate nu-l interesează, sau poate nu doreşte deloc cazare în zonă).

---

Despre Hotel Hellinis pot sa va spun ca e un hotel de 3 stele

Ne-am bucura să putem citi impresiile tale dspre hotel scrise ca articol (review) nou.

Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.

Daca doreşti, copiază textul de mai sus (partea care se referă la hotel) şi reincarcă-l - cu eventuale ajustări, completări etc - folosind linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI

mishu
[28.07.16 09:58:31]
»

Foarte interesant si totodata util acest review, ai prezentat cat se poate de clar totul astfel incat nu mai trebuie decat sa printezi si sa tii cont de fiecare element in parte.

In aceasta situatie e foarte clar am marcat la favorite pentru a incerca aceasta destinatie.

Mai am insa o intrebare, daca mergi cu masina mica dinspre Bucuresti nu ai cum sa lasi masina eventual la aeroport sau in zona, oare cat ar costa parcarea?

Felicitari, votat cu placere.

_TravellerAUTOR REVIEW
[28.07.16 10:31:35]
»

@mishu - Daca ai masina este perfect pt ca scapi de grija intarzierii trenurilor. Aeroportul M Kogalniceanu din Constanta are o parcare mica, fara plata din cate am vazut (toti care au venit la avion au parcat acolo masinile - deci este ieftin sau gratis, cred).

Iti recomand sa dai un telefon in aeroport. Gasesti un nr de tel pe google la care iti va raspunde cineva prompt (eu am sunat si am intrebat de check-in). Sunt foarte amabili cei care lucreaza in acel aeroport, dupa cum scriam si in review.

Ioan Raita
[28.07.16 11:31:53]
»

Excelentă comparația: ”Piața Syntagma un fel de Piața Universității de la noi”. În primăvara lui 2014, într-o duminică am mers și noi acolo pentru a vedea ceremonia schimbării Gărzii Parlamentului. Când am ajuns acolo era o demonstrație. Tineri și adulți, țineau în mâini fotografia unui tânăr, cineva vorbea la o portavoce iar alții strigau în cor ceva. Probabil lozinci. În rest ați reușit să descrieți cu exactitate ceea ce percepe un român la prima vedere în Atena. Un articol foarte bun și util.

abancor CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
[28.07.16 15:08:20]
»

Sfaturi bune, itinerar inedit (prin Constanța), zile pline, cu vizite sau plajă.

Am de făcut o observație neimportantă în economia excursiei descrise, dar care corectează o impresie greșită: „Podul Prieteniei” din text și poza P08 e de fapt podul din Murfatlar de peste Canalul Dunăre - Marea Neagră, de pe DN3. În poză, motorul avionului obturează fix vederea către complexul bisericuțelor rupestre.

mishu
[28.07.16 15:10:03]
»

@_Traveller - Multumesc frumos pentru lamuriri.

_TravellerAUTOR REVIEW
[28.07.16 15:42:11]
»

@abancor - Cred ca ai dreptate in privinta pozei pentru ca si avionul se pare ca s-a lasat mai jos, urmand sa aterizeze pe M Kogalniceanu, deci eram departe de Giurgiu. Eu am fost placut surprins de peisajele din avion pentru ca se vedea Dunarea foarte frumos. Din Bucuresti am zburat de mai multe ori si deja ma plictiseste peisajul din acea zona.

mondo_76
[28.07.16 18:40:34]
»

Bun review-ul, cu un amendament : in P03 este Odeonul Herodes Atticus, nu teatrul lui Dyonissos.

_TravellerAUTOR REVIEW
[28.07.16 23:47:50]
»

@mondo_76 - Multumesc pentru corectie! O sa fac in asa fel incat data viitoare o sa imi iau si un ghid turistic cu mine...

almona CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
[29.07.16 08:41:42]
»

Frumos şi foarte detaliat. Ce mi-a atras atenţia este următorul pasaj

Plaja Vouliagmeni este la 23 km de Atena. Noi am mers cu metroul pana la Elliniko, capatul magistralei M2. De acolo am luat bus-ul 122 si in 30 min am ajuns la Plaja Vouliagmeni. Mai era o plaja privata in apropiere - se numea Astir Beach – intrarea era in 18 EUR in timpul saptamanii si 28 EUR in week-end.

Poţi să detaliezi natura acestei taxe, include ceva (şezlong, umbrelă, consumaţie)?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
calatorul
[29.07.16 17:38:33]
»

@Traveller - Mutumim pentru informatiile oferite si impresiile impartasite, utile si lamuritoare, si felicitari pentru frumoasa excursie reusita.

Nici eu nu am ajuns la prima vizita in Atena pana la Capul Sounio si cand am revenit nu am mai ratat aceasta ocazie si bine am facut. Ce/i drept noi am mers de fiecare data cu masina noastra si asa am ajuns si la Sounio, se fac vreo 2 ore din oras pana acolo si drumul e la fel de frumos ca destinatia. Asa ca va urez pentru data viitoare o vizita dupa/amiaza, pentru a admira un superb apus de soare violet, printre insulitele din zare. Alegeri inspirate si vacante frumoase!

_TravellerAUTOR REVIEW
[29.07.16 19:13:48]
»

@almona - Am postat astazi si un review despre plaja Astir Beach. Te rog sa citesti continuarea articolului de mai sus. Recomand aceasta locatie - este perfecta pentru relaxare si buna dispozitie.

_TravellerAUTOR REVIEW
[29.07.16 19:18:00]
»

Va multumesc tuturor pentru aprecieri si promit sa revin cu noi jurnale de calatorie pentru ca urmeaza sa merg intr-o noua vacanta, mai lunga zilele urmatoare. Abia astept

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
_Traveller, almona, calatorul, Ioan Raita, mishu, mondo_76
Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în Atena:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.071661949157715 sec
    ecranul dvs: 1 x 1