GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Am plecat in vizita la prieteni si am zburat cu Olympic Air spre Atena in 29.12.2009. De la aeroport pana in oras am ajuns cu un metrou ce are linie speciala, in aproximativ 30 de minute. Am stat intr-un apartament aproape de statia de metrou Megaro Mousikis.
Primul lucru frapant in Atena (poate pentru cine nu a mai fost in aceasta periada in Grecia): portocalii salbatici care sunt amplasati, sa spunem, precum plopii, teii sau castanii din Bucuresti. Temperaturile in Atena in aceasta perioada s-au situat intre 16-18 grade C, cald, chiar si localnicii spuneau ca e prea cald fata de normal. Dar pentru un turist nu poate fi decat un prilej de bucurie deoarece ai liber la plimbare.
Pe 31 decembrie seara am plecat catre centru, piata unde se imtampla totul, Syntagma. Magazinele din cartier au inchis pe la 6 pm. Dar in centru terasele au ramas deschise pana spre dimineata. Am ramas in piata pana la 00.00, trecerea dintre ani comemorata cu multe artificii, urari, bucurie, iar apoi ne-am indreptat catre o terasa ce 'ne-a facut cu ochiul'. Pentru ca eram in Atena am ales sa gustam si sa degustam ceva specic locului, asa ca am ales pita gyro si rakomelo.
Am avut o dimineata placuta ce s-a finalizat cu un tort de ciocolata la apartament. Se pare ca exista o traditie in ceea ce priveste tortul cu 'ravas' la revelionul in Grecia. Ravasul in acest caz a fost un banut de plastic ascuns in tort. Ritualul tortului: stapanul casei taie tortul pentru toti cei prezenti, dar prima bucata este pentru Isus, aceasta insemnand ca nu trebuie sa o manance nimeni. Se spune ca cel care va gasi moneda va avea bogatie, sanatate si fericire tot anul. Tortul, precum toate prajiturile si dulciurile pe care le-am mancat in Atena a fost delicios, nespus de gustos.
01.01.2010 pe malul marii a fost de vis. Am facut o plimbare cu un tramvai de generatie noua, cu peronul la nivelul strazii, din centru pana la malul marii. Seara am petrecut-o la un restaurant cu specific traditional, unde ne-au invitat prietenii nostri greci. Nu am fost destul de curajoasa incat sa gust salata de alge verzi, fierte ci mancaruri la care ingredientele imi trezeau interesul. Vinul rosu, de casa, ce a insotit aceasta masa s-a potrivit foarte bine.
In ziua urmatoare am facut o plimbare si picnic intr-un parc, graadina botanica. Drumul serpuieste in urcare din oras pana intr-un parc ce pare mai degraba o padure ce iti ofera o priveliste minunata asupra Atenei. Tot aici am gasit si ruinele unei biserici stravechi, unde inca mai exista icoane si iti ofera un prilej de rugaciune si/sau serenitate. Varietatea naturii este spectaculoasa si o zi petrecuta in acest parc este de-a dreptul reconfortanta.
Ultimul obiectiv important pe care l-am vizitat in Atena: Acropole. Vestigiu de prestigiu, Acropole te poarta pe cateva trepte din centrul orasului pana sus, dar iti ofera si amintiri de neuitat. Loc incarcat si marcat puternic de istorie, personal cred ca este impresionant. Am admirat de asemenea cum stiu grecii sa isi puna istoria in valoare. In parcul de langa Acropole este expus pe iarba, capul unei coloane corintiene. Arta artizanala, si ea este bine promovata in centrul Atenei. Mi-a pacut nespus de mult zona Monastiraki, despre care am aflat ulterior ca un important punct de reper.
La intoarcerea in tara ne-a intampinat un frig de -2 grade Celsius si am revenit brusc la cotidian.
Trimis de Liaa* in 04.07.11 18:14:06
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Liaa*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Dec.2022 Atena la inceputul lui decembrie 2022 — scris în 19.12.22 de melena din BRăILA - RECOMANDĂ
- May.2022 Atena — scris în 25.05.22 de irina2015 din PLOIEşTI - RECOMANDĂ
- Dec.2021 Atena. 8500 ani de civilizatie — scris în 19.02.22 de ovidiuyepi din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Nov.2019 Atena în noiembrie — scris în 18.11.19 de gigigigi din ALEXANDRIA - RECOMANDĂ
- Oct.2019 La pas prin Atena — scris în 06.11.19 de Nico15 din SAN JOSE COSTA RICA - RECOMANDĂ
- Sep.2019 Prima vacanță pe cont propriu – la Atena — scris în 29.09.19 de ANILU din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Nov.2018 Atena, încă o dorință împlinită — scris în 10.04.19 de Aurici din BUCUREşTI - RECOMANDĂ